În colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Carol Iˮ se găsesc în acest moment doar cinci scrisori adresate lui Camil Petrescu. Ele fac parte din fondul de corespondență al bibliotecii. Cele cinci scrisori au fost achiziționate în anul 1996 prin cumpărătură, de la Anticariatul numărul 4 din București, azi dispărut. Este posibil ca acestea să fi făcut parte dintr-o colecție de manuscrise și de scrisori, o colecție ce a aparținut doctorului Vasile Trifu[1], un apropiat al lui Camil Petrescu.
Cele cinci scrisori se înscriu în categoria documentelor tradiționale, având ca suport hârtia; rândurile scrisorilor au fost scrise de mână și s-au folosit de către expeditori, ca instrumente de scris: pix de culoare verde și stilou cu cerneală de culoare albastră și neagră.
Traseul cercetării pentru acest articol a cuprins accesarea catalogului online al bibliotecii[2], identificarea la raft după cota topografică, atribuită fiecărei scrisori aflate în colecția fondului de corespondență, parcurgerea textelor; descifrarea acestora s-a făcut cu dificultate, îndeosebi scrisoarea lui Mihail Sebastian. Transcrierea textelor a presupus mai multe etape. În final, am gândit o încercare de analiză subiectivă și obiectivă a textelor necesare, pentru a putea face câteva observații sumare privind anumite particularități ale fiecărei scrisori în parte.
În elaborarea acestui articol a fost nevoie pentru identificarea informațiilor nu doar de accesarea catalogului online al BCU „Carol Iˮ, ci și de parcurgerea celor două volume cu titlul Scrisori către Camil Petrescu (Foto nr. 1) publicate în anul 1981, sub îngrijirea Floricăi Ichim, pentru a verifica dacă cele cinci scrisori au fost tipărite.[3]
Pentru a înțelege existența numărului mare de scrisori primite de Camil Petrescu, este suficient să menționez doar câteva repere din biografia acestuia, după cum urmează: ocuparea pentru câțiva ani (1934-1941) a unui post important la Revista Fundațiilor Regale[4], una dintre cele mai prestigioase reviste din perioada interbelică, apoi, timp de zece ani, pe cele de redactor-șef, consilier literar al editurii ,,Fundației pentru Literatură și Artă”[5] și director al Teatrului Național[6] din București (funcție pe care o îndeplinește temporar).
Camil Petrescu nu a aparținut categoriei de oameni limitați, mărginiți, ci mereu a căutat să se depășească pe sine prin tot ceea ce gândea și făcea. Datorită acestei trăsături de caracter, aceea de a-și depăși limitele nu doar într-un singur domeniu de cunoaștere, numărul de corespondenți a devenit din ce în ce mai numeros, începând cu cele mai importante nume ale epocii și ajungând până la figuri anonime.
În fondul de corespondență din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Carol Iˮ din București, am observat că numele lui Camil Petrescu a fost legat printr-o corespondență mai lungă sau mai scurtă de cel al unor persoane importante ale timpului: Mihail Sebastian, Elvira Popescu, Lucia Demetrius, George Mihai Zamfirescu și Tudor Mușatescu.
S-a recurs la utilizarea parantezelor acolo unde nu s-au putut descifra cele scrise de autori.
Mihail Sebastian către Camil Petrescu
Cota 093.32/CCXL.1
„12 Septembrie 1937
Dragă Camil,
Nu știu dacă cunoști Geneva. Este orașul cel mai inexpresiv, mai fad, mai plictisit pe care-l cunosc. O Duminică la Geneva – și azi e Duminică – e mortală.
Mă gândesc aproape cu emoție, ca la o aventură, că diseară mă voi duce la cinematograf.
În schimb, ce mulțumire a fost Venezia! M’am oprit acolo numai două zile, dar sunt încă orbit, asurzit, de lumina lor, de bogăția culorilor, de vivacitatea străzii, de zgomotele portului. Am umblat prin muzee, prin biserici, am rătăcit vreo două ore ca să dau de (Colesui?) al d-tale (și până la urmă l-am găsit) am vorbit cu o mulțime de lume pe care nu o cunoșteam, m’am simțit tânăr, expansiv, cu un teribil gust de viață și făcându-mi jurământul de a mă întoarce neapărat la Venezia, când se va putea.
Când vii de la Venezia la Geneva, (treci de la) ai o bruscă impresie de depresiune. Dacă obligațiile mele de ,,colluboratem temporaire de la P. d. N.” nu m’ar ține aici aș fugi imediat.
Sezonul diplomatic nu este încă deschis. Toată lumea e concentrate la Nyon. De Marți însă, Societatea Națiunilor își va recâștiga drepturile. S’ar putea să se petreacă acolo unele lucruri interesante. Le aștept. Deocamndată însă sunt în perioada de (alim)atizare. Sesiuni oficiale, de prezentare, vizita impusă de protocol, conversații fără interes cu oamenii dela Secretariat. Totuș Vineri, am asistat la un comitet, în care lupta era destul de aprigă. Deși Germania e absentă, totuș are oamenii ei, pentru a-și juca jocul. Au fost în cursul dezbaterilor momente detensiune, pe care nu mă așteptam să le găsesc aici.
M’ar interesa să-ți povestesc, dar pentru asta ar trebui o întreagă expunere tehnică, pe care nu mi-ai ierta-o.
Nu știu însă dacă plecând dela Geneva (pela 30 Septembrie, când se termină sesiunea) voi veni direct în țară, sau voi trece întâi pe la Paris. Depinde de premiera piesei mele. Dacă Sică o amână pentru Decembrie-Ianuarie (cum mi se pare că era intenția) atunci voi încerca să mă mai plimb prin Europa până pela 15 Octombrie.
Nu-ți cer să-mi scrii, fiindcă știu că nu îți place să duci corespondență regulată. Totuș, dacă ai să-mi comunici ceva în privința Revistei sau să-mi dai vreun comision de îndeplinit voi fi încântat să primesc câteva rânduri din partea d-tale.
Spune-i lui Carol că-mi datorează o groază de parale dela rummy și că regret că nu-i pot lua imediat înapoi. Îi consider deocamdată în depozit.
Cum merg repetițiile Sufletelor Tari? Le-ai început?
Voi asista la premieră?
Cu bune salutări, vechiul d-tale Mihail Sebastian
Foto nr. 2 și 3 (Scrisoarea și timbrul aplicat pe plicul scrisorii trimise de Mihail Sebastian)
Particularitățile scrisorii:
Prima informație despre Camil Petrescu constă în adresa unde a primit această scrisoare, strada Câmpineanu nr. 58, însă clădirea aflată acolo a fost bombardată în timpul războiului, iar orice urmă a acelei adrese nu se mai poate identifica fără o hartă tipărită în acea vreme.
Plicul: are culoarea bleu închis, poartă ștampila Genève, un timbru aplicat în colțul din dreapta și
un mic antet scris în limba franceză (Foto nr. 2, 3). Versoul plicului nu poartă decât antetul Hotel&Buffet Cornavin Genève, ștampila Poștei Române, aplicată iar în partea de sus, şi semnătura olografă a lui Mihail Sebastian.
Ștampila ne furnizează informația că plicul a fost preluat la data de 12 septembrie 1937, ziua în care a scris scrisoarea. Rândurile au fost scrise
de mână, iar instrumentul de scris utilizat de Mihail Sebastian a fostun stilou cu cerneală de culoare albastră.
Cele două file ale scrisorii sunt datate 12 septembrie 1937. Din informațiile scrisorii, intuiesc că Mihail Sebastian scrie din camera unui hotel aflat în orașul Geneva.
Am aflat din această scrisoare că lui Camil Petrescu nu-i plăcea să poarte o corespondență cu regularitate. Am încercat să transcriu pe cât posibil identic, ceea ce se observă și la textul plasat între paranteze treci de la, care fusese tăiat de Mihail Sebastian pe scrisoare.
Foto nr. 4 (Semnătura olografă a lui Mihail Sebastian la final de scrisoare)
Grafia și estetica scrisorii: sunt utilizate litere mărunte, ceea ce face ca unele grupuri de cuvinte să fie greu de descifrat; textul este așezat frumos în pagină.
Conținutul scrisorii redă emoțiile trăite de Mihail Sebastian în timpul vizitei în Italia. Formula de adresare: Dragă Camil. Cuvintele de încheiere le transcriu cu emoție: Cu bune salutari, vechiul d-tale Mihail Sebastian. (Foto nr. 4)
George Mihail Zamfirescu către Camil Petrescu
Cota 093.32/LXXVI.2
„Iubite Camil Petrescu
Ți-am trimis o scrisoare, acum o lună, prin care te puneam în curent cu tot ce am făcut aici pentru «Suflete tari». Te rugam, îndeosebi, să stai de vorbă cu Marietta Anca și să-mi comunici când e liberă, ca să știu cum să fixăm data premierii. Te invitam, de asemeni, să-l prinzi pe Serghie la București și să-l pui în legătură cu Marietta Anca. Era vorba de fixarea condițiunilor de angajament. Te întrebam, de asemeni, ce s-a făcut la Național, cu «Nastasia». Nu am primit absolut niciun răspuns. Nu știu ce să cred, nu știu ce să fac. De ce nu-mi dai concursul, ca să am plăcerea să montez «Suflete Tari» în cursul acestei stagiuni? S’a întâmplat ceva, a intervenit o piedică oarecare? Te rog să mă lămurești cât de curând.
Te anunț că am terminat de transcris cartea de teatru despre care ți-am vorbit. Titlul: «mărturii în contemporaneitate». Nu ți-o trimit să o citești pentru că în sumarul ei ai întâlni un medaleon al tău și 2 cronici. Una despre «Danton» și alta despre «Teze și Antiteze». Plus adnotări, culese din cartea ta din urmă. Invitându-te s’o citești, ași face impresia că țin mai mult sau mai puțin să te influențez. Tot ce te rog e să-i vorbești d-lui Rosetti de carte, imediat ce-l vezi. Să-i spui, dacă se poate, că cunoști o bună parte din articolele și foiletoanele mele și că – firește – cartea va interesă. Îți cer acest serviciu pentrucă o carte de teatru, în genere, e foarte rece primită de un editor. Nu se vinde! Sunt necesare, prin urmare, anumite presiuni. Cum știu că d-l Rosetti te ascultă, cuvântul tău ar fi hotărâtor. Fă-mi acest serviciu, ca să ai bucuria cărții.
Toate bunele urări, cu prilejul noului an.
Aștept lămuririle cerute mai sus.
Salutul și mulțumirile lui
George Mihail Zamfirescu
Iași, Ian. 1937.”
Particularitățile scrisorii:
O scrisoare al cărei conținut lasă loc pentru multe interpretări, dar informațiile furnizate pot face tema unei lucrări de cercetare pentru biografia sa.
Textul este scris în limba română, cu cerneală albastră, în anul 1937, la Iași.
Pornind de la formularea de început a scrisorii, Iubite Camil Petrescu, și de încheiere, Salutul și mulțumirile lui George Mihail Zamfirescu, autorul cere destinatarului explicații, întrucât acesta nu-i dă concursul pentru a monta piesa Suflete tari la Iași, în cursul acelei stagiuni. Autorul anunță că a terminat de transcris lucrarea sa intitulată Mărturii în contemporaneitate (Foto nr. 5) și solicită destinatarului să i-o prezinte favorabil lui Alexandru Rosetti, în vederea editării. Lucrarea Mărturii în contemporaneitate a apărut la București, în 1938.
Foto nr. 5 (Coperta cărții menționate în scrisoare.)
Lucia Demetrius către Camil Petrescu
Cota: 093.32/CCXXXVII.1
„15 ian 1937
Dragă Camil,
Sper să te pot vedea la […] cândva, cu toate că suntem amândoi doi oameni atât de ocupați.
Fragmentul alăturat e din romanul meu «Hotelul Saint Guy» care s-ar putea să apară în Mai (te-am ascultat scriu un roman lung) așa că dacă ai putea să-l pui mai curând, în april de pildă, ți-ași fi recunoscătoare. Ți-am adus [Foi (?)], e adevărat, dar dacă ar apare odată cu cartea nu ar mai avea nici un rost.
Cu multe urări de bine
Pe curând.
Lucia Demetrius
x Dacă îți place, firește”
Particularitățile scrisorii:
Camil Petrescu primește, în anul 1947, această scrisoare, scurtă și la obiect, care cuprinde doar 17 rânduri scrise de mână, cu un stilou cu cerneală neagră. Din textul scrisorii aflăm că Lucia Demetrius îi trimite, în același plic, un manuscris care conținea fragmentul din romanul său cu titlul Hotelul Saint Guy, un fragment care a fost ulterior publicat pe 1 martie 1937, în Revista Fundațiilor Regale, sub titlul „Chipuri din Hotelul Saint Guyˮ, care se întindea pe aproximativ 19 pagini.
Foto nr. 6 (Semnătura olografă a Luciei Demetrius)
Scrisoarea nu a intrat în fondurile bibliotecii însoțită de plic, iar informațiile pe care ni le furnizează sunt sumare. Nu deținem informații cu privire la locul unde a fost scrisă și de unde s-a trimis scrisoarea, și nici la adresa unde a ajuns plicul. Intuiesc că ar fi fost trimisă de la Brașov, din cercetările personale. Lucia Demetrius petrecea mult timp în orașul natal al tatălui său, Vasile Demetrius; există posibilitatea să fi fost trimisă și din București, direct la sediul revistei sau direct la adresa unde locuia în acel moment Camil Petrescu (str. Ion Câmpineanu/Calea Victoriei?), dar aceasta este doar o ipoteză.
Formula de adresare: Dragă Camil.
Încheierea scrisorii: se poate observa un mesaj protocolar (Foto nr. 6), obișnuit, nimic intim, absolut nicio urmă de prietenie apropiată, similară celei din vremea Cenaclului lovinescian.
Menționăm apariția unei dovezi de recunoaștere că acela care a încurajat-o să scrie literatură a fost Camil Petrescu: te-am ascultat scriu un roman lung.
Tudor Mușatescu către Camil Petrescu
Cota: 093.32/CCXXXVI.1
„Dragă Camil,
După asta nu te mai bat la cap, dar nu știu unde să mă interesez dacă sau dacă. Cum am însă o vagă presimțire – având în vedere […] – că nu sunt «Semănătorist» – cum mi-ai promis că nu se pierd, dă-mi-le în bani sau îndărăt. Omul meu e, pentru aceasta, sluga ta. În fond, pentru că ai simțit că-mi țâțâie curul de bani, de ce nu-mi plătești anticipat, fie o nuvelă pe care să ți-o dau, fie o piesă într-un act pe care să ți-o scriu, dacă din cele […] 3 acte, nu vă interesează. Aș propune «…Escu». S-a jucat de 83 ori la Naț. Cândva Cioculescu […] mi-a vorbit ceva în sensul ăsta. Dar când ai nevoe de bani, nu mai știi nimic exact.
Al tău
Tudor Mușatescu.
P.S. Nuvela care mi-a apărut în R.F.R.[7] mi-a fost plătită numai cu 2000 lei. Ce zici de meschinarie?”
Particularitățile scrisorii:
Scrisoarea nu este însoțită de plic.
Informațiile despre locul și datele de expediere și primire nu le putem decât bănui, fiind vorba despre un fragment cu titlul Suferințele bătrânului Werther: Mai, o mie nouă sute treizeci și ceva, apărută în anul 1938, nr. 4-6, An 5, p. 65.
Scrisoarea este scrisă de mână, cu pix de culoare verde şi este scurtă și la obiect. Aflăm din conținutul acesteia despre o nuvelă scrisă de el și publicată în Revista Fundațiilor Regale. Tudor Mușatescu îi solicită anticipat ajutor financiar, se plânge că a primit prea puțini bani pentru acea nuvelă și îi propune să fie montată o piesă de teatru pe scena Teatrului Național, unde a mai fost jucată.
Elvira Popescu către Camil Petrescu
Cota 093.32/CCXXXI.2
„Camil dragă, cândva uitându te la această fotografie ai găsit că mâna este punctul de admirație. Tu care ești convins de același lucru păstrează pentru gustul umerilor. Elvira.”
Particularitățile scrisorii:
Rândurile de la Elvira Popescu pentru Camil Petrescu se regăsesc pe versoul unei fotografii tip carte poștală. Acestea au fost scrise de mână, cu un stilou de culoare neagră.
Cartea poștală are pe recto imprimat portretul în alb-negru al Elvirei Popescu și nu este datată. Dacă ar fi să ne luăm după ce scrie pe versoul cărții poștale cu litere de tipar: Fotografii Curții Regale, având alături imprimat atât blazonul regal, cât și adresa unde a fost făcută această carte poștală: GUGGENBERGER-MAIROVICH. București I, Calea Victoriei 49 Etaj 1, putem aproxima anul în intervalul 193?/194?
Fotografia de pe cartea poștală o înfățișează pe Elvira Popescu, cu mâinile rezemate de un obiect, probabil puse pe o masă și cu capul într-o parte.
*******************
Foto Nr. 7 (Camil Petrescu la masa lui de lucru)
Cele cinci scrisori pot fi încadrate în următoarele categorii: confesiune, mărturisire de suflet, informare cu privire la un eveniment, o stare, o emoție, gânduri intime, cerere și formulare protocolară.
Textele acestora nu intră în categoria celor de tip ficțiune literară.
Nădăjduiesc că aceste scrisori, alături de altele ce ar putea fi, sperăm, descoperite într-un viitor nu foarte îndepărtat, s-ar putea publica într-un al treilea volum, care să poarte același titlu cu primele două: Scrisori către Camil Petrescu.
Dilema unui cercetător novice:
În ce context sfârșește o scrisoare să fie privită ca o simplă bucată de hârtie, în care sunt scrise de mână câteva rânduri, considerate în acel moment banale, firești sau normale, și când începe să fie considerată un adevărat document istoric literar?
Foto nr. 8
Bibliografie:
Burța-Cernat, Bianca, Fotografii de grup cu scriitoare uitate. București: Cartea Românească, 2011. 337 p.
Demetrius, Lucia, Memorii. București: Albatros, 2005. 554 p.
Horvat, Săluc; Horvat, Rodica, Corespondență cu destinație specială. Ghid practic. Cluj Napoca: Limes, 2004, 140 p.
Netea, Vasile, Interviuri Literare. București: Editura Minerva, 1972, 272 p.
Petraș, Irina, Camil Petrescu: Stare de cumpănă. În: Ateneu, 1994, aprilie, Nr. 4, pp. 4-5
Petrescu, Camil, Teatru. București, Editura 100+1 Gramar, 2000. 1054 p.
Săndulescu, Al., „Între buna credință și conformism (I)”. În: România literară, 2006 (An 39), nr. 5, p.15.
Scrisori către Camil Petrescu, Vol. 1, 2. București: Editura Minerva, 1981. 324 p.; 344 p.
Webgrafie:
Catalogul online Liberty BCU „Carol I” https://catalog.bcub.ro/liberty/libraryHome.do
Surse fotografii:
Foto nr. 1 Volumele Scrisori către Camil Petrescu fac parte din biblioteca personală a autoarei articolului (ele se regăsesc și în fondul BCU „Carol I”, cota 821RO/P57S.S5).
Foto nr. 2, 4, 6 Fondul de corespondență 093.32/… din colecțiile documentelor bibliofile BCU „Carol Iˮ.
Foto nr. 5 Colecțiile de carte BCU „Carol Iˮ: în fondul comun, titlul de carte se găsește la cota 69470.
Foto nr. 7 Revista Manuscriptum, editată de Muzeul Literaturii Române, Nr. 1, 1994, p.17 (care se regăsește în fondul BCU „Carol I”, cota P II 1750).
Foto nr. 8 Colecțiile de carte BCU „Carol Iˮ: în fondul comun la cota I153109.
[1] Vasile Trifu a fost unul dintre fondatorii societății ,,Amicii operei lui Camil Petrescu”, înființată în anul 1944.
[2] Catalog online BCU Liberty: https://tinyurl.com/ylyvegdy
[3] Scrisori către Camil Petrescu: Documente literare, vol. 1, 2. București: Editura Minerva, 1981.
[4] Revista Fundațiilor Regale se poate consulta atât în format fizic, cât și digital. În format fizic, la BCU „Carol Iˮ: cota: PII 713. Format digital: https://dspace.bcucluj.ro/jspui/handle/123456789/48512
[5] Vasile Netea, Interviuri literare. București: Editura Minerva, 1972, p. 91.
[6] Director al Teatrului Național din București, numit pe 11 februarie 1939.
[7] Se referă la Revista Fundațiilor Regale.
