„A ști, a înțelege, a cunoaște,
iată etapele efortului meu spre luciditate.”[1]
Scopul acestui articol este de a readuce în discuție numele pornind de la sublinierea particularităților unor volume semnate de autor ce reprezintă numele lui Ion Dezideriu Sîrbu pentru istoria literaturii române și de a discuta despre particularitățile volumelor identificate în colecțiile BCU „Carol I”.
Așa-numita literatură de rezistență, în care pot fi încadrate scrierile care au fost interzise de cenzura ideologică comunistă, precum și cele care prezintă imaginea reală a regimului totalitar, este cunoscută sub numele de literatura de sertar. Această denumire am găsit-o menționată și sub alt nume într-un articol din 1954, din Viața Românească, semnat de Mihai Novicov, care a intitulat-o literatură de morgă. Însă după anul 1991, denumirea de literatură de sertar avea să fie folosită în mod excesiv de către mulți autori și critici literari, în cuprinsul multor texte publicate în periodicele postrevoluționare. Totodată, are loc o trecere de la o extremă la alta în ceea ce privește accesul la informație, atunci când România trăiește euforia libertății scrisului, deschizând un drum la manuscrisele care fuseseră interzise publicării înainte de anul 1989.
Discuțiile care au avut loc la mesele rotunde existente între scriitori și critici sau istorici literari provoacă diverse polemici, mai mult sau mai puțin acide despre scrierile păstrate în manuscris de către autori. Concluziile în urma discuțiilor au fost că multe dintre acestea au făcut parte și din categoria manuscriselor „arestate”, respinse, ascunse, iar unele au fost scoase din țară pentru nu fi confiscate sau distruse de cenzura ideologică comunistă. În jurul acestor discuții respectivele manuscrise au fost catalogate ca literatură de sertar.
Dintre autorii textelor interzise publicării înainte de anul 1990 l-am ales pe Ion Dezideriu Sîrbu.
„E nevoie de timp să gândești în detaliu de unde începi și unde vrei să ajungi, care e primul pas și care trebuie să fie ultimul, să vezi ansamblul creației pentru a trage concluziile.”[2]
Ion D. Sîrbu: Repere biografice
Ion D. Sîrbu s-a născut pe 28 iunie 1919, în comuna Petrila din Valea Jiului, provenind dintr-o familie modestă, ca fiu al unui miner român și al unei casnice. A copilărit într-o casă de tip vagon, ulterior demolată, situată pe strada Zorilor la nr. 6, care astăzi îi poartă numele. Absolvă liceul la Petroșani și facultatea la Cluj și Sibiu. Prizonier de război, deținut politic în perioada comunistă, în orașul Craiova, denumit Isarlîk în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal: glosse[3], ajunge să trăiască exilat într-un mic apartament, unde scrie textele cele mai importante din biografie. Era singurul student soldat care venea doar la examene, pe motiv că fusese comunist ilegalist. Destinul îl leagă de Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din Cluj, unde îl cunoaște pe mentorul său Lucian Blaga, cel căruia, în cartea Adio, Europa!, i-a dat numele de „înțeleptul Napocosˮ, zeul protector al singurătății sale.
Ion D. Sîrbu rămâne marcat de un episod care a avut loc în anul 1937. Câțiva foști colegi de ucenicie îl roagă să vină la Ateliere Centrale din Petroșani, loc unde mai fusese după ce terminase clasa IV-a, pentru a învăța o meserie. Face parte din echipa care lucra la finisarea unor suprafețe geometrice venite de la turnătoria de fontă. Fără să știe, Ion D. Sîrbu curăța de praf suprafețele celui mai important ansamblu gândit de marele sculptor al României Constantin Brâncuși. Era vorba despre Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, dar pentru el acele momente erau un coșmar, trăind cu ele în subconștient întreaga sa existență.
În 1948 este înlăturat de la catedră, în același timp cu Lucian Blaga, D. D. Roșca și Liviu Rusu, pe motiv că refuzase colaborarea cu noul regim politic comunist. Ulterior, reușește în anul 1950 să ocupe cu greu un post de profesor la Baia de Arieș pentru câteva luni, revenind la Cluj ca profesor de psihologie, istorie și română la diferite licee. În anul 1951, este supus interogatoriilor Securității din cauza scrierii unei comedii satirice numită Sovrom-Cărbune.
Este arestat în anul 1957 pentru omisiune de denunț, cel mai dur interogatoriu la care a fost supus Ion D. Sîrbu fiind cel legat de dosarul Blaga și Cercul Literar de la Sibiu pe parcursul căruia refuză categoric să-l acuze pe Blaga.
Iarna 1961/1962 o petrece în colonia Periprava, situată la granița cu Uniunea Sovietică, fiind obligat timp de trei luni să taie trestie, s-o lege în snopi și apoi s-o care la grind.
În anul 1963 revine la Petrila, în regim de domiciliu forțat și fără drept de publicare, unde, neavând încotro, acceptă slujba de vagonetar în mină. Ca o ironie a sorții: de la cel mai tânăr conferențiar universitar din țară devine cel mai bătrân vagonetar din mina Petrila, din Valea Jiului.
În anul 1964 este trimis la Craiova ca secretar literar la Teatrul Național, unde realizează o arhivă a teatrului, propune repertorii, inițiază un ciclu de 36 de conferințe despre teatru și poezie etc.
Dreptul la publicare îl primește abia în anul 1968. Rămâne în orașul Craiova până la sfârșitul vieții. Moare în data de 17 septembrie 1989, iar ca o ultimă ironie a sorții, în aceeași zi are loc premiera piesei de teatru Arca bunei speranțe.
În ciuda acestor episoade dramatice prin care a fost nevoit să treacă, Ion D. Sîrbu a reușit să lase în urma sa adevărate texte de rezistență, care reprezintă adevăratul înțeles al literaturii de sertar. Raportat la toate aceste detalii, Ion D. Sîrbu se constituie într-un model de conștiință morală, verticalitate, își exprimă în scris toate neputințele interioare la care asistă și pe care le suportă cu stoicism.
Ion D. Sîrbu scrie în anul 1944 un articol cu caracter filozofic intitulat Despre dialectica lucidității, publicat în revista Preocupări Universitare, revistă pe care BCU „Carol I” o deține în fondul de periodice. (Foto nr. 2, 3 )
În anul 1941, ca urmare a publicării în ziarul Țara a unui alt articol considerat antilegionar: Universitatea de azi, icoana societății de mâine i se aplică o bătaie cruntă de către un grup de oameni care din legionari devin informatori.[4] (Foto nr. 4 )
Ion D. Sîrbu a făcut parte din Cercul literar de la Sibiu cunoscut sub numele de cerchiștii. Cenaclul literar se desfășoară în orașul Sibiu, deoarece Universitatea de la Cluj unde studiau cerchiștii fusese nevoită să se mute în acest oraș.
Cel mai discutat titlu de carte în presa literară de după anul 1991, apărut în două volume, chiar dacă apoi s-a menționat mai rar sau deloc, este cel care reprezintă opera fundamentală și de referință pentru literatura de sertar: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, publicat la editura Scrisul Românesc, din Craiova. Cele două volume reprezintă un monolog interior profund, paginile fiind presărate cu multe citate și aforisme, mărturii și ironii, însă fără urme de răutate, scrise cu o luciditate stranie, dar asumată. (Foto nr. 5 )
Primul volum s-a publicat sub îngrijirea lui Marius Ghica și a fost împărțit în trei secțiuni: 1983-1984, 1984-1985 și 1985-1986. Al doilea volum apărea apărut sub îngrijirea Elisabetei Sîrbu, soția lui Ion D. Sîrbu, la doi ani distanță de publicarea primului, și are ca subtitlu: exerciții de luciditate, roman politic; secțiunea A patra iarnă: 1986-1987 are un citat din Voltaire și o postfață scrisă de Marin Sorescu. Ion D. Sîrbu s-a stins din viață pe data de 17 septembrie 1989, la Craiova.
„Răul nu e contrar binelui: împreună, sunt aparențele unui întreg pe care nu-l putem cuprinde și nici înțelege.”[5]
În anul 1998, Editura „Curtea Vecheˮ publică a treia secțiune ce vine în completarea celor două volume menționate anterior, cu textele scrise de autor în ultima lui iarnă: 1988-1989, intitulată Iarna bolnavă de cancer cu secțiunea Iarna 1988-1989, în care apar câteva scrisori către Deliu Petroiu, Mina și Ion Maxim, Delia și Ovidiu Cotruș. (Foto nr.6)
În anul 1992, editura Cartea Românească tipărește un roman pamflet semnat de Ion D. Sîrbu, cu titlul Adio Europa!, reeditat în anul 1997 și datorită marelui succes la public.(Foto nr.7 )
.. cine are Spațiul ar vrea să domine și Timpul. Cine nu are decît puținul timp al unei biete vieți, se mulțumește și cu spațiul unei singure pagini…”[6]
Recunoaștere și valoare
Uniunea Scriitorilor i-a acordat în anul 1994 un premiu special comemorativ numit Premiul pentru destine literare excepționale ex aequo ale culturii românești, de recunoaștere a lui I. D. Sîrbu, victimă a represiunilor sistemului totalitar și a regimului concentraționar comunist.
Ambele volume ale jurnalului său au apărut postum, iar editura care le-a publicat în anul 1997 i-a acordat lui Ion D. Sîrbu un premiu post mortem însoțit de o dedicație „Lui Ion D. Sîrbu – maratonist al suferinței, un european al romanuluiˮ.
Datorită succesului neașteptat înregistrat după apariția primei ediții a jurnalelor, aceeași editură reeditează ambele volume, de această dată sub îngrijirea lui Toma Velici și a Elenei Ungureanu.
Cercetătoarea Clara Mareș, de la Institutul Român de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului din România, publică volumul Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în Arhivele Securității, ca rezultat al unei cercetări care a durat timp de trei ani, răstimp în care a studiat dosarele personale ale lui Ion D. Sîrbu. Aceasta scoate la lumină activitatea și modul de operare a Direcției I a Securității. Clara Mareș descoperă un dosar cu documente în care sunt notate măsurile de urmărire, interceptările cu ajutorul microfoanelor a convorbirilor, perchezițiile secrete, filajele, verificările periodice, mărturii despre o serie de forme de urmărire, o întreagă operațiune în care sunt implicați informatori cum a fost „Sorin Vidanˮ.
Securitatea a deschis operațiunea numită Acțiunea Informativă Șerbănescu, cu scopul urmăririi lui I. D. Sîrbu, acestuia fiindu-i întocmit un Dosar de urmărire individual, în care informatorul furniza rapoarte de urmărire sistematică și de verificare a întregii activității.[7]
Regizorul Sică Alexandrescu îi spune lui Ion D. Sîrbu printre altele, când îl vede obosit și neîngrijit: „…Nu ai voie să te risipești, să te ratezi. Luptă! Nu îmi place cum arăți acum, dar știu că pe dinlăuntru ascunzi ceva rar și prețios.”[8]
În orașul Petroșani, Teatrul Dramatic din localitate îi poartă numele.[9]
În orașul Petrila, se află Casa memorială Ion D. Sîrbu, aflată sub îngrijirea caricaturistului Ion Barbu și a Fundației culturale Condiția Română. (Foto nr. 8 )
Menționez că, în anul 1966, Haralambie Boroș a regizat filmul Corigența domnului profesor[10], după scenariul scris de Ion D. Sîrbu.
Capsula timpului
Dintre zecile de cărți donate de Cella Serghi, din biblioteca sa personală, Bibliotecii Centrale Universitare „Carol Iˮ au intrat în colecția de carte, la fondul comun, trei volume ce poartă semnătura olografă a lui Ion D. Sîrbu și ștampila de donație Cella Serghi.
Primul titlu de carte donat de Cella Serghi se numește Arca bunei speranțe. Pe foaia de titlu, Ion D. Sîrbu a scris următoarea dedicație:
„Celei mai frumoase prietene (a… meu) doamnei, Cella Serghi
În amintirea întîlnirii noastre dela Mogoșoaia (cînd i-am cetit „Șoarecele B”, și scriam „Pragul Albastru” [11].
- în speranța că, într-o frumoasă zi de primăvară, îi voi putea aduce și un buchet de gențiane.
Cu imensă admirație,
Ion D. Sîrbu
Craiova, 25 Dec. 1983.ˮ
(Foto nr. 9, 10)
Al doilea volum numit Șoarecele B și alte povestiri, donat de Cella Serghi bibliotecii, are pe foaia de titlu o dedicație a lui Ion D. Sîrbu, care-i scrie cu recunoștință și emoție:
„Divinei mele prietene,
Cella Serghi
pe care o iubesc – și căreia îi amintesc că ea a fost prima cetitoare a nuvelei „Șoarecele Bˮ pe care o transcriam (din memorie) în Mogoșoaia, prin anii 1966.
Cu veche, constantă admirație
Ion D. Sîrbu
Craiova, Iunie 1983.”
(Foto nr. 11, 12)
Al treilea volum donat de Cella Serghi Bibliotecii Centrale Universitare „Carol Iˮ, intitulat Bieții Comedianți: Teatru, are o dublă dedicație autografă pe foaia de titlu:
„Celor mai frumoși ochi din viața mea, cei ai divinei Prietene între Litere și sfârșit de veac,
Cella Serghi
acest nefericit volum al meu, sosit prea tîrziu ca să mai poată salva pluta Meduzei teatrului romînesc – cu nesfărșită dragoste și adîncă melancolie,
Ion D. Sîrbu
Craiova, Mai 1985.”
Dedicația se încheie astfel:
„P.S. Îți amintesc o vorbă a nu știu care poet grec, rostită privind nemărginirea mării:
Doamne, cît albastru ai cheltuit ca să nu te pot vedea!ˮ
(Foto nr. 13, 14, 15 )
În fondurile de carte din Biblioteca Centrală Universitară „Carol Iˮ din București se mai găsesc și câteva titluri importante scrise despre Ion D. Sîrbu:
Pe foaia de titlu a cărții Ion D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv (Foto nr. 16), autoarea Elvira Sorofan scrie, în anul 2000, o dedicație pentru Nicolae Manolescu (Foto nr.17):
„Lui Nicolae Manolescu,
un semnal că la Iași cineva
se ocupă de un scriitor ardelean
prin naștere și spirit.
Elvira Sorohan
Iași, 12 ianuarie 2000.ˮ
Acest exemplar a făcut parte din biblioteca personală a lui Nicolae Manolescu, iar acesta l-a donat bibliotecii. Titlul de carte a intrat în colecțiile BCU „Carol Iˮ printr-un act de donație din anul 2012.
Un alt titlu remarcabil care se află în colecțiile bibliotecii este Traversarea cortinei: Corespondență cu Ion Negoițescu, Virgil Nemoianu, Mariana Șora, un volum cu peste 500 de pagini în care vom (re)găsi sau (re)descoperi universul mai mult sau mai puțin intim al lui Ion. D. Sîrbu, împărtășit cercului său mic de prieteni. Volumul conține adevărate impresii despre cărți, despre activitatea culturală și teatrală, despre propriile sale trăiri și frământări interioare.
Remarcabil la acest volum este faptul că descoperim, ca și în jurnalul său, o imagine de ansamblu despre Ion. D. Sîrbu: ce fel de om era, ce ocupații și ce monologuri interioare avea. Ne duce cu gândul la legătura sa strânsă cu lectura cărților, așa-numita febrilitate culturală. Ion D. Sîrbu (ne) oferă gratuit experiența sa cu viața și modul său de a fi: un om liber, curajos în tot ce a scris, în tot ce a simțit, care scrie sincer și direct despre cenzurarea publicațiilor din timpul regimului totalitar pe motivul conținutului.[12] (Foto nr. 18, 19)
Cartea cu titlul Eseuri subsidiare la „Adio, Europa!”, scrisă de Toma Grigorie și apărută în 1999 la Editura Cartea Românească, are pe foaia de titlu următoarea dedicație a autorului pentru Nicolae Manolescu:
„Domnului Academician Nicolae Manolescu,
Pentru tăcerea sa cuvîntătoare, o nouă carte și bucuria de a i-o înmâna împreună cu urarea de „La mulți ani!ˮ.
6.12.1999 Toma Grigorie
Craiova”
(Foto nr. 20, 21)
Un alt titlu de carte din biografia lui Ion D. Sîrbu: Cu sufletul la creier aflat în colecțiile bibliotecii are o dedicație (Foto nr. 22, 23) pentru teoreticianul român Marcel Duță:
„Domnului Marcel Duță, de la suflet la suflet
(semnătură olografă neidentificată)
- S. Demult, nici un semn!ˮ
Cartea are aplicată ștampila de donație din biblioteca personală a lui Marcel Duță, un donator constant pentru BCU „Carol Iˮ. Cartea conține corespondența dintre Dumitru Velea și Ion D. Sîrbu, atât scrisorile fotocopiate, cât și transcrierea fidelă a lor.
Pe cartea Scrieri despre Gary, a lui Dumitru Velea, aflată în colecțiile BCU „Carol Iˮ, apare următoarea dedicație:
„Marinei Constantinescu,
Să-ți dea Dumnezeu sănătate și neliniști creatoare în fața paginii albe,
Dumitru Velea
Petroșani.”
În acest volum au fost publicate repere din biografia lui I. D. Sîrbu și sunt menționate articole din periodice, convorbiri, titluri de cărți și frânturi din viața lui. (Foto nr. 24, 25)
Pentru o cercetare și o documentare în detaliu despre Ion D. Sîrbu, recomand o lucrare de referință intitulată: Un om din Est scrisă de Daniel Cristea-Enache, pentru că este vorba despre un studiu monografic temeinic documentat. Cartea oferă și informații consistente bibliografice despre opera antumă a lui Ion D. Sîrbu, despre ediții și volume postume care s-au publicat, precum și referințe critice în volume și trimiteri la articolele din periodice consultate de autor până la data publicării volumului. (Foto nr. 26)
****************
Concluzia obținută ca rezultat al documentării personale, realizată în mod sistematic, atât prin consultarea catalogului online al bibliotecii, a bazelor de date, a documentelor tradiționale, cât și electronice, fie monografii, fie periodice, în urma participării la cursuri de literatură online, la care s-a adăugat vizionarea documentarelor găsite pe platforma Youtube despre Ion D. Sîrbu, este următoarea: Ion D. Sîrbu este, poate, în acest moment cel mai seamă reprezentant al literaturii de sertar din și pentru România, aspect reflectat prin: memorie și cultură, rezistență și curaj, luciditate și sensibilitate, fiind parte din patrimoniul culturii românești.
Dacă lumea lui Camil Petrescu te aruncă simultan în multe direcții de cunoaștere proiectându-te într-un haos dulce-amar, lumea lui Ion D. Sîrbu te culege și te scoate din acel haos interbelic și postbelic, oferindu-ți o stare profundă de meditație interioară, empatie și compasiune.
**********************
A citi literatura de sertar e un privilegiu și o binecuvântare pentru că nu te poți plictisi, nu te poți rătăci sau irosi.
______________
Foto 1 Ion D. Sîrbu (1919- 1989). Preluare din volumul Cu sufletul la creier al lui Ion D. Sîrbu, Editura Fundației Culturale, Petroșani, 1996.
* Fotografiile din acest articol sunt preluate de autor din fondul BCU „Carol I”, cu excepția Foto 8 – Casa memorială Ion D. Sîrbu, preluată de pe site-ul culorileromaniei.ro.
Bibliografie:
Cristea-Enache, Daniel. Un om din Est: studiu monografic. București: Curtea Veche Publishing, 2006. 348 p.
Dragomir, Silviu N., „Problema literaturii sertar, o problemă rămasă nerezolvată”. În: Cotidianul, 1997, Nr. 135, An 7, p. 6.
Grigorie, Toma. Eseuri subsidiare la ,,Adio, Europa! De Ion D. Sîrbu. București: Cartea Românească, 1999. 166 p.
Grigurcu, Gheorghe. „Un atlet al mizeriei”. În: România literară, An 29, nr. 12, 1996. p. 5.
Lascu, Ioan. Ion D. Sîrbu așa cum a fost. Craiova: Editura Ramuri, 2014. 130 p.
Lascu, Ioan. Un aisberg deasupra mării: eseu despre opera postumă a lui Ion D. Sîrbu. Craiova: Universitaria, 2009. 173 p.
Lovinescu, Monica. Ion D. Sîrbu, „Adio, Europa!”. În: Revista 22, Anul 5, nr. 33, 1994, p. 15.
Mareș, Clara. „Ion D. Sîrbu – O viață între oglinzi”. În: Vatra. An 41, Nr. 7, 2011. p. 61-66.
Marino, Adrian. „Represiune și confesiune”. În: Revista 22, An 7, Nr. 32, 1996, p. 11.
Novicov, Mihai. „Discuțiile literare din Uniunea Sovietică și învățămintele lor pentru literatura noastră”. În: Viața Romînească, An 7, Nr. 11, 1954, p. 105-129.
Oprea, Nicolae. Ion D. Sîrbu și timpul romanului. Tîrgoviște: Editura Bibliotheca, 2015. 314 p.
Petrescu, Radu; Sîrbu, Ion D.; Steinhardt, Nicolae. Literatura memorialistică. București: Humanitas, 1996. 207 p.
Popescu, George. „Ion D. Sîrbu sau Jurnalul ca terapie a răului românesc”. În: Ramuri. An 28, Nr. 9, septembrie 1991. p. 5.
Sîrbu, Ion D. Arca bunei speranțe. București: Editura Eminescu, 1982. 595 p.
Sîrbu, Ion D. Bieții comedianți. Craiova: Scrisul românesc, 1985. 304 p.
Sîrbu, Ion D. „Cu sufletul la creier”: Gary în dialog cu Teatrul Minerilor și cu Dumitru Velea: caiet de critică și istorie literară „Ion D. Sîrbu”. Caiet 1. Petroșani: Editura Fundației Culturale Ion D. Sîrbu, 1996, 104 p.
Sîrbu, Ion D. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal: glosse. Vol 1, 2. Craiova: Scrisul românesc, 1991. 2 vol (XXIV, 224; 352 p.).
Sîrbu, Ion D. Iarna bolnavă de cancer: „un roman epistolar” gîndit de Cornel Ungureanu. București: Editura Curtea Veche, 1998. 148 p.
Sîrbu, Ion D. Șoarecele B și alte povestiri. București: Cartea Românească, 1983. 416 p.
Sîrbu, Ion D. Traversarea cortinei: Corespondență cu Ion Negoițescu, Virgil Nemoianu, Mariana Șora. Timișoara: Editura de Vest, 1994. 543 p.
Sîrbu, Ion D. „Universitatea de azi: icoana societății de mâine”. În: Țara, An 1, Nr. 33, 1941, p. 5. Disponibil în baza de date ARCANUM:
Sorohan, Elvira. Ion D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv. Iași: Editura „Junimeaˮ, 1999. 192 p.
Teodorescu, Leonida. „Contactul social”. În: Teatrul, An 21, Nr. 7, 1976. p. 57.
Webgrafie:
Cristea-Enache, Daniel. Literatura de azi în 15 cursuri: Curs academic online, Cursul Nr. 7. Accesat în data de 20.04.2024. Citat: 22.04.2024. Disponibil la: https://www.patreon.com/posts/in-exclusivitate-102712834
Casa memorială Ion D. Sîrbu. Accesat în data de 22.05.2024: https://cult-ura.ro/casa-memoriala-i-d-sirbu-un-loc-plin-de-umor-ce-merita-vizitat/
DCNews: Despre Ion D. Sîrbu, la DC News TV. Accesat: 19.04.2024. Disponibil la: https://www.youtube.com/watch?v=HBuxihiAsx4
De ce citim – Despre Ion D. Sîrbu (II). Accesat în data de 20.05.2024. Disponibil la: https://www.youtube.com/watch?v=NeZiUdhYgDE
TRV online. Intrarea liberă: In memoriam Ion D. Sîrbu. Accesat în data de 19.04.2024. Disponibil pe Platforma Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=r_88nzm9D-s
Revista Actor/Promotor diponibilă în format electronic: https://tdids.ro/wp-content/uploads/2020/05/Revista-Actor-Promotor-nr-1.pdf
IICCMER. Un secol cu I. D. Sîrbu sau a fi intelectual ca vocație. Accesat în data de 19.04.2024. Disponibil la: https://www.iiccmer.ro/carusel-stiri/2019/un-secol-cu-i-d-sirbu-sau-a-fi-intelectual-ca-vocatie/
Cafeneaua filosofică 108. Dana Jalobeanu și Grigore Vida în dialog cu Clara Mareș și Cosmin Ciotloș. Mircea Flonta, Toma Veliciu și Antonio Patraș. Filosofie în tranșeele istorie. I. D. Sîrbu. Dialog academic online: 10.05.2024; Accesat: 11.05.2024. Disponibil pe Platforma Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=ZBptPkRTH5Y&t=3525s
[1] Sîrbu, Ion D. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal: glosse, Vol 1. Craiova: Scrisul românesc, 1991. p. 65.
[2] Clara Mareș. [online], [accesat ???] disponibil pe https://www.iiccmer.ro/carusel-stiri/2019/un-secol-cu-i-d-sirbu-sau-a-fi-intelectual-ca-vocatie/
[3] Sîrbu, Ion D. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal: glosse, Vol 1. Craiova: Scrisul românesc, 1991. p. 82.
[4] Cristea-Enache, Daniel. Un om din Est: studiu monografic. București: Curtea Veche Publishing, 2006. p. 41
[5] Sîrbu, Ion D. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal: glosse. Vol 2, Craiova: Scrisul românesc, 1991. p. 14
[6] Sîrbu, Ion D. Op. Cit.. p. 28.
[7] Mareș, Clara. Ion D. Sîrbu – O viață între oglinzi. În: Vatra. An 41, Nr. 7, 2011. pp. 62-63.
[8] Cristea-Enache, Daniel. Un om din Est: studiu monografic. București: Curtea Veche Publishinf, 2006. p. 141.
[9] Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”. Disponibil pe web: https://tdids.ro/
[10] Corigența Domnului profesor în regia lui Haralambie Boroș. Disponibil online pe platforma Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=a2dZfdgjtbY&t=102s
[11] Titlul piesei de teatru este inclusă în volumul numit Arca bunei speranțe.
[12] Cristea-Enache, Daniel. Literatura de azi în 15 cursuri: curs academic online, Cursul 7. Accesat în data de 20.04.2024. Citat: 22.04.2024. Disponibil online: https://www.patreon.com/posts/in-exclusivitate-102712834
