Ediție specială de Crăciun. Povești de iarnă și filme de poveste

Sărbătorile se apropie cu pași repezi. Poate că ar trebui să scoatem la iveală lista cu filmele preferate pe care dorim să le revedem. Obiceiul a devenit pentru mulți dintre noi o tradiție în toată regula, fără de care nu ne putem imagina luna decembrie. Se întâmplă câteodată să avem plăcuta surpriză de-a descoperi ceva nou. Ceea ce înseamnă că, din când în când, lista noastră – bine conturată, de altfel – ajunge să se întregească. Recomandările din acest număr și-au găsit un loc pe lista mea de filme dedicate sărbătorilor de iarnă. Sper că își vor face loc și pe lista voastră.

  1. Klaus (2019)

Povestea lui Moș Crăciun a fost spusă de multe ori, dar niciodată de la început. Această animație este deosebită tocmai pentru că ne oferă șansa să vedem cum Klaus devine acel Moș Crăciun pe care-l știm. Dar povestea lui Klaus este pe plan secund. Prim-planul îl ocupă Jesper Johansen, fiul directorului Oficiului Poștal Regal din Norvegia secolului al XIX-lea. Un tânăr cam leneș, pe care tatăl său speră că, printr-o decizie drastică, îl va ajuta să se maturizeze: îl trimite în Smeerensburg, un loc uitat de lume, ca să înființeze un oficiu poștal. Aici Jesper îl cunoaște pe Klaus. Deja povestea începe să prindă contur.

Animația, scrisă și regizată de Sergio Pablos, e un debut regizoral. În același timp, este și primul film animat de pe Netflix care a fost nominalizat la Academy Award și a câștigat premiul Best Animated Film la 73th British Academy Film Awards, precum și șapte premii la 47th Annie Award, printre care Best Animated Feature.

 

 

  1. The Shop Around the Corner/ Magazinul de după colț (1940)

Filmul spune povestea lui Alfred Kralik (James Stewart) și Klara Novak (Margaret Sullavan), doi angajați la un magazin de cadouri din Budapesta, care se antipatizează reciproc, fără să știe că, de fapt, ei poartă o corespondență în anonimat. Sună cunoscut? Înseamnă că ați văzut filmul You`ve Got Mail din 1998, cu Tom Hanks și Meg Ryan în rolurile principale, care a fost o readaptare a acestuia.

 The Shop Around the Corner, scris de Samson Raphaelson și regizat de Ernst Lubitsch, a fost la rândul său o adaptare a piesei Parfumerie (1937) a dramaturgului Miklós László. Filmul se află în arhiva Bibliotecii Congresului Statelor Unite ale Americii, fiind un film de referință din punct de vedere cultural, istoric și artistic, clasat în top zece în anul apariției.

 

 

  1. The Christmas Chronicles/ Cronicile Crăciunului (2018)

Filmul începe oarecum banal, încercând să surprindă viața familiei Pierce. Acțiunea se petrece în anul 2018, an în care Kate Pierce (Darby Camp) și Teddy Pierce (Judah Lewis) rămân fără tată. Kate crede cu îndârjire în Moș Crăciun, în timp ce fratele ei mai mare și-a pierdut de tot speranța. Cu toate acestea, Teddy îi face pe plac surorii sale și o ajută să monteze o cameră ascunsă ca să-l surprindă pe Moș Crăciun aducând cadouri.

Este o poveste neașteptat de frumoasă, plină de peripeții, care aduce un pic cu un film îndrăgit al anilor ՚90, Home Alone (Singur acasă). Lucru care nu e deloc de mirare, dat fiind că ambele filme l-au avut pe Chris Columbus în echipa de producție. Povestea a fost scrisă de Matt Lieberman și David Guggenheim, în regia lui Clay Kaytis.

Rolul lui Moș Crăciun este jucat de actorul Kurt Russell, iar doamna Crăciun este partenera acestuia din viața reală, Goldie Hawn. Filmul a optat pentru o abordare diferită, Moș Crăciun fiind mai degrabă „rock’n’roll”, și nu un bătrânel robust cu obrajii rumeni. Chiar dacă are toate ingredientele unui film reușit pentru Sărbători, părerile au fost împărțite, poate și pentru că interpretarea lui Moș Crăciun nu este cea pe care o cunoaștem din copilărie.

În 2020 a apărut o continuare a primului film, unde atenția ne este îndreptată mai mult pe aventurile lui Kate și ale prietenului ei Jack (Jahzir Bruno), în satul lui Moș Crăciun.

 

 

  1. The Hudsucker Proxy/ Afacerea Hudsucker (1994)

Viața tânărului Norville Barnes, angajat pe un post modest la o firmă importantă, numită Hudsucker Industries, ia o întorsătură neașteptată atunci când directorul general al firmei decide să-și sfârșească viața – el este numit noul director de către membrii consiliului de administrație

Filmul face parte din categoria „screwball comedy”, un subgen al comediei romantice, în care personajele sunt mai excentrice, iar trăsăturile lor definitorii sunt hiperbolizate.

Este o poveste plină de umor scrisă și regizată de frații Coen, împreună cu Sam Raimi în calitate de regizor secund, iar în rolurile principale apar marii actori Paul Newman, Tim Robbins și Jennifer Jason Leigh.

Poate părea o alegere neobișnuită pentru sărbători, dar este un film mai mult decât potrivit, mai ales pentru acea perioadă de tranziție dintre Crăciun și Anul Nou.

 

 

  1. Rise of the Guardians/ Cinci eroi de legendă (2012)

Povestea începe cu viața lui Jack Frost, un spirit tânăr, capricios, pus pe șotii, care într-o bună zi este contactat de cei patru gardieni (Moș Crăciun, Iepurașul, Zâna Măseluță și Moș Ene) și i se oferă șansa să devină unul dintre ei.

Scenariul animației, scris de David Lindsay-Abaire și regizat de Peter Ramsey, a fost inspirat din colecția de povestiri The Guardians of Childhood (Străjerii copilăriei) a lui William Joyce. Autorul a dedicat colecția fiicei sale, care s-a stins din viață la vârsta de 18 ani, din cauza unui cancer cerebral. Acestea erau poveștile pe care obișnuia să i le citească în copilărie.

Rise of the Guardians este o poveste extrem de înduioșătoare, dar se pare că a trecut neobservată, fiind foarte puțin cunoscută. Cu toate că nu este un film animat de Crăciun în sensul tradițional, acesta va fi apreciat de toți membrii familiei, fiind o adevărată delectare, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Biblioteca, un spațiu oficial al ideilor?

O misiune suplimentară în procesul de modernizare a bibliotecilor este de a le redefini legislativ, cu posibilitatea ca acest lucru să fie validat societal,...

Interviu cu Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași

„Am credința că bibliotecile s-au aflat, din chiar momentul constituirii lor, în avangarda înnoirilor tehnologice pe care umanitatea le-a experimentat.” Ioan Milică, născut la Tecuci,...

Illustres professores, utilia praecepta. Documente inedite din colecția bibliofilă a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

Deloc surprinzătoare pentru pasionatul de istorie, prin oferta informațională și recuperarea, prin forma în care sunt redactate, a unui oarecare iz de epocă, cu...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate