Casa Școalelor, a fost o instituție subsidiară Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice care a funcționat în perioada 1896 -1948. Prima ei lege a fost promulgată în anul 1883, dar în perioada 1883-1896, a avut o activitate mai mult simbolică, fără vreun efect. Abia după Legea din anul 1896, votată când era ministru Petru Poni, a început să funcționeze efectiv. Legea prevedea ca instituția să administreze toate fondurile create în scopul de a ajuta comunele la construcția de școli primare și la dotarea acestor școli cu mobilierul și materialul didactic necesar, controlând toate fondurile provenite de la bugetul statului sau din donații.[1] Legea de organizare a administrației centrale a Ministerului Instrucțiunii și a Cultelor, a Casei Școalelor și a Casei Sfintei Biserici autocefale ortodoxe și de înființare a Casei Artelor, din 21 aprilie 1906, a abrogat legea din anul 1896 și a introdus noi atribuții privind organizarea și administrarea fondurilor pentru întreținerea școlilor profesionale și pentru educația militară, sprijinirea elevilor bursieri, a elevilor din internate și din alte școli ale statului. Comunele puteau împrumuta bani pentru construirea de școli, dintr-un fond constituit din bugetul statului. În 4 mai 1910 au fost aduse modificări acestei legi, introducându-se noi categorii de venituri la bugetul Casei Școalelor. O preocupare permanentă a Casei Şcoalelor a fost înființarea de biblioteci pe lângă școlile rurale și din mediul ei s-a născut România pitorească (1901) a lui Alexandru Vlahuță (cunoscută sub o formă cenzurată și în perioada comunistă).[2]
În timpul celui de-al treilea mandat de ministru al Instrucțiunii Publice (12 martie 1907-29 decembrie 1910) al lui Spiru Haret (1851-1912), a fost ridicat Palatul Casei Școalelor[3], proiectat în anul 1908, de arhitectul N. C. Mihăescu (1863-1934).[4] La vremea când a fost construit, se afla pe Strada Fântânii (zona făcând parte, în secolul al XVII-lea, din Mahalaua Fântânii Boului) care din 1911 a fost denumită Doctor Karl Lueger.[5] După Primul Război Mondial, strada a primit numele generalului Henri Mathias Berthelot (1861-1931). În perioada stalinistă a purtat numele fizicianului rus Alexandr Popov, apoi strada Nuferilor, pentru ca după decembrie 1989 să revină la numele generalului Berthelot. Din decembrie 2018, putem vedea și o statuie a generalului realizată de sculptorița Elena Nucă, în piațeta situată la intersecția cu str. Luigi Cazzavillan. Azi, clădirea pe al cărei frontispiciu stă scris „Administrația Casei Școalelor” e sediul Ministerului Educației.
Din timpul mandatului de ministru al Instrucțiunii Publice al lui Spiru Haret datează și primul Regulament al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor (1910).[6] Tot în anul 1910 a ajuns la Casa Școalelor șef al Muzeului Casei Școalelor Iuliu Moisil (1859-1947), la recomandarea prietenului său George Coșbuc (amândoi năsăudeni). Coșbuc fusese referendar în 1902 al Casei Școalelor, coleg, scurtă vreme, cu Vlahuță, Sadoveanu și Gârleanu. Înainte de a ajunge aici, Iuliu Moisil a avut o activitate demnă de remarcat. După Liceul de la Năsăud, a urmat Politehnica la Viena și a ajuns profesor secundar și apoi director la Gimnaziul din Târgu-Jiu, perioadă în care a fost și unul dintre membrii fondatori ai Muzeului Gorjului (1894). A înființat la Târgu-Jiu și un Ateneu (1899-1903) și o școală de ceramică, împreună cu inginerul Aurel Diaconovici, în 1900. Din anul 1906 a funcționat ca bibliotecar la Institutul Geologic al României.[7]
Ajungând și șef al Muzeului Casei Școalelor, în 1910, Iuliu Moisil l-a organizat în șase secțiuni: (1) Biblioteca pedagogică, pusă la dispoziția corpului didactic, (2) Biblioteca elevilor, (3) Secția diapozitivelor, (4) Colecția de material didactic, (5) Laboratorul de fizică și chimie, (6) Laboratorul de științe naturale.
În primii ani de funcționare a Bibliotecii, în localul din Casa Administrației Casei Școalelor, au apărut și două cataloage ale cărților Bibliotecii pedagogice (1910; 1913)[8], compuse și aranjate de Iuliu Moisil. În prefața cataloagelor se specifică rolul bibliotecii și modul de aranjare a catalogului, pe specialități, și cuprinde un extras din regulamentul bibliotecii cu instrucțiunile privind împrumutul documentelor. Numărul cărților cuprinse în primele două cataloage a ajuns la peste 8 000 volume.
În anul 1913/1914, după ce Casa Școalelor a obținut prin donație Casa Macca, Biblioteca pedagogică a Casei Școalelor s-a mutat, împreună cu Colecțiunile de material didactic și Secția diapozitivelor în noul local de pe strada Cosma nr. 11, la etajul de sus al Casei Școalelor (str. Lueger) rămânând Biblioteca elevilor de curs secundar, Laboratorul de fizică și chimie (trei săli mari) și Laboratorul de științe naturale (trei săli mai mici).
În următorii ani (1914-1916), tot sub îngrijirea lui Iuliu Moisil, au apărut trei volume din Buletinul Muzeului Pedagogic al Casei Școalelor, care includ date despre activitatea muzeului începând cu anul 1910, dar și articole de specialitate. A apărut în anul 1914 și Catalogul colecțiunilor din Casa Macca, care cuprinde lista colecțiilor de material didactic, minuțios organizată. În anul 1915, a apărut și o nouă ediție a primului număr al Catalogului Bibliotecii pedagogice.[9] De această dată, pe copertă, e menționată noua adresă, iar pe o pagină interioară e aplicată discret ștampila cu informația că „acest catalog a fost compus și aranjat de I. Moisil, șef al Muzeului pedagogic”. Tot așa discret e semnalată contribuția lui Iuliu Moisil în realizarea celorlalte publicații menționate. A fost realizat și un Catalog al diapozitivelor.
În anul 1916, a apărut cel de-al treilea volum al Catalogului Bibliotecii pedagogice.[10] În prefața catalogului, datată 22 decembrie 1916, se menționează că biblioteca posedă peste 17 400 volume. Catalogul are un indice alfabetic cu specialitățile cuprinse în toate cele trei cataloage, ceea ce ne arată din nou atenția și profesionalismul cu care au fost elaborate aceste materiale de referință. În catalog sunt cuprinse două donații importante primite după mutarea în noul sediu din Casa Macca: Biblioteca Ministerului Cultelor și Instrucțiunii publice, care s-a cedat în întregime Muzeului pedagogic, și în iunie 1916, donația fostului profesor de la Seminarul Central din București, George Moian.
Merită o atenție specială cărțile din Donația George Moian, care era constituită din 378 cărții de filosofie, pedagogie și de lucru manual educativ. George Moian (1854-1915) a fost, la începutul carierei, timp de 10 ani învățător la școlile centrale române greco-ortodoxe din Brașov. A arătat importanța pedagogică a lucrului manual în Seminariile pedagogice și, după ce a participat, în 1888, la cursurile de lucru manual din Lipsca (Leipzig), a vizitat mai multe școli din München, Görlitz, Dresda și în satele din regiunea muntoasă a Saxoniei. A reușit, în urma unui memoriu trimis la Sinodul arhidiecezan din Sibiu, să introducă lucrul manual în Seminarul teologic-pedagogic din Sibiu, unde a fost invitat să predea din septembrie 1889. În toamna anului 1892, a fost chemat de Ministrul de Instrucțiune publică din Regatul României (Tache Ionescu) la București. În anul 1893, a făcut a doua călătorie de studii în: Austria, Elveția, Franța, Belgia, Danemarca, Suedia și Germania. În vara anului 1894, Ministrul de culte și instrucțiune publică din România i-a încredințat conducerea primului curs oficial de lucru manual (în vacanța de vară) pentru învățători și institutori. A fost profesor la Seminarul central din București și la Școala normală a „Societății pentru învățătura poporului român” din București. Între anii 1897-1901, a obținut un concediu pentru studii filosofice și pedagogice, pe care le-a urmat și absolvit la Universitatea din Lipsca (Leipzig).[11] Biblioteca lui poartă amprenta acestui itinerar intelectual deosebit, valoarea cărților din această donație câștigând în valoare odată cu trecerea timpului. Multe dintre cărți sunt de la sfârșitul secolului al XIX-lea și dau seama, în mod reprezentativ, de situația învățământului și educației de la acea vreme. O parte dintre cărți poartă și dedicații din partea autorilor care le-au dăruit profesorului George Moian, în semn de recunoștință pentru activitatea sa.
După Primul Război Mondial, în Casa Macca a funcționat alături de Biblioteca Pedagogică a Casei Școalelor și Biblioteca Seminarului de Pedagogie Teoretică (vezi articolul din numărul anterior al revistei De Spiritu et Anima). Astfel că din anul 1925 vor apărea împreună Buletinul Seminarului de Pedagogie Teoretică de la Universitatea din București și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor. Din primul volum încheiat, aflăm că Biblioteca Pedagogică poseda 21 763 volume, îmbogățindu-se cu 1 000 de volume lăsate bibliotecii în anul 1923 de defunctul I. Negulici din Câmpulung-Muscel și 1 318 volume donate de fostul Administrator al Casei Școalelor, Mihail Popescu. În anii următori, au mai făcut însemnate donații d-l N. Nicolaescu, Subadministratorul Casei Școalelor, d-l G. Adamescu din București și profesorul Emil G. Müller din Câmpina. Biblioteca conținea cele mai noi și mai importante lucrări privitoare, în special, la științele pedagogice și avea cele mai importante reviste de învățământ și educație din țară și din străinătate.
După o statistică, semnată de bibliotecarul I.I. Gabrea, Biblioteca Pedagogică a fost frecventată de la înființare până la 1 septembrie 1929, în modul următor:
În 1910-1911 ………………….. 113 cititori au consultat 208 volume
1911-1912 …………………. 275 cititori ………………. 767 volume
1912-1913 …………………. 251 cititori ……………….. 633 volume
1913-1914 …………………. 589 cititori ………………. 1 312 volume
1914-1924 ……………….. 4 463 cititori ………………. 9 211 volume
1924-1925 ……………….. 1 525 cititori ………………. 2 421 volume
1925-1926 ………………… 2 013 cititori ……………… 3 298 volume
1926-1927 ………………….4 545 cititori ……………… 7 822 volume
1927-1928 ………………….5 935 cititori …………….. 10 611 volume
1928-1929 ………………… 9 338 cititori …………….. 18 512 volume[12]
În anul 1931, când frecvența a ajuns la 9 845 cititori, care au consultat 18 308 volume[13], Biblioteca Pedagogică a Casei Școalelor a fost evacuată din localul din Casa Macca, reluându-și activitatea, în condiții destul de grele, în localul Casei Școalelor din str. Berthelot.[14] Biblioteca pentru elevi a fost desființată în toamna anului 1935, prin împărțirea cărților pe la alte biblioteci din Capitală.[15] În Călăuza Studentului din anul 1940-1941 avem informația că Biblioteca Pedagogică a Casei Școalelor e deschisă zilnic între orele 8-12 și 15-18, cuprinde cărți de literatură, filosofie, istorie etc. și, în special, din domeniul pedagogiei (30 000 volume), iar studenții sunt primiți fără nicio formalitate.[16]
Sub regimul comunist, prin Decretul nr. 266, din 25 septembrie 1948, care a reorganizat integral sistemul de învățământ, Casa Școalelor a fost desființată, la fel și Biblioteca, o parte dintre cărți fiind distribuite la Bibliotecile facultăților din cadrul Universității din București sau la sediul central al Bibliotecii Centrale Universitare.
[1] Alecsandrescu-Dorna, „Casa Școalelor”. Înființarea și activitatea ei, București, Tipografia G.A. Lazareanu, 1901.
[2] Ministére de l’Instruction Publique. Casa Scoalelor. Compte-rendu sur son activité culturale depuis sa fondation jusqu’au 31 décembre 1927 (1896–1927), Bucarest, La «Casa Scoalelor», 1928.
[3] Denumirea clădirii poate fi găsită și sub forma Palatul Casei Școalelor sau/și Palatul Bisericii și al Casei Artelor (vezi Legea din 1906 care se referea la aceste entități).
[4] Arhitectul Nicolae C. Mihăescu (1863–1934) a studiat la Paris, având printre îndrumători pe profesorul Julien Guadet, care a colaborat cu Charles Garnier la construcția Operei din Paris. A fost un adept al stilului neo-românesc. Între 1908–1911, același arhitect a construit Biserica Boteanu. Tot el e arhitectul casei Mița Biciclista (de curând renovată și deschisă pentru public, în noiembrie 2022).
[5] Karl Lueger (1844–1910) a fost politician austriac, susținător al cauzei românilor din Transilvania, primar al Vienei, cunoscut și pentru antisemitismul său și politicile rasiale (promotor al dictonului „Lupta de rasă e mai importantă decât lupta de clasă”) care s-au constituit într-o sursă de inspirație pentru Hitler https://ro.wikipedia.org/wiki/ Karl_Lueger, accesată 30.10.2024.
[6] Administrația Casei Școalelor. Regulamentul Bibliotecii Pedagogice și deciziile ministeriale privitoare la Muzeul școlar, Sala de conferințe cu proecțiuni și Expoziția retrospectivă a Casei Școalelor, București, Institutul de Arte Grafice C. Sfetea, 1910.
[7] Teodor Onișor, „Un muzeograf pasionat – profesorul Iuliu Moisil (1859–1947)”, Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1959-1961 (Cluj), 1963, pp. 251–267.
[8] Administrația Casei Școalelor. Biblioteca Pedagogică. Catalogul cărților, no. I, București, Tipografia Curții Regale F. Göbl Fii, 1910; Administrația Casei Școalelor. Biblioteca Pedagogică. Catalogul cărților, no. II, București, Tipografia «Jockey-Club» Ion C. Văcărescu & Comp., 1913.
[9] Administrația Casei Școalelor. Muzeul Pedagogic. Catalogul Cărților Bibliotecei Pedagogice, no. I, ediția a II-a, București, Tipografia Curții Regale F. Göbl Fii, 1915.
[10] Administrația Casei Școalelor. Muzeul Pedagogic. Catalogul Cărților Bibliotecei Pedagogice, no. III, București, Tipografia «Jockey-Club» Ion C. Văcărescu, 1916.
[11] Vezi amănunte despre donație și date biografice în prefața volumului, tipărit postum: George Moian, Activitatea simțurilor în învățământ, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane, 1924, pp. VI–IX.
[12] Concepții și realizări în pedagogie. Buletinul No. 5 și Programul de activitate pe 1929 – 1930 al Seminarului de Pedagogie Teoretică și Buletinul Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor, București, Editura Casei Școalelor, 1929, pp. 355–358.
[13] Iosif I. Gabrea, Cartea. Politica ei și a bibliotecii, București, Editura Institutului Pedagogic Român, 1933, p. 9.
[14] Iosif I. Gabrea, „Memoriu asupra situației Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor”, Revista Generală a Învățământului, anul XXIII, nr. 7-8, sept-oct., 1935, pp. 315–317.
[15] Iosif I. Gabrea, Din problemele pedagogiei românești, București, Editura „Cultura Românească” S.A.R., 1937, p. 377.
[16] Oficiul Universitar din București. Călăuza studentului. Vademecum academicum, ediția VIII: 1940–1941, București, „Bucovina” I.E. Torouțiu, 1940, p. 187.
