Pastila legal-emoțională

Există în istoria și cultura României nenumărate personalități remarcabile, valoroase, care sunt rareori aduse în atenția publicului larg și nici atunci nu sunt plasate pe acel loc binemeritat în povestea evoluției culturale a poporului nostru.

Una dintre acestea este Alexandru Tzigara-Samurcaș, un om de o erudiție ieșită din comun, o personalitate puternică și luptătoare care, din punctul meu de vedere, este amintită și explicată mult prea rar, lăsându-se să se aștearnă praful peste realizările sale deosebite.

Sigur că, la o simplă căutare pe Google, orice cititor interesat poate găsi informații complete despre acest istoric de artă, etnograf, muzeolog și jurnalist cultural român, inclusiv faptul că, prin apropierea sa de familia regală, Tzigara-Samurcaș a fost primul director al Bibliotecii Fundației Universitare „Carol I”, perioadă în care consemna, iritat: „În sala de depozit, care era totodată şi sală de lectură, studenții se serveau singuri, luând cărțile din rafturi şi depunându-le apoi fără control. Acest sistem, comod pentru cititori, era însă foarte defectuos pentru menţinerea bunei rânduieli a bibliotecii. Căci unii cititori, spre a-şi asigura singuri folosinţa unei cărţi, nu le mai puneau la locul arătat în catalog, ci le ascundeau în alte rafturi, de care fapt numai ei aveau știință. Cărţile, astfel deplasate, erau pierdute pentru ceilalţi cititori, care nu le mai găseau la locul obișnuit. Pentru a curma aceste neajunsuri, în 1901 s-a făcut grilajul existent până azi şi s-a introdus sistemul ca singur personalul să poată avea acces la rafturi, spre a servi pe cititori şi a așeza apoi la locul cuvenit volumele”.

Legat de începuturile Bibliotecii Fundației Universitare „Carol I”, un dar oferit studenților de întâiul rege al României, se amintește rar și numai în treacăt numele primului său director, deși acesta a avut un rol esențial, din toate punctele de vedere. De aceea, logic, ne punem aproape involuntar întrebarea: „Câți dintre cititorii obișnuiți vor căuta detalii sau informații generale despre această personalitate?”. Să sperăm că vor fi din ce în ce mai mulți…

După ce am răsfoit „Biobibliografia adnotată – Alexandru Tzigara-Samurcaș” (Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, 2004), acest personaj serios, cultivat, bătăios, cu limba foarte ascuțită și, în același timp, plin de idei și de dorința de a lupta pentru cultură m-a vrăjit. În virtutea recunoașterii tuturor acestor merite, regele Carol I l-a numit în importanta funcție de la Fundația Universitară care îi purta numele.

În prezenta „Pastilă legal-emoțională”, nu îmi propun să-i descriu activitatea extrem de intensă pe care a susținut-o cu devotament la Fundația Universitară „Carol I”, conform poziției pe care o deținea, dar și depășindu-și de multe ori atribuțiile, ci aș dori să aduc în atenție un singur aspect, și mai rar amintit: contribuția crucială pe care a avut-o Alexandru Tzigara-Samurcaș la constituirea fondului bibliotecii, în afara donațiilor generoase și multiple existente în acel moment al istoriei acestei instituții. Considerată o autoritate de prim rang și cu o importanță deosebită pentru învățământ și cultură, biblioteca s-a bucurat de întreg sprijinul legal de care avea atât de mare nevoie.

În acest temei, am fost uimită să descopăr că, printre primele măsuri luate în acest sens, în ceea ce privește Biblioteca Fundației Universitare „Carol I”, a fost cea a depozitului legal. Decretul-lege nr. 1021, publicat în Monitorul Oficial, nr. 290, din 23 martie 1904, stipula faptul că biblioteca trebuia să primească în mod gratuit câte un exemplar din fiecare imprimat realizat în tipografiile de pe teritoriul României. Așa cum am scris și mai sus, directorul bibliotecii, Tzigara-Samurcaș, era o persoană bătăioasă (se cunosc foarte bine conflictele relativ durabile dintre el și diferiți confrați, precum și „răutățile” pe care și le serveau reciproc), iar în acest caz și-a folosit agresivitatea într-un scop mai mult decât admirabil, pentru respectarea obligativității legale de a se trimite cărți către instituția pe care o conducea. Astfel, el nu a ezitat inclusiv să lanseze numeroase acțiuni în justiție, în urma cărora a reușit să instaureze o anumită disciplină a tipografilor față de respectarea acestui drept al bibliotecii.

Și, studiind rapoartele rămase de la diferitele întreprinderi tipografice ale vremii, putem să ne dăm seama de importanta activitate editorială de la începutul secolului XX. Iar prin „agresivitatea” și intransigența primului director al Bibliotecii Fundației Universitare „Carol I”, această activitate editorială s-a putut reflecta în patrimoniul elegantei biblioteci dedicate studenților.

Alexandru Tzigara-Samurcaș este doar una dintre figurile remarcabile naționale despre care ar trebui să încercăm să aflăm cât mai multe lucruri. Însă, cu siguranță, mai există foarte multe.

În numerele viitoare ale revistei, momente inedite din viața altor personalități culturale și istorice (printre care Nicolae Bănescu, G. Dem Teodorescu, Spiru Haret și, desigur, înainte de toate, regele Carol I) vor fi dezvăluite pentru a păstra memoria oamenilor care contează cu adevărat.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Biblioteca în era digitală – păstrător și generator de cunoaștere

Trăim într-o societate informațională globală. Extragerea și utilizarea cunoașterii are consecințe profunde la nivel economic, social, politic și cultural. Avansul tehnologic constant ne copleșește...

O revistă suflet și spirit

În zilele noastre, comunicarea publică a devenit pentru orice instituție o îndeletnicire esențială, de care depinde însuși bunul mers al lucrurilor. Dintre toate căile...

Dezvoltarea colecțiilor electronice. particularități

Biblioteca actuală trebuie să asigure accesul neîngrădit la colecţii şi să furnizeze servicii specializate de calitate, răspunzând nevoilor informaţionale din toate domeniile cunoașterii, prin...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate