Mihail Sebastian – file de Jurnal

În Brăila, pe 18 octombrie 1907, se naște Iosef M. Hechter, viitorul scriitor cunoscut sub pseudonimul Mihail Sebastian. Este al doilea fiu al evreilor Clara și Mendel Hechter. Copilăria și adolescența le petrece în orașul de pe Dunăre. După ce a urmat cursurile elementare și cele ale liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, a absolvit în 1929 Facultatea de Drept la Universitatea din București, iar doctoratul și l-a dat la Paris, în anii1930-1931.

Semna în 1926 cu pseudonimul Eraclie Pralea versuri la revista Lumea din Iași. Debutează în calitate de critic literar în ziarul Cuvântul, cu articolul intitulat „Sentimentalul Gourmont”[1], semnat Mihail Sebastian. Acesta venea ca răspuns la un articol scris de tânărul Mircea Eliade și apărut cu o săptămână în urmă în paginile aceluiași ziar, „Metodele gourmontiene: note”.[2]

Cuvântul, nr. 829 din 6 august 1927
Cuvântul, nr. 836 din 14 august 1927

 

Prin intermediul lui Nae Ionescu, care făcuse parte din comisia de bacalaureat și remarcase în mod deosebit lucrarea lui Iosef Hechter, ministrul de externe Gheorghe G. Mironescu îi acordă o sumă de bani pentru studiile doctorale, din fondurile ministerului, destinate schimburilor culturale, așa cum este menționat în scrisoarea către Camil Petrescu din 24 iunie 1929[3].

Scrierea romanului Orașul cu salcâmi, începută în 1929 acasă, în Brăila, este continuată la Paris, pe când locuia pe Rue de Clef și pe Rue de Vaugirard, în timp ce își pregătea doctoratul. După un model consacrat de unul dintre scriitorii generației anilor ‘30, André Gide, manuscrisul romanului Orașul cu salcâmi este însoțit de un jurnal de creație, menit să înregistreze etapele actului literar în sine. Textul jurnalului a fost publicat parțial în revista Azi, sub redacția lui Zaharia Stancu, în numărul din noiembrie 1932, cu titlul „Jurnal de roman” și  în volumul: Mihail Sebastian, Eseuri, cronici, memorial, București, 1972.

Manuscrisul, deținut de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, reprezintă jurnalul de creație a romanului din perioada pariziană[4]. Este vorba despre un caiet A5 dictando cu 23 de file, scris olograf cu cerneală albastră. Manuscrisul a intrat în colecțiile bibliotecii prin cumpărare, în anul 1986, la prețul de 1 500 de lei. Pe coperta caietului sunt scrise câteva rânduri, în partea de sus: „Fecundul autor // Temutul polemist // Tânărul care promite”. La mijloc apare notat: „Vă rog, ajutați-mă! Sebastian”. În partea de jos se regăsește titlul manuscrisului, „Jurnal”, și semnătura scriitorului. Paginile manuscrisului au o numerotare realizată de autor, începând cu numărul 38 și continuând până la 41, urmate de filele 36-37 și o nouă paginație de la 1 până la fila 35. Prima filă a manuscrisului conține citate din Eseurile lui Michel Montaigne, din care vom reda unul: „[…] car on ne tombe pas de toute grandeur; il en est plus desquelles on peut descendre sans tomber (De l’incommodité de la grandeur c. VII, LIII)ˮ.[5]

Oscilațiile privind titlul romanului sunt surprinse la fila 40, autorul ezitând între: Viața fecioarei Adriana, D… numele orașului în care se petrece acțiunea romanului, Paul și Virginia, pentru a se opri într-un final asupra unuia pe care îl cataloghează drept    sentimental, Orașul cu salcâmi.

În aceste pagini, care constituie jurnalul creativ al romanului, Mihail Sebastian notează ezitările, soluțiile provizorii, întocmește fișe psihologice, uneori este mulțumit de ceea ce face, alteori promite să nu publice niciodată romanul.

„Nu știu până unde voi merge în cunoașterea vieții lui X. Să scriu cartea din punctul de vedere al Adrianei și să-l prezint pe X numai în măsura în care poate fi văzut și necesar să fie antrenat în povestea ei exclusivă? Să-l țiu deci pe un plan secundar și să-l cunosc fără detalii, lăsându-l puțin în umbră, cu posibilități ce ar putea fi reluate aiurea? Sau dimpotrivă să-l prezint amănunțit și pe măsură ce viața lui se va apropia de a Adrianei să o fac cunoscută ca și pe a ei, dela pubertate mai departe?

În primul caz mi-e teamă să nu sărăcesc perspectiva povestei”.

Asupra scopului acestui Jurnal aflăm din articolul publicat în revista Azi: „Paginile de față au fost scrise cu hotărârea de a nu fi niciodată publicate. Ele nu reprezentau pentru scriitorul lor decât un «carnet de lucru». O foaie de observație, într-o muncă prea complicată și lungă”[6].

La fila 33 apare notarea „Încep caetul al treilea”, de unde deducem că s-ar referi la manuscrisul romanului Orașul cu salcâmi, care ar mai fi avut alte două caiete.

Deosebit de interesante sunt considerațiile autorului despre roman, reflectate în însemnarea din 4 ianuarie 1931: „Recitit eri seară o parte din roman. Sunt o seamă de lucruri care mă indispun serios. Impresia mea generală (lucru grav) este că romanul e fragmentat, că nu urmează armonios o linie sufletească, ce s’ar degaja dela capitol la capitol. Un cetitor străin are să facă singur legătura, pe care eu am vrut să o sugerez abia, între atâtea detalii aruncate întâmplător, dar gândite cu regret cu un anume sens? Nu știu”.

Jurnalul este păstrat conform normelor de conservare stabilite de Biroul Prezervarea și Restaurarea Publicațiilor din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, beneficiind de condiții de depozitare la temperatură și umiditate optime. Întrucât au existat, la sala de lectură, solicitări frecvente ale manuscrisului, din partea unui număr mare de cercetători, aprobate și contabilizate de serviciile implicate, s-a realizat o copie în format digital pentru a se evita degradarea filelor.

Legătura cu manuscrisul romanului Orașul cu salcâmi este evidentă, dacă avem în vedere modelul inspirat de André Gide, luând în considerare numele personajelor prezente în acest jurnal și încercările de titlu. Din scrisoarea din 17 martie 1931, adresată lui Camil Baltazar, aflăm despre expedierea manuscrisului romanului, alături de rugămintea de a confirma primirea lui.  Avem o scurtă descriere a romanului: 27 de capitole cu 185 de foi. „Nu-mi fac nici o iluzie despre valoarea cărții. Îţi spun asta și subliniez tocmai pentru a te convinge că e necesar să-mi spui tot ce gândești despre ea. Mai proastă părere decât am eu însumi despre ea nici că se poate. Deci curaj, prietene Baltazar, și – dacă e nevoie – cruzime. Ești primul om căruia îi arăt manuscrisul, și înțelegi cât mă interesează în cazul ăsta obiectivitatea.”[7]

Jurnalul ne oferă posibilitatea de a pătrunde în laboratorul de creație al prozatorului.

Manuscrisul romanului fusese predat unui singur editor, Alexandru Rosetti, directorul Culturii Naționale. Acesta nu a fost acceptat de editură, iar ulterior, în 1935, a fost publicat la Editura Librăriei „Universala” Alcalay & Co. Conform mărturiei autorului, tot ce considerase important a fost publicat fragmentar în Tiparnița literară, Cuvântul și în România literară. Modificările operate în continuare, până la varianta finală, vor fi numeroase, pornind de la numele personajelor până la structura capitolelor.

Romanul Orașul cu salcâmi este distins în 1936 cu Premiul Societății Scriitorilor Români, împreună cu alte cărți ale lui Mircea Eliade, Radu Boureanu, Virgil Gheorghiu și Hortensia Papadat-Bengescu.

[1] Mihail Sebastian, „Sentimentalul Gourmont: Considerații în jurul metodelor gourmontiene” în Cuvântul, nr. 836, din 14 august 1927, an III,  pp. 1-2. Remy Gourmont, erudit scriitor simbolist și critic literar, care a publicat în 1921 Le libre des masques, o galerie de portrete ale unor scriitori simboliști, constituie un model pentru Sebastian.

[2] Mircea Eliade, „Metodele gourmontiene: note” în Cuvântul, nr. 829 din 6 august 1927, an III, pp. 1-2.

[3] Scrisoare către Camil Petrescu din 24 iunie 1929, în Mihail Sebastian, Opere, vol. II, pp. 669-672.

[4] Manuscrisul aflat în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” la  cota 091/27, inventar Mss1912.

[5] … căci nu cădem din toată măreția; există mai multe lucruri din care se poate coborî fără a cădea (Despre inconvenientele măreției), în fr. (n.red.)

[6] Mihail Sebastian, „Jurnal de roman”, în Azi, nr. 5 din noiembrie 1932, p. 425.

[7] Scrisoare către Camil Baltazar din 17 martie 1931, în Mihail Sebastian Opere, vol. II, pp. 722-724.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Utilizatorul serviciilor cărții: Who is he/she?

În cei zece ani de activitate în cadrul unei biblioteci publice – Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău – ne-am îndreptat interesul inițial cumva...

Timotei Cipariu – personalitate marcantă a filologiei românești –

Timotei Cipariu (1805-1887), supranumit „Părintele filologiei românești”, a fost primul care a publicat documente și monumente vechi de limbă în Archivu pentru filologie și...

Biblioteci fondatoare. (2) Biblioteca Seminarului de Sociologie, etică și politică

Biblioteca Seminarului de Sociologie, etică și politică a început să se constituie după transferul lui Dimitrie Gusti la Facultatea de Filosofie și Litere din...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate