În inima Cetății Vaticanului, departe de forfota Pieței San Pietro, se află una dintre cele mai enigmatice și venerabile instituții ale lumii: Biblioteca Apostolică Vaticană. Înconjurată mereu de un văl de mister, ea și-a făcut loc în romanele de suspans și filmele de la Hollywood, ca un lăcaș al secretelor bine păzite. Însă, dincolo de ficțiune, istoria ei reală este cel puțin la fel de fascinantă.
La o simplă căutare pe internet, vom vedea că majoritatea surselor înregistrează data de 15 iunie 1475 ca moment fondator al bibliotecii. Într-adevăr, atunci a fost emis actul oficial, monumentala bulă papală Ad decorem militantis Ecclesiae. Prin acest document se stabilea ca manuscrisele aflate în colecțiile bibliotecii să fie accesibile cărturarilor. Pe atunci, scaunul papal era ocupat de Papa Sixt al IV-lea. Însă trebuie punctat faptul că antecesorul lui, Papa Nicolae al V-lea, a fost cel care luase inițial hotărârea ca manuscrisele latine, grecești și ebraice să poată fi studiate de cărturari.
Secolele XIV-XV marchează, de fapt, perioada modernă a Bibliotecii Vaticane. Dar ea exista, într-o formă incipientă, încă din secolul al IV-lea. Așadar, precursoarea bibliotecii a fost Scrinium-ul Bisericii Romei, care avea deopotrivă funcția de bibliotecă și de arhivă. Figura bibliotecarului – în latinescul Bibliothecarius – a fost consemnată într-un document încă din anul 784, titlul fiind atribuit bibliotecarului Theophylactus, din timpul pontificatului Papei Adrian I.
Poate că cel mai enigmatic episod din istoria acestei biblioteci a avut loc în secolul al XIII-lea. Fondul inițial din care era format Scrinium a fost dispersat din motive rămase necunoscute. În locul lui au fost aduse alte colecții, care, la rândul lor, au fost trunchiate, pierzându-se un număr mare de volume când au fost mutate la Perugia, apoi la Assisi și, în final, la Avignon.
Dar să revenim la perioada modernă a bibliotecii. Așa cum am amintit mai devreme, Papa Nicolae al V-lea a demarat amplul proces de structurare a instituției. În timpul pontificatului său, colecțiile bibliotecii au crescut de la 350 la aproximativ 1.200. Succesorul lui, Papa Sixt al IV-lea, a fost cel care a dus la bun sfârșit planul organizatoric.
Biblioteca era formată din patru săli de lectură decorate superb de cei mai buni pictori ai vremii. Fiecare sală cuprindea o secțiune specifică: în Bibliotheca Latina și Bibliotheca Graeca se păstrau lucrări în aceste limbi, în Bibliotheca Secreta erau depozitate manuscrisele prețioase și documentele clasificate, iar în Bibliotheca Pontificia se țineau arhivele papale și registrele. Întreg fondul era sub supravegherea riguroasă a unui bibliotecar – primul numit oficial fiind Bartolomeo Platina –, care era asistat de trei ajutoare și un legător de cărți. Una dintre reguli era ca volumele să fie consultate doar în sălile de lectură. Cu toate acestea, există registre din perioada 1475-1547, care atestă că anumite documente au fost împrumutate.
Spațiul bibliotecii se dovedea a fi tot mai neîncăpător pe măsură ce colecțiile creșteau. De exemplu, între 1475 și 1481 numărul volumelor a crescut de la 2.500 la aproape 3.500 de manuscrise. Însă dezvoltarea sistematică a instituției a avut loc în special sub pontificatul lui Leon al X-lea.
În timpul lui Grigore al XIII-lea – cel care a introdus calendarul pe care îl folosim și astăzi[1] –, a început procesul de separare a documentelor de arhivă de restul colecțiilor. Abia sub Papa Paul al V-lea, aceste documente au fost relocate în cadrul unei instituții de sine stătătoare, care purta numele de Arhivele Secrete ale Vaticanului.
Papa Sixt al V-lea a fost cel care a decis să ridice un nou sediu pentru Bibliotecă, proiectul fiind încredințat arhitectului Domenico Fontana. Construcția de la acea vreme este cea care adăpostește Biblioteca și în zilele noastre. Ea a fost construită pe amplasamentul scării care unea Cortile del Belvedere de curtea cu numele actual Cortile della Biblioteca. Ultimul etaj a fost rezervat pentru Salone Sistino, o galerie impresionantă cu o lungime de 70 de metri și o lățime de 15 metri.[2] Este un loc absolut spectaculos, îmbrăcat în fresce care spun istoria marilor Concilii și povestea Cartei pentru Codice și tipar.[3] Astăzi, Salone Sistino este inclus în itinerariul muzeal, fiind disponibil și un tur virtual pe pagina oficială a muzeului.[4]
Între secolele XVII-XVIII, Biblioteca Vaticanului s-a extins prin absorbția unor mari colecții princiare, precum Biblioteca Palatina din Heidelberg, Biblioteca Ducilor din Urbino și fondul reginei Christina a Suediei. Tot în această perioadă, au fost înființate primele departamente de artă și numismatică. Cu toate că începutul secolului al XIX-lea a fost marcat de pierderi masive în timpul invaziilor franceze și napoleoniene – când a dispărut aproape întreaga colecție numismatică – instituția a trecut printr-o transformare importantă. În 1809, după anexarea Romei la Imperiul Francez, aceasta a devenit Bibliotecă Națională și a fost îmbogățită cu fondurile ordinelor religioase. Ulterior, după Congresul de la Viena, cea mai mare parte a manuscriselor și a patrimoniului artistic confiscat a fost recuperată.
Modernizarea Bibliotecii Vaticane a început sub Papa Leon al XIII-lea. În 1892, a fost inaugurată actuala Reading Room for Printed Books, marcând deschiderea instituției către cercetători și istorici. Ulterior, Franz Ehrle a introdus catalogul pe fișe al cărților tipărite, inițiind totodată procesul de publicare a cataloagelor tipărite de manuscrise, întocmite conform normelor folosite și în prezent. În perioada interbelică, sprijinul financiar al Fundației Carnegie pentru Pace Internațională și colaborarea cu Biblioteca Congresului au făcut posibilă alcătuirea unui catalog pe fișe complet nou pentru cărțile tipărite. Un prag tehnologic major a fost atins sub mandatul lui Leonard E. Boyle, când s-a trecut definitiv la catalogarea electronică. Infrastructura bibliotecii a continuat să se dezvolte prin noi depozite subterane și săli moderne pentru periodice.[5]
În paralel, instituția arhivistică a cunoscut propria evoluție, fiind redenumită de Papa Francisc în 2019 în Arhivele Apostolice Vaticane. Colecțiile sunt depozitate în peste 85 de kilometri de rafturi și cuprind douăsprezece secole de istorie (secolele VIII-XX). O parte dintre aceste documente se află în „Buncăr”, un depozit subteran structurat pe două niveluri, situat sub Cortile della Pigna din cadrul Muzeelor Vaticanului.[6]
Arhivele păstrează dovezi ale tensiunilor dintre credință și știință, precum procesele-verbale ale interogatoriilor lui Galileo Galilei sau ale proceselor Cavalerilor Templieri. Printre filele adăpostite în „Buncăr” se află și refuzul papal de a anula căsătoria lui Henric al VIII-lea, decizie care a dus la separarea Angliei de Roma. Tot aici se regăsește bula de excomunicare a lui Martin Luther din 1521, care a marcat nașterea Reformei, precum și scrisoarea Mariei Stuart, trimisă Papei cu doar câteva luni înainte de a fi executată. Un alt document prezervat este scrisoarea lui Michelangelo, în care reclamă restanțele salariale ale gărzilor de la Vatican.[7]
În ceea ce privește manuscrisele conservate la Biblioteca Vaticanului, printre cele mai prețioase se numără Evangheliarul de la Lorsch (sec. al IX-lea, despre care am vorbit într-un număr anterior), capodoperă a epocii lui Carol cel Mare, și De arte venandi cum avibus (sec. al XIIIl-lea), celebrul tratat despre șoimărit al lui Frederic al II-lea. Colecția este completată de piese fundamentale precum Papirusul Bodmer VIII – Epistolele Sfântului Petru, ce conține scrieri biblice din secolul al III-lea, și Biblia lui Federico da Montefeltro (sec. al XV-lea), un monument al anluminurii renascentiste. De o importanță deosebită este și Biblia lui Leon Patricianul (sec. al X-lea), cel mai vechi exemplar bizantin ilustrat, alături de Codex Borgia (sec. al XV-lea), unul dintre puținele manuscrise precolumbiene conservate, care documentează ritualurile vechiului Mexic.[8]
În prezent, inestimabilul tezaur al Bibliotecii cuprinde peste 180.000 de manuscrise, 1,6 milioane de cărți și circa 9.000 de incunabule. În plus, patrimoniul este completat de 300.000 de monede, 150.000 de stampe și peste 200.000 de fotografii.[9]
Dincolo de aceste capodopere, Biblioteca Apostolică Vaticană a început în 2010 un amplu proiect de digitalizare, cu scopul de a scoate la lumină o moștenire ce cuprinde 80.000 de codice, cu un accent deosebit pe manuscrisele medievale și umaniste. Printre noile rarități accesibile cercetătorilor se numără Vat.lat. 3225, un exemplar ilustrat al operelor lui Vergiliu din secolul al IV-lea și impresionantele volume ale Bibliei de la Urbino, simboluri ale Renașterii italiene. Fondul digital include, de asemenea, colecții extinse de incunabule, materiale vizuale și muzicale, care jalonează istoria culturii scrise, de la primele fragmente de papirus până la arhivele complexe ale perioadei moderne.[10]
Cam așa arată, în cifre și povești, inima culturală a Vaticanului. Este fascinant cum o instituție care a traversat atâtea secole de transformări a reușit astăzi să își găsească un loc și în spațiul digital. Până la urmă, marea reușită a Bibliotecii Apostolice nu e doar faptul că a păstrat istoria intactă între zidurile Cetății, ci că a găsit calea de a o aduce în prezent, astfel încât o bună parte din acest tezaur să fie accesibilă oricui are curiozitatea să o exploreze.
[1] „Papa Grigore al XIII-lea a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar (24 februarie 1582)”, Leviathan. Veritas liberabit vos, https://leviathan.ro/papa-grigore-al-xiii-lea-a-introdus-printr-o-bula-papala-un-nou-calendar-24-februarie-1582/, publicat în data de 24 februarie 2026, link accesat în februarie 2026.
[2] „History”, Vatican Apostolic Library, https://www.vaticanlibrary.va/en/the-library/history-of-BAV.html, link accesat în februarie 2026.
[3] „The Vatican Library”, Vaticanum, https://www.vaticanum.com/it/the-vatican-library-paolo-portoghesi?srsltid=AfmBOoo1ywxa-vNhDMVe_iagb404MOoluFW2QsPnjJJlYr1nUr4uDUu8, link accesat în februarie 2026.
[4] „Virtual tours”, Musei Vaticani, https://www.museivaticani.va/content/museivaticani/en/collezioni/musei/tour-virtuali-elenco.html, link accesat în februarie 2026.
[5] „History”, Vatican Apostolic Library, https://www.vaticanlibrary.va/en/the-library/history-of-BAV.html, link accesat în februarie 2026.
[6] „The Archives”, Archivio Apostolico Vaticano, https://www.archivioapostolicovaticano.va/content/aav/en/l-archivio.html, link accesat în februarie 2026.
[7] „Step inside the Vatican Apostolic Archives”, The Vatican. Tickets & Tours, https://www.thevaticantickets.com/vatican-archives/, link accesat în februarie 2026.
[8] „Facsimile Editions: Treasures from the Vatican”, https://www.facsimiles.com/categories/the-special-ones/treasures-from-the-vatican, link accesat în februarie 2026.
[9] „History”, Vatican Apostolic Library, https://www.vaticanlibrary.va/en/the-library/history-of-BAV.html, link accesat în februarie 2026.
[10] DVD, DigiVatLib, https://digi.vatlib.it/, link accesat în februarie 2026.
