O exclamație de bucurie pentru carte și lectură!

„Să citim și să dansăm; aceste două distracții nu vor face niciodată rău lumii!”, scria Voltaire. Ba dimpotrivă, aș spune: au făcut, fac și vor face mult bine. De ce? Pentru că ambele reprezintă unele dintre cele mai terapeutice îndeletniciri omenești, care-ți îmbogățesc mintea, îți înnobilează spiritul și îți împodobesc sufletul. Iar cele două, lectura și dansul, se îmbină minunat, ca într-un tangou plin de senzualitate, cu sensuri adânci și înălțătoare, deopotrivă, desprins parcă dintr-o povestire fantastică a lui Jorge Louis Borges, aflat asemenea lui Mihai Eminescu al nostru, de-a pururea în căutarea „clipei suspendate”. În viziunea aceluiași Borges, paradisul este văzut asemenea unei biblioteci infinite, una care se repetă, se reinterpretează și se reinventează mereu în funcție de fiecare „zeitgeist”.[1]

Prin urmare, hai să dansăm împreună pe aripile cărților nepieritoare, aceste adevărate artefacte antice, clasice și moderne! Unele care nu vor dispărea niciodată, indiferent de câte alte revoluții tehnologice se vor inventa. Cred că setea, foamea și iubirea de lectură nu vor pieri niciodată. Niciun AI și nicio variațiune ChatGPT nu vor putea concura cu bucuria lecturii unei cărți. N-am spus-o eu, ci un alt scriitor de geniu autentic al literaturii universale, Umberto Eco: „Cartea va rămâne ceea ce este. (…) Cartea este ca lingura, ciocanul, roata sau dalta. De peste 500 de ani, variațiile obiectului numit carte nu i-au modificat nici funcția, nici sintaxa. Oricum, dacă memoria vizuală și sonoră a secolului XX s-ar șterge din cauza unei pene de curent catastrofale, ne va rămâne întotdeauna cartea.”[2]

Iar același creator al unor universuri unice și fascinante precum cele din Numele Trandafirului, Pendulul lui Foucault” sau „Insula zilei de ieri” mai spunea ceva, probabil foarte șocant pentru post-milenialii de azi alias After-Z Generation: „Drama Internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr!”, dar i-a și invitat pe jurnaliști „să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu”.

A se citi printre rânduri: Internet este sinonim parțial cu rețelele de socializare, în acest caz. Sunt curioasă ce ar fi spus Părintele Semioticii Moderne despre Inteligența Artificială, care tinde să concureze fiorul creativ și creator al unui adevărat autor. Iar autor înseamnă tocmai plăsmuitor de lumi, personaje, întâmplări, răsturnări de situații, drame, comedii, tragicomedii, catharsis-uri și happy-end-uri autentice. Și totuși, trebuie să admitem că, pe de altă parte, suntem nevoiți să ne adaptăm tuturor acestor incredibile provocări ale așa-numitei Artificial Intelligence și să-i dăm lui ChatGPT ce-i al lui ChatGPT! Pentru că, volens, nolens, toți acești chatboți și toate aceste motoare de căutare ne pot ajuta în procesele de cercetare, coordonare, ordonare, planificare și de patternizare alias templatizare în aria noastră de activitate. Biblioteconomia nu poate rămâne încremenită într-un romantism întârziat al unui trecut din ce în ce mai îndepărtat, ci trebuie să se racordeze, astăzi, la acest nou prezent continuu pentru a fi mâine „în cărți”, iar în anii și deceniile ce vor veni, în cărțile viitorului!

Orice capodoperă a literaturii – precum și a muzicii, picturii, sculpturii sau cinematografiei – trebuie să aibă măcar una din cele două ipostazieri ale acestei adevărate duale inspirații:: harul și/sau carisma. Mircea Eliade, cel mai mare istoric al religiilor din toate timpurile, a devoalat cel mai inspirat „camuflarea sacrului în profan”. Cu alte cuvinte, fără starea enigmatică, inexplicabilă, indicibilă a inspirației, nu poate exista o operă de artă, nici poveste de capodoperă. Indiferent dacă aceasta provine din tenebrele cele mai abisale și sfâșietoare ale imaginației care frizează, uneori, estetica urâtului ca la Baudelaire de pildă, sau se pogoară din înălțimile de necuprins și de neînchipuit ale inspiraționalei „intervenții divine”, cum este cazul supra-numiților poeți mesianici, precum Octavian Goga și Vasile Voiculescu! Și chiar în cazul lui Eminescu, într-o anumită perioadă a deopotrivă tulburătoarei și înălțătoarei sale creații poetice, dar care transpare la fel de intens și în inimitabila sa proză fantastică, precum Sărmanul Dionis sau Cezara.

Această stare de grație a inspirației, care hrănește fiorii creativi și creatori ai poeților și prozatorilor, face diferența dintre inteligența emoțională artistică și „inteligența artificială”. Se spune că „singura constantă este schimbarea”, toți cei care activează în așa-numitele industrii creative vor fi nevoiți să-și adapteze arta lor sau măcar meșteșugul lor la aceste noi provocări deopotrivă tehnologice, ideologice, deontologice ori pur etice.

M-aș opri puțin și la semnificația titlului revistei  De Spiritu et Anima care reprezintă mai mult decât un slogan, un dicton sau o deviză. Îl văd ca pe o chintesență a îmbogățirii sufletești și a înnobilării spirituale prin lectură și a împărtășirii acestei experiențe miraculoase. Această relație consubstanțială, asemenea atracției contrariilor și armoniei absolute pe dualitatea Yin&Yang reprezintă țelul suprem în procesul cathartic de individualizare prin cunoaștere! Pentru că orice carte bună – adică valoroasă și esențială în dezvoltarea personală a spiritului de cunoaștere, descoperire și curiozitate existențială – reprezintă o operă de artă. Iar acolo unde se simte geniul autorului, vorbim despre adevăratele și autenticele capodopere, cele care călăuzesc generații după generații într-un adevărat arc peste timp! Unele care te transformă, exact ca într-un Bildungsroman” sau ca într-un film de genul coming-of-age. Unul care frizează atât atemporalitatea, cât și virtutea virtuților și condiția sine qua non a geniului. Un film care, de fapt, pălește în fața extazului și imprevizibilului, infamiei, măreției și frumuseții vieții.

Această stare nu va putea fi niciodată înlocuită de vreo formă oricât de diabolic de sofisticată a inteligenței artificiale. Și asta pentru că fără intervenția harului divin nu poate exista nicio capodoperă literară care să transcendă orice „zeitgeist”. Căci dacă „omul este sub vremi” sau pendulează între diverse intervale temporare, adevăratele capodopere sunt perene, atemporale. Mă gândesc numai la Faust, Hamlet, Divina Comedie, Candide, Maestrul și Margareta  sau Scrisoarea a III-a și mă înfior. De fiecare dată când redeschid capodoperele scrise de Goethe, Shakespeare, Dante, Voltaire, Bulgakov sau Eminescu, simt că mă aflu în prezența indicibilă a numinosului, după cum spunea Jung.

Prin urmare, nu-ți rămâne decât să exclami Evrika! în fața acestei infinite biblioteci paradisiace din viziunea lui Borges. De bucurie că există și vor exista mereu cartea și lectura! Aceasta este revelația stării supreme, acesta este catharsisul lui De Spiritu et Anima!

[1] Concept utilizat în filologia germană, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, tradus prin „spiritul epocii” sau spiritul vremurilor”, referindu-se la o forță invizibilă care influențează trăsăturile unei anumite epoci.

[2] „Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi”; Jean-Claude Carrière; Umberto Eco; Bucureşti, Humanitas, 2010.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Utilizatorul serviciilor cărții: Who is he/she?

În cei zece ani de activitate în cadrul unei biblioteci publice – Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău – ne-am îndreptat interesul inițial cumva...

Timotei Cipariu – personalitate marcantă a filologiei românești –

Timotei Cipariu (1805-1887), supranumit „Părintele filologiei românești”, a fost primul care a publicat documente și monumente vechi de limbă în Archivu pentru filologie și...

Biblioteci fondatoare. (2) Biblioteca Seminarului de Sociologie, etică și politică

Biblioteca Seminarului de Sociologie, etică și politică a început să se constituie după transferul lui Dimitrie Gusti la Facultatea de Filosofie și Litere din...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate