„Fără femei!… Știința se face între bărbați!”
„Neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproșabil.” Așa o caracterizau profesorii de la Universitatea Sorbona pe Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu (27 aprilie 1867 – 26 august 1935), prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în Drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în Drept.
*
La începutul anului 2023, a debutat un serial italian dedicat primei femei avocat din Italia, Lidia Poët, și, astfel, o lume întreagă a aflat despre destinul acesteia, nu foarte fericit. Mai mult decât atât, Netflix a anunțat că în primăvara acestui an se va lansa sezonul al doilea al acestui serial.
Cine știe însă măcar numele primei femei-avocat din România care, de altfel, așa cum am menționat deja, a fost și prima femeie din lume care a obținut un doctorat în Drept? Puțini, foarte puțini, iar dintre români, cred că numărul lor nu depășește trei cifre…
De aceea, am considerat necesar ca Pastila lunii martie să aducă puțină lumină asupra acestei personalități cvasi-necunoscute pentru mulți dintre cititori.
Cea poreclită „Voinica” în copilărie, deoarece se lua permanent la trântă cu băieții, a crescut într-o familie apropiată de aceea a Brătienilor și a beneficiat de educație de la o vârstă fragedă, inițial desfășurată acasă, sub îndrumarea dascălului Păun, iar apoi la Colegiul „Sf. Sava” din București, unde a obținut diploma de bacalaureat la vârsta de 17 ani.[1]
Temperament romantic, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu a cochetat inițial cu înscrierea la Facultatea de Litere din Paris, spre satisfacția părinților; în cele din urmă însă, a hotărât să pășească în amfiteatrele de la Sorbona, ale Facultății de Drept, ceea ce, în spiritul vremii, era cel puțin un gest bizar. „Primirea din partea profesorilor a fost glacială, iar primirea din partea studenților a fost făcută cu foarte mult respect”, își amintea Sarmiza Bilcescu despre acel moment de la Paris.[2]
„Fără femei!… Știința se face între bărbați!”, a vibrat vocea agresivă a profesorului Paul Sonday, dând-o afară, încă din primele zile, pe proaspăta studentă care era unica femeie din sala de curs. Și chiar dacă, pe moment, l-a ascultat, acest lucru nu a determinat-o nicidecum să renunțe la studiile juridice, în ciuda faptului că, după numai câteva luni, portarul facultății i-a interzis accesul în instituție, conform ordinelor primite.
Spre admirația colegilor săi, toți bărbați, Sarmiza rămăsese tot „Voinica” din copilărie, doar că acum oponenții săi erau oameni serioși, faimoși, cu o reală putere în a influența destine, și trebuia să-i înfrunte cu forța minții, nu a corpului. „Într-o țară în care chiar și pe ușile închisorilor stă scris: «Libertate, Egalitate, Fraternitate», nu puteți împiedica o femeie să se instruiască, doar pentru că este femeie!”, a răsunat mesajul ei, transmis profesorilor care nu conteneau să-i pună piedici.
Și așa a trecut primul an de studenție. La sfârșitul acestuia însă, profesorul Colmet De Santerre, titular al catedrei de Drept Civil, care militase îndelung pentru îndepărtarea indezirabilei fete, s-a dovedit a fi convins de inteligența și seriozitatea acesteia, mulțumind viitorilor juriști pentru că au acceptat-o ca pe o „soră”[3], în rândurile lor, pe studenta româncă.
Deși facultatea era departe de a fi una ușoară, Sarmiza a reușit să aibă rezultate remarcabile la toate examenele, iar în 1887 a dobândit licența în științe juridice. După numai trei ani, scria o pagină importantă a istoriei, devenind pe 12 iunie 1890, după susținerea tezei „Despre condițiunea legală a mamei în dreptul român și francez”, prima femeie din lume deținătoare a titlului academic de doctor în Drept al Universității din Sorbona, iar tema aleasă reprezenta un document valoros prin care se promovau ideea egalității femeii cu bărbatul în căsnicie și drepturile fiecăruia dintre soți asupra copilului. La această performanță inedită, s-au adăugat aprecierile profesorilor: „Neobosită, demnă de toată lauda și cu un comportament ireproșabil”. Revista pariziană L’Illustration, din 21 iunie 1890, consemna acest eveniment: „O tânără venită din România a reușit să dobândească, pentru prima dată în analele universitare, cea mai înaltă distincție a Facultății de Drept din Paris. Este vorba de d-ra Sarmiza Bilcescu, o foarte frumoasă româncă, a cărei teză de doctorat, De la condition legale de la mère en droit romain et en droit français, a stârnit admirația unanimă a comisiei examinatorii”.[4]
Același profesor Colmet De Santerre îi scria cu emoție, în toamna anului 1890, noului doctor în Drept: „Succesele dumitale la facultatea noastră au onorat Franța și școala de Drept din Paris și au împrospătat vechea afecțiune ce ne leagă de România, iar acum, când ne-ai părăsit, ne pari mai mult eroina unei legende…”[5]
Sarmiza s-a întors victorioasă acasă, unde nu trebuie să ne facem iluzii că judecățile erau prea moderne, mai ales că se bazau pe dictonul „inteligența unei femei este frumusețea sa”. Credeți că „Voinica” a depus armele? Nicidecum. Imediat cum a sosit în țară a înaintat către Baroul Ilfov (care includea și Bucureștiul) cererea pentru a fi admisă în rândurile acestuia și, implicit, de a câștiga dreptul de a profesa. Problema consta în faptul că, pentru a primi o femeie în barou, Consiliul trebuia să reformuleze un întreg edificiu legislativ care nu acorda nicio șansă unei viitoare femei avocat. Uimirea produsă în rândul persoanelor responsabile nu a influențat, din fericire, rezolvarea problemei. Avocații bucureșteni nu au ținut seamă de vechile legi, „căzute în desuetudine”, ci au luat în considerare doar legile burgheze, mai ales că legea avocaților, votată în 1864, nu condiționa apartenența la sexul masculin: România era a doua țară din lume (după Statele Unite) care nu menționa, ca în toate celelalte țări, în nicio lege interdicții pentru femei. Decizia lor, sprijinită cu fermitate de reputatul avocat și om politic Take Ionescu, precum și de respectabilul jurist Constantin Dissescu, a trezit admirația în întreaga lume: „Nu este cu putință de a împiedica petiționara de a fi înscrisă ca avocat”.[6] Trebuie precizat că entuziasmul european a fost însoțit de articole ample în presa vremii și de scrisori elogioase de la înalți oficiali. De exemplu, decanul Facultății de Drept din Bruxelles, Louis Frank, trimitea o epistolă Consiliului Avocaților, precizând că „România are onoarea de a fi introdus pentru prima dată o mare inovație în existența baroului”.[7]
Totuși, după această victorie, Sarmiza a făcut un pas înapoi. Lumea nu putea fi schimbată chiar de azi pe mâine și, în consecință, clienții o ocoleau. Prin urmare, a înțeles că nu va putea să profeseze cu adevărat, și atunci a hotărât că nu va pleda niciodată la bară, mulțumindu-se să dea consultații juridice în afara tribunalelor.[8]
În pofida acestei alegeri, poate surprinzătoare, opțiunile ei s-au îndreptat spre o direcție ce se conturase deja, odată cu alegerea temei de la teza de doctorat, și anume aceea care avea în vedere drepturile femeilor, viața de familie, operele de caritate. Întreaga ei activitate, desfășurată fără oprire până cu doar câteva luni înainte de pleca din această lume, a inclus, printre altele, înființarea Societății Domnișoarelor Române, în 1894, care urmărea unitatea culturală a românilor, a unor „ateliere de cusătorie”, în special în mediul rural (unde se lucrau costume naționale care erau apoi trimise unor doamne importante din străinătate, pentru a contribui la o bună imagine a României), și, nu în ultimul rând, a Consiliului Superior al Industriei Casnice, în 1913, cu scopul de a pune în valoare importanța și frumusețea îndeletnicirilor și tradițiilor din mediul rural. A rămas întotdeauna un susținător al studenților, mai ales al celor de la Drept, implicându-se în înființarea de cămine și cantine pentru aceștia. A fost, de altfel, și președinta Federației Femeilor Universitare, iar la începutul anilor 1930 a intrat în politică, pe listele Partidului Național Liberal. Pentru tot sprijinul acordat, ce a inclus numeroase acte de caritate, era supranumită „mama celor necăjiți și lipsiți, sprijinul studențimii”.[9]
Voi lăsa, în final, portretul schițat de ziarul Viitorul, la dispariția acestei valori a României, pe 26 august 1935:
A organizat, împreună și cu alte doamne românce, ateliere de cusături naționale în țară şi a determinat o mulţime de expoziţii în Bucureşti, cu cusături naţionale. În mai multe centre europene a organizat pavilioane cu cusături româneşti, iar cu câţiva ani în urmă o asemenea expoziţie a avut loc şi la Shanghai. Prin mintea sa şi prin inima sa patriotică a dus şi înfăţişat arta noastră naţională în multe ţări. A făcut parte din comitetul de patronaj al Cantinelor Studenţeşti, a organizat şi înfiinţat căminuri unde tinerii săraci au putut găsi şi casă, şi masă. Majoritatea acestor tineri erau de la ţară şi atâtea generaţii de studenţi, astăzi titraţi şi-n sfârşit cu situaţiuni înalte în stat, fără să ştie în amănunt, datorează posibilitatea de a fi studiat în condiţiuni mai bune doamnei Sarmiza Bilcescu-Alimăneştianu.
Dar în legătură cu aceasta, dânsa a dat burse chiar din caseta sa multor copii săraci, buni la învățătură, ajutându-i chiar de a studia şi în diferite centre universitare din Apus.
În societatea românească, doamna Sarmiza Bilcescu-Alimăneștianu a trecut ca una dintre personalităţile ce au avut o cultură superioară şi o educaţie rară. Dânsa a fost şi foarte bogată, a succedat şi un mare nume, din boieria noastră de altădată. Adică dânsa a avut toate elementele de a duce o viaţă de recreere, nu numai de muncă, cum s-a scurs viaţa sa.
Cu toate acestea, dânsa, cu cultura sa înaltă, cu marea sa avere, ducea o viaţă de o simplicitate impunătoare şi de o ţinută modestă care va rămâne clasică prin felul ei. Era bogată, dar această bogăţie nu servea vreunui lux, ci numai şi numai pentru opere sociale şi ajutorări individuale, spre a se da tot societăţii elemente destoinice.
Dânsa este şi prima femeie româncă care a făcut parte dintr-un consiliu de administraţie al unei societăţi comerciale, Cartea Românească, societate comercială, dar cu caracter educativ: cartea şi şcoala.
Toate aceste ramificaţii de activitate erau nu spre a mări al său patrimoniu material, căci din averea sa dădea în toate părţile unde ştia că ajutorul său conduce la realizări bune. Aceste ale sale preocupări de ordin social în comerţul românesc aveau de scop de a ridica femeia româncă la mai multe posturi de răspundere şi de stimă.
A iubit frumosul românesc sub toate manifestările constructive, a dat pildă de înaltă cultură şi de muncă creatoare, a înălţat numele femeii românce şi al Ţării sale.
Viaţa sa rămâne o pagină înălţătoare în viaţa statului nostru, la care fără zgomot a muncit 40 ani.[10]
[1] Sursa informațiilor biografice despre Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu este reprezentată de:https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/istorie-filozofie-psihologie/portret-sarmiza-bilcescu-prima-femeie-avocat-din-europa-si-prima-din-lume-cu-un-doctorat-in-drept-id5660.html (link accesat pe 12.12.2023).
[2] Mihai Mincan, „Povestea Sarmizei Bilcescu, prima femeie avocat din Europa”, Historia, https://historia.ro/sectiune/portret/povestea-sarmizei-bilcescu-prima-femeie-avocat-578891.html (accesat pe 12.12.2023).
[3] Idem.
[4] „În memoria doamnei Sarmiza Bilcescu, Dosare secrete, https://dosaresecrete.ro/in-memoria-doamnei-sarmiza-bilcescu/ (accesat pe 12.12.2023).
[5] Idem.
[6] Mihai Mincan, „Povestea Sarmizei Bilcescu, prima femeie avocat din Europa”, Historia, https://historia.ro/sectiune/portret/povestea-sarmizei-bilcescu-prima-femeie-avocat-578891.html (accesat pe 12.12.2023).
[7] Idem.
[8] Interesant este faptul că, în anul 1901, s-a înregistrat a doua cerere de admitere într-un barou din România din partea unei femei, Elenei Popovici, și tot la Baroul Ilfov, însă solicitarea acesteia a fost respinsă (sursa: adevarul.ro, link accesat pe 12.12.2023).
[9] Sebastian Pricop, „…Povestea Sarmizei Bilcescu, prima femeie avocat din Europa…”, Libertatea, https://www.libertatea.ro/stiri/diplomatia-franceza-elogiu-pentru-romanca-sarmiza-bilcescu-prima-femeia-avocat-din-europa-3902332, publicat la data de 26 decembrie 2021 (accesat pe 11.12.2023).
[10] „În memoria doamnei Sarmiza Bilcescu, Dosare secrete, https://dosaresecrete.ro/in-memoria-doamnei-sarmiza-bilcescu/ (accesat pe 12.12.2023).
