Interviu cu Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași

„Am credința că bibliotecile s-au aflat, din chiar momentul constituirii lor, în avangarda înnoirilor tehnologice pe care umanitatea le-a experimentat.”

Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași. Din arhiva personală.

Ioan Milică, născut la Tecuci, în județul Galați, în 1976, a devenit, în 2018, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. După absolvirea Facultății de Litere, în 1999, a lucrat ca jurnalist și ca profesor de limbă și literatură română. Din anul 2002 este cadru didactic universitar, actualmente conferențiar în cadrul Departamentului de Românistică, Jurnalism și Științe ale Comunicării și Literatură comparată – Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În 2007, i s-a conferit titlul de doctor în filologie, în urma unei cercetări despre argou, coordonată de profesorul Dumitru Irimia, unul dintre cei mai importanți lingviști români. În 2019, a urmat cursuri postuniversitare de inițiere în managementul instituțiilor publice, la Facultatea de Administrație și Management Public din cadrul Academiei de Studii Economice din București. De-a lungul celor două decenii de carieră universitară, a întreprins stagii de cercetare și documentare la universități din Norvegia, Belgia și Germania. Este autorul volumelor Expresivitatea argoului (2007), Lumi discursive (2013), Noțiuni de stilistică (2014) și Fabrica de fraze. Eminescu în lumea presei (2023). Activitatea sa profesională a fost recunoscută, la nivel național, prin distincția „Profesor Bologna”, decernată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în 2017, și prin premiul „Ion Strat” pentru excelență în managementul cultural, decernat de revista Convorbiri literare, în 2022.

Flaviu George Predescu

De Spiritu et Anima: Domnule Ioan Milică, sunteți directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași. Pentru a ne introduce în universul celei mai vechi biblioteci universitare din Moldova, ce ne puteți spune despre locul în care lucrați, despre colegi, precum și despre responsabilitatea numelui pe care îl poartă instituția?

Ioan Milică: Biblioteca universitară a cărei conducere mi-a fost încredințată nu este doar una dintre marile biblioteci românești, ci reprezintă una dintre marile bucurii ale vieții mele trecătoare. Aș putea spune că BCU Iași este cea mai veche și cea mai importantă instituție a cărții din regiunea Moldovei, un pol al vieții universitare, însă acesta ar fi doar un adevăr sec, de ordin factual și istoric, la care se poate, eventual, adăuga că fondul documentar depășește 2,5 milioane de unități bibliografice. În realitate, aceasta e biblioteca în care m-am format după ce am devenit student al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în toamna anului 1995, aceasta este biblioteca în care am documentat cele mai multe dintre articolele și cărțile pe care le-am publicat până în prezent, aceasta este biblioteca pe care o recomand mai întâi studenților mei. Aceasta este biblioteca pe care copiii mei, școlari la început de drum, o vizitează tot mai des. La fel procedează și cei mai mulți dintre copiii colegilor mei. Asemenea unui lanț ADN, biblioteca este ceea ce copiii „moștenesc” de la părinți.

Deși BCU Iași se îngemănează, în conștiința publică, cu Palatul Fundației Universitare „Regele Ferdinand I”, bijuteria arhitectonică din inima bătrânului oraș, edificiul născut dintr-un gând regal e doar centrul unei rețele de treisprezece biblioteci care funcționează sinaptic pentru a deservi anual, în medie, peste zece mii de cititori și, în fiecare din ultimii trei ani, peste 60 000 de utilizatori online din toată lumea. Din 1958, BCU Iași poartă numele celui mai important scriitor român din secolul al XIX-lea, Mihai Eminescu. Noblesse oblige.

Despre cei mai mulți dintre colegii mei cred, fără ezitare, că se numără printre cei mai buni bibliotecari din România. Grație muncii lor, BCU Iași a devenit ceea ce este astăzi: un lăcaș al științei, culturii și educației de bună calitate, un centru cultural vibrant și respectat, un reper turistic local și regional, un nod românesc conectat la rețeaua OCLC, organizația care administrează catalogul mondial virtual. La constituirea și funcționarea acestuia participă peste 16 000 de biblioteci din peste 100 de țări.

DSA: Care sunt valorile după care vă ghidați? Dar punctele de destin care v-au adus în rolul de manager de bibliotecă?

I.M.: Am înscris valorile care îmi călăuzesc activitatea profesională în rama misiunii pe care o împlinește, în comunitate, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”: deschidere, inovare, profesionalism. Pe plan personal, sunt mai degrabă o fire interogativă, un om curios, un admirator al stoicilor, un cititor pasionat de lingvistică, în special, și de literatura de popularizare științifică, în general. Punctul de destin care m-a proiectat în rolul actual, cel de director al BCU Iași, este, pentru mine, ușor de reperat: de când mama, Dumnezeu să o odihnească în pace!, m-a dus de mână, la vârsta de șapte ani, în biblioteca municipală din Tecuci, orașul meu natal, pentru mine a început cea mai senină și mai durabilă poveste de iubire din viața mea: dragostea de carte. Consider că rolul de cititor trebuie să aibă întâietate în conștiința unui manager de bibliotecă.

DSA: Dați-ne, vă rugăm, exemple de provocări pe care le-ați întâmpinat de când ați devenit directorul acestei biblioteci.

I.M.: De la 1 martie 2018, când am fost desemnat să coordonez activitățile de bibliotecă, și până în prezent, am trăit experiențe atât de deosebite una de alta, încât nu știu despre care dintre ele s-ar cuveni să vorbesc: despre faptul că pot scormoni aproape nestingherit prin colecțiile fabuloase ale BCU Iași?, despre cauzele și efectele pandemiei?, despre virtuțile și slăbiciunile planificărilor financiare și administrative?, despre succes și eșec?, despre luminile și umbrele naturii umane?

Voi alege, totuși, o ilustrare elocventă: în aprilie 2020, după instituirea stării de urgență, eram unul dintre puținii oameni din Iași care puteau circula în voie pe străzile aproape pustii ale orașului. În tăcerea ca de catedrală a BCU Iași, aproape că puteam auzi ecourile respirațiilor câtorva colegi desemnați să asigure continuitatea. În acea lună de tristă amintire, „inima” bibliotecii părea că s-a oprit: zero cititori activi, zero tranzacții de împrumut. Așa ceva nu se mai întâmplase din epoca grozăviilor provocate de cel de Al Doilea Război Mondial. Am trăit, atunci, o lună mai lungă decât un veac de singurătate. Tot atunci am descoperit adevărul că existența unei biblioteci nu e posibilă fără cititori și bibliotecari, atunci mi-am dat seama că oamenii dau viață, ritm și energie unei biblioteci.

„Doar în sala de clasă sau de curs și într-o bibliotecă poate cineva descoperi, adunate laolaltă, cele mai năzdrăvane și captivante idei pe care mintea omenească le-a putut vreodată plăsmui.”

DSA: În zilele noastre se vorbește foarte mult despre biblioteca modernă, biblioteca se reinventează. Cum stau lucrurile la Iași?

I.M.: Vă rog să mă iertați, dar, în locul cuvântului „reinventare”, voi recurge la un termen care simbolizează în mod adecvat identitatea Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași: continuitate. Pentru mine, această instituție nobilă respectă în mod firesc, adică de la sine, deviza căpitanului Nemo: mobilis in mobile, adică mișcare în element mișcător. Am credința că bibliotecile s-au aflat, din chiar momentul constituirii lor, în avangarda înnoirilor tehnologice pe care umanitatea le-a experimentat. Proba cea mai evidentă este că principalele tehnologii ale comunicării, respectiv scrisul de mână, cartea, tiparul, și mai recent, hipertextul, s-au naturalizat mai iute și mai eficient în biblioteci. Nu am avut, până acum, sentimentul că o bibliotecă nu ar fi modernă, în ciuda absenței dotărilor de ultimă generație. Dimpotrivă, mi se pare că viitorul nostru digital se configurează ca o bibliotecă enormă, deschisă, neîngrădită de limitele impuse de hârtie, de rafturi sau de ziduri. Pentru unii va fi un coșmar să afle că mediul digital e un labirint electromagnetic creat după chipul și asemănarea unei biblioteci, pentru alții va fi un paradis.

DSA: Cum se resimte la nivel de angajați procesul de adaptare la cerințele utilizatorilor? Reușesc angajații bibliotecii să țină pasul cu nevoile actuale?

I.M.: Vă rog să îmi permiteți să răspund la această întrebare prin recurs la datele incluse în raportul instituțional din 2022, an în care am realizat un sondaj la care au acceptat să răspundă, sub condiția anonimatului, cei mai mulți dintre colegi: 68,2% dintre salariații care au acceptat să participe la sondaj au considerat că desfășoară activități cu grad ridicat sau foarte ridicat de atractivitate; 73% dintre participanții la sondaj au apreciat că activitățile profesionale pe care le desfășoară cu regularitate solicită în grad înalt sau foarte înalt competențele și abilitățile personale; 65.1% dintre repondenți au considerat că amenajarea locului de muncă este bună sau foarte bună; 73% dintre participanții la sondaj s-au declarat mulțumiți și foarte mulțumiți de condițiile de muncă. De când am preluat conducerea Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, dinamica activităților de formare și perfecționare profesională s-a schimbat semnificativ. Nu cred să existe, la ora actuală, în România, vreo bibliotecă cu vitalitate mai pronunțată în privința rafinării competențelor și abilităților profesionale față de ritmul impus prin calendarul bogat și divers al activităților desfășurate anual la BCU Iași.

DSA: Ce documente sau cărți cu un rol aparte se găsesc în colecțiile bibliotecii?

I.M.: Marea bibliotecă universitară din Iași deține multe documente și publicații deosebite și interesante. Ar fi păcat să pomenesc doar câteva în detrimentul altor mii. Pentru cititorii acestui interviu cel mai simplu ar fi acceseze portalul colecțiilor noastre digitale: dspace.bcu-iasi.ro. Cu siguranță vor avea ce descoperi!

DSA: Cum ați descrie rolul și impactul unei biblioteci universitare în societate?

I.M.: Bibliotecile sunt sanctuare ale memoriei culturale a umanității. Dizolvarea acestora echivalează, în opinia mea, cu apusul unei civilizații. Doar în sala de clasă sau de curs și într-o bibliotecă poate cineva descoperi, adunate laolaltă, cele mai năzdrăvane și captivante idei pe care mintea omenească le-a putut vreodată plăsmui. În societățile în care biblioteca și lectura sunt la mare preț, binele și lumina cunoașterii au curățat multe minți de prostie, răutate și ticăloșie. Prin tradiție, o bibliotecă este un univers ordonat, animat de reguli și convenții împletite armonios. La fel este – sau, mă rog, ar trebui să fie – și o societate care aspiră să se definească prin forța cumpănită a intelectului, prin puterea creatoare a imaginației și prin îmblânzirea emoțiilor. Un barbar cu acces digital rămâne tot sălbatic, oricât de sclipitoare ar fi zorzoanele sale hi-tech.

DSA: De ce ar trebui să mai vină lumea în bibliotecă, în era internetului?

I.M.: De ce nu? E civilizat, e plăcut, e cool! În societățile avansate, biblioteca e culmea civilizației. Și e bine că e așa.

DSA: Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație și ar trebui să-i descrieți unui extraterestru ce este bibliotecarul, ce anume i-ați spune?

I.M.: Un bibliotecar este o ființă terestră înzestrată cu puteri aparent extraterestre: puterea de a tăcea când alții vorbesc, puterea de a respecta chiar și oamenii care se dezic de ei înșiși, prin acțiuni, comportament și limbaj, puterea de a îndruma dincolo de punctul în care alții s-au oprit, puterea de a semăna binele acolo unde alții au sădit răul.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Biblioteca, un spațiu oficial al ideilor?

O misiune suplimentară în procesul de modernizare a bibliotecilor este de a le redefini legislativ, cu posibilitatea ca acest lucru să fie validat societal,...

Illustres professores, utilia praecepta. Documente inedite din colecția bibliofilă a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

Deloc surprinzătoare pentru pasionatul de istorie, prin oferta informațională și recuperarea, prin forma în care sunt redactate, a unui oarecare iz de epocă, cu...

Turnul Colței, un punct de reper pe harta Bucureștiului literar

Situat chiar în Piața Universității, așa cum o știm astăzi, Turnul Colței era, în secolul al XVIII-lea, cel mai înalt edificiu bucureștean (avea, pe...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate