Psihologia lanțului uman, în bibliotecă

De când am renunțat la sportul de performanță, adică de pe la finalul adolescenței, mărturisesc că viața nu m-a mai pus în fața unor activități colective prea numeroase. Așa că, deși poate părea o ciudățenie ceea ce spun, am descoperit lanțul uman ca pe ceva inedit. Alcătuirea lui constă într-o înșiruire de oameni care își pasează unul altuia, din mână-n mână, cărți sau pachete de cărți, cu scopul de a le muta dintr-un loc în altul. Numărul participanților la un astfel de lanț poate oscila între câteva persoane și câteva sute, iar psihologia lui împletește o expresie de spirit voluntar și solidaritate, fapt care-i dă o anumită originalitate. Mai mulți oameni se desfășoară începând cu punctul A, unde se află cărțile, spre punctul B, unde trebuie mutate acestea.
Dar oare de ce m-am oprit să scriu despre lanțul de bibliotecă și cum am trăit eu această activitate deopotrivă simplă și complexă? Din punct de vedere funcțional, acest exercițiu poate părea banal, semănând cu o formă arhaică de lucru, mai potrivită oarecum pentru domeniul construcțiilor. Și totuși, chiar dacă pare o muncă necalificată, nimic din statutul celor care se angrenează într-o astfel de acțiune, indiferent de rolul lor în viața de zi cu zi a Bibliotecii, nu este afectat.

„Biblioedecarii”. Desen realizat de Costel Sandu

În dispunerea lor, oamenii lasă între ei o anumită distanță. Doar că, inevitabil, distanța dintre fiecare pereche oscilează. Uneori dimensiunea acestor spații ajunge motiv de dispută și nu sunt puține situațiile în care cuvântul devine instrumentul care ajustează intervalele dintre oameni. Scurta ștafetă a brațelor capătă o frecvență rapidă. N-apuci să scapi de un pachet că unul nou îți vine atât de repede, încât nu mai rămâne timp pentru altceva. Ești prezent acolo.
Așa că pot recunoaște că lanțul la care am luat parte mi-a creat un sentiment de apartenență mai pregnant decât m-aș fi așteptat. M-a ajutat să conștientizez profund că fac parte dintr-un colectiv. Am simțit că, în orele petrecute împreună pe parcursul câtorva zile, mi-am cunoscut colegii mai bine decât în multe alte împrejurări.
Din punct de vedere psihologic, lanțul îți dă posibilitatea să întâlnești atât firile introvertite, cât și pe cele extrovertite, oamenii spirituali, dar și posomorâții, timizii și îndrăzneții, veselii sau pe cei apăsați etc. Devine un univers înșiruit, un eșantion cât se poate de reprezentativ pentru ceea ce înseamnă o categorie instituțională dintr-un anumit moment. Așa se face că printre povești la care participam sau doar asistam, aflam gândurile unei proaspete bunici care își istorisea emoțiile acestui nou rol, iar o mamă de băieți își verifica percepțiile asupra adolescenței, povestind cu o mamă de fete. Ceva mai departe, cineva comunica mai mult cu privirea, iar altcineva comenta însuflețit un eveniment din presă. În tot acest timp, perechile de mâini, sincronizate într-o continuă mișcare, cuprindeau interminabile pachete de cărți pe care le purtau mai departe, tot mai departe, până la punctul B, nici el definitiv, un poliedru provizoriu al cunoașterii umane.
Abia la final am aflat că în opt zile, prin mâinile noastre, au trecut 28 000 de pachete, însumând 126 000 de cărți, rod al efortului câtorva zeci de persoane. Egalitatea care se așterne în timpul unei astfel de munci nu lasă loc pentru ierarhii. Lanțul poate fi privit și ca un produs de laborator în care se poate verifica evoluția unui zvon. O informație falsă, pornită de la o glumă, se poate răspândi într-un timp foarte scurt.
Carnea psihologiei umane, reprezentată de diferențele de personalitate și temperament, de dispozițiile și trăsăturile psihice, se intersectează în funcție de contextul sufletesc și motivația fiecăruia. Astfel, e greu de judecat obiectiv dacă nu ai o viziune globală asupra activității și, mai ales, a psihologiei umane, pentru a putea analiza aspectele mai puțin funcționale. Adică mai simplu spus: e greu să-ți dai seama dacă poți influența nivelul de performanță al unui lanț.
După toate acestea, cel mai mare câștig îl văd acum, când ne întâlnim unii cu alții pe coridoare și simt că parcă ne zâmbim mai mult. Îmi este dificil să-mi dau seama dacă aceste reacții spontane au legătură mai mult cu obiectivul nostru împlinit sau cu experiența de a ne fi cunoscut mai bine și, astfel, de a ne fi acceptat.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Biblioteca, un spațiu oficial al ideilor?

O misiune suplimentară în procesul de modernizare a bibliotecilor este de a le redefini legislativ, cu posibilitatea ca acest lucru să fie validat societal,...

Interviu cu Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași

„Am credința că bibliotecile s-au aflat, din chiar momentul constituirii lor, în avangarda înnoirilor tehnologice pe care umanitatea le-a experimentat.” Ioan Milică, născut la Tecuci,...

Illustres professores, utilia praecepta. Documente inedite din colecția bibliofilă a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

Deloc surprinzătoare pentru pasionatul de istorie, prin oferta informațională și recuperarea, prin forma în care sunt redactate, a unui oarecare iz de epocă, cu...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate