De-a lungul Senei, un complex format din patru zgârie-nori reprezintă cel mai recent sediu al Bibliotecii Naționale a Franței. Construcțiile neobișnuite, în formă de L, au fost finalizate în 1995[1] și, datorită poziției lor, arată ca niște fortărețe moderne din sticlă, care protejează patrimoniul acestei țări. Dar povestea bibliotecii nu începe aici. Ea a prins contur în perioada medievală, fiind una dintre cele mai vechi biblioteci din lume[2], cu un fond total de peste 40 de milioane de exponate și documente.[3]
De la începuturile bibliotecii până în prezent
Regele Charles al V-lea a înființat prima bibliotecă regală în anul 1368, propunându-și să adune laolaltă toate operele literare ale Franței. Inițial, biblioteca a fost amplasată în Palatul Luvru și cuprindea peste 1 200 de manuscrise.[4] La moartea succesorului său, Charles al VI-lea, o bună parte din colecție fusese achiziționată de Ducele de Bedford din Anglia. Când ducele s-a stins din viață, în jur de 200 de exemplare au fost dispersate prin diverse biblioteci franceze și străine.
Colecția lui Charles al V-lea cuprindea manuscrise din diverse domenii, precum literatură, drept, religie și științe. Multe dintre ele pot fi consultate și astăzi, cum ar fi manuscrisele „Biblia Philippi Pulchri, regis Francorum, vol. I” (1301-1315), „Roman des Sept Sages de Rome; Roman de Marques de Rome” (1275-1300), „Grandes Chroniques de France” (1375-1380), acestea fiind disponibile pe platforma bibliotecii digitale a instituției, Gallica.[5]
O nouă încercare de a întemeia o bibliotecă regală a avut loc în secolul al XV-lea, în anul 1461, la inițiativa regelui Louis al XI-lea.[6] Biblioteca a funcționat ca depozit legal începând cu anul 1537, de pe timpul regelui François I.[7] Sub îndrumarea lui Jean-Baptiste Colbert, fondul bibliotecii a crescut semnificativ datorită colecțiilor achiziționate de la bibliotecile private, devenind cea mai mare bibliotecă din Europa. În anul 1719, abatele Jean-Paul Bignon a fost numit bibliotecar al regelui și a organizat colecțiile în diverse departamente specializate.[8]
Biblioteca regală a funcționat, de-a lungul anilor, în mai multe locuri, ajungând în cele din urmă, în anul 1721, în inima Parisului. Mai exact, pe strada Richelieu, ocupând Palatul Mazarin.[9] După proclamarea Primei Republici Franceze în 1792, își schimbă numele în Biblioteca Națională a Franței.[10] Cu toate că palatul a fost extins considerabil pentru găzduirea întregii colecții, spațiul s-a dovedit a fi insuficient. Astfel că, în anul 1996, se deschide un nou sediu, cu o arhitectură modernă, proiectat de Dominique Perrault.[11]
Acest complex, cunoscut sub numele de François-Mitterrand, este format din patru zgârie-nori de 22 de etaje, care ocupă o suprafață de 7,5 hectare și delimitează un spațiu verde de 9 000 mp.[12] François-Mitterrand are o capacitate totală de douăzeci de milioane de volume, reprezentând unul dintre cele mai mari depozite de carte, nu doar din Franța, ci din întreaga lume. Biblioteca cuprinde peste 3 000 de spații de studiu, numeroase birouri, galerii și săli de conferințe.[13] Utilizatorii au acces la două biblioteci: una deschisă publicului larg (care funcționează de marți până duminică) și alta de cercetare (cu un program de luni până sâmbătă).[14]
Astăzi, Biblioteca Națională a Franței include, de asemenea, şi cinci biblioteci de cercetare: patru din regiunea Parisului (locațiile Richelieu, Arsenal, Opéra și François-Mitterrand) și una în orașul Avignon, sediul Maison Jean-Vilar.[15]
Clădirea istorică Richelieu – înainte și după restaurare
În timpul domniei lui Napoleon al III-lea, arhitectul Henri Labrouste a fost însărcinat cu extinderea și modernizarea bibliotecii, cu mențiunea de a conserva pe cât posibil structura clădirilor care alcătuiesc Palatul Mazarin.[16] Arhitectul a construit Sala Labrouste, între anii 1861 și 1868, aceasta remarcându-se printr-un tavan impresionant, care imită cupolele bizantine. Încăperea abundă de lumină naturală datorită melanjului de materiale folosite pentru realizarea tavanului (metal, ceramică și sticlă).
Cele nouă cupole acoperite cu plăci ceramice smălțuite se sprijină pe arcuri de fier ajurate, susținute de șaisprezece coloane înguste, din fontă. Deasupra rafturilor laterale, pictorul Alexandre Desgoffe a realizat, în 1864, un peisaj natural armonios și plăcut la vedere, care surprinde partea superioară a copacilor, cu ramurile înverzite, pe un fundal albastru.[17] Perimetrul camerei este împodobit cu 36 de medalioane ale unor personalități din întreaga lume, precum Homer, Cicero, Sfântul Augustin, Cervantes, Shakespeare, Corneille, Racine și Madame de Sévigné.
Sala Labrouste avea integrat un sistem imens de tuburi pneumatice folosite pentru a distribui cărțile. Întreg mecanismul putea fi admirat de vizitatori, deoarece sala de lectură și depozitul de cărți erau separate printr-o partiție de sticlă.[18] Totodată, aceasta a fost prima sală dotată cu un sistem de încălzire.[19] Iluminatul electric s-a introdus abia în anul 1920, iar lămpile instalate în acea perioadă au fost conservate până în zilele noastre, unele dintre ele având nuanțe opaline. Cu excepția pardoselii, care a fost înlocuită cu un parchet din stejar – copie fidelă a originalului –, totul a fost restaurat și prezervat în forma sa inițială, de la decor până la mobilier. Astăzi sala găzduiește biblioteca Institut national d’histoire de l’art (INHA).[20]
Proiectarea Sălii Ovale i-a fost încredințată arhitectului Jean-Louis Pascal. Noul arhitect a început construirea acesteia în anul 1897 și a fost finalizată în anul 1932 de Alfred Recoura. Rezultatul final s-a concretizat într-o sală de amfiteatru impresionantă de 43,70 metri lungime pe 32,80 metri lățime și 18 metri înălțime.
În centrul tavanului se află un luminator imens, înconjurat de frunze de acant poleite cu aur. Secțiunea superioară a ovalului conține șaisprezece vitralii rotunde, iar spațiul dintre ele este ornat cu mozaicuri. Deasupra vitraliilor sunt gravate numele orașelor celebre, care au avut un rol însemnat în istoria civilizațiilor și a bibliotecilor. Ultimele componente, care formează secțiunea superioară, sunt arcadele susținute de șaisprezece perechi de coloane canelate din fontă cu capiteluri ionice. De-a lungul pereților, se află trei etaje cu balustrade din fier forjat.[21]
Între 1936 și 1998, Sala Ovală a fost utilizată pentru studiul periodicelor. Odată cu mutarea fondului de periodice la François-Mitterrand, în anul 1998, aceasta a funcționat ca sală de lectură a Bibliotecii Naționale a Franței, găzduind în același timp și biblioteca INHA, care se înființase de curând. În anul 2016, în timpul procesului de renovare a locației Richelieu, biblioteca INHA s-a mutat în Sala Labrouste.[22]
În Sala Ovală se află 20 000 de lucrări din diverse categorii, cum ar fi cărți de genealogie, istorie și literatură franceză, dicționare, enciclopedii și o colecție impresionantă de 9 000 de benzi desenate. Colecția variază de la seria lui Rodolphe Töpffer (cel căruia i se atribuie inventarea benzilor desenate) până la publicații mai recente, de exemplu „Asterix”.[23] Inițial, sala putea fi folosită doar de doctoranzi și cercetători, însă de la redeschiderea bibliotecii, accesul este liber și neîngrădit.[24]
O altă componentă importantă a sediului Richelieu este muzeul, care se întinde pe o suprafață de 1 200 mp. Ideea de a crea un loc special pentru toate obiectele și lucrările de valoare a luat naștere în anul 1667, la inițiativa lui Jean-Baptiste Colbert.[25] Aici se găsesc unele dintre cele mai rare monede din Franța, a doua cea mai mare colecție de vaze grecești antice, după Muzeul Luvru[26], manuscrise deosebite și obiecte prețioase, precum „Biblia Gutenberg” (1456), partitura „Don Giovanni” de Mozart (1787), „Histoire Naturelle” a lui Buffon, decorată cu desenele lui Pablo Picasso (1942), tronul lui Dagobert (din perioada Evului Mediu timpuriu) și tezaurul Berthouville (secolele I-III).[27]
Anumite colecții ale muzeului sunt schimbate anual, iar cea mai recentă expoziție este alcătuită din lucrările unor personalități din secolele XIX și XX. Astfel, vizitatorii au șansa să admire manuscrisele lui Émile Zola, Victor Hugo, Goethe, Léopold Sédar Senghor, Aimé Césaire, Édouard Glissant, creațiile lui Delacroix și Niki de Saint Phalle sau operele lui Beethoven. În Galeria Mazarin și Rotunda, unele dintre exponate sunt schimbate la patru luni, pentru a nu se deteriora.[28]
Galeria Mazarin, poate cea mai impresionantă sală a muzeului, a fost realizată de François Mansart între 1644 și 1646. Aceasta are 45,55 metri lungime, 8,20 metri lățime și 9,20 metri înălțime. Iar tavanul – care acoperă o suprafață de 280 mp – este creat în stil baroc și a fost inspirat din poemul „Metamorfoze” a lui Ovidiu.[29]
Odată cu deschiderea sediului François-Mitterrand, biblioteca aflată în clădirea istorică Richelieu a fost structurată pe departamente specializate, cum ar fi manuscrise, tipărituri și fotografii, antichități, artele spectacolului, muzică, hărți, monede și medalii. În total, biblioteca Richelieu conține peste 22 de milioane de exponate și documente, datând din perioada antichității până în prezent.[30]
Sediul Richelieu este format dintr-un centru de cercetare cu departamente specializate, un muzeu (care cuprinde și Galeria Mazarin), Sala Ovală, Sala Labrouste, grădina Vivienne, culoarele Roux-Spitz, Labrouste și Vivienne (în apropierea căreia se află scările spiralate), depozitul central, curtea interioară Cour d’honneur, Galeria Mansart și Galeria Pigott,[31] bibliotecile INHA și École nationale des chartes, la care se adaugă o librărie și o cafenea.[32] Restaurarea palatului a fost realizată de echipa Atelier Bruno Gaudin Architectes, împreună cu arhitecții-șefi de la Monumente istorice, Jean François Lagneau și Michel Trubert.[33] Lucrările, începute în anul 2011, s-au încheiat în 2022. Cheltuielile au fost suportate atât de statul francez, cât și de donatori privați, ajungându-se la o sumă totală de 261,3 milioane de euro.[34]
La sfârșit, dar nu în ultimul rând, merită să amintesc despre biblioteca digitală Gallica, care cuprinde o colecție uluitoare de 10 milioane de documente, cu acces gratuit. De la manuscrise până la primele schițe ale bibliotecii, toate se află la un click distanță, la o rezoluție foarte bună. Poate că pare ceva banal, de la sine înțeles, să ai acces în era digitală la lucrări din cele mai vechi timpuri, în format electronic. Și cu toate acestea, cred că este o mare realizare faptul că, dintr-un fotoliu confortabil al casei noastre, am putea, de exemplu, să parcurgem caietele cu notițe ale lui Flaubert, dintre anii 1868 și 1877, pe vremea când lucra la romanele L’Éducation sentimentale și Bouvard et Pécuchet. Sau – de ce nu? – să aruncăm o privire peste corespondența acestui mare scriitor cu Michel Lévy referitoare la publicarea romanelor Madame Bovary, Salammbô și L’Education sentimentale. Putem apoi să navigăm în zona literaturii franceze, unde avem de ales între romanul lui Marcel Proust À la recherche du temps perdu, ediția din anul 1927, sau cele 17 volume din La Comédie humaine a lui Honoré de Balzac, publicate în perioada 1842-1848.
Biblioteca Națională a Franței este mai mult decât un simplu depozit pentru cărți și obiecte valoroase. Ea a reușit, prin colecțiile sale, să încapsuleze esența unei epoci. Iar sediul Richelieu merită vizitat, chiar și numai pentru a admira îndeaproape o sculptură mai puțin obișnuită a lui Voltaire, creată de Jean-Antoine Houdon, la baza căreia a fost încorporat relicvariul care conține inima acestui mare scriitor și filozof.[35]
_________________________
Foto. 1 Sala Ovală, sediul Richelieu. Preluare de pe site-ul bnf.fr.
Foto. 2 Sala Labrouste, sediul Richelieu. Preluare de pe site-ul bnf.fr.
Foto. 3 Sala Ovală, sediul Richelieu. Preluare de pe site-ul bnf.fr.
Foto. 4 Galeria Mazarin, sediul Richelieu. Preluare de pe site-ul bnf.fr.
[1] „AD Classics: National Library of France / Dominique Perrault Architecture”, ArchDaily, https://www.archdaily.com/103592/ad-classics-national-library-of-france-dominique-perrault-2, link accesat în mai 2024.
[2] „Bibliothèque Nationale de France”, Britannica, https://www.britannica.com/topic/Bibliotheque-Nationale-de-France, link accesat în mai 2024.
[3] Elaine Sciolino, „A Vault Holding Long-Hidden French Treasures Swings Open Its Doors”, The New York Times, https://www.nytimes.com/2022/10/14/arts/design/french-national-library-reopens.html, publicat pe 14 octombrie 2022, link accesat în mai 2024.
[4] „Bibliothèque nationale de France | Characteristics & History”, Study.com, https://study.com/academy/lesson/bibliotheque-nationale-de-france-origin-history-importance.html, link accesat în mai 2024.
[5] „La Librairie royale sous Charles V et Charles VI”, Gallica, https://gallica.bnf.fr/html/und/manuscrits/la-librairie-royale-sous-charles-v-et-charles-vi?mode=desktop, link accesat în mai 2024.
[6]„Bibliothèque nationale de France | Characteristics & History”, Study.com, https://study.com/academy/lesson/bibliotheque-nationale-de-france-origin-history-importance.html, link accesat în mai 2024.
[7] „Bibliothèque Nationale de France”, Britannica, https://www.britannica.com/topic/Bibliotheque-Nationale-de-France, link accesat în mai 2024.
[8] „History of the Bibliotheque National de France, or the BNF in Paris”, EUtouring.com, https://www.eutouring.com/bibliotheque_national_de_france.html, link accesat în mai 2024.
[9] „Bibliothèque Nationale de France”, Britannica, https://www.britannica.com/topic/Bibliotheque-Nationale-de-France, link accesat în mai 2024.
[10]„Bibliothèque nationale de France | Characteristics & History”, Study.com, https://study.com/academy/lesson/bibliotheque-nationale-de-france-origin-history-importance.html, link accesat în mai 2024.
[11] „Bibliothèque Nationale de France”, Britannica, https://www.britannica.com/topic/Bibliotheque-Nationale-de-France, link accesat în mai 2024.
[12] „The story of a renaissance”, BnF, https://www.bnf.fr/en/story-renaissance#vignette-a3, link accesat în mai 2024.
[13]„AD Classics: National Library of France / Dominique Perrault Architecture”, ArchDaily, https://www.archdaily.com/103592/ad-classics-national-library-of-france-dominique-perrault-2, link accesat în mai 2024.
[14] „François-Mitterrand”, BnF, https://www.bnf.fr/fr/francois-mitterrand, link accesat în mai 2024.
[15] „Research Library (all sites)”, BnF, https://www.bnf.fr/fr/bibliotheque-de-recherche, link accesat în mai 2024.
[16] „The Richelieu Library, Historic Birthplace of the BnF”, Sortir a Paris, https://www.sortiraparis.com/en/what-to-visit-in-paris/history-heritage/articles/173901-the-richelieu-library-historic-birthplace-of-the-bnf, link accesat în mai 2024.
[17] „The Richelieu Site: a palace in the heart of Paris”, BnF, https://www.bnf.fr/en/richelieu-site-palace-heart-paris#vignette-b4, link accesat în mai 2024.
[18] „Labrouste Reading Room”, Atlas Obscura, https://www.atlasobscura.com/places/labrouste-reading-room, link accesat în mai 2024.
[19] „The story of a renaissance”, BnF, https://www.bnf.fr/en/story-renaissance#vignette-a3, link accesat în mai 2024.
[20] „The Richelieu Site: a palace in the heart of Paris”, BnF, https://www.bnf.fr/en/richelieu-site-palace-heart-paris#vignette-b4, link accesat în mai 2024.
[21] „The Richelieu Site: a palace in the heart of Paris”, BnF, https://www.bnf.fr/en/richelieu-site-palace-heart-paris#vignette-b4, link accesat în mai 2024.
[22] „The Oval Room: history and architectural heritage”, BnF Oval Room, https://salleovale.bnf.fr/fr/la-salle-ovale-histoire-et-patrimoine-architectural, link accesat în mai 2024.
[23] „The Oval Room”, BnF, https://www.bnf.fr/en/oval-room, link accesat în mai 2024.
[24] „Biz Franța: În culisele unei restaurări de 12 ani, care a costat peste 260 mil. euro”, Biz, https://www.revistabiz.ro/biz-franta-in-culisele-unei-restaurari-de-12-ani-care-a-costat-peste-260-mil-euro/, link accesat în mai 2024.
[25] „The Richelieu Site: a palace in the heart of Paris”, BnF, https://www.bnf.fr/en/richelieu-site-palace-heart-paris#vignette-b4, link accesat în mai 2024.
[26] Elaine Sciolino, „A Vault Holding Long-Hidden French Treasures Swings Open Its Doors”, The New York Times, https://www.nytimes.com/2022/10/14/arts/design/french-national-library-reopens.html, publicat pe 14 octombrie 2022, link accesat în mai 2024.
[27] „Biz Franța: În culisele unei restaurări de 12 ani, care a costat peste 260 mil. euro”, Biz, https://www.revistabiz.ro/biz-franta-in-culisele-unei-restaurari-de-12-ani-care-a-costat-peste-260-mil-euro/, link accesat în mai 2024.
[28] „The BnF Museum collections”, BnF, https://www.bnf.fr/en/the-bnf-museum-collections#bnf-some-of-the-collections-treasures, link accesat în mai 2024.
[29] Bibliothèque nationale de France, Ministère de la culture, BnF I Richelieu – Press kit, p. 14.
[30] Elaine Sciolino, „A Vault Holding Long-Hidden French Treasures Swings Open Its Doors”, The New York Times, https://www.nytimes.com/2022/10/14/arts/design/french-national-library-reopens.html, publicat pe 14 octombrie 2022, link accesat în mai 2024.
[31] „The Richelieu Site: a Palace in the Heart of Paris”, BnF, https://www.bnf.fr/en/richelieu-site-palace-heart-paris#vignette-b4, link accesat în mai 2024.
[32] „The BnF’s Richelieu Site”, BnF, https://www.bnf.fr/en/the-bnfs-richelieu-site, link accesat în mai 2024.
[33] „La BnF Richelieu, restaurarea unui spațiu fabulos”, igloo, https://www.igloo.ro/la-bnf-richelieu/, link accesat în mai 2024.
[34] „Biz Franța: În culisele unei restaurări de 12 ani, care a costat peste 260 mil. euro”, Biz, https://www.revistabiz.ro/biz-franta-in-culisele-unei-restaurari-de-12-ani-care-a-costat-peste-260-mil-euro/, link accesat în mai 2024.
[35] Elaine Sciolino, „A Vault Holding Long-Hidden French Treasures Swings Open Its Doors”, The New York Times, https://www.nytimes.com/2022/10/14/arts/design/french-national-library-reopens.html, publicat pe 14 octombrie 2022, link accesat în mai 2024.
