Tramvaiul 14 în literatura lui Mircea Eliade

Imaginea oraşului, arată Kevin Lynch în cartea sa, The Image of the City[1], este întotdeauna marcată de subiectivitate şi presupune relaţia de interdependenţă dintre o serie de factori care condiţionează percepţia umană. Experienţa contemplării peisajului urban stimulează percepţia, oricât de familiar ar fi spaţiul pentru privitor, angrenând o serie de factori (memoria, emoţia, capacitatea asociativă etc.) care conduc la perceperea segmentelor urbane dintr-un punct de vedere subiectiv, şi totodată ca un ansamblu, un conglomerat de elemente urbane aflate în relaţie unele cu celelalte. În economia acestei imagini globale a oraşului, ca sistem de relaţii şi corespondenţe între diferite locuri, mijloacele de locomoţie joacă un rol central, cu atât mai mult cu cât acestea sunt simbolul prin excelenţă al modernităţii, iar infrastructura unui oraş îi determină, de fapt, în bună parte organizarea spaţială.

O întreagă dinamică a oraşului modern se conturează prin urmare în funcţie de înregistrarea acestor imagini în mişcare, a căror consemnare nu e deloc întâmplătoare în literatura lui Eliade. Dacă în romanul Întoarcerea din Rai îndeplinește rolul unui liant narativ între personaje, aflate în diferite zone ale oraşului, în Huliganii linia tramvaiului 14 trasează, decupând, circumscriind, diverse zone ale Capitalei în funcţie de eşantionul social pe care-l delimitează. Pe lângă dimensiunea socio-economică se adaugă însă şi cea politică, rolul acesteia fiind deloc neglijabil în primele două romane ale ciclului generaţionist (și mai cu seamă în Noaptea de Sânziene, romanul total al lui Eliade), dar mai ales cea psihologică, impactul pe care îl au mijloacele de locomoţie moderne asupra psihicului uman (acestea sporind mobilitatea omului şi în acelaşi timp stimulându-l emoţional şi  modificându-i viziunea asupra lumii) constituind de asemenea un element-cheie în analizarea configuraţiei spaţiului urban. Cele două romane ale lui Eliade ne oferă surprinzătoare şi deloc întâmplătoare indicii legate de organizarea Bucureştiului modern, iar printre acestea sunt şi cele care privesc infrastructura bucureşteană dintre războaie. Fie că funcţia lor e de natură metaforică (precum tramvaiul gavrilescian, vehicul psihopomp cu un traseu simbolic) sau că servesc drept repere pe o hartă obiectivă a Bucureştiului din romanele generaţioniste, rolul mijloacelor de locomoţie, şi al deplasărilor pe care le presupun, este de a semnala diverse destinaţii-cheie (acestea funcţionând, de asemenea, ca mărci ale statutului social, dar şi ca indicii simbolice), de a delimita diferite trasee pe harta oraşului (şi, implicit, pe cea narativă), de a opera distincţii de natură spaţială (care oferă și o imagine a patchwork-ului social al oraşului) – toate  procese dinamice producătoare de sens.

Nu întâmplător, axa în jurul căreia se organizează evenimentele este reprezentată de traseul tramvaiului 14. Acesta, aşa cum o arată și un plan al liniilor de tramvai şi autobuz din anii ’30, traversează Bucureştiul de la vest la est, legând două mari zone ale Bucureştiului interbelic. În același timp însă, traseul străbate, reunindu-le, cele două zone ale copilăriei şi tinereţii lui Eliade, fie că e vorba despre spaţii în care a locuit (zona Mântuleasa–Pache Protopopescu) sau pe care le-a frecventat (precum, de pildă, segmentul boem al Căii Victoriei)[2].

 O succintă istorie a tramvaiului 14 şi a diferitelor transformări survenite în traseul său ne arată că înfiinţarea liniei 14 s-a făcut la 1893, aceasta unind inițial Dealul Cotrocenilor cu Oborul[3]. Prima linie de tramvai electric din Bucureşti, acesta este pus în funcţiune în urma unor îndelungate discuţii dintre specialişti şi consilierii comunali, legate de inexistenţa unui pavaj corespunzător, care să permită introducerea unei reţele subterane de curent. La începutul veacului, atunci când micul Eliade se agăţa din mers de platforma din spate a tramvaiului electric, acesta circula încă în paralel cu varianta cu cai – o staţie a sa se afla de altfel chiar la întretăierea străzii Mântuleasa cu Calea Călăraşilor, în proximitatea străzii Melodiei, unde Eliade și-a trăit copilăria și adolescența. Ulterior, traseul este prelungit „până la biserica Iancu Vechi, în dreptul străzilor Mătăsari, Fluierului şi Agricultori“ (adică tocmai perimetrul predilect de acțiune al personajelor din Huliganii, dar și din Noaptea de Sânziene), iar pe urmă „până la bariera comunei Pantelimon, care a devenit suburbană oraşului“.

 Urmărind parcursul tramvaiului 14 prin proza lui Eliade, e lesne de observat  conglomeratul de adrese aflate pe linia acestuia. De-a lungul acestui traseu, un transect socio-economic al Bucureştiului interbelic – de tipul celui identificat de Marc Brosseau în romanul lui Dos Passos, Manhattan Transfer[4] –, se va contura, oferind, totodată, noi informaţii despre geografia personală a autorului. Astfel, coordonatele spaţiale care circumscriu zonele de acţiune din Întoarcerea din Rai şi Huliganii marchează oscilaţia permanentă a lui Pavel Anicet (dar şi a fratelui său, Petru, şi a mamei celor doi, doamna Anicet) între cele două imagini ale oraşului – Bucureştiul mizer, al periferiilor şi cel strălucitor, luxos, al zonelor privilegiate unde locuieşte protipendada – oferind inclusiv un insight în psihologia personajelor și dezvăluind totodată rolul organizării spaţiale în discursul narativ. Cea dintâi corespunde adevăratului statut social al Aniceților – capătul dinspre Fundătura Mătăsari, Pache Protopopescu-Şoseaua Iancului-Şoseaua Pantelimon, cea de a doua, concentrată în jurul Cotroceniului sau al Căii Victoriei, statutului dezirabil, căci nici unul din fraţi nu abandonează ideea reabilitării sociale şi financiare, precum și a răscumpărării moşiei Arvireşti[5].

Într-o confesiune către Alexandru Pleșa, prietenul său, Petru Anicet sintetizează perfect situația, mărturisindu-și o aparentă afecţiune pentru mahalaua pitorească şi „casa veche şi mica”, aflată la „sfârşitul străzii Mătăsari”, dar nu îi poate ascunde acestuia adevărata stare sufletească: „Alexandru cunoştea bine casa din fundătura Mătăsari. Cunoştea şi tragedia familiei Anicet, moşieri din moşi strămoşi, siliţi acum să se mute într-un fund de mahala şi să trăiască din ajutorul unui străin. Îl iubise mai mult pe Petru, aflând cu câtă simplitate acceptase această vertiginoasă cădere. «Îmi place foarte mult aici, îi spuse el, îmi place această lungă linie de tramvai Nr. 14, care mă aduce în colţ, şi toată strada asta plină de vişini şi gutui. Când am venit aici, la Sf. Dumitru, era mohorât, plouase în ajun. Dar niciodată n-am întâlnit un parfum mai puternic de gutui ca atunci. Şi primăvara, câţi vişini în floare… »”. –  Fragment din Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, de Andreea Răsuceanu, Humanitas, București, 2013; colecția Academica; prefață Sorin Alexandrescu

 

[1] Kevin Lynch, The Image of the City, The M.I.T. Press, Cambridge, 1990, pp. 1-3.

[2] Acesta ne conduce și printr-un Bucureşti pitoresc, reunind câteva puncte de referinţă de pe o eventuală hartă a locurilor de loisir şi petrecere celebre în perioada interbelică (pe ruta acestuia se află, de pildă, celebra cârciumă Trei-ochi-sub-plapumă, menţionată în romanul Noaptea de Sânziene).

[3] „După multe dezbateri s-a aprobat în sfârşit cererea societăţii şi, în 1893, după terminarea tuturor lucrărilor, linia electrică (purtând numărul 14) de pe bulevard a intrat în funcţiune. Ea mergea de la Cotroceni la Obor şi străbătând oraşul de la vest la est. Pornea din dreptul Uzinei electrice, străbătea Splaiul Independenţei, trecea Dâmboviţa pe podul Domniţa Maria, şi mergea pe Splaiul Gării Centrale, B-dul Elisabeta, B-dul Academiei, Carol I şi B-dul Em. Protopopescu Pache“ (în G. Potra, Din Bucureştii de ieri, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1990, vol. I, p. 427).

[4] V. Marc Brosseau, Des romans-géographes: essai, L’Harmattan, Paris, 1996, pp. 141-142.

[5] Toponim neîntâmplător,  numele mamei lui Eliade fiind Arvira, iar localitatea natală a acesteia numindu-se, după cum o afirmă una dintre mătuşile acestuia, Arvireşti.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Utilizatorul serviciilor cărții: Who is he/she?

În cei zece ani de activitate în cadrul unei biblioteci publice – Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău – ne-am îndreptat interesul inițial cumva...

Timotei Cipariu – personalitate marcantă a filologiei românești –

Timotei Cipariu (1805-1887), supranumit „Părintele filologiei românești”, a fost primul care a publicat documente și monumente vechi de limbă în Archivu pentru filologie și...

Biblioteci fondatoare. (2) Biblioteca Seminarului de Sociologie, etică și politică

Biblioteca Seminarului de Sociologie, etică și politică a început să se constituie după transferul lui Dimitrie Gusti la Facultatea de Filosofie și Litere din...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate