„Despre Alfred Lauterman, ca director al Bibliotecii Centrale Pedagogice, se poate scrie mult. Și, cu siguranță, se va scrie, pentru că el a creat Biblioteca și a condus-o peste 20 de ani. Un prieten comun, Mircea Gheorghe, îmi spune într-o scrisoare recentă: „Când Freddy îmi povestea despre nașterea Bibliotecii…, mă gândeam că am în față un om din stirpea unui Eliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr sau Maiorescu. Nu știu dacă, în marea lui modestie, el s-a considerat măcar o clipă ca făcând parte din familia asta spirituală…”. Și așa gândeau mulți”.[1]
Alfred Lauterman s-a născut la 17 aprilie 1920 la București și s-a stins din viață, în capitală, la 6 mai 2000. A fost absolvent al Facultății de Litere la Universitatea din București în 1940, după care a activat ca profesor de literatură la ciclul gimnazial, fiind și bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din București. Ulterior, timp de peste trei decenii, a fost director al Bibliotecii Pedagogice Naționale „I.C. Petrescu”, perioadă în care biblioteca a trecut prin mai multe reorganizări. Printre eforturile de îmbunătățire a calității școlii românești, inclusiv prin bibliotecă, s-a înființat în anul 1938, la București, Școala Normală Superioară al cărei scop era de a forma viitoarele cadre didactice. Școala a fost condusă la început de matematicianul Dimitrie Pompeiu și pedagogul I.C. Petrescu. Biblioteca acesteia avea un caracter specializat, deținea fonduri mai vechi provenite de la școala cu același profil creată în 1880 și care a funcționat până în 1899, avându-i la conducere pe Ioan Zalomit și Alexandru Odobescu. Aceasta a trecut și prin proprietatea Seminarului Pedagogic Universitar, fondurile vechi au crescut, iar în 1939, biblioteca nou înființată a devenit funcțională. În 1940, datorită înființării Academiei Pedagogice, biblioteca a fost mutată în structura noii instituții, care la rândul ei a trecut prin câteva transformări. Prin desființarea Seminarului Pedagogic din București fondurile ajung la Școala Superioară Pedagogică din București (1949-1959), iar cel căruia i s-a încredințat acest patrimoniu, în calitate de bibliotecar-șef, a fost Alfred Lauterman. Școala Superioară Pedagogică a primit o nouă destinație, aceea de a forma profesori din ciclul gimnazial și, prin urmare, a fost transformată în Institutul Pedagogic de 4 ani din București, schimbare care nu a afectat continuitatea bibliotecii. Prin transferarea personalului și a fondurilor de publicații de la fostul Institut Pedagogic către Institutul de Științe Pedagogice s-a înființat Biblioteca Centrală Pedagogică, avându-l ca director pe Alfred Lauterman, care avea o experiență pedagogică, fiind profesor de literatură și bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară.
În anul 1976 biblioteca și-a dobândit autonomia și statutul de instituție dependentă de ministerul de resort.
Alfred Lauterman a participat la numeroase reuniuni științifice profesionale unde a prezentat diverse comunicări, personale sau în colaborare, în care s-a ocupat de istoricul instituției pe care a condus-o (De la Biblioteca Școlii normale superioare la Biblioteca Centrală Pedagogică), de rolul pe care aceasta l-a avut în sistemul bibliotecilor românești (Activitatea de documentare și informare științifică a Bibliotecii Centrale Pedagogice în sprijinul perfecționării personalului didactic), a analizat Raportul bibliotecă-cabinet-laborator și Rolul bibliotecii de învățământ în perfecționarea educației intelectuale. Pentru buna desfășurare a învățământului, instituția a avut un rol însemnat în perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice (Documentarea pedagogică în sprijinul învățământului; Documentarea și informarea în sistemul perfecționării postuniversitare a personalului didactic din învățământul de cultură generală).
Dintre contribuțiile lui Alfred Lauterman în domeniul bibliologic amintim studiul intitulat Rolul cărții și al bibliotecii în concepția lui Onisifor Ghibu, publicat în culegerea de comunicări „Onisifor Ghibu. 100 de ani de la naștere” (București, 1984). Pornind și de la faptul că Biblioteca Centrală Pedagogică deținea „o parte însemnată din cărțile aparținând bibliotecii lui Onisifor Ghibu”, Alfred Lauterman subliniază importanța acestui fond prețios de publicații care, împreună cu lucrările tipărite de marele pedagog, „pot oferi sugestii valoroase pentru dezvoltarea învățământului nostru și pentru intensificarea utilității bibliotecilor școlare și a celei de documentare pedagogică”.[2]
A colaborat la realizarea și publicarea lucrării Bibliografia pedagogică (1963-1964; 1965-1966; 1967-1968, trei volume apărute în anii 1969, 1973 și 1981) și s-a preocupat de recuperarea și valorificarea moștenirii științifice a unor personalități ale pedagogiei românești, de la Titu Maiorescu încoace, printre care și I.C. Petrescu (1892-1967). În 1992, la centenarul nașterii lui I.C. Petrescu, instituției i se atribuie numele acestuia, iar din 1997, denumirea de Biblioteca Pedagogică Națională „I.C. Petrescu”.
Despre atmosfera din bibliotecă din timpul lui Alfred Lauterman există mărturii ale unor bibliotecari și colaboratori, care au menționat „umanitatea discretă, tactul organizatoric, farmecul personalității”.[3]
„Alfred Lauterman, creatorul Bibliotecii Centrale Pedagogice era un om cum rar întâlnești, care nu era nu numai directorul respectat și iubit, dar și prietenul înțelegător și săritor, gata oricând să te ajute; din necazul tău, făcea o cauză personală. De aceea, pentru noi toți – când nu era de față, bineînțeles – era Freddy, un diminutiv dat cu simpatie și caldă afecțiune. Lui Freddy puteai să-i faci confidențe, trecând peste diferențele de vârstă și de grade ierarhice; contai oricând pe discreția și omenia lui”.[4]
Lucrările lui Alfred Lauterman
Bibliografie pedagogică: 1948-1960: lucrări originale și traduceri editate în RPR,Vol I. București, Biblioteca Centrală Pedagogică „I.C. Petrescu”, 1964-1969, 522 p.
Planificarea și conducerea învățământului, București, Institutul Central de Perfecționare a Personalului Didactic, Biblioteca Centrală Pedagogică, 1970, 88 p.
Informarea documentară pedagogică, București, Biblioteca Pedagogică Națională „I.C. Petrescu”, 1980, 93 p.
Bibliografia pedagogică: 1961-1962. (în colab. cu Stanciu Stoian), București, Biblioteca Centrală Pedagogică, 1966, 231 p.
Bibliografia pedagogică: 1963-1964. (în colab. cu I.C.Petrescu), București, Institutul de Științe ale Educației, Biblioteca Centrală Pedagogică, 1969, 527 p.
Bibliografia pedagogică: 1967-1968. București: Biblioteca Pedagogică Națională „I. C. Petrescu”, 1981, 528 p.
Predarea limbii și literaturii române, vol. 7, 9-11, București, Biblioteca Pedagogică Națională „I. C. Petrescu”, 1975-1978.
„Rolul cărții și al bibliotecii în concepția lui Onisifor Ghibu”. [s.l.], [s.n.], [s.a.], p. 157-165. Extras din Onisifor Ghibu – 100 de ani de la naștere, București, Biblioteca Pedagogică Națională „I.C. Petrescu”, 1984, 197 p.
Bibliografia pedagogică retrospectivă românească: 1785-1948, vol. 1-3, 5-6, București, Biblioteca Pedagogică Națională „I. C. Petrescu”, 1993-2002.
Lucrări despre Alfred Lauterman
În serviciul pedagogiei românești: Biblioteca Pedagogică Națională „I.C.Petrescu” la 125 de ani, București, Editura Bibliotecii Pedagogice Naționale „I.C.Petrescu”, 2005, 223 p.
Buluță, Gheorghe; Petrescu, Victor, Bibliologie românească: Idei. Portrete. Controverse. Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2008, 283 p.
Buluță, Gheorghe; Petrescu, Victor; Vasilescu, Emil, Bibliologi români. Dicționar. Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2011, 322 p.
[1] Mihai Ghivirigă. Freddy. În vol.: În serviciul pedagogiei românești. Biblioteca Pedagogică Națională „I.C.Petrescu” la 125 de ani de existență. București, Editura Bibliotecii Pedagogice Naționale „I.C.Petrescu”, 2005, p. 63.
[2] Gh. Buluță, Victor Petrescu, Bibliologie românească. Idei. Portrete. Controverse. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2008, p. 67.
[3] Gh. Buluță; Victor Petrescu, Bibliologie românească. Idei. Portrete. Controverse, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2008, p. 67.
[4] Idem, p. 64.
