Biblioteci pe mapamond. Biblioteca Publică din Calgary, între tradiție și noutate

Pare paradoxal, dar, câteodată, lumea înregistrează și miracole. Sau poate doar lucruri spectaculoase: 100 de ani pot fi împachetați într-o poveste agreabilă. De data aceasta vom călători în Calgary, cel mai mare oraș al provinciei canadiene Alberta.

În anul 2018, se deschidea noul sediu al Bibliotecii Publice Calgary, pe partea estică a Primăriei.[1] Realizarea acestui proiect a reprezentat o adevărată provocare, deoarece fundația bibliotecii a fost plasată deasupra liniei ferate care desparte Downtown Calgary de East Village.[2] Prin urmare, înainte să înceapă lucrările pentru bibliotecă a fost necesară construirea unui tunel de 135 de metri, care să îndeplinească un dublu rol: să protejeze calea ferată și să susțină structura bibliotecii.[3]

Biblioteca Publică din Calgary. Preluare de pe archdaily.com.

Arhitectură și artă

Fațada noului sediu este realizată dintr-un geam tripan cu un model hexagonal modular, unde panourile din sticlă imprimată cu frită ceramică alternează cu cele din aluminiu, pe alocuri folosindu-se aluminiu irizat. Panourile sunt așezate în așa fel încât imită fulgii de nea sau forma cărților deschise, unele porțiuni reprezentând chiar o înșiruire de case. Arhitecții susțin că au vrut ca biblioteca să exprime ideea de comunitate, colectivitate, inspirându-se și din iernile geroase din această zonă.[4]

Construcția ocupă o suprafață de aproximativ 22 300 mp și a fost concepută de firmele Snøhetta, DIALOG, SMP Engineering și Entuitive. Interesant este faptul că, văzută de la distanță, nu există o latură pe care să o distingi ca fiind „partea din față”. Indiferent de unghiul din care privești clădirea, toate laturile îți lasă impresia că reprezintă „fața” bibliotecii.[5]

 Înainte să pășiți în bibliotecă, sunteți întâmpinați de opera de artă a lui Christian Moeller intitulată „Trio”. După cum sugerează numele, „Trio” reprezintă trei sculpturi colorate, care se mișcă ca un pendul pentru a crea o coregrafie vizuală. Două dintre ele se află pe partea de vest a clădirii, iar una este situată pe aripa estică.[6]

Pentru construcția noului sediu s-au folosit preponderent trei materiale: beton, sticlă și lemn.[7] Măiestria a constat în felul în care au fost îmbinate aceste componente, aparent banale, pentru a clădi ceva cu un impact vizual puternic. Superba arcadă de la intrare îndeamnă vizitatorii să pătrundă în holul și atriumul bibliotecii, unde structurile spiralate din cedru roșu acaparează spațiul. Acestea se întind până la ultimul nivel, unde predomină un oculus imens, prin care razele soarelui inundă încăperea. Privite în ansamblu, aceste structuri impresionante, de aproximativ 25 de metri înălțime, imită arcul de nor Chinook.[8]

Activități și servicii de bibliotecă

Serviciile oferite de bibliotecă sunt organizate astfel încât cei care doresc să se afunde în lectură și studiu să nu fie distrași de cei care iau o pauză sau participă la activități interactive. Așadar, la primele etaje se află spațiile de închiriat pentru conferințe, spectacole, ședințe, precum și alte activități, cum ar fi team building, sesiuni de instruire sau studiu de grup (sălile BMO Financial Group Community Room, Michael Green Green Room[9], Create Space[10], Patricia A. Whelan Performance Hall[11], Millar Family Learning and Discovery Room[12]), la care se adaugă o cafenea, un restaurant[13] și o librărie.[14]

Un proiect care reflectă respectul cetățenilor din Calgary pentru tradiție și istorie este „Indigenous Placemaking”. Vizitatorii bibliotecii au șansa să învețe despre istoria locului cu ajutorul artei vizuale. Una dintre aceste creații deosebite este sculp

Biblioteca Publică din Calgary, sculptură realizată de artistul Lionel Peyachew. Preluare de pe calgarylibrary.ca.

tura artistului Lionel Peyachew, reprezentând un bivol alcătuit doar din litere, artistul folosind alfabetul limbilor indigene locale.[15] Un alt proiect interesant, organizat în colaborare cu Suncor Energy Foundation, este „The Elders’ Guidance Circle”. Toți cei curioși să afle mai multe despre cultura indigenă se pot întâlni cu un membru mai vârstnic al comunității respective. Întâlnirile au loc la cerere, iar solicitarea trebuie făcută cu cel puțin două săptămâni înainte.[16]

Atât părinții, cât și copiii se pot bucura de toate facilitățile pe care biblioteca le pune la dispoziție în zona Jocelyn Louise Anderson Children’s Library, un spațiu de 12 000 metri pătrați. Există inclusiv o scară special amenajată dedicată mamelor, fiind un fel de zonă de relaxare. Cei mici pot răsfoi cărți în spațiile destinate lecturii sau pot opta pentru locurile de joacă. Biblioteca dedicată copiilor este dotată și cu o cameră unde mamele pot alăpta, precum și cu o zonă amenajată pentru cărucioare.[17] Dar această bibliotecă nu este doar pentru cei mici. Și școlarii se pot bucura de o gamă largă de activități și jocuri creative la secțiunea Questionarium, menită să le dezvolte imaginația și gândirea analitică.[18]

În cazul în care sunteți pe fugă și nu aveți foarte mult timp la dispoziție, dar vreți totuși să citiți ceva, merită să mergeți la Short Story Dispenser, un dozator umplut cu povestiri scrise de autori locali, care se pot parcurge în doar câteva minute.

Biblioteca Publică din Calgary, Jocelyn Louise Anderson Children’s Library. Preluare de pe archdaily.com

Etajul al treilea este nucleul digital al clădirii. Utilizatorii au posibilitatea să învețe cum să folosească un calculator și programele Microsoft Office, iar cei care au nevoie de un spațiu pentru conferințele video trebuie doar să rezerve o sală. La acest etaj există și o zonă dedicată adolescenților, un fel de centru cultural unde aceștia învață despre artă, cusut, roboți, fotografie, codificare și multe altele. Ce ar putea fi mai frumos? Poate o sală de studiu, care, la cerere, se transformă într-o sală de jocuri video. Iar cei care preferă jocurile de masă, cum ar fi cele de societate, cărți sau șah au un loc doar a lor pentru aceste activități. Și, desigur, tinerilor artiști pasionați de muzică li se pune la dispoziție un studio special amenajat.

Înainte să trecem la ultimul etaj al bibliotecii, trebuie menționată opera de artă „Fish”, realizată tot de Christian Moeller, cel care a conceput cele trei sculpturi de la intrarea în clădire. De la distanță, seamănă cu un tablou imens, ce acoperă un perete întreg, în care este surprins un peștișor auriu pe un fundal albastru. Dar văzut de aproape, sunt dezvăluite rafturile pline cu fel și fel de volume colorate, așezate în așa fel încât să creeze imaginea acelui peștișor (un fel de mural format din cărți).[19]

„Fish”, realizat de Christian Moeller. Preluare de pe livewirecalgary.com.

La etajul al patrulea, primul lucru pe care îl remarcă vizitatorii este liniștea care înconjoară sala de lectură TD Great Reading Room, unde pereții cu lambriuri din lemn izolează zgomotul din exterior. Aici se află colecții speciale și viniete care dezvăluie istoria cărților de-a lungul veacurilor. În drum spre sala de lectură, situate în vestibulul de vest, sunt expuse 12 cărți realizate manual de către scriitori și artiști, care au reușit să creeze împreună obiecte de artă pline de poveste. Această expoziție este rezultatul unei colaborări între Alberta Printmakers și Loft 112.

Pentru cei care vor să citească într-un spațiu mai puțin tradițional, The Simmons-Harvie Community Living Room este locul ideal. Sala poate fi folosită pentru lectură, muncă sau pur și simplu pentru socializare și pentru a admira priveliștea.

Dar cum ar fi să faci școala la bibliotecă? În cadrul proiectului „Library School”, realizat în colaborare cu Cenovus Energy, copiii participă la diverse cursuri bazate pe învățarea interactivă, unde întrebările sunt chiar încurajate. Aceste lecții, desfășurate în decursul unei săptămâni, oferă copiilor șansa să își dezvolte abilitățile lingvistice, artistice și de cercetare. Mai mult, copiii învață concepte esențiale despre alfabetizarea în domeniul mass-media şi al informaţiilor.[20]

Biblioteca Publică din Calgary, TD Great Reading Room. Preluare de pe archdaily.com.

Resursele oferite utilizatorilor  

Biblioteca Publică din Calgary oferă o gamă largă de resurse, atât tipărite, cât și digitale, precum cărți, filme, muzică, reviste și multe altele, inclusiv instrumente muzicale care pot fi împrumutate. Fondul total cuprinde peste 1,4 milioane de materiale, iar biblioteca digitală însumează mai mult de 100 de resurse electronice.[21] Partea bună este că toate resursele digitale se află la un click distanță; ele pot fi accesate direct de pe site-ul oficial al bibliotecii.

Cu toate acestea, se poate întâmpla ca un utilizator să nu găsească în fondul actual tot ceea ce îl interesează. În acest caz, el are posibilitatea să completeze un formular prin care să solicite ceea ce dorește, însă doar în materie de cărți, fie ele tipărite, electronice sau audio. Biblioteca trece în revistă toate solicitările și face o selecție, în funcție de buget, disponibilitate și alte câteva criterii.[22] Iar cei care optează pentru tradiționalul împrumut nu vor avea deloc bătăi de cap, în special cu returul, care este automatizat. La primul etaj se află „bookscalator”, o bandă care duce cărțile într-o cameră de sortare.[23]

 Începând de la arhitectură până la serviciile oferite, Biblioteca Publică din Calgary este foarte bine ancorată în prezent, la nevoile utilizatorul contemporan, care își dorește să vină într-un loc modern, spațios, dar nu rece, neprimitor. Să poată socializa, dar să aibă și acel refugiu pentru liniște atunci când simte nevoia. Să se miște în voie, dar să aibă și bibliotecarii în preajmă pentru îndrumare. Serviciile să fie variate ca să își dezvolte diverse aptitudini, dar să aibă și spații de relaxare pentru un binemeritat moment de respiro.

Biblioteca Publică din Calgary, The Simmons-Harvie Community Living Room. Preluare de pe archdaily.com.

Începuturile bibliotecii

Deschiderea noului sediu a reprezentat o schimbare majoră, precum și începutul unui nou capitol din lunga viață a acestei biblioteci venerabile, care și-a deschis porțile în anul 1912. Annie Davidson, cea care a fondat în 1906 primul club literar feminin din Calgary, a formulat în 1907 o petiție prin care solicita fonduri de la Fundația Carnegie pentru prima bibliotecă publică din Calgary. Legea bibliotecii publice a fost adoptată pe 15 martie 1907.[24] Astăzi, vechiul sediu al bibliotecii, Memorial Park Library, ocupă un loc de cinste printre cele 20 de filiale, păstrându-și aerul solemn, chiar dacă interiorul a fost modernizat.[25]

Biblioteca Publică din Calgary a reușit să găsească o proporție bună între tradiție și noutate, iar acest lucru a sedimentat legătura cu utilizatorii. Mai ales că, în felul ei și prin simpla sa existență, biblioteca a avut o legătură aparte cu locuitorii orașului încă de la începuturi, de mai bine de 100 de ani.

[1]„Central Library”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/, accesat în februarie 2024.

[2]„Calgary Central Library. An iconic library that reconnects a city and its people”, Snøhetta, https://www.snohetta.com/projects/calgary-central-library, accesat în februarie 2024.

[3]„Calgary LRT line to be enclosed for central library construction”, CBC news, https://www.cbc.ca/news/canada/calgary/calgary-lrt-line-to-be-enclosed-for-central-library-construction-1.2635137, accesat în februarie 2024.

[4] „On the right track: Calgary’s stunning new library is built atop a rail line”, New Atlas, https://newatlas.com/calgary-central-library-snohetta/57105/, accesat în februarie 2024.

[5]„Calgary Central Library / Snøhetta”, ArchDaily, https://www.archdaily.com/905263/calgary-central-library-snohetta, accesat în februarie 2024.

[6] „Central Library. Level 0”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-0/, accesat în februarie 2024.

[7] „On the right track: Calgary’s stunning new library is built atop a rail line”, New Atlas, https://newatlas.com/calgary-central-library-snohetta/57105/, accesat în februarie 2024.

[8] „Calgary Central Library / Snøhetta”, ArchDaily, https://www.archdaily.com/905263/calgary-central-library-snohetta, accesat în februarie 2024.

[9] „Central Library. Level 0”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-0/, accesat în februarie 2024.

[10] „Inside Calgary’s New Central Library”, Avenue Calgary Magazine, https://www.avenuecalgary.com/city-life/inside-calgarys-new-central-library/, accesat în februarie 2024.

[11] „Central Library. Level 1”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-1/, accesat în februarie 2024.

[12] „Central Library. Level 2”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-2/, accesat în februarie 2024.

[13] „Inside Calgary’s New Central Library”, Avenue Calgary Magazine, https://www.avenuecalgary.com/city-life/inside-calgarys-new-central-library/, accesat în februarie 2024.

[14] „Central Library. Level 1M”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-1m/, accesat în februarie 2024.

[15] „Central Library. Level 1”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-1/, accesat în februarie 2024.

[16]„Indigenous Services. Elders’ Guidance Circle”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/connect/indigenous-services/elders-guidance-circle/ , accesat în februarie 2024.

[17] „Inside Calgary’s New Central Library”, Avenue Calgary Magazine, https://www.avenuecalgary.com/city-life/inside-calgarys-new-central-library/, accesat în februarie 2024.

[18] „Central Library. Level 1M”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-1m/, accesat în februarie 2024.

[19]„Central Library. Level 3”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-3/, accesat în februarie 2024.

[20]„Central Library. Level 4”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/read-learn-and-explore/central-library/level-4/, accesat în februarie 2024.

[21]„Free Services”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/your-library/free-services/, accesat în februarie 2024.

[22]„Collections at Calgary Public Library”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/about-the-library/collections-at-calgary-public-library/ , accesat în februarie 2024.

[23]„Inside Calgary’s New Central Library”, Avenue Calgary Magazine, https://www.avenuecalgary.com/city-life/inside-calgarys-new-central-library/, accesat în februarie 2024.

[24]„Calgary’s Story. History of Calgary Public Library”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/connect/calgary-story/history-of-calgary-public-library/, accesat în februarie 2024.

[25] „Hours & Locations”, Calgary Public Library, https://calgarylibrary.ca/your-library/locations/, accesat în februarie 2024.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Biblioteca, un spațiu oficial al ideilor?

O misiune suplimentară în procesul de modernizare a bibliotecilor este de a le redefini legislativ, cu posibilitatea ca acest lucru să fie validat societal,...

Interviu cu Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași

„Am credința că bibliotecile s-au aflat, din chiar momentul constituirii lor, în avangarda înnoirilor tehnologice pe care umanitatea le-a experimentat.” Ioan Milică, născut la Tecuci,...

Illustres professores, utilia praecepta. Documente inedite din colecția bibliofilă a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

Deloc surprinzătoare pentru pasionatul de istorie, prin oferta informațională și recuperarea, prin forma în care sunt redactate, a unui oarecare iz de epocă, cu...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate