Recomandările din acest număr s-au oprit la George Bălăiță, Eugen Uricaru și Anca Vieru. Autori din generații diferite, cu tehnici și modalități narative distincte, dar animați de aceeași dorință de a surprinde multiplele fațete ale condiției umane în situații-limită dintre cele mai diverse.
Titlu: Învoiala
Autor: George Bălăiță
Editura: Polirom
Colecția: Fiction Ltd
An apariție: 2016
Număr de pagini: 216
George Bălăiţă (1935 – 2017) este unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani. De-a lungul anilor a profesat ca desenator tehnic, profesor suplinitor și instructor metodist. Începând cu anul 1964 ocupă funcția de redactor, iar apoi cea de redactor-şef adjunct la revista Ateneu. În anul 1979 este numit secretar al Uniunii Scriitorilor, iar în perioada 1980 – 1989 este director al Editurii Cartea Românească.
Printre cele mai importante volume ale sale se numără: Călătoria (Editura pentru Literatură, 1964), Conversînd despre Ionescu (Editura pentru Literatură, 1966), Întîmplări din Noaptea Soarelui de Lapte (Ed. Tineretului, 1967; ed. a II-a Ed. Universal Dalsi, 1999), Ucenicul neascultător (Ed. Albatros, 1977), Opere I. Lumea în două zile (ed. Polirom, 2009), Opere II. Marocco (I) (ed. Polirom, 2011) şi Opere III. Marocco (II) (ed. Polirom, 2011), Învoiala (ed. Polirom, 2016). De-a lungul vieții, scriitorul George Bălăiţă a primit numeroase premii și distincții, dintre care amintim Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române.
Romanul Învoiala s-a vrut la început un scenariu. După mărturisirile autorului, el făcea parte dintr-o trilogie țărănească, inspirată de cele trei povestiri ale lui Creangă, Soacra cu trei nurori, Dănilă Prepeleac şi Povestea lui Stan-Pățitul. Autorul își dorea să creeze „o copie după un maestru”. Din varii motive, proiectul nu a mai fost realizat. S-a născut, în schimb, romanul Învoiala, o reluare a poveștii lui Stan-Pățitul, dar în niciun caz o copie fidelă. Însuși autorul spunea că Stan-Pățitul a fost doar un pretext. Cu un umor savuros, George Bălăiță a făcut distincția supremă între personajul lui Creangă și cel al lui: „[…] Stan Păţitul din poveste nu se însoară fiindcă se teme de femei. Stan al meu nu se însoară fiindcă e sătul de ele.”[1]
Învoiala este o poveste fantastică desfășurată într-un sat românesc atemporal. Graiul sătenilor pare că are o viață proprie. Discuțiile dintre personaje sunt naturale, încărcate de multe regionalisme (asemănătoare celor din textele lui Creangă), fără a face lectura dificilă sau nesuferită.
Personajul principal este cunoscut/necunoscutul Stan Ipate, bărbat trecut de 30 de ani, necăsătorit, care duce un trai decent. După o sarabandă de evenimente, intră în scenă Chirică, un diavol mărunțel, conturat mai apăsat decât în povestea lui Creangă. „Mărunțelul” apare la Stan acasă și îi propune să fie argatul său pe trei ani. În acel moment are loc învoiala dintre cei doi. Un moment important, definitoriu, atât pentru Stan, cât și pentru Chirică, pe care autorul l-a descris cum nu se putea mai bine: „[…] Este vorba de un contract special cu diavolul, foarte special, autohton. Nu există înscrisuri, ci o învoială. Reiese că până la urmă se stabileşte între ei un fel de înţelegere tacită. La final observăm că atâta drac în om, cât om în drac există în aceste învoieli.[…]”[2].
Învoiala este o poveste cu tâlc scrisă într-un stil modern, cu volute largi și observații fulgurante, descrieri succinte, lapidare într-o limbă păstoasă marca George Bălăiță din momentele sale cele mai bune. Totul curge, se suprapune și se contopește. Manuscrisul a fost conceput încă dinainte de 1989 și a stat la sertar vreo 20 de ani. Se poate spune că nepublicarea lui ar fi fost o mare pierdere. De pe prima pagină știi că „pășești” într-o altă lume, de basm, care te copleșește, te amuză și te înfioară în același timp. Pentru că oricât de nefiresc este să vezi omenescul în diavol, este cu atât mai cutremurător să vezi diavolul din om.
„Stan, izolat acum într-o liniște rece. Mult mai crudă, nemiloasă decât asprimea aproape jovială de mai înainte. Chirică, foarte atent, pândește. Neliniștit. Ascunde. Se întâmplă ceva. Miroase. Dar de văzut nu se vede nimic… O stare nouă se instalează acum între cei doi. Reciproc derutați, hâtroșenia, tonul voit ușuratic, complicitatea au dispărut. Încordare. Pândă. Se disimulează, dar fără plăcere. Un duh rău, o împotrivire. Dialogul lent, întortocheat de până acum se accelerează. […] Nu, Chirică. Nu facem nimic scris. Ajunge cât ne-am înțeles cu vorba. Cuvântul bate scrisul pe hârtie. Gata! Gura…Surâsul lui se ascute, se subție. Adaugă: oameni suntem, nu-i așa?! Da, stăpâne, murmură încurcat Chirică. Oameni… […] Stan îl urmărește prin fereastră. Vede cu uimire, gânditor, că dulăii, gata să-l rupă mai înainte, se învârt acum prietenoși în jurul lui. Numai dulăul Zurzan, spaima hoților, tremură încordat, ar vrea să se repeadă, dar o forță mare îl ține în loc și nu-l lasă nici măcar să latre.”
(extras din Învoiala, George Bălăiță)
Titlu: Ieșirea din Pustie
Autor: Eugen Uricaru
Editura: Polirom
Colecția: Fiction Ltd
An apariție: 2021
Număr de pagini: 432
Eugen Uricaru (n. 1946) este prozator, traducător, poet și scenarist de film. În anul 1965 debutează în revista Ateneu. Între anii 1971 și 1989 ocupă funcția de redactor la revista Steaua, iar începând cu anul 1990 devine redactor-șef adjunct la revista Luceafărul (seria Laurențiu Ulici) și consilier cultural în Ministerul Afacerilor Externe la Atena și Roma. Ocupă pe rând funcțiile de secretar, vicepreședinte și președinte al Uniunii Scriitorilor. În prezent este președintele societății Copyro. Eugen Uricaru este fondatorul revistelor Echinox (1968, împreună cu Marian Papahagi), Punctul critic (2010) și al Festivalului Internațional „Zile și nopți de literatură”, înființat în anul 2002 la Neptun.
Dintre operele sale amintim: Despre purpură (Ed. Dacia, 1974), Antonia. O poveste de dragoste (Ed. Eminescu, 1978) și Rug şi flacără (Ed. Dacia, 1977; Ed. Orizonturi, 2006), Aşteptându-i pe barbari (Ed. Cartea Românească, 1999; Ed. Ideea Europeană, 2020), 1784 – Vreme în schimbare (Ed. Eminescu, 1984), Stăpânirea de sine (Ed. Cartea Românească, 1986; Ed. Allfa, 2001), Cât ar cântări un înger (Ed. Cartea Românească, 2008), Plan de rezervă (Ed. Cartea Românească, 2011), Despre ce vorbim? (volum de versuri, Ed. Junimea, 2018), Grădina Paradisului (Ed. Polirom, 2020) Ieșirea din Pustie (Ed. Polirom, 2021). Pentru activitatea sa literară a fost distins, printre altele, cu Premiul „Mihail Sadoveanu”, Premiul revistei Ateneu pentru roman, Premiul Național „Ion Creangă”, Premiul Internațional pentru roman „Balkanika”.
Pe lângă activitatea editorială, Eugen Uricaru are o contribuție și în lumea cinematografică, acesta scriind două scenarii de film: Rug și flacără (distins cu Marele Premiu la Festivalul de la Santarém, 1979) și Stare de fapt (distins cu Marele Premiu la Festivalul San Marino, 1995).
Ieșirea din Pustie este o radiografie foarte exactă a perioadei de început a Republicii Populare Române, cunoscută mai ales sub acronimul său pronunțat „Repere”. Volumul este împărțit în două secțiuni orientate în jurul lui Costi Condurat, mai întâi la vârsta copilăriei, apoi la maturitate. El este un tânăr prodigios, avid de cunoaștere, cu o memorie formidabilă. Însă celelalte personaje joacă un rol la fel de important, câteodată poate chiar mai important. Pentru că ei sunt cei care, într-un fel sau altul, în mod direct sau indirect, influențează evenimentele din viața lui Costi Condurat.
Povestea începe cu întoarcerea acasă a lui Antonie Șerban, unchiul lui Costi Condurat. Doar ce fusese eliberat din lagăr după 16 ani. El a făcut tot ce era necesar pentru a supraviețui și a văzut ce înseamnă cu adevărat degradarea umană. Toți acei ani s-au concentrat într-o singură replică adresată soției: „Să știi că fața neștiută a lunii există. Eu am fost acolo. Să nu mă întrebi niciodată cum e acolo. Niciodată!”[3] Unchiul Antonie Șerban îi vorbește lui Costi Condurat despre o Românie diferită de cea în care a crescut, o „România veche”, scoasă din manualele aprobate de Partid, dar care nu a fost uitată.
Ieșirea din Pustie este un roman cu o încărcătură puternică, unde partea fictivă se grefează pe evenimente istorice reale, adevărate, cum ar fi abdicarea forțată a regelui Mihai I și moartea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. În „Repere” totul era învolburat, se trăia într-o stare generală de suspiciune și frică, iar dorința de supraviețuire era singurul lucru care-i lega pe oameni. Autorul decupează o secvență din viața poporului român în care să nu spui nimic era considerat la fel de periculos ca atunci când spuneai prea multe.
„Poporul acesta uită repede dacă îi promiți că necazul e de domeniul trecutului. Dar când oamenii vor vedea cu ochii lor că ne întoarcem la felul nostru de a fi dintotdeauna și că tocmai conducerea din capitală este aceea care ne cheamă la regăsire, atunci cei mai mulți o să spună: «Fie! Fie și comunism, dacă e pe românește și nu ne mai omorâm cu zile între noi, atunci fie!» Eu la asta mă gândesc când e vorba de viitorul lui Costi Condurat. Nu trebuie supravegheat, domnișoară, el face parte dintre cei care au început să iubească, chiar așa, colivia în care trăiesc. […] Sper că ați reținut, domnișoară, că poporul român poate uita multe, dar ceva nu – frica. Frica, odată intrată în suflet și în oase, nu mai pleacă. Din acest motiv supravegherea nu mai e necesară. Ajunge să-l faci să retrăiască frica, doar atât! Memoria fricii face parte din specificul nostru național, domnișoară.”
(extras din Ieșirea din Pustie, Eugen Uricaru)
Titlu: Felii de lămâie
Autor: Anca Vieru
Editura: Polirom
Colecția: Top 10+
An apariție: 2018
Număr de pagini: 240
Anca Vieru a ajuns destul de recent în lumea scriitorilor. Debutul editorial l-a avut în anul 2015, cu volumul de proză scurtă Felii de lămâie, apărut la Ed. Polirom. Anul următor a fost nominalizat la premiile revistei Observator cultural. În 2018 apare o reeditare a volumului în colecţia Top 10+ a Editurii Polirom. Alte opere cunoscute ale autoarei sunt: Spulberatic (Ed. Ego Proză, 2018), Fără poză de profil (Ed. Ego Proză, 2022, nominalizat la Premiile Sofia Nădejde) și Pallady. Ulise legat de catarg (Ed. Polirom, 2023).
Volumul Felii de lămâie a fost o surpriză plăcută atât pentru cititori, cât și pentru critici. Sunt 20 de povestiri, întâmplări, schițe, etape de viață. Niciuna nu seamănă cu cealaltă. Monologul personajelor este atât de bine construit încât ai impresia că auzi intonația vocilor și simți trăirile acestora.
De exemplu, în „Ochiul de iepure” o fetiță merge la școală cu un cap de iepure, iar urmările vi le puteți imagina. Motivul din spatele deciziei este foarte trist, povestea făcând referire la toți acei copii care suferă în tăcere. În „Chilipir” vedem cum o vecină prea binevoitoare enumeră unei tipe, care doar ce se mutase în bloc, soarta nefericită a foștilor locatari de dinaintea ei. „Tanța recită Luceafărul” înregistrează o ceartă între vecinii de bloc, ajungând-se într-o situație tragi-comică. Însă cea mai neobișnuită este de departe „Tradiție în familie”, unde întâlnim o familie în care bărbații sparg tot ce au în jur, involuntar. Povestirea „Felii de lămâie” se aseamănă cu începutul filmului Forrest Gump, însă aici personajul principal este o doamnă care povestește despre fel și fel de întâmplări într-un parc. „Cheia și foarfeca” pare să fie întruchiparea legii lui Murphy „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost”[4]. „Ca la șah” este exact opusul, o întâmplare fericită, o poveste a hazardului. Dar în topul preferatelor mele se află „Dincolo de ușă”, pentru că are o temă cu totul originală: cum ar fi fost viața femeii care, întâmplător, ar purta numele Jane Marple.
Poveștile din acest volum sunt exact ca niște felii de lămâie. Nu știi pe care o nimerești. Poate o felie acrișoară sau una ușor îndulcită cu puțin zahăr. Cine știe? Poate dai peste una mai amăruie, care n-a fost curățată bine de coajă. Însă indiferent de povestire, niciuna nu te va lăsa indiferent.
„Jane se perpeli toată noaptea după telefonul lui. De douăzeci de ani dorea și parcă nu dorea s-o întâlnească și se păcălea singură zicând că e prea complicat s-o caute. Dar de fapt nu se îndura să iasă din viața ei simplă în care nu se întâmpla nimic, din satul în care nu se întâmpla nimic demn de a fi povestit. Fiindcă pe cine ar putea interesa că nevasta vicarului a comandat trei metri de mătase liliachie sau că farmacistul și-a cumpărat un papion mov? Deși poate ea ar scoate ceva de aici. Ei nimic nu i se pare lipsit de importanță. […] Seara trecu împreună cu Edgar pe King Street, erau multe cărți de-ale Agathei Christie în vitrina librăriei și un afiș mare ce anunța programul pentru lansarea de pe 19. Înăuntru răsfoiră cartea – O crimă anunțată. Și asta era tot cu Miss Marple. Crezuse că a scăpat, din ’42, Agatha Christie nu mai scrisese decât cărți cu Poirot. Dar uite că acum îl lăsase deoparte ca să scrie din nou despre baba asta căreia îi dăduse numele ei.”
(extras din „Dincolo de ușă”, Felii de lămâie, Anca Vieru)
[1] „George Bălăiţă: Nu mă tem de timp şi nici nu-l pun la îndoială”, Amos News, https://www.amosnews.ro/arhiva/george-balaita-ma-tem-timp-nici-l-pun-indoiala-14-06-2008, interviu publicat pe 14 iunie 2008, link accesat în august 2024.
[2] „George Bălăiţă: Nu mă tem de timp şi nici nu-l pun la îndoială”…
[3] Eugen Uricaru, Ieșirea din Pustie, Ed. Polirom, București, 2021, p. 28.
[4] „Cele mai consacrate 10 legi ale lui Murphy”, RisCo, https://www.risco.ro/suport/comunicate-risco/cele-mai-consacrate-10-legi-ale-lui-murphy-1319, link accesat în august 2024.
