Pe 9 mai 2023, la București a avut loc cea de-a XI-a ediție a conferinței intitulate Acces la literatura științifică: Romanian International Conference for Research and Education, cu tema: Open Access – Open Science – Open Data. Alături de reprezentanții bibliotecilor, institutelor de cercetare și universităților din România, membre ale asociației Anelis Plus, la eveniment au participat delegații editurilor partenere ale Anelis Plus, precum Elsevier, Emerald, Wiley sau Sage și reprezentanții unor asociații de renume mondial: Royal Society of Chemistry și Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE). Conferința a fost găzduită de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM).
Am participat din partea Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” București, în calitate de reprezentantă a instituției noastre în asociația Anelis Plus, fiind totodată managerul Serviciului Referințe, responsabil cu asigurarea accesului utilizatorilor la informația științifică și instruirea acestora în folosirea instrumentelor moderne de cercetare.
În paralel cu negocierile dintre delegații editurilor academice internaționale partenere și mandatarii Anelis Plus, alături de delegații celor doi furnizori: E-nformation și Romdidac, s-au desfășurat trei serii a câte trei seminare încadrate în tema anunțată, prilej pentru participanți de a se informa cu privire la tendințele pe plan internațional privind documentarea științifică și soluțiile destinate documentării multidisciplinare.
Evenimentul a fost deschis de reprezentanta E-nformation, Alina Avram, care a susținut o comunicare cu rol informativ privind posibilitățile de publicare pe care acest proiect, prin intermediul unor servicii profesionale de editare (Enago), de verificare a similitudinilor (Integrity) sau de difuzare a unor articole (prin intermediul tinerei lor reviste Red Journal), le pune la dispoziția cercetătorilor aflați la început de carieră și doctoranzilor din diverse domenii ale cunoașterii. O parte importantă a comunicării a fost dedicată cursurilor din programa MasterClass, organizate în cinci module, fiecare dintre acestea venind în ajutorul cercetătorilor care doresc să-și popularizeze ideile și munca: tehnici de scriere și modalități de trimitere spre evaluare a unui manuscris; înțelegerea procesului de peer review; cunoașterea drepturilor de proprietate intelectuală în publicare; înțelegerea metricilor de cercetare și a metodelor de promovare a cercetării. În proporție de 98%, aceste cursuri sunt exerciții practice, astfel încât participanții să dobândească cât mai rapid sau să-și îmbunătățească abilitățile de scriere de articole academice.
A urmat Anton Degtev, Solutions Manager din partea Elsevier, care a prezentat cazurile a trei universități din lume, ce au reușit să obțină fonduri suplimentare și, astfel, să-și îmbunătățească performanțele în cercetare, folosind soluțiile SciVal. Este vorba despre University of Northampton din Marea Britanie, Monash University din Australia și University of Nottingham Ningbo din China. Cele trei „povești”, după cum le-a numit vorbitorul, demonstrează că SciVal reprezintă o rezolvare atât pentru universitățile mici, precum cea din Marea Britanie, cât și pentru cele dezvoltate și mai bine finanțate în ceea ce privește cercetarea.
Kristin Yordanova, Senior European Sales Executive, reprezentanta Royal Society of Chemistry, a vorbit despre publicațiile acestei asociații profesionale de renume mondial în domeniul chimiei și științelor conexe (biologie, energie, nanoștiință etc.). Accentul a fost pus pe conținutul open access, RSC având în portofoliu un jurnal diamond open access, 16 jurnale gold open access și 40 de jurnale hibride. Au fost frecvent amintite conceptele transformative agreements (acorduri transformative) sau transformative programs (programe transformative) și pay to publish (plătești ca să publici) ca alternative ale cunoscutului model pay to read (plătești ca să citești).
A doua serie de comunicări a debutat cu prezentarea Adrianei Filip, Senior Manager Clarivate. Familiarizați cu vocea Adrianei, pe care am auzit-o de nenumărate ori în webexurile E-nformation, am urmărit cu încredere, timp de aproape o oră, un discurs profesionist despre noutățile Clarivate. Una dintre acestea se referă la fuziunea cu ProQuest, care permite Clarivate să ofere acces nu numai la evaluări și rapoarte, dar și la textul integral al unor articole știintifice. Misiunea Clarivate nu s-a schimbat, însă rămâne în continuare tributară păstrării integrității cercetării. O altă noutate este apariția unui raport despre Europa Centrală și de Est, publicat anul trecut. Informații interesante au fost comunicate în legătură cu schimbarea profilului de cercetător, disponibil deja pe Web of Science – s-a renunțat la Publons, există posibilitatea sincronizării cu alte platforme, cum este ORCID și se are în vedere evidențierea colaborărilor și relațiilor internaționale. Au fost prezentate și noile tendințe în ceea ce privește evaluarea în cercetare, menționându-se o serie de noi indicatori (numărul de brevete și impactul acestora, egalitatea de gen, impactul economic și social, incluziunea etc.) care îi vor înlocui pe cei utilizați până acum. Ideea generală a acestei schimbări este aceea că numărul de citări s-a dovedit a fi irelevant în evaluarea unui autor, mai important fiind profilul acestuia. În acest sens, ICI (Institute for Scientific Information) al Clarivate a publicat lucrarea Profiles, not metrics (2019), cu recomandări pentru evaluarea completă a cercetării. A fost amintit și Horizon Europe, principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare, cu un buget de 95,5 mld. Euro.
IEEE sau Institute of Electrical and Electronics Engineers este o altă asociație profesională internațională non-profit de mare renume, care susține dezvoltarea tehnologiilor bazate pe electricitate. Reprezentantul acesteia, Joshua Horowitz, International Area Manager, a făcut o prezentare detaliată a domeniilor de interes și a portofoliului de publicații IEEE, accentuând, desigur, ponderea jurnalelor aflate în acces deschis.
O sesiune interesantă a fost cea susținută de Urszula Sasimowicz, Senior Library Sales Manager din partea Sage Publishing. Într-o lume tot mai deschisă către accesul liber la informație, bibliotecile pare că au perspectiva despovărării financiare, grijă care, la prima vedere, am putea spune că revine numai autorilor și instituțiilor interesate de publicare. Sage a prezentat, însă, un alt punct de vedere, venind cu propuneri de produse dinamice, altele decât binecunoscutele e-journals și e-books. Nu numai portofoliul Sage s-a îmbogățit, ci și imaginea a devenit alta, printr-o schimbare inspirată a logo-ului și o platformă de cercetare nouă. Am auzit de foarte multe ori sintagma ready made: Sage Video, Sage Skills, Sage Cases, Sage Courses, Sage Campus – toate produsele fiind destinate să reducă distanța și timpul de cercetare, să ofere soluții rapide de învățare, metodologii de lucru, exemple video de rezolvări ale unor probleme complexe (inclusiv streaming video din domeniul medical).
A treia serie de prezentări a fost dedicată exclusiv veteranilor: Wiley, Elsevier și Emerald. Marta Dyson, Senior Account Manager, a vorbit despre acordurile transformative, menționând că Wiley a semnat deja 79 de astfel de contracte la nivel internațional. A fost amintit și OABLE, un instrument de publicare dezvoltat de Wiley.
Din partea Elsevier, dr. Richard van Haaren, Sales Manager EMEA, a prezentat soluțiile PURE, care oferă opțiuni avansate de organizare și partajare a datelor, flux de lucru și control al calității. Aceasta înseamnă că reunește, fără probleme, informațiile de cercetare din toate sursele, făcându-le disponibile la un clic distanță; pentru a întări această afirmație dr. Van Haaren ne-a arătat o poză cu clienți PURE fericiți, din toată lumea.
Radka Krivankova, Business Manager din partea Emerald a încheiat ultima sesiune de comunicări, prezentând noutățile Emerald în materie de produse și servicii. Din nou, accentul a fost pus pe acordurile transformative și pe importanța susținerii științei deschise. Un important aspect menționat a fost cel al relației dintre Emerald și universitățile și institutele de cercetare din România, în ceea ce privește publicarea de articole științifice, din anul 2020 și până în prezent înregistrându-se un număr total de 107 articole ale autorilor români, regăsibile în Emerald (57 dintre acestea aparțin Universității Babes Bolyai).
A fost un tur de forță al prezentărilor înalt calitative, o zi încărcată de informații importante în ceea ce privește cercetarea, publicarea și accesul la literatura științifică, o ocazie unică de a afla, direct de la surse, care sunt noutățile în domeniu. Așa cum am amintit, transformative și open au fost termenii zilei. Și, după cum am văzut, editurile, asociațiile și organizațiile internaționale prezente au reușit să rămână în continuare atractive și vandabile, prin intermediul produselor inovative și soluțiilor sofisticate recomandate.