Acest articol nu își propune să prezinte sărbătorile despre care se crede că au inspirat povestea Crăciunului.[1] Pornind de la colecția de periodice din cadrul BCU „Carol I”, respectiv articole din mai multe numere ale revistelor Magazin istoric, Memoria Ethnologica și Datini: revista de cultură, doresc să ilustrez, pe scurt, principalele obiceiuri și simboluri ale acestei perioade și cum s-au modificat de-a lungul timpului.
Lucrarea a pornit de la etnografia care ilustrează obiceiurile de Crăciun ale românilor, publicată în revista Magazin istoric. În articolul De Crăciun în Bucureștii de Ieri, Lelia Zamani surprinde obiceiurile de Crăciun dintr-o perspectivă micro-socială, aceasta scoate în evidență activitățile care se petrec în familie, precum împodobirea bradului sau decorarea casei, „cu hârtie colorată și pap”[2]. Pe de altă parte, articolul „Crăciun – Privire Etnologică”, semnat de Sabina Ispas, în același număr al revistei Magazin istoric, conturează imaginea Crăciunului dintr-o perspectivă macro-socială, evidențiind obiceiurile din comunitate, precum colindele. Ambele articole surprind caracterul dinamic al acestei sărbători, care, în timp, „s-a îmbogățit, s-a resemantizat și chiar și-a modificat formele de exprimare”[3]. Câteva exemple care ilustrează modificările acestei sărbători sunt semnificația imaginii lui Moș Crăciun, obiceiul schimbului de cadouri, semnificația bradului de Crăciun sau modul în care oamenii își manifestă bucuria în timpul sezonului festiv, „pe vremuri, bucureștenii ascultau clopotele bătând, nu exploziile pocnitorilor”[4].
Modificarea obiceiurilor, odată cu trecerea timpului, nu ar trebui să ne surprindă, mai ales acum, în vremurile incerte pe care le trăim, denumite de sociologul englez Zygmund Bauman o modernitate lichidă. Acest concept evidențiază „condiția de mobilitate și schimbare constantă care poate fi observată în relații, identități și economii globale din societatea contemporană”[5]. O altă explicație pentru caracterul dinamic al tradițiilor specifice sărbătorii Crăciunului este prezentată de către sociologul Lazăr Vlăsceanu, care considera că trecerea dintr-o epocă într-o altă epocă se realizează prin două proceduri distincte. Pe de o parte, aceasta are loc atunci când în epoca precedentă „s-ar fi epuizat resursele într-o asemenea măsură că s-a intrat deja într-o altă epocă”[6]. Această explicație justifică dispariția totală a unor obiceiuri vechi și înlocuirea acestora cu altele noi, adaptate la specificul cultural autohton. În istoria recentă a țării noastre, putem spune că această schimbare a avut loc în două etape. Prima dată, la instaurarea regimului comunist, după încheierea Celui de Al Doilea Război Mondial și a doua oară, după înlăturarea regimului comunist, ca urmare a Revoluției din decembrie 1989, când a fost instaurată democrația. Pe de altă parte, Vlăsceanu este de părere că alternarea perioadelor temporale nu generează neapărat înlocuirea totală a vechilor obiceiuri cu unele noi, ci poate marca „continuități și discontinuități, epuizări și multiplicări, despărțiri și construcții noi”[7]. În cea de-a doua situație, există o serie de tradiții care se păstrează, dar sunt prezentate într-o manieră diferită, adaptate la noile vremuri. Un exemplu pertinent, pe care îl voi ilustra mai târziu în text, este imaginea lui Moș Crăciun, personaj emblematic pentru sărbătoarea Crăciunului.
Considerente religioase
La origini, esența Crăciunului este de natură religioasă, fiind „cea mai populară sărbătoare în Răsărit și în Apus”[8], cu prilejul căreia este marcată „Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos”[9], având o dublă semnificație pentru creștini. În primul rând, simbolizează coborârea lui Iisus Hristos din Împărăția Cerurilor între oameni. În al doilea rând, prezintă „Pământul ca noul Său loc de ședere”[10]. Pentru popoarele din Estul Europei, sărbătoarea Crăciunului este foarte importantă, deoarece, pe lângă nașterea Domnului Iisus Hristos, aceasta „a marcat în 1989 începutul renașterii noastre spirituale în libertate”[11]. Chiar și denumirea sărbătorii are valențe religioase, fiind „înrudit cu termenul latin creatio”[12], conferindu-i astfel statutul de moment al înnoirii, deoarece „Întruparea Fiului lui Dumnezeu reprezintă pentru oameni nu numai ieșirea din robia păcatului, ci și înnoirea, curățirea”[13].
Dăruind vom dobândi
Cadourile reprezintă un element central al acestei sărbători, cu toate că, din punct de vedere religios, caracterul acestora era în primul rând simbolic, deoarece Crăciunul este o celebrare „a darului pe care Dumnezeu-Tatăl l-a făcut oamenilor dăruind pe Unicul Său Fiu pentru viața lumii”[14]. Cu toate acestea, prezența fizică a cadourilor este consemnată și în povestea Crăciunului, când cei trei magi de la răsărit îi oferă Pruncului Iisus aur, tămâie și smirnă. Astfel, s-a înrădăcinat obiceiul de a oferi daruri persoanelor dragi. Conform unei alte ipoteze, oferirea de daruri este un obicei care s-a păstrat din vechea sărbătoare a Saturnaliei, când romanii își ofereau unul altuia cadouri. Dăruirea unui obiect nu este o acțiune de sine stătătoare, ci face parte dintr-un proces mai amplu, descris de Marcel Mausse ca fiind format din trei etape „a da, a primi, a înapoia”[15]. Astfel, se creează un ciclu care generează un sentiment de obligativitate, perpetuând nevoia de oferi cadouri celui care deja ți-a dăruit ceva și care, la rândul său, va dori, ca la un moment dat, să îți înapoieze cadoul. O altă problemă legată de perspectiva lui Marcel Mausse este că limitează posibilitatea de a oferi daruri cuiva care nu este încă inclus în acest ciclu. Dar, așa cum am menționat anterior, esența Crăciunului nu este oferirea de daruri doar celor care ți-au dăruit și ție, ci și „o formă conștientizată de renunțare la Sine și de asumare a unor stări-sentimente precum: dărnicie, mărinimie, gratitudini”[16]. Acest lucru presupune să oferi daruri persoanelor care nu ți-au dăruit niciodată nimic, în special celor care se confruntă cu lipsuri materiale. Și contextul în care sunt oferite acestea este foarte important, deoarece în momentele „de sărbătoare, darul își păstrează valoarea rituală, supunându-se normelor rituale”[17]. Un exemplu ilustrativ pentru un astfel de moment este acela când tinerii au terminat de colindat și le sunt dăruiți covrigi, colaci, nuci și mere. În prezent, majoritatea oamenilor, inclusiv românii, fac schimb de cadouri de Crăciun, fără să respecte contextul sărbătorii, uneori dăruindu-le cu mult înainte de data de 25 decembrie. Astfel, această practică a devenit mai degrabă o obligație, și nu se bazează pe principii altruiste.
Evoluția imaginii lui Moș Crăciun
Un alt simbol al Crăciunului, asociat cu cadourile și foarte apreciat, în special de copii, este Moș Crăciun. În mentalul colectiv contemporan, acest personaj este ilustrat ca un bătrân voios, care reușește prin eforturi supraomenești să împartă jucării, dulciuri, haine și alte cadouri copiilor din toată lumea. În unul dintre basmele populare, acesta este prezentat ca un „om aspru și rău care interzice soției sale să mai moșească”[18]. Acesta îi taie mâinile soției sale, ca pedeapsă pentru că a ajutat-o pe Fecioara Maria să-L nască pe pruncul Hristos în ieslea lor. El s-a căit pentru păcatele sale, după ce a văzut că Maica Domnului i-a redat mâinile soției sale, și a devenit „un unchiaș bătrân, cu barba albă ca zăpada, cu fruntea senină, blând la suflet ca un mielușel și plin de bunătate”[19]. Unii istorici consideră că imaginea lui Moș Crăciun întruchipat ca bătrân îmbrăcat în haine roșii, care călătorește cu o sanie „este o creație recentă”[20]. Aceștia cred că personajul a fost inspirat din viața Sfântului Nicolae, care îi ajuta pe copii și pe sărmani. Dintr-o altă perspectivă, de data aceasta religioasă, însuși Iisus Hristos este asociat cu personajul lui Moș Crăciun, deoarece acesta este „Cel Care Se dăruiește şi Care este izvorul real […] al bucuriei noastre”[21].
Crăciunul în comunism
În comunism, Moș Gerilă l-a înlocuit pe Moș Crăciun, deoarece „comuniştii atei au dorit să şteargă din conştiinţa colectivă sărbătoarea creștină a Crăciunului”[22]. Acesta nu venea în noaptea de Crăciun, ci „în ultimele nopţi din an, 30 sau 31 decembrie”.[23] În prezent, românii nu îl asociază pe Moș Crăciun nici cu valențe religioase și nici ideologice, ci pur și simplu au preluat imaginea bătrânului îmbrăcat în haine roșii, care vine pe o sanie trasă de reni.
La origini, bradul de Crăciun reprezintă „un împrumut din lumea Europei apusene”[24], iar acesta nu se împodobea cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului, ci pentru a marca trecerea dintre ani, „nu îl găsim de Crăciun, ci de Anul Nou”[25]. De Crăciun, oamenii din vestul Europei își decorau casele cu crenguțe ale diferitelor soiuri de conifere, precum brad, pin sau molid, deoarece erau singurii copaci care nu aveau crengile goale și uscate, în timpul iernii. La început, acesta era decorat cu „fructe, flori sau lumânări”[26], ajungând ca, în prima jumătate a secolului XX, să fie decorat și cu bomboane sau alte feluri de dulciuri. Prima consemnare istorică a bradului de Crăciun, pe teritoriile române, a fost în 1866, când, la ordinul regelui Carol I, a fost împodobit „primul brad de Crăciun din România, bradul de la palatul regal din București”[27]. În comunism, acest simbol și-a schimbat denumirea, „bradul de Crăciun a devenit Pom de iarnă”[28].
Colindele, melodiile specifice Crăciunului, care vestesc Nașterea Domnului, sunt caracterizate de „adâncimea și bogăția de idei teologice”[29]. Deoarece comuniștii își doreau eliminarea elementelor creștine din sărbătoarea Crăciunului, aceștia au schimbat „colindele specifice Sărbătorilor de Iarnă”[30], prin înlocuirea simbolurilor religioase cu tematici prin care oamenii își manifestau aprecierea față de partid și de liderul acestuia.
În loc de încheiere, doresc să menționez că acest articol reprezintă doar un punct de plecare într-un demers mai amplu, prin care mi-am propus să evidențiez variațiile regionale ale obiceiurilor de Crăciun, prin valorificarea resurselor bibliofile și a colecției de periodice din patrimoniul BCU „Carol I”.
[1] Luna decembrie este consacrată Crăciunului, fiind o perioadă de sărbătoare, marcată de momente festive, petrecute alături de cei dragi, oferirea de cadouri, în jurul bradului de Crăciun sau al focului, care mocnește în șemineu și mese îmbelșugate în familie. Inițial, „Nașterea Domnului era sărbătorită la 6 ianuarie, odată cu Boboteaza” (Sabina Ispas, „Crăciun – Privire Etnologică”, în Magazin Istoric, vol. 39, nr. 12, p. 5, 2005). Abia apoi i-a fost alocată data de 25 decembrie. Unii istorici consideră că această sărbătoare este inspirată de o serie de sărbători păgâne. Încă din antichitate, finalul anului a reprezentat un prilej de bucurie pentru mai multe denominații religioase. În antichitate, romanii sărbătoreau Saturnalia, „sărbătoare publică celebrată într-adevăr în jurul datei de 25 decembrie de către familiile romane” (Irina-Maria Manea, „Au inventat romanii Crăciunul?”, Historia, https://historia.ro/sectiune/general/au-inventat-romanii-craciunul-585907.html , link accesat la data de 23.10.2024). În jurul aceleiași perioade, „vechii greci celebrau nașterea zeului Dionis” (Maria Papathanasiou, „The Ancient Greek Roots of Christmas Traditions”, în Greek Reporter, https://greekreporter.com/2023/12/24/christmas-tradition-ancient-greek-roots/ , link accesat la data de 24.10.2024 ), despre care unii istorici consideră că a reprezentat o sursă de inspirație pentru povestea nașterii Lui Iisus Hristos.
[2] Lelia Zamani, „De Crăciun în Bucureștii de ieri”, în Magazin Istoric, vol. 39, nr. 12, 2005, p. 9.
[3] Sabina Ispas, „Crăciun – Privire Etnologică”, în Magazin Istoric, vol. 39, nr. 12, 2005, p. 5.
[4] Lelia Zamani, „De Crăciun în Bucureștii de ieri”, în Magazin Istoric, vol. 39, nr. 12, 2005, p. 9.
[5] Alicia Mattiazzi, Martín Vila-Petroff, „Is Bauman’s «liquid modernity» influencing the way we are doing science?” în Journal of General Physiology, vol. 153, nr. 5, 2021, p. 1.
[6] Lazăr Vlăsceanu, „Modernități multiple și recente. Premise pentru o nouă abordare”, în Sociologie Românească, vol. 8, nr. 1, 2010, p.18.
[7] Ibidem, p.19.
[8] Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daruri de Crăciun – înțelesuri ale sărbătorii Nașterii Domnului, Basilica, București, 2013, p. 5.
[9] Ibidem p. 33.
[10] Friedrich Benesh, Sărbători Creștine, Univers Enciclopedic, București, 2011, p. 32.
[11] Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daruri de Crăciun-înțelesuri ale sărbătorii Nașterii Domnului, Basilica, București, 2013, p. 23.
[12] Părintele Constantin Galeriu, „Crăciunul-Nașterea Mântuitorului”, în Datini, vol. 3, 1993, p.7.
[13] Iuliana Băncescu, „Nașterea Domnului – sărbătoare a omului”, în Datini, vol. 4, 1995, p. 7.
[14] Ibidem, p. 5.
[15] Delia Suiogan, „Darul – tradiție și continuitate”, în Memoria Ethnologica, vol. 17, nr. 64-65, 2017, p. 73.
[16] Ibidem.
[17] Ibidem.
[18] Mihai Alexandru Canciovici, „Legendele populare românești ale Nașterii Domnului”, în Datini, nr. 3-4, 1995, p.22.
[19] Daniela Costin, Irina Ștefănescu (redactori), Moș Crăciun cu plete dalbe, Editura Porțile Orientului, Iași, 1997, p. 9.
[20] Michel Coindoz, „Moș Crăciun, „Santa Klaus și Sfântul Nicolae”, în Magazin Istoric, vol. 26, nr. 12, 1992, p. 17.
[21] Ioan Ioanicescu, „Bogăţie de daruri şi valori sfinte în așteptarea Crăciunului”, în Ziarul Lumina, https://ziarullumina.ro/regionale/oltenia/bogatie-de-daruri-si-valori-sfinte-in-asteptarea-craciunului-107601.html, link accesat în data de 01.11.2024.
[22] Elisabeth Bouleanu, „De ce l-a transformat Ceauşescu pe Moş Crăciun în Moş Gerilă şi cum a schimbat bradul de Crăciun cu pomul de iarnă”, în Adevărul, https://adevarul.ro/stiri-locale/alexandria/de-ce-l-a-transformat-ceausescu-pe-mos-craciun-in-1675099.html, link accesat la data de 24.10.2024.
[23] Ibidem.
[24] Pantelimon Miloșescu, Datinile Strămoșești de Crăciun și Anul Nou, Editura pentru turism, 1990, p. 60.
[25] Ibidem.
[26] Ibidem.
[27] Vlad Barză, „Primul brad de Crăciun a fost împodobit în România acum 155 de ani – Cum era Crăciunul la curtea Regelui Carol I”, în Hotnews, https://hotnews.ro/primul-brad-de-craciun-a-fost-mpodobit-n-romnia-acum-155-de-ani-cum-era-craciunul-la-curtea-regelui-carol-i-155464, link accesat la data de 25.10.2024.
[28] Elisabeth Bouleanu, „De ce l-a transformat Ceauşescu pe Moş Crăciun în Moş Gerilă şi cum a schimbat bradul de Crăciun cu pomul de iarnă”, în Adevărul, https://adevarul.ro/stiri-locale/alexandria/de-ce-l-a-transformat-ceausescu-pe-mos-craciun-in-1675099.html, link accesat la data de 24.10.2024.
[29] Părintele Constantin Galeriu, „Crăciunul-Nașterea Mântuitorului”, în Datini, vol. 3, 1993, p.7.
[30] Elisabeth Bouleanu, „De ce l-a transformat Ceauşescu pe Moş Crăciun în Moş Gerilă şi cum a schimbat bradul de Crăciun cu pomul de iarnă”, în Adevărul, https://adevarul.ro/stiri-locale/alexandria/de-ce-l-a-transformat-ceausescu-pe-mos-craciun-in-1675099.html, link accesat la data de 24.10.2024.
