Viața și activitatea
Ioachim Crăciun s-a născut în comuna Dârlos, județul Sibiu, pe 25 iunie 1898, și a decedat pe 2 iunie 1971, la Cluj. Și-a făcut studiile primare și secundare la școlile ungurești și germane din comuna natală, din Sibiu și din Blaj. Acesta a făcut parte din prima generație de studenți ardeleni care au absolvit studii superioare în capitala țării unite, beneficiind din plin de tot ceea ce putea oferi atunci universitatea bucureșteană pentru formarea unui tânăr.[1] Din rândul profesorilor amintim câteva nume însemnate, precum Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul și Ioan Ursu, ale căror cursuri le-a urmat și la a căror seminare se purtau discuții dintre cele mai interesante.[2]
Student fiind, este primit ca funcționar la Biblioteca Academiei Române, desăvârșindu-și astfel pregătirea în prestigioasa instituție științifică a țării. Pașii îi sunt îndrumați acum de bibliografi de seamă ai timpului, precum Ioan Bianu și Al. Sadi-Ionescu, pentru o nouă specializare: bibliografia. Începuturile acestei discipline se regăsescmult mai devreme printre domeniile de interes ale bibliografilor români, după perioada catalogului (1830-1860) și a tendințelor moderne de organizare (1860-1895)..[3]
Ioachim Crăciun ocupă un loc distinct în bibliologia românească. Format în ambianța cultural-științifică ulterioară Marii Uniri din 1918, cu stagii de pregătire la Ėcole des Chartes din Paris și la Bruxelles, pe lângă Institutul Internațional de Bibliografie, Ioachim Crăciun și-a legat numele de trei mari realizări din domeniul bibliologiei. În primul rând, trebuie punctată contribuția acestuia la înființarea noii științe din cadrul învățământul universitar din România, prin lecția de deschidere a cursului respectiv, ținută la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, în ziua de 12 noiembrie 1932. În al doilea rând, sub îngrijirea profesorului Ioachim Crăciun, a apărut la Cluj, în perioada 1933-1946, colecția de specialitate Bibliotheca Bibliologica, prin care s-a creat o mișcare de cercetare a culturii românești. În sfârșit, prin efortul susținut al specialistului, s-au pus bazele bibliografiei istoriografiei românești, singurul instrument bibliografic de specialitate, care apare și astăzi cu periodicitate regulată, prin stăruințele discipolilor pe care a știut să-i formeze până în ultimii ani de viață.
Mai puțin cunoscute sunt conferințele ținute între 1940-1943 la radio. Este vorba despre cinci conferințe radiofonice pe teme istorico-literare: La împlinirea unui an de la moartea Patriarhului Miron Cristea (1940), Clasele sociale în Transilvania (1942), Poetul George Tutoveanu, sub aspectul etnic (1943), Cartea românească din ciclul Inițiative transilvane în trecutul românesc (1943) și Ioan Bianu din ciclul Mari iubitori de cărți (1943).
Academicianul de origine ardeleană își leagă numele de organizarea și modernizarea Bibliotecii Academiei Române și de înfăptuirea acelui vast plan bibliografic românesc care debutează cu volumele din Bibliografia Românească Veche 1508-1830, despre care Nicolae Iorga afirma, chiar de la apariție, că „se înfățișează ca o lucrare pe cât de monumentală, pe atât de trainică, pe cât de frumoasă ca execuție materială, pe atât de sârguincios și cinstit alcătuită”[4].
S-a constituit în cadrul Institutului de Istorie din Cluj colectivul pentru întocmirea Bibliografiei istorice a României, din care primul volum vedea lumina tiparului la Editura Academiei din București în 1970, el strălucind în vitrinele celui de al XIII-lea Congres Internațional de Științe Istorice, ținut la Moscova, în august 1970.
Prin colaborarea la Bibliografia Istorică Internațională (International Bibliography of Historical Sciences) și contactele pe care le-a avut cu cercurile științifice din străinătate a contribuit la informarea acestora asupra progresului științei românești, încât rămâne îndreptățită formularea germană din 1976: „A fost un învățat care și-a pus viața în slujba cărții și care, prin preocupările sale, a contribuit de asemenea la răspândirea în lume a cunoștințelor asupra istoriei patriei sale”[5].
Celebrul bibliograf a publicat de-a lungul vieții 46 de studii și articole, prilejuite de ocazii variate, precum referate la examenele de doctorat sau diferite conferințe publice, alături de 26 de bibliografii și 72 de dări de seamă.
Ioachim Crăciun rămâne, astfel, consacrat ca întemeietorul unei noi discipline – cea a bibliologiei românești, fiind primul care o predă în universitatea românească. Este fondatorul colecției de specialitate din acest domeniu, fiind cel care pune bazele bibliografiei curente în câmpul științelor istorice, pe care astăzi o continuă discipolii săi. Studiile de specialitate publicate timp de aproape o jumătate de secol, eforturile de organizare a Bibliotecii Academiei Române și de întocmire a bibliografiei, un instrument științific de importanță majoră, îi asigură lui Ioachim Crăciun un loc aparte, inconfundabil, nu numai în istoria bibliografiei și istoriografiei românești, cât și în cea a marii culturi europene.
Lucrările lui Ioachim Crăciun
„Istoriografia română în 1923-1924”. Repertoriu bibliografic. În: Anuar. Instit. Naț, Cluj, III, 1926, 157 p; ibidem, IV, 1927, 217 p.
„Bibliografia la români. O încercare de bibliografie a bibliografiilor românești”. În: Anuar. Inst. Ist. Naț., Cluj, 1926-1927, pp. 481-513.
O știință nouă. Bibliologia în învățământul universitar din România, colecția Biblioteca Bibliologica, 1, Cluj, 1933.
Cartea românească în decursul veacurilor, Cluj, 1937.
„Memoriu de titluri și lucrări”. Cluj: Tip. „Cartea Românească”, 1937, 16 p.
Tiparul la românii din Transilvania, Sibiu, 1941.
Repertoriul manuscriselor de cronici interne sec. XV-XVIII, privind istoria României, București, 1963, 503 p. (în colab. cu Aurora Ilieș).
Bibliografia literaturii române (1961-1965, vol. I, Cluj, Edit. Acad., 1966 (în colab.).
„Câteva amintiri și precizări despre începuturile bibliologiei la Cluj”. În: Studii și Cercetări Bibliologice, II, 1967, pp. 31-146.
„Incunabule românești și cărți rare și prețioase tipărite pe pământul țării noastre (1508-1600)”. În: Studii și Cercetări Bibliologice, III, 1969, pp. 129-139.
Bibliografia istorică a României, vol. I, 1944-1969, Editura Academiei, 1970, 386 p. (în colab.)
Bibliografia Transilvaniei românești (1916-1936), București, 1937, 366 p.
Lucrări despre Ioachim Crăciun
Brad, Traian. Lectura și Biblioteca publică la Cluj. Contribuții clujene la dezvoltarea științei bibliologice. Dicționar esențial. Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2001, 390 p.
Buluță, Gheorghe; Petrescu, Victor. Galeria bibliologilor români. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2003.
Buluță, Gheorghe; Petrescu, Victor. Bibliologie românească. Idei. Portrete. Controverse. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2008.
Buluță, Gheorghe; Petrescu, Victor; Vasilescu, Emil. Bibliologi români. Dicționar. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2011.
Edroiu, Nicolae. Ioachim Crăciun și bibliologia românească. Studiu și bibliografia operei. Colecția Bibliotheca Bibliologica (fondată de I. Crăciun), Serie nouă, 1, Cluj-Napoca: Editura Philobiblon a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, 1994, 110 p.
Enciclopedia istoriografiei românești (Coord. șt. prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu). București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1978, 489 p.
[1]I. Crăciun, Memoriu de titluri și lucrări, Cluj: Tip. „Cartea Românească”, 1937, p. 3; Enciclopedia istoriografiei românești. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1978, p. 112.
[3]Barbu Theodorescu, Istoria bibliografiei române, București: Editura Enciclopedică Română, 1972, pp. 23-118.
[4]Nicolae Iorga, Revista bibliografică, 1903, pp. 59-60.
[5]Heilwig Augustiny, „Ioachim Crăciun zum Gedänchtnis”, în: Zentralblatt fűr Bibliothekwesen. Leipzig, 90, Heft 6, iunie 1976, p. 275.
