Sumar / Overview

ROMÂNĂ


Primul număr din anul 2025 al revistei De Spiritu et Anima aduce în atenția cititorilor noi articole de interes pentru iubitorii de carte, în general, dar și pentru specialiștii în biblioteconomie.

„Bibliotecile, veritabili piloni ai democrației”, articolul semnat de redactorul-șef adjunct, Flaviu George Predescu, diseminează informații extrase dintr-un document al Consiliului Europei, mai exact  Recomandarea CM/ Rec (2023)  3, din care rezultă faptul că bibliotecile au un rol crucial într-o societate și sunt recunoscute ca fiind esențiale și de neînlocuit în cadrul infrastructurii informaționale sociale, culturale și patrimoniale.

Cel de al doilea articol, „De novis et utilibusque libris”, poartă semnătura Andreei Badea, coordonatoarei rubricii Bibliofilie. Manuscrise și se referă la lucrările Ars artificialiter scribendi – incunabula, prototipografi & heraldică (Editura Muzeului Național Brukenthal, Sibiu, 2024) de Constantin Ittu, și Revista „Glasul Bisericii”: studiu critic și indice bibliografic (Eikon, București, 2024) de Silviu-Constantin Nedelcu. În opinia autoarei, ambele lucrări contribuie semnificativ la dezvoltarea cercetării de specialitate, într-o simbioză de excelență cu editurile la care au apărut și cu alți oameni remarcabili din domeniul cărții.

„Expozițiile de artă populară de la Berlin și Amsterdam” este un articol în care Filica Drăghici scoate în evidență însemnătatea participării României la expozițiile amintite în titlu  și rolul acestora în promovarea artei românești în străinătate.

Așa cum i-a obișnuit pe cititorii revistei, la rubrica Medalion, Maria Andreia Fanea scrie despre „Damian P. Bogdan, istoric, bibliotecar și specialist în domeniul limbilor slave”, încercând să păstreze vie amintirea cărturarilor care au jucat un rol însemnat în evoluția complexă a societății românești, în funcție de contextele istorice și de modelul pe care l-au reprezentat.

Cu toate că obișnuise cititorii cu „pastile” de idei din varii domenii, Odilia Roșianu a scris pentru acest număr o prezentare personalizată a cărții Martiriu parțial de Gabriel Gafița, lansată la Biblioteca Centrală Universitară Carol I, în articolul „Despre (un) martiriu”.

La Bibliotecile pe mapamond, una dintre cele două rubrici pe care le coordonează, Ana-Maria Florea, redactor al revistei De Spiritu et Anima, ne introduce în universul Bibliotecii Naționale a României, scoțând în evidență complexitatea acesteia și arătând faptul că face parte din rândul marilor biblioteci pe care merită să le cunoaștem mai bine.

„De ce citim, dar mai ales cum citim?”, este titlul unui articol semnat de Claudia Nițu, care  publică pentru prima dată un articol în revista noastră, explorând întrebarea „De ce citim?” din mai multe perspective teoretice integrând viziuni ale unor gânditori ca Johan Huizinga, Susan Sontag sau Pierre Bayard.

În articolul „Inaugurarea Fundației Universitare „Carol I” și relațiile cu universitățile din București și Iași (1895-1915)” Titus Lateș face o incursiune în istoria și evoluția unor instituții-simbol, arătând influența pozitivă a Fundației Universitare „Carol I” asupra celor două mari universități, sub stricta supraveghere a regelui Carol I.

La Recomandări de lectură, cea de-a doua rubrică pe care o îngrijește și o dezvoltă de la număr la număr, Ana-Maria Florea a selectat apariții editoriale recente. Este vorba despre cărțile O poveste cam ciudată și alte două povestiri de Horațiu Mălăele, Ahile sau despre forma absolută a prieteniei. Ariel sau despre forma pură a libertății de Petru Creția și Quilt de Veronica D. Niculescu. Articolul ei, „Viață și hazard, îngemănate”, surprinde plăcut prin criteriile selecției făcute și îndemnul la lectură de bună calitate.

ENGLISH


The first issue of De Spiritu et Anima for 2025 presents new articles of interest to book lovers in general, as well as to library science specialists.

“Bibliotecile, veritabili piloni ai democrației” [“Libraries, the True Pillars of Democracy”], an article by deputy editor-in-chief Flaviu George Predescu, disseminates information extracted from a Council of Europe document, namely Recommendation CM/Rec (2023) 3. The document underscores the crucial role of libraries in society, recognizing them as essential and irreplaceable pillars of the social, cultural and heritage information infrastructure.

The second article, “De novis et utilibusque libris”, is written by Andreea Badea, coordinator of the Bibliophily. Manuscripts section. It explores two works: Ars artificialiter scribendi – incunabula, prototipografi & heraldică (Muzeul Național Brukenthal Publishing House, Sibiu, 2024) by Constantin Ittu and Revista „Glasul Bisericii”: studiu critic și indice bibliografic (Eikon Publishing House, Bucharest, 2024) by Silviu-Constantin Nedelcu. According to the author, both books significantly contribute to specialized research, in a seamless synergy of excellence with the publishing houses that issued them and with other distinguished figures in the book industry.

“Expozițiile de artă populară de la Berlin și Amsterdam” [“Berlin and Amsterdam Folk Art Exhibitions”], an article by Filica Drăghici, highlights the significance of Romania’s participation in the exhibitions mentioned in the title, emphasizing their role in promoting Romanian art abroad.

As the magazine’s readers have come to expect, in the Portraits section, Maria Andreia Fanea writes about “Damian P. Bogdan, istoric, bibliotecar și specialist în domeniul limbilor slave” [“Damian P. Bogdan, Historian, Librarian, and Specialist in Slavic Languages”], aiming to keep alive the memory of scholars who played a significant role in the complex evolution of Romanian society, shaped by historical contexts and the legacies they left behind.

Although readers are accustomed to her brief “idea pills” from various fields, for this issue, Odilia Roșianu has written a personalized presentation of Martiriu parțial by Gabriel Gafița, launched at the “Carol I” Central University Library. Her article, “Despre (un) martiriu” [“About (a) Martyrdom”], provides a unique perspective on the book.

In World Libraries, one of the two columns she coordinates, De Spiritu et Anima editor Ana-Maria Florea introduces readers to the universe of the National Library of Romania, highlighting its complexity and positioning it among the great libraries worthy of greater recognition.

“De ce citim, dar mai ales cum citim?” [“Why Do We Read, but More Importantly, How Do We Read?”], an article by Claudia Nițu – her first contribution to our magazine – explores the question “Why do we read?” from multiple theoretical perspectives, integrating insights from thinkers such as Johan Huizinga, Susan Sontag and Pierre Bayard.

In “Inaugurarea Fundației Universitare „Carol I” și relațiile cu universitățile din București și Iași (1895-1915)” [“The Inauguration of the Carol I University Foundation and Its Connections with the Universities of Bucharest and Iași (1895-1915)”], Titus Lateș delves into the history and evolution of these symbolic institutions, showcasing the positive impact of the “Carol I” University Foundation on both universities, under the close supervision of King Carol I.

For the Reading Recommendations – the second column she curates and develops with each issue – Ana-Maria Florea has selected notable recent publications, such as O poveste cam ciudată și alte două povestiri by Horațiu Mălăele, Ahile sau despre forma absolută a prieteniei. Ariel sau despre forma pură a libertății by Petru Creția and Quilt by Veronica D. Niculescu. Her article, “Viață și hazard, îngemănate” [“Life and Fate, Intertwined”], is a delightful surprise with its selection criteria and its encouragement of quality reading.

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate.