Dacă ar fi să cuprind, în doar trei cuvinte, acele nuanțe (azi din ce în ce mai puțin înțelese), care definesc matricea dragostei, pentru cărțile vechi, le-aș încerca pe acestea, cele dintâi care-mi vin în minte… pasiune, cutezanță, stoicism.
Pentru domeniul bibliofil, prin evenimente dedicate, conferințe, dezbateri, lansări de carte, anul 2024 s-a menținut în topul celor mai activi din ultima perioadă.
Făcând bilanțul momentelor reprezentative, pentru a mă referi la câteva dintre ele, am optat pentru prezentarea în aceste pagini a două cărți: cea semnată de domnul Constantin Ittu, Ars artificialiter scribendi – incunabula, prototipografi & heraldică (Editura Muzeului Național Brukenthal, Sibiu, 2024) și studiul domnului Silviu-Constantin Nedelcu, Revista „Glasul Bisericii”: studiu critic și indice bibliografic (Eikon, București, 2024).
Sibian ca origine, medievist și heraldist, cercetătotul Constantin Ittu (n. 1950) a absovit Facultatea de Istorie (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), promoția 1975. După studiile de master, finalizate cu o diplomă în Master of Arts in Medieval Studies, (The Central European University, Budapesta), obține doctoratul în istorie, în 1999, (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca). Studiile de master și doctorale au fost precedate de mai multe burse în spațiul occidental: Viena, 1994, Oxford, 1996, Heidelberg University, 1996. Altele au urmat după doctorat: bursa de cercetare științifică, Oxford (2003), Guest Lector (University of South Africa). Perfecționarea profesională a fost premanentă, în anul 2000, Constantin Ittu obținând diploma de licență și în Teologie Ortodoxă (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu). Nu în ultimul rând, cariera sa profesională este legată de Muzeul Național Brukenthal, unde a activat timp de patruzeci de ani, de la absolvirea facultății până la pensionare, având privilegiul de a fi coordonatorul Bibliotecii Brukenthal incluisv în anul 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană împreună cu (orașul) Luxemburg.
În data de 21 octombrie 2024, profesorul și cercetătorul Constantin Ittu și-a lansat cea mai recentă lucrare dedicată istoriei și artei tiparului mobil, Ars artificialiter scribendi – incunabula, prototipografi & heraldică, apărută în același an, la Editura Muzeului Național Brukenthal. Gazdă a evenimentului a fost Biblioteca Județeană Astra Sibiu[1].
Acest volum este mai mult decât un indispensabil instrument de documentare pentru cercetătorii cărții vechi străine. Parcurgându-i atent paginile descoperi că te afli în fața unei compoziții complexe, de adâncime, cu irizații de eseu, în care planul istoric, filosofic, teologic, lingvistic și bibliofilia se întrepătrund, abordarea multifațetată fiind poate amprenta de originalitate a lucrării. Acest permanent și firesc schimb al registrelor este un demers pe care cercetătorul Constantin Ittu îl realizează cu excelență, susținut de solida pregătire academică și de o îndelungată experiență profesională.
În spatele scrisului se află concomitent un talentat narator, dar și un artizan al biografiilor, care, manevrând inteligent materialul informațional, schițează din câteva tușe, bine echilibrate, portrete, fie de regi, împărați, regine, patriarhi, papi, starețe, fie de vârfuri ale culturii medievale, autori, editori și tipografi. Constantin Ittu îmbracă haina istoricului preocupat în mod special de relatări evenimențiale ale trecerii, prin secole frământate, dinspre Antichitatea târzie până în veacul al XV-lea, focalizându-și atenția pe reflectarea, în scrierile contemporanilor, a impactului acelei halosis (căderi) a Constantinopolului, în ziua fatidică de 29 mai a anului 1453. Transmite însă și mesajul mai adânc, pe cel al telologului și, unde este cazul, pe cel al filosofului, care caută finalitatea conținutului scrierilor pe care le prezintă, de cele mai multe ori conceptualizând, făcând trimiteri la registrul filosofic sau la opere canonice aparținând literaturii universale.
Cu talent de orator, Constantin Ittu deapănă firul istoric, înlesnind și celui mai puțin familiarizat cititor să cuprindă sensul evenimențial. Situându-se deasupra fenomenelor, autorul este în permanentă aflare a unui răspuns real la interogarea cauzalității istorice, caută și oferă explicația rațională, obiectivă, relatările fiind construite pe un fundament informațional solid, conferit de bogăția aparatului critic selectat și servindu-i scopului urmărit. Pentru că dincolo de pelerinajul armat ceea ce îl preocupă mai ales pe istoricul Constantin Ittu este, dacă împrumutăm un termen utilizat de autor, identificarea pelerinajului interior, în fapt, esența, mesajul scrierii.
Privind cu atenție titlurile celor șapte secțiuni, Ars artificialiter scribendi, Constantinopolitana, Cusaniana, Donatus & Erotemata, Brukenthalia, Libri catenati și Heraldica, cititorul intuiește structura echilibrată a discursului în care istoria cărții constituie pretext pentru relatarea istorică, pentru meditația, teologico-filosofică, iar relatarea istorică devine, la rându-i, pretext pentru o istorie a cărții.
Dacă prima secțiune debutează cu definirea termenilor tehnici generici cu care operează, în general, bibliofilul (incunabula, bibliopegie, editio princeps, litere donat sau calendar, prototipograf etc.), tematica se lărgește treptat și nuanțat, fără însă a fi neglijat firul central și aglutinant al lucrării, acela al evoluției și răspândirii artei tiparului înalt. Abordarea, fie ea din perspectivă istorică – atunci când evenimentul se constituie în criteriu al selecției, așa cum este în secțiunea Constantinopilitana –, fie literară și bibliologică – așa cum apare în Cusaniana, unde abordează teme majore ale lucrărilor umanistului german Nicolaus Cusanus –, este unitară, capitolele păstrând aceeași fluență a relatării și aceeași scară valorică tributară efortului de cercetare.
O incursiune în istoria tratatelor de gramatică, a edițiilor princeps și a autorilor acestor lucrări, altfel promotori ai studiului limbii grecești în Peninsula Italică, este subiectul secțiunii, Donatus & Erotemata. Prezentarea celor trei incunabule augustiniene De civitate Dei, existente în colecția Muzeului Național Brukenthal (Mainz, 1473, Venetia, 1475 și Basel, 1489), cu o amplă analiză a conținutului, o expunere documentată asupra datelor biografice ale comentatorilor textului și ale tipografilor, constituie subiectul capitolului următor, Brukenthalia. Autorul dublează valența textului, pentru că nu se oprește la simpla analiză bibliologică, aceasta fiind din nou un pretext pentru o incursiune în istoria începuturilor tiparului în Italia, cu sosirea renumiților tipografi germani, Conrad Sweynheym și Arnold Pannartz la mănăstirea benedictină Sancta Scolastica din Subiaco, și un cadru pentru reflecții legate de mesajul augustinian, lactantian sau pentru o amplă digresiune asupra filosofiei arabe, pornind de la opera averroeniană. Este momentul în care, din nou, Constantin Ittu mai face un popas, pentru a nuanța rolul intermedierii traducerilor arabe în acea translatio a culturii grecești din Orient către Occident latin.
Rămânând încă în lumea arabă, cercetătorul se oprește, în penultima dintre secțiunile cărții, asupra descrierii unui exemplar al primei tipărituri arabe cu litere mobile, inserând și explicând totodată alți termeni legați de condițiile aparițiilor editoriale vechi, precum monopol, patenta și privilegio, dar și a unor vechi registre de cărți cu prețul trecut, prilej de considerații asupra estimării valorice a cărții la finele secolului al XV-lea.
Cu un proaspăt impuls intervine heraldistul Constantin Ittu în ultimul capitol, căci se situează pe un teren îndrăgit, acela al stemelor, reușind să surprindă cititorul prin ineditul alegerii, un incunabul, unicizat în spațiul englezesc prin întâietatea în abordarea subiectului – arta vânătorii și heraldică, a rimelor englezești și a xilogravurilor color –, editat în 1486 în orașul Saint Albans.
Din nou și în acest final al cărții, ca o particularizare în spațiul autohton a celebrului finis coronat opus, și din nou nesurprinzător, erudiția autorului oferă fundamentul care îngemănează echilibrat considerațiile legate de conținut, istorie, heraldică, evoluția cărții.
Lucrarea profesorului Constantin Ittu se articuleză astfel într-un imperativ al lecturii, într-un răspuns punctual la întrebări despre trecut. O recomandă seva erudiției, fluiditatea discursului, interferențele nesinuoase, trecerile limpezi între discipline și acele atribute care o fac accesibilă nu doar obișnuiților cu domeniul, ci și cercului mai larg, al pasionaților de cultură și civilizație.
Cea de-a doua monografie la care ne vom referi este cea semnată de Părintele Silviu-Constantin Nedelcu, Revista „Glasul Bisericii”: studiu critic și indice bibliografic, București, Eikon, 2024. În penultima zi a Târgului de carte Gaudeamus, ediția din București (derulată în perioada 4-8 decembrie), a fost una deosebită pentru breasla bibliologilor români, fiind marcată de lansarea cărții semnate de Preotul dr. Silviu-Constantin Nedelcu. Dublu licențiat, al Facultății de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” și al Facultății de Litere a Universității din București, traiectul profesional a fost în permanentă ascensiune, părintele obținând și un masterat în domeniul teologic, specializarea Istorie și Tradiție Creștină (2013) și un titlu de doctor în Filologie (2018), în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, pentru teza cu titlul Revista „Glasul Bisericii”: studiu critic și indice bibliografic. În permanentă căutare în spectrul larg al cunoașterii, trăsătură definitorie a personalității autorului, drumul către perfecționarea profesională nu s-a oprit aici, urmat fiind de un stagiu postdoctoral de 2 ani, finalizat în 2021, în cadrul Școlii Doctorale de Studii Interdisciplinare a Universității din București, cu teza O bibliografie a Presei libere: ziarele și revistele bucureștene publicate după Revoluția din 1989 (decembrie 1989 – decembrie 1990).
Acumulările științifice succesive nu au rămas încremenite într-un set de cunoștințe aride, ci, grație unui ardent spirit creativ, au iradiat prin fiecare spectru al manifestările profesionale ulterioare ale Părintelui dr. Silviu-Constantin Nedelcu, Domnia Sa fiind din 2016 membru al Asociației Române de Istorie a Presei (ARIP), din 2019 Președintele Secțiunii de Carte veche. Conservare. Restaurare, organizând anual, în parteneriat cu Părintele Arhimandrit Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana (jud. Giurgiu), cu editura Eikon și, mai recent, cu afilierea managerului Muzeului Național al Literaturii Române, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, trei sesiuni succesive de Carte veche românească și străină.
Autor deja a peste 100 de articole și studii de teologie și biblioteconomie, Părintele dr. Silviu-Constantin Nedelcu a fost o prezență activă în cadrul acestei ediții a Târgului Gaudeamus, tradusă, dincolo de conduita febrilă specifică oricărui iubitor de cultură în general și de carte, în mod special, prin manifestarea sa ca autor.
În ziua de 7 decembrie 2024, și-a lansat recenta lucrare, intitulată Revista „Glasul Bisericii”: studiu monografic (1942 – 2017). Apărută în 2024, are dublă adresă editorială, la București, la Editura Eikon și la Giurgiu, la Editura Episcopiei Giurgiului, lucrarea a fost prefațată de conf. univ. dr. Lucian Grozea, cartea constituindu-se ca apariție deosebită în sfera editorială și pentru că a avut binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
Cunoscuta editură Eikon, cea care s-a impus pe piață culturală prin editarea unei multitudini de opere din varii domenii, a fost, prin directorul ei, domnul Valentin Ajder, amfitrionul acestei lansări în cadrul Târgului Gaudeamus, invitat special fiind Protos asist. univ. dr. Maxim Vlad, profesor la Facultatea de Teologie, mentor și prieten al autorului.
Ca simbol al respectului și prețuirii pentru efortul depus de autorul acestui demers științific, clădit după un riguros plan, cartea se deschide cu un Cuvânt înainte semnat de Prea Sfințitul Părinte dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Dincolo de evidențierea talentului stilistic, a rigurozității cercetării, ca prime atribute ale sale, alegerea, și implicit argumentarea tematică sunt elementele cheie care-i atribuie autorului rolul deosebit de a fi numit printre acei demni păzitori ai moralei, responsabilitate din care decurge, prin ceea ce și cum scrie în paginile consacrate unei reviste dedicate Ortodoxismului, misiunea dificilă aidoma unui misionar și al unui real formator.
Prefața, semnată de conf. univ. dr. Lucian Grozea, apropiat și susținător al autorului în efortul elaborării, deschide ab initio curiozitatea cititorului asupra conținutului, prin accentele pe care le pune pe sublinierea importanței în istoria editorială, între periodicele ecleziastice consacrate Ortodoxismului, a Revistei „Glasul Bisericii”. Cuvintele elogiative ale prefațatorului își au punctul de plecare în identificarea unei subtile laturi cu care a fost condus întregul efort al cercetării, a exegezei și hermeneuticii interdiciplinare.
Rigurozitatea autorului este identificată încă de la început, în Introducerea pe care o semnează și în care găsește locul propice pentru a expune în detaliu structura cărții, cuprinzând trei capitole: primul dedicat perioadei istorice 5 aprilie 1942 – august 1944, cel de-al doilea consacrat anilor septembrie 1944 – decembrie 1989 și ultimul, anilor postrevoluționari, ianuarie 1990 – decembrie 2019, succedate de un capitol al concluziilor, unul al bibliografiei și unul al indicilor de persoane, tematici și de revistă. Bogat ilustrat prin multele imagini facsimilate adunate la final, ca suport în argumentarea fiercărei aserțiuni, volumul devine echilibrat.
Din partea introductivă nu lipsesc nici motivația autorului pentru alegerea temei de cercetare, nici seria întrebărilor la care și-a propus și a reușit, cu argumentație solidă, să ofere răspuns. Încheierea volumului este marcată de cele cinci Anexe (Tabelul cu numerele Revistei „Glasul Bisericii” apărute între anii 1945-1989, graficul cu periodicitatea revistei în intervalul 1945-1989, tabelul cu descrierea coperților revistei pentru aceeași perioadă, tabel cu articolele și studiile de biblioteconomie publicate în revistă în intervalul 1955-1989 și lista cronologică cu pastoralele Patriarhului Justinian Marina (1948-1977) publicate în paginile revistei, în perioada 1948-1976.
Paginile vorbesc de la sine, dincolo de orice. O dată deschis volumul limpezimea ideilor și claritatea argumentărilor, logica structurii compoziționale oferă credit nu doar utilității, ci și accesibilității și unei lecturi, până la urmă, creative și, în același timp, recreative.
[1] După lansarea cărții, prezentarea acesteia a fost făcută inițial pe blogul Carte veche. Conservare. Restaurare-Asociația Bibliotecarilor din România (ABR), https://cartevecheconservarerestaurareabr.wordpress.com/.
