Proiectul Marelui Stat Major referitor la Stema României

Realizarea unității naționale de stat a României din 1918 a impus și o modificare a Stemei. Ministerul de Război numește o comisie, compusă din Generalul în rezervă Năsturel[1], profesorii universitari de istorie Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul și Vasile Pârvan, sub președinția Generalului de corp de armată,  Christescu Constantin.[2]

În arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” se păstrează un document, dactilografiat pe șase file cu tuș mov și al cărui titlu este „Expunere de Motive a Proiectului Marelui Stat Major relativ la Stema Țării”.[3]

În conformitate cu dispozițiile ordinului Ministerului de Război nr. 5133 din 18 septembrie 1919, relativ la studierea  viitoarei steme a României întregite, Marele Stat Major realizează un proiect, cu o amplă expunere a motivelor.

Se urmărea menținerea scutului vechii steme a României, cu sectoarele existente și cele patru embleme, cu unele modificări:

1. Ca vultur al Munteniei urma să se facă: vulturul brâncovenesc, cel prezent în majoritatea sigiliilor de pe vechile documente, stilizat în mod deosebit, românesc. El trebuia să țină în cioc o cruce, simbol al luptelor purtate contra Turcilor, în numele crucii și să poarte pe cap Coroana, simbol al Statului suveran.
2. Emblema Moldovei reprezentată de capul de zimbru – bourul, cum se vedea în vechile sigilii. Zimbrul sau bourul era simbol al libertății și al independenței. Zimbrul purta steaua cu cinci vârfuri deasupra capului, ca în vechea stemă a Moldovei. În colțul din stânga al sectorului era prezentă luna.
3. Leul Olteniei era menținut, deși o parte dintre membrii din Comisie doreau suprimarea lui. Deși leul Olteniei nu avea adânci rădăcini istorice, faptul că a fost prevăzut în legea din 1872, prin care se hotărâseră armele țării, era un motiv puternic pentru folosirea lui. Oltenia păstrase cel mai bine caracterul național românesc în tradițiile poporului său, în cântecele și doinele sale etc., iar vechile familii oltenești au conservat bine caracterul românesc sub toate rapoartele. Emblema Olteniei va prevedea această tărie de rasă a locuitorilor săi. Leul urma să aibă o înfățisare dârză care să exprime voința fermă de a conserva totul.
4. Au fost admiși cei doi delfini, care reprezentau Dobrogea și țărmurile Mării Negre, după propunerea membrilor Marelui Stat Major. Afară de considerațiile istorice, intervin și considerațiile politice foarte importante pentru menținerea lor și anume: importanța păstrării regiunilor de peste Dunăre și posesiunea mării.
5. Bucovina și Basarabia erau reprezentate prin capul de zimbru al Moldovei.
6. Transilvania împreună cu celelalte regiuni alipite și anume, Maramureșul și părțile din Crișana, vor fi reprezentate prin vechea marcă a Ardealului, simbol pentru cele trei națiuni conlocuitoare: români, saxoni și s La colțurile sectorului se aflau soarele și luna de argint, reprezentând națiunea secuiască. Acvila maghiară din marca Ardealului este înlocuită cu acvila românească a lui Vladislav Basarab, simbolizand astfel cea mai veche stăpânire românească din Ardeal. Națiunea saxonă era reprezentată de cele șapte cetăți roșii pe un fond de aur.

Sectorul Ardealului va ocupa partea centrală de jos, între leu și delfini.

1. Întregul ecuson va purta coroana de oțel ca simbol al suveranității și independenței.
2. Tenanții vor fi doi dragoni, care reprezentau marca fostului Regat al Dacilor, neamul care a contribuit în cea mai mare parte la plămădirea poporului românesc de la țăranul român a moștenit vitejia, sobrietatea și dragostea de pământul lui.
3. Întregul ecuson cu tenanți, urma să fie cuprins în mantie, simbolul suveranității.
4. Se menținea panglica cu emblema Nihil Sine Deo a Dinastiei Regale de Hohenzollern.

La sfârșitul documentului este făcută precizarea aderării la acest proiect a domnului profesor Ioan Bianu, membru al Academiei Române.

Documentul este semnat olograf de Șeful Marelui Stat Major, Constantin Christescu și Șeful secției a III-a, Colonel Constantin Șt. Amza. Hârtia are în filigran textele: „Normal 4 a/ 16” și „Homenkrug”. La finalul textului este aplicată o ștampilă cu legenda: „Ministerul de Resboiu // Marele Stat Major”

Acestui proiect îi sunt anexate și memoriile celor doi istorici, Nicolae Iorga și Dimitrie Onciul, cuprinzând modificările aduse Stemei Țării.

În memoriul semnat de Nicolae Iorga[4], se propune schimbarea Leului, care nu era atestat pe cale documentară și a cărui punere în legătură cu Oltenia nu era susținută. În ceea ce privește Delfinii, care reprezentau Dobrogea, se face precizarea că aceștia apar în unele acte pentru întâia oară sub Ioan Sandu Sturdza, după 1822.

Stilizarea vulturului trebuia restituită, așa cum se vede în forma definitivă a stemei muntene sub Constantin Vodă Brâncoveanu, care mulțumea și estetic, iar bourul moldovenesc schimbat după mărturiile celor mai frumoase peceți care sunt ale secolului al XVI-lea.

Cu privire la Ardeal, se aproba schimbarea unor amănunte din stema provinciei, în așa fel încât să poată fi apropiată de anumite elemente din stemele țărilor românești.

Memoriul profesorului Dimitrie Onciul prezenta următoarele componente:

• Ca emblemă principală a Regatului era propusă acvila din stema actuală, la acea vreme, (secțiunea întâia de sus a scutului), fără pavilion și fără leii suporți, așa cum a fost admisă pentru Ordinul Carol I și pe placa comemorativă ce se afla în sala de sedințe a Academiei Române. Acvila reprezenta Țara Românească. Principatul Țării Românești, fiind cea dintâi organizațiune de stat din care s-a dezvoltat statul român, emblema Țării Românești este indicată și ca emblemă principală pentru stema României unite.
• Pe pieptul acvilei urma să fie așezat scutul cu emblemele din stema actuală și cu scutul Dinastiei în mijloc, adăugându-se o secțiune cu emblemele Transilvaniei între cele două secțiuni de jos ale scutului.

     La emblemele din stema actuală a Transilvaniei acvila, care reprezenta națiunea ungurească, urma să fie înlocuită cu vechea acvilă românească, după reprezentarea ei pe cea mai veche monedă a Țării Românești, de la Vladislav I (1364-1374), care avea stăpânire și peste munți, cu titlul de Ban al Severinului și Duce al Făgărașului. Această acvilă ar reprezenta națiunea românească de peste munți cu stăpânirea românească din trecut și de astăzi.

Celelalte embleme din stema actuală, adică Soarele și Luna, reprezentau națiunea secuiască, iar turnurile de cetăți, cu trimitere la națiunea săsească, să fie păstrate.

• Sub acvila principală să fie așezată eșarfa cu deviza Nihil Sine Deo, sub care să atârne crucea Ordinului Steaua României.[5]

Lucrările acestei comisii rămân fără rezultatul așteptat; noua comisie, din anul 1920, cu o componentă mai numeroasă și alcătuită și din specialiști în heraldică, a elaborat și realizat în anul următor o nouă stemă a României, care a fost promulgată prin legea din 23 iulie 1921.[6]

Conform acestei legi, armeriile de stat au avut următorul aspect: scut de azur cu o acvilă de aur, cruciată, încoronată și cu atribuții suverane (spada în gheara dextra și sceptrul în cea senestra) din același metal, purtând pe piept un scut scartelat. În cartierul unul, pe azur, o acvilă cruciată de aur cu ciocul și ghearele roșii, asuprită la dextra de un soare și la senestra de o lună crai-nou, din același metal (Țara Românească); în cartierul doi, un cap de zimbru cu o stea cu cinci raze de aur, între coarne, flancată de dextra de un soare și la senestra de o lună (Moldova); în cartierul trei un leu de aur trecând spre dextra pe un pod, înălțat peste valuri în culori naturale (Oltenia și Banatul), în cartierul patru, tăiat printr-o fascie roșie, în primul câmp o acvilă neagră ieșind din linia fasciei, însoțită la dextra de un soare și la senestra de o lună, ambele din aur; în câmpul al doilea, șapte turnuri roșii plasate 3, 4 (Transilvania);  în triunghiul în șef de la baza scutului, doi delfini afrontați (Dobrogea). Scutul cu acvilă este timbrat de coroana de oțel, susținut de doi lei de aur și decorat cu colanul Ordinului Carol I. Deviza Nihil Sine Deo se afla înscrisă pe o eșarfă de azur cu litere de aur, plasat dedesuptul scutului și a celor doi suporți. Totul este așezat sub un mantou de purpură, tivit cu franjuri de aur, căptușit cu hermină și timbrat de o coroană regală.[7]

Stema României Mari a fost înlocuită în 1947 – când, sub presiunea trupelor sovietice de ocupație, a fost proclamată Republica Populară Română – printr-o efigie decorativă întruchipând bogățiile țării, încadrate de spice de grâu, având ca fundal un răsărit de soare, iar în partea superioară o stea roșie.

Bibliografie:

Arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Fond Fundațiunea Universitară Carol I, Dosar 79 (an 1921).

Monitorul Oficial, nr. 92 din 29 iulie 1921.

Cernovodeanu Dan, Știința și arta heraldică în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977.

Moisil Constantin, Stema României, originea și evoluția ei istorică și heraldică, Editura Marvan, București, 1931.

Vasiliu-Năsturel Petre, Stema României: studiu criticu din punctu de vedere eraldicu, Voința Națională, București, 1892.

Predescu Lucian, Enciclopedia Cugetarea, „Cugetarea-Georgescu Delafras”, București,  [1940].

Sacerdoțeanu Aurelian, Sigiliul domnesc și stema țării: conceptul de unitate a poporului român pe care îl reflectă și rolul avut în formarea ideii de unire, București, 1968.

[1] Petre Ștefan Vasiliu-Năsturel (1854-1920) – general de artilerie, publicist și heraldist român.

[2] Constantin Christescu (1866-1923) – general al Armatei Române în Primul Război Mondial. În perioada aprilie 1920-mai 1923 a ocupat funcția de Șef al Marelui Stat Major.

[3] Arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”,  Fond Fundațiunea Universitară Carol I, Dosar 79 (an 1921), f. 21-27.

[4] Ibidem, dosar 79, f. 32.

[5] Arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”,  Fond Fundațiunea Universitara Carol I, Dosar 79 (an 1921), f. 37-38.

[6] Monitorul Oficial, nr. 92 din 29 iulie 1921.

[7] Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 162.