O misiune suplimentară în procesul de modernizare a bibliotecilor este de a le redefini legislativ, cu posibilitatea ca acest lucru să fie validat societal, recunoscându-le ca oficiale spații ale ideilor. Înainte de toate, ele sunt depozitarele materiei prime din care se nasc ideile, dacă ar fi să considerăm cărțile și articolele drept materiale de bază. De altfel, pe axa dintre carte și bibliotecă, ideea devine rezultatul relației dintre ele. Remarcabilă este și ambivalența cărții, care pe de-o parte este produs finit, iar pe de alta, materie de bază. O carte este adesea o sursă de inspirație pentru doar o fărâmă de idee care se poate adăuga altor idei, survenite, la rândul lor, din parcurgerea mai multor cărți, pentru a forma în final o nouă idee. Astfel, dând la o parte sau comparând informații, răsare noul, nu atât ca element neuzitat, ci ca parte potrivită în drumul unei cercetări sau al unui demers narativ.
Un alt aspect care îi poate preocupa pe cei care lucrează în bibliotecă este cum să i se dea trăinicie unui sistem de punere în relație și transformare în bun al ideilor generate de „materia primă” dintr-o bibliotecă. În sens metaforic, o abordare „industrială” a produselor bibliotecii poate genera exerciții de imaginație interesante. Mă gândesc, desigur, la diversitatea neperisabilelor forme de cunoaștere. Este limpede că procesul de digitalizare facilitează accesul la informație, dar cum facem ca aceste bunuri infodocumentare, pe care utilizatorul de bibliotecă le transformă în cunoaștere, să poată fi valorificate pe o scară cât mai largă, să ajungă la oamenii din varii domenii de activitate?
Este posibilă, oare, alcătuirea unei ecuații pentru a afla cât din evoluția unui student, care a venit în mod frecvent la bibliotecă, se reflectă în evoluția sa? Poate că da, însă nu are o atât de mare importanță. Numeroasele variabile ar face din acest calcul un proces îndelungat și ineficient. Mai degrabă am căuta cum s-a reflectat social instruirea și educarea celor care au trecut de nenumărate ori prin biblioteca universitară. Sociologii și experții în psihologia muncii ar putea asigura instrumente pentru o astfel de măsurătoare, dar, până atunci, biblioteca va trebui să se adapteze noilor cerințe ale societății și va fi obligată să creeze matricele organizaționale pentru a fi recunoscută ca un spațiu al ideilor cu utilitate socială. Este nevoie ca produsele sale finite, reflectate în diferite domenii de activitate, să capete vizibilitate și palpabilitate, pentru ca biblioteca să rămână o necesitate și pentru generațiile tinere.
Desigur, prin exagerarea facilităților, acea „Moarte a omului de mâine”, pe care o anticipa Constantin Noica, poate genera alte tipuri de probleme. Utilizatorii s-ar putea oare trezi că vor accesa doar ce este în tendințe, în detrimentul a ceea ce ar fi util să acceseze? Cine știe…
Resursele fundamentale ale infrastructurii bibliotecii – document, depozit, internet, catalog, sală de lectură – trebuie constant reactualizate printr-un management al cunoașterii cât mai eficient. Atât formele de cunoaștere tacită, cât și explicită, care există în bibliotecă, pot fi valorificate pentru a oferi soluții la probleme reale. De pildă, de ce nu ar putea începe chiar dintr-o bibliotecă rezolvarea problemei aglomerației rutiere? Sau un răspuns social la abordarea schimbărilor climatice, alcătuirea unei mai bune agende pentru promovarea egalității de șanse, propuneri pentru prevenirea consumului de droguri, metode de combatere a rasismului sau a secetei? Prin exploatarea cunoașterii și proiectarea societală a produselor ei, ar putea biblioteca ajunge să sprijine procesul legislativ al unei țări? Dar și mai important, ar putea ajunge să determine asimilarea de către societate a sensului unor schimbări propuse pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor?
În general, bibliotecile, în spiritul misiunii pentru care au fost create, sunt obligate instituțional și moral să nu permită adâncirea distanței dintre cei cu și cei fără carte, căutând formule prin care aceasta să fie redusă.
Cu atât mai mult, la nivel guvernamental, se impune o înțelegere mai profundă a misiunii lor, pentru ca prin biblioteci, ca instrumente credibile social, să se poată sprijini asigurarea echilibrului educațional într-o țară. Dincolo de menirea bibliotecilor, în general, la vârful acestui sistem biblioteconomic modern, cele universitare vor trebui să sprijine performanța academică și să-și formeze viitorii utilizatori încă din perioada școlii elementare, fapt care solicită o profundă reconfigurare.
