În luna februarie a anului 1943, Manfred von Killinger[1], ministrul Germaniei, însoțit de diplomatul român Raoul Bossy[2], vizitează Fundația Regelui „Carol I”. Cu acest prilej, Alexandru Tzigara-Samurcaș, directorul Fundațiunii Universitare „Carol I”, îi înmânează ministrului Bossy un epitaf pentru sărbătorirea Învierii și o dveră (perdea de ușă împărătească)[3], cu scopul de a fi expuse la Biserica Ortodoxă din Berlin.
Cei doi au fost întâmpinați, la sosire, de prof. Alexandru Tzigara-Samurcaș. ministrul von Killinger și Raoul Bossy au vizitat sala de lectură și Amfiteatrul Fundațiunii – construit în timpul extinderii edificiului din perioada 1911-1914 –, loc în care au ținut conferințe marile personalități ale științei și culturii românești, în frunte cu Nicolae Iorga, C. I. Parhon, Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și alții sau marile personalități din străinătate, dintre care ne limităm a menționa doar pe Pericle Ducati, Roberto Paribeni și Paul Lemerle.
În arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” s-au păstrat, în legătură acest eveniment, o serie de acte și câteva fotografii, realizate pe hârtie fotografică cu gelatină de bromură de argint și cu dimensiunile de 11,7 x 17,7 cm.
Anterior vizitei oficiale, se semnează un proces-verbal între Raoul Bossy, ministrul României la Berlin și Alexandru Tzigara-Samurcaș, prin care Fundația Regele „Carol I”[4] dăruia Bisericii Române din Berlin un epitaf și o dveră.
Așa cum reiese din procesul-verbal din 19 februarie 1943, Alexandru Tzigara-Samurcaș declara: „Aceste odăjdii, artistic brodate pe catifea cu mătăsuri divers colorate și cu fir aurit au fost executate de Comitetul sub presedinția Reginei Elisabeta pentru Biserica română din cetatea Ierusalimului, care, prin ivirea războiului din 1916, nu s-a putut înfăptui […] aceste odăjdii ce încă din 1914 se aflau în păstrarea Fundației, cu convingerea că am lucrat în spiritul Carmen Sylviei de la care a purces întreaga concepție”.[5]
Hârtia actului are în filigran textul: „Original Writing Paper” și în centru imaginea unui grifon întors spre senestra, ținând în gheare un scut. Antetul Fundației Regele „Carol I”, cu monograma regelui Carol I, este prezent pe recto-ul filei. Sub semnătura ministrului, este scris olograf: „Lăsate provizoriu în păstrarea Dlui Prof. Al. Tzigara-Samurcaș”. Acestui act îi este atașată cartea de vizită a lui Raoul V. Bossy, cu textul imprimat: „Trimis Extraordinar și Ministru Plenipotențiar al M. S. Regelui”. Pe recto-ul și verso-ul cărții de vizită este notat mesajul: „Cu cele mai vii mulțumiri și rugarea de a păstra odăjdiile, până la hotărârea ce va fi luată de către Consiliul parohial al Capelei din Berlin. R. Bossy, 5.III.1943”.
La 16 Aprilie 1943, parohul Econ. Emilian Vasiloschi[6], prin scrisoarea adresată Directorului Fundației Regele Carol I, transmitea mulțumirile Consiliului Parohial pentru donarea epitafului și a dverei. Expedierea urma să fie realizată prin Legația română de la Berlin. Hârtia are în filigran textul: „Manila Schreibmaschinen” și imaginea unei roți cu aripi. Pe filă sunt aplicate două ștampile în tuș mov, cu textul: „Parohia Ortodoxă Română din Berlin”.
Semnatarul scrisorii, Emilian Vasiloschi, s-a născut la 29 oct/11 nov. 1886, în Sinăuții de Sus, județul Rădăuți, Bucovina. A urmat Gimnaziul Superior din Cernăuţi, apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, pe care le-a încheiat cu examenul de licenţă din 20 iulie 1912.
În același an, s-a căsătorit cu Valeria Usaţiuc, fiica preotului Eusebiu Usaţiuc, din Slobozia Parancei, lângă Boian – Bucovina. La 24 septembrie 1917, a fost hirotonit preot de către Mitropolitul dr. Pimen Georgescu, iar la 18 noiembrie a fost numit preot paroh la Târgul Lespezi, judeţul Baia, de unde a fost transferat, la 1 ianuarie 1920, la parohia Toma Cozma din Iaşi. Începând cu 1 ianuarie 1942, a fost numit în locul părintelui Andrei Vașcan, preot paroh al Capelei Ortodoxe Române din Berlin.[7]
În ultimul document cu nr. 83, datat 10 Iulie 1943, semnat de Parohul Emilian Vasiloschi, se confirma primirea daniei făcute de către Fundație. Cele două obiecte bisericești au fost aduse de ministrul Ion Petrovici și predate prin colonelul Capverde, directorul Cabinetului Ministrului. Redăm din această scrisoare următoarea frază: „Exemplul dat de Fundația Regele Carol I, este cea mai frumoasă încurajare a străduințelor noastre, de a deschide în centrul Berlinului, o frumoasă Biserică română ortodoxă, un focar permanent de lumină, religiozitate, cultură și artă autohtonă”. În partea stângă a filei este aplicată o ștampilă cu textul: „Patriarhia Română/ Sf. Mitropolie a Ungro-Vlahiei/ Arhiepiscopia Bucureștilor/ Parohia Comunității Ortodoxe-Române din Berlin”. În partea dreaptă este scris olograf de Alexandru Tzigara textul: „30 Iulie 43 / La dosarul actelor respective”.[8]
Fundațiunea Universitară, situată în fața Palatului Regal, în inima Capitalei, a fost unul dintre cele mai însemnate centre culturale ale vremii. Director al Fundațiunii Universitare „Carol I” pentru 47 de ani, Alexandru Tzigara-Samurcaș a urmărit cu pasiune să întregească și să desăvârșească opera augustului fondator.
Bibliografie
Arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Fond Fundațiunea Universitară Carol I, Dosar 66 (Anii 1914-1946).
Bossy Raoul, Jurnal (2 noiembrie 1940 – 9 iulie 1969), prefața de Florin Constantiniu, ediție îngrijită de Ion Mamina, Editura Enciclopedică, București, 2001.
Petcu Sorin, „Părintele Emilian Vasiloschi-biografia”, Biserica Ortodoxă Română Freiburg im Breisgau, 28 noiembrie 2018, https://ortodoxia.de/memorabilis/parintele-emilian-vasiloschi-biografia/.
Podgoreanu Anca, Costache Geta red., Biblioteca Centrală Universitară din București: o bibliografie a existenței: 1891-2001, Biblioteca Centrală Universitară, București, 2001.
Tzigara-Samurcaș Alexandru, Palatul Fundației Regelui Carol I, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, București, 1944.
Idem, Fundațiunea Universitară „Carol I” (1891-1931), Socec, București, 1933.
[1] Manfred von Killinger (1886-1944) – om politic german, ministru plenipotențiar al Reichului la București (1941-1944).
[2] Raoul Bossy (1894-1975) – diplomat român de carieră. Descendent dintr-o familie boierească moldovenească, fiul lui Vasile Bossy și al Olympiei Borănescu, s-a născut la 31 octombrie 1894, la București. După terminarea Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, urmează la Paris cursurile Facultății de Drept și ale Înaltei Școli de Științe Politice. Intră în diplomație, urcând treptele ierarhiei, de la atașat de legație (16 februarie 1918) la gradul de ministru plenipotențiar – clasa II (1 decembrie 1933) și clasa I (1 aprilie 1939). Ca trimis extraordinar și ministru plenipotențiar reprezintă România la Berlin, în perioada 1 martie 1941-15 iunie 1943.
[3] Arhiva istorică a BCU „Carol I”, Fond Fundațiunea Universitară „Carol I”, Dosar 66, f. 105.
[4] În aprilie 1933, este înființată Uniunea Fundațiilor Culturale Regale ale României, care reunea, sub aceeași administrație, Fundația Universitară „Carol I”, Fundația „Principele Carol I”, Fundația „Regele Carol al II-lea” din Cluj și Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea”. În data de 9 aprilie 1941, este promulgată Legea prin care Uniunea Fundațiilor Culturale Regale ale României are o nouă organizare, sub conducerea directorului general prof. Dumitru Caracostea și a unui comitet, alcătuit din directorii Fundațiilor și 3 membri ai Academiei Române (Ioan Petrovici, Dimitrie Gusti, Ion Simionescu).
[5] Ibidem, f. 105 .
[6] Emilian Vasiloschi (1886-1966) – preot paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Berlin, preot la Biserica Icoana din București.
[7] Sorin Petcu, „Părintele Emilian Vasiloschi-biografia”, Biserica Ortodoxă Română Freiburg im Breisgau, 28 noiembrie 2018, https://ortodoxia.de/memorabilis/parintele-emilian-vasiloschi-biografia/, accesat la 19 noiembrie 2025.
[8] Arhiva istorică a BCU „Carol I”, Fond Fundațiunea Universitară „Carol I”, Dosar 66, f. 115.
