Caracterul dihotomic al perioadei interbelice ilustrează specificitatea societății românești. Pe de-o parte, această perioadă este asociată cu o evoluție economică spectaculoasă, care a contribuit direct la „efervescența culturală din acei ani”[1]. Pe de altă parte, deși dezvoltarea economică nu s-a realizat la fel de intens pe întreg cuprinsul țării, a fost dublată de o serie de măsuri sociale, menite să integreze atât minoritățile etnice, cât și diferite categorii socio-demografice care nu beneficiau de aceleași resurse sau drepturi.
Gusti a conștientizat că nu doar „chestiunea țărănească era fundamentală pentru România întregită”[2] și că proaspăta națiune română trebuie să integreze toți cetățenii, indiferent de vârstă, sex, etnie sau religie, pentru a putea deveni „un model de auto-organizare națională”[3]. De asemenea, el a înțeles importanța valorificării oamenilor, indiferent de mediul în care aceștia trăiau, și a propus înființarea unor instituții, precum căminul cultural. Astfel, echipele Serviciului Social, prin organizarea de cămine culturale, le ofereau tuturor sătenilor „condiții egale sociale, economice și culturale”.[4]
Atât organizațiile înființate sau conduse (Atelierul Gustian, Uniunea Fundațiilor Culturale Regale din România, Institutul Social Român, Seminarul de Sociologie), cât și Serviciul Social nu au reprezentat doar „ajutor dat obștii țărănești”.[5] Prin acestea, Gusti a contribuit la formarea tinerilor studenți. În plus, prin implicarea femeilor în cercetările de teren și prin „înființarea unei secții de studii feminine în cadrul Institutului Social Român”[6], a contribuit la emanciparea femeilor, „România fiind scena unei eflorescențe a feminismului”.[7]
În ciuda tuturor demersurilor făcute, Gusti și colegii săi nu au putut elimina complet toate dificultățile sociale. Mai mult decât atât, probleme precum corupția, instabilitatea politică sau deficiențele economice amplificau neajunsurile majorității cetățenilor. Astfel, societatea românească interbelică, în ciuda avansurilor tehnologice și economice care puteau fi observate sporadic, cu precădere în marile aglomerări urbane, „a continuat să evolueze între aceleași vechi coordonate fanariote ale bacșișului și hatârului”.[8]
Reorganizarea teritoriului
Suprafața României s-a diminuat considerabil în 1940, odată cu pierderea mai multor teritorii, precum „Basarabia, Nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Transilvania de Nord și Cadrilaterul”.[9] Astfel, ca urmare a unor tratate și acorduri internaționale, precum „Pactul Ribbentrop-Molotov, Dictatul de la Viena, respectiv Acordul de la Craiova”[10], la semnarea cărora reprezentanții țării nu au participat, România a pierdut „peste o treime din teritoriu și peste un sfert din populație”[11], fapt ce a fost consemnat și de Dimitrie Gusti în ampla sa lucrare Enciclopedia României. În acest context, care a generat o criză la care partidele politice nu au reușit să găsească soluția potrivită, „Carol al II-lea a cedat şi i-a cerut adversarului său politic, Ion Antonescu, să formeze un Guvern”.[12] Astfel, conflictul ideologic care a influențat scena politică românească în perioada interbelică părea să se fi încheiat odată cu înlăturarea regelui și instaurarea regimului antonescian.
Gusti a prevăzut pericolul reprezentat de un conflict armat internațional și a conștientizat că trebuie să își reorganizeze activitatea pentru a putea contribui în continuare la dezvoltarea societății românești. Cu toate acestea, problema principală cu care s-a confruntat la începutul celui de Al Doilea Război Mondial nu era generată de conflictul militar, ci de climatul politic. După abdicarea Regelui Carol al II- lea, „Garda de Fier a devenit forța politică dominantă în noul guvern”.[13] Membrii acesteia nu erau doar miniștri, ci și secretari de stat, directori sau prefecți. Ca urmare a acestor schimbări politice, activitatea lui Dimitrie Gusti a fost limitată la „discuții la nivel de catedră și la editarea revistei Sociologie Românească”.[14] Nici aceste activități nu îi erau facile. Pe de-o parte, cursurile „îi erau întrerupte de huligani”.[15] Pe de altă parte, activitatea editorială a revistei era îngreunată de lipsuri materiale, astfel Gusti este nevoit să o convertească într-un „organ de actualitate, capabil să se întrețină singur”[16], fapt care a schimbat, într-o oarecare măsură, caracterul articolelor publicate. Dimensiunile acestora erau reduse și nu reușeau să cuprindă întreaga complexitate a cercetărilor de teren realizate de colaboratorii lui Gusti.
Activitatea Fundațiilor Culturale Regale
Atât contextul internațional, cât și situația incertă din interiorul țării au făcut ca o mare parte din activitățile organizate și coordonate de Dimitrie Gusti, precum Serviciul Social sau Congresul Internațional de Sociologie din 1939 să fie oprite temporar sau chiar permanent sistate. Gusti a perceput această situație ca pe „o înfrângere clară, un eșec al întregii lui politici”.[17]
Aceste interdicții au afectat direct activitatea Fundațiilor Culturale Regale, cu precădere a Fundației Culturale Regale „Principele Carol”, deoarece era instituția care coordona Serviciul Social și echipele studențești care participau în cadrul acestui demers. În ciuda acestor limitări, Gusti nu s-a dezis de principiile sale și a continuat să se opună extremismului și violenței. Astfel, a luat măsuri drastice împotriva comportamentelor necuviincioase de care au dat dovadă unii membri ai echipelor studențești de cercetare. Drept urmare, „28 fuseseră pedepsiți pentru abateri disciplinare de la Regulament”.[18]
În plus, acesta a încercat să se asigure că niciunul dintre membrii organizațiilor pe care le coordona nu manifestau simpatii extremiste. În acest sens, a colaborat cu instituțiile naționale de securitate pentru a obține „toate datele pe care le posedă asupra personalului Fundației Culturale Regale”.[19] Aceste acțiuni aveau un scop dublu. Pe de-o parte, așa cum am menționat anterior, să elimine și să descurajeze comportamentele extremiste. Pe de altă parte, a încercat să dovedească instituțiilor abilitate că acțiunile pe care le coordonează nu reprezintă un pericol pentru siguranța statului.
Scopul final nu era doar de a opri sau de a amâna suspendarea Serviciului Social, ci dorea să evidențieze situația în care se aflau cei „240 de comandați și comandante”[20] care au servit în echipele Serviciului Social și care, prin munca lor, au contribuit la dezvoltarea satului românesc în perioada interbelică. În ciuda pledoariei lui Gusti, decizia de suspendare a activității Serviciului Social a fost implementată. Cu toate că pe unii dintre aceștia Gusti a reușit să îi mute în alte instituții aflate în coordonarea sa, peste 150 de angajați ai Serviciului Social „au rămas neîncadrați în funcțiuni”.[21]
După abdicarea regelui Carol al II-lea, Gusti a conștientizat faptul că Fundațiile Regale au început să se îndepărteze de scopul inițial, acela de a contribui la dezvoltarea țării, cu precădere a mediului rural. Drept urmare, „Gusti şi-a prezentat demisia”[22], deoarece evitase mereu implicarea mediului politic în cercetările sale.
Publicațiile Școlii Gustiene
Chiar dacă instituțiile coordonate de Gusti și apropiații său au fost parțial ori total închise, aceștia au continuat să publice, în diferite reviste, atât rezultatele puținelor cercetări de teren întreprinse, cât și propuneri pentru viitoare proiecte. Este important de menționat faptul că multe dintre articolele publicate cuprindeau cercetări realizate în zonele în care se regăseau comunități mari de români. De cele mai multe ori, acestea se aflau în fostele teritorii ale României Mari, care fuseseră pierdute înainte de abdicarea regelui Carol al II-lea.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, publicarea și diseminarea lucrărilor Școlii Gustiene avea două obiective distincte. Întâi, familiarizau publicul cu principalele realizări ale cercetătorilor coordonați de Dimitrie Gusti. Apoi, avea ca scop, cel puțin în primii ani de conflict, încercarea de păstrare a unui sentiment de unitate națională pentru a combate influența organizațiilor extremiste și a descuraja acțiuni care ar fi contribuit la destabilizarea statului. În acest sens, Gusti a înființat și coordonat numeroase publicații, precum Arhiva pentru știința și reforma socială, „Căminul Cultural și Curierul Echipelor Studențești”[23], cât și Revista de Sociologie Românească, despre care vom discuta în continuare.
Revista de Sociologie Românească a fost înființată în 1936, având un dublu rol. Aceasta reprezenta o cale directă prin intermediul căreia erau prezentate rezultatele muncii depuse de echipele de cercetători. De asemenea, ea contribuia direct la „legitimarea activității Școlii Gustiene”.[24] În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, revista a devenit un instrument prin care Gusti își publica ideile menite să îmbunătățească guvernarea unei țări afectate de conflict. Astfel, sunt promovate idei precum cele prezentate în discursul susținut la Academia Română în data de 9 mai 1941[25], care ilustrează importanța națiunii ca unitate socială, care reunește „toate aspirațiile firești ale indivizilor”[26], indiferent de etnia sau religia acestora.
Enciclopedia României
Enciclopedia României, coordonată de Dimitrie Gusti, reunește patru volume, care abordează teme importante pentru națiunea română, precum statul, țara, dar și pilonii economiei naționale. Toate cele patru volume au fost finalizate și date spre publicare înainte de 1939, dar numai primele trei au fost publicate la timp. În contextul unei economii afectate de cel de Al Doilea Război Mondial, ultimul volum, „deși trimis spre publicare încă din 1939, apare abia în 1943”.[27] Cât despre celelalte volume, deși începute, nu au fost niciodată finalizate.
În percepția lui Gusti, această lucrare reprezenta un „dicționar social, economic și politic al României”.[28] Această colecție, alături de participarea la Expozițiile Universale de la Londra, Paris și NewYork[29], cât și la Expozițiile Internaționale de la „Barcelona, Dresda sau Tokyo”[30] nu au doar simplul rol de a promova cultura și specificul național, ci reprezintă o serie de acțiuni pentru „legitimarea României Mari”.[31] Acest demers nu trebuie văzut ca un simplu instrument de a „deschide porți către mediul politic”.[32] În context internațional, Enciclopedia României avea scopul de a „legitima configurația țării de după primul război mondial”.[33] Astfel, această lucrare trebuie percepută ca un strigăt de ajutor adresat de Dimitrie Gusti cancelariilor marilor puteri, inclusiv a celor de peste ocean, cu privire la situația disperată în care se afla țara. În ciuda muncii depuse în redactarea și publicarea Enciclopediei Române, Gusti și colaboratorii săi nu au beneficiat niciodată de recunoașterea meritată pentru dezvoltarea acestui proiect.
Dimitrie Gusti a fost un adevărat vizionar, deoarece a implementat principiile comunitarianismului, un curent filosofic care a fost conceptualizat la sfârșitul secolului XX, care se baza pe principiul că „societatea trebuie să articuleze ceea ce este bun”.[34] Gusti a utilizat instrumentele cercetării sociologice pentru a combate manifestările extremiste. În plus, acesta a articulat importanța participării tuturor membrilor în cadrul procesului de dezvoltare a națiunii. A fost promotorul națiunii române reîntregite și a luptat pentru recuperarea teritoriilor dobândite după Primul Război Mondial, deși se opunea vehement conflictelor armate.
[1] „A fost perioada interbelică adevărata Epocă de Aur a României?”, Historia, https://historia.ro/sectiune/general/a-fost-perioada-interbelica-adevarata-epoca-de-aur-583777.html, link accesat la data de 03.08.2025.
[2] Constantin Schifirneț, „Sociologia şi ştiinţa naţiunii în doctrina lui Dimitrie Gusti”, în Revista română de sociologie, nr. 1-2, p. 136.
[3] Ion Matei Costinescu, „Stat și minorități în Transilvania”, Sociologie Romaneasca, vol. 12, nr. 1-2, 2014, p. 149.
[4] Petru Comarnescu, „Misiunea socială a Fundației „Principele Carol”, Revista Fundațiilor Regale, Anul V. Nr. 12, 1 decembrie 1938.
[5] Zoltán Rostás, Atelierul Gustian, Tritonic, București, 2005, p. 63.
[6] Theodora-Eliza Văcărescu și Zoltán Rostás, „Mărire și decădere. Sociologia gustiană în context central-sud-est european după Marele Război”, Cooperativa Gusti, https://www.cooperativag.ro/marire-si-decadere-sociologia-gustiana-in-context-central-sud-est-european-dupa-marele-razboi/ , link accesat la data de 04.08.2025.
[7] Maria Bucur, „Poziția Feminismului în istoria României Interbelice”, pp. 195-222, în Sorin Radu, Oliver Jens Schmitt (coord.), România interbelică: modernizare politico-instituțională și discurs național, ed. Polirom, Iași, 2023, p. 196.
[8] Bogdan Bucur, Sociologia proastei guvernări in România interbelică, ed. RAO, 2017, p. 161.
[9]Dora Vulcan, 80 de ani | Cel mai controversat moment al României în cel de-al doilea război Mondial, România.Europa Liberă, https://romania.europalibera.org/a/romania-antonescu-in-razboiul-mondial/31318090.html, link accesat la data de 04.08.2025.
[10] Ibidem.
[11] Nicolae Sfetcu, „Contextul intrării României în al Doilea Război Mondial”, Cunoașterea Științifică, vol. 1, nr. 1, 2022, p. 4.
[12] Cosmin Pătraşcu Zamfirache, „Cum a ajuns la putere Ion Antonescu. Ascensiunea fulminantă şi controversată a unui militar de carieră”, Adevărul, https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/cum-a-ajuns-la-putere-ion-antonescu-ascensiunea-2047925.html#google_vignette, link accesat la data de 03.08.2025.
[13] Keith Hitchins, România 1866–1947, Humanitas, 2013, p. 528.
[14] Laura-Rodica Hîmpă, Dimitrie Gusti şi Fundaţiile Culturale Regale (1922-1948). Documente de Arhivă în Studii de biblioteconomie și științele comunicării, nr. 20, p. 125. https://lisr.unibuc.ro/20-himpa.pdf, link accesat la data de 03.08.2025.
[15] Dinu Ţenovici (Coord.), Dimitrie Gusti:cronologia vieții și operei: 1880-1955: biobibliografie adnotată, Editura Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, 2014, p. 176.
[16] Sanda Galopenția, Arhipelagul gustian. Contribuţii la istoria Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2016, p. 59.
[17] Zoltán Rostás, Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl (1985-1987), Paideia, București, 2000, p.108.
[18] Gabriela-Catalina Danciu, Strategii de supravietuire a Scolii Gustiene 1939-1948, Tritonic, București, 2022, p. 52.
[19] Dragoș Sdrobiș, „Părăsirea Boemei și incarnarea Utopiei Studențimea interbelică, Dimitrie Gusti și Serviciul Social obligatoriu (II)”, Cooperativa Gusti, https://www.cooperativag.ro/parasirea-boemei-si-incarnarea-utopiei-studentimea-interbelica-dimitrie-gusti-si-serviciul-social-obligatoriu-ii/, link accesat la data de 25.07.2025.
[20] Gabriela-Catalina Danciu, Strategii de supravietuire a Scolii Gustiene 1939-1948, Tritonic, București, 2022, p. 53.
[21] Gusti Dimitrie, „Instrucțiunile Serviciului Social pentru organizarea școlilor țărănești”, Timpul, 6.10.1939.
[22] Lucian-Ştefan Dumitrescu „Sociologie cogitans şi sociologie militans. Aportul sociologiei gustiene la modernizarea României interbelice”, Sociologie Românească, volumul X, Nr. 2, 2012, p. 60.
[23] Zoltán Rostás, Atelierul Gustian, Tritonic, București, 2005, p.40.
[24] Gabriela-Catalina Danciu, Strategii de supravietuire a Scolii Gustiene 1939-1948, Tritonic, București, 2022, p. 102.
[25] Zoltán Rostás (coord.), Dimitrie Gusti: o bibliografie a receptării, Editura Universității din București, București, 2020, p. 240.
[26] Dimitrie Gusti, „Știința și Pedagogia națiunii”, Sociologie Românească, 1942, anul 4, 1942, nr 7-12, p. 360.
[27] Gabriela-Catalina Danciu, Strategii de supravietuire a Scolii Gustiene 1939-1948, Tritonic, București, 2022, p. 113.
[28] Dimitrie Gusti, Enciclopedia României, vol. I, Statul, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938, p.VII.
[29]„Istoricul participării României la expoziţii universale în perioada 1867-1939”, Ministerul Afacerilor Externe, http://www.mae.gov.ro/node/1855, link accesat la data de 04.08.2025.
[30] Laura-Rodica Hîmpă, „Dimitrie Gusti şi Fundaţiile Culturale Regale (1922-1948). Documente de Arhivă”, Studii de biblioteconomie și științele comunicării, nr. 20, p. 122. https://lisr.unibuc.ro/20-himpa.pdf, link accesat la data de 03.08.2025.
[31] Zoltán Rostás, „Enciclopedia României şi Şcoala Gustiană de Sociologie”, Cooperativa Gusti, https://www.cooperativag.ro/enciclopedia-romaniei-si-scoala-gustiana-de-sociologie/, link accesat la data de 25.07.2025.
[32] Gabriela-Catalina Danciu, Strategii de supravietuire a Scolii Gustiene 1939-1948, Tritonic, București, 2022, p. 112.
[33] Zoltán Rostás, „Enciclopedia României și Școala Gustiană”, Transilvania, nr. 10-11, 2014, https://www.cooperativag.ro/enciclopedia-romaniei-si-scoala-gustiana-numar-special-al-revistei-transilvania/, link accesat la data de 4.08.2025.
[34] Amitai Etzioni, Communitarianism. Encyclopedia of Community, Sage Publications, New York, 2003 p. 224.
