Pentru acest număr, m-am oprit la trei scriitori canadieni: Margaret Atwood, Alice Munro și Michael Ondaatje. Ei nu sunt reprezentativi doar pentru spațiul canadian, ci au o valoare universală.
Titlu: Între plată și răsplată: Datoriile și latura întunecată a bogăției
Autor: Margaret Atwood
Traducător: Irina Negrea
Editura: Art
An apariție: 2021
Număr de pagini: 224
Margaret Atwood este un nume consacrat în lumea literară, devenit și mai popular după apariția serialului The Handmaid’s Tale (Povestea slujitoarei), în anul 2017 (traducerea în limba română apare în același an la editura Paladin). Serialul este inspirat din celebrul roman cu același nume al scriitoarei, publicat în anul 1985. Autoarea a avut de la început o voce puternică, dar succesul internațional l-a obținut odată cu apariția acestui roman distopic.
În momentul de față, este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, remarcându-se prin temele abordate și prin felul cum se raportează la problemele omului încă de la originile sale. Într-un interviu din anul 1982, Margaret Atwood declara că, în concepția ei, romancierii nu se ghidează după o anumită ideologie în scrierile lor, ei pur și simplu observă viața.[1] Această concepție este reflectată și în opera sa. Margaret Atwood este un observator al realității. Ea scoate la lumină anumite percepții și prejudecăți existente de-a lungul istoriei noastre, cu privire la avort și feminism, gen și identitate, religie și mit, importanța limbajului, puterea politică și schimbările climatice.
Margaret Atwood este autoarea a peste 50 de volume de proză, poezie și eseuri critice, care au fost traduse în mai mult de 40 de limbi, dintre care cele mai cunoscute – publicate și în limba română – sunt următoarele: The Edible Woman, 1969, cartea de debut a autoarei, care a consacrat-o ca prozatoare (Femeia comestibilă, editura Leda, 2008), Alias Grace, 1996, care câștigă Giller Prize și este nominalizat la Booker Prize (în 2017, apare o miniserie difuzată pe Netflix după acest roman, iar în 2020 s-a publicat o traducere în limba română la editura Corint), The Blind Assassin, 2000, distins cu Booker Prize (Asasinul orb, editura Art, 2022), The Penelopiad, 2005, nominalizat la Mythopoeic Fantasy Award for Adult Literature în 2006 (Penelopiada, editura Leda, 2008) și The Testaments, 2019, o continuare la The Handmaids Tale (Testamentele, editura Art, 2020).
Volumul Între plată și răsplată: Datoriile și latura întunecată a bogăției a fost publicat inițial în 2007, cu un an înainte de Marea Criză Economică din 2008. De ce o carte despre datorii? Și de ce tocmai atunci? Pentru că autoarea s-a inspirat încă o dată din viață și poate că a intuit dezastrul care urma. În 2008 lumea cunoștea din nefericire ce însemna să fii dator. Sau cel puțin așa credea.
Margaret Atwood știe că datoria poate lua multe forme și analizează acest concept din punct de vedere psihologic, sociologic, istoric, teologic și… ecologic. Autoarea face o incursiune în timp și ne poartă prin lumea apusă a egiptenilor, grecilor și a Mesopotamiei ajungând până în zilele noastre. Din analiză nu este exclusă nici propria-i opinie despre datorie, care capătă noi dimensiuni odată cu înaintarea ei în vârstă.
Așadar, datoria nu se cuantifică doar în bani. Plata nu se achită doar în valută, iar răsplata unor acțiuni poate înălța sau nimici individul din multe puncte de vedere, care n-au nicio legătură cu partea financiară.
În ziua când a împlinit vârsta de douăzeci și unul de ani, Ernest Thompson Seton, naturalist și scriitor canadian, a primit în dar o factură ciudată. În acel document, tatăl lui ținuse evidența tuturor cheltuielilor efectuate pentru Ernest, din copilărie până la maturitate, inclusiv onorariul încasat de doctor la nașterea băiatului. Și, mai ciudat chiar, se spune că Ernest ar fi achitat nota de plată. Multă vreme, am considerat că domnul Seton senior era un nemernic, însă acum nu mai sunt așa de sigură: dacă totuși – în principiu – avea dreptate? Suntem noi datori față de cineva sau față de ceva pentru simplul fapt al existenței noastre? Dacă da, în ce fel ne-am îndatorat, și față de cine sau față de ce? Și cum se cuvine să plătim?
(extras din Între plată și răsplată: Datoriile și latura întunecată a bogăției, Margaret Atwood)
Titlu: Tânăra cerșetoare
Autor: Alice Munro
Traducător: Mariana Piroteală
Editura: Litera
An apariție: 2022
Număr de pagini: 304
Alice Munro, supranumită „maestra prozei scurte contemporane”, este una dintre cele mai importante scriitoare canadiene, distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2013.
Autoarea a început să scrie încă din copilărie, însă nimeni nu știa de această pasiune a sa. Ea nu a dezvăluit multă vreme faptul că scria, mărturisind chiar într-un interviu din 2013 că nu păstrase nimic din acele povești. Ajunsă la vârsta maturității, a renunțat să își mai arunce povestirile cu aceeași rapiditate și a încercat din răsputeri să le salveze. Alice Munro este de părere că poveștile sunt întotdeauna bune și vina îi aparține în totalitate, întrucât este datoria ei să le dea viață.[2]
Povestirile sale au apărut în reviste precum The New Yorker, Atlantic Monthly, The Paris Review și au fost traduse în treisprezece limbi. Pentru activitatea sa literară a fost premiată cu Governor General’s Literary Awards: Canada’s highest prize; The Lannan Literary Award; The W.H. Smith Literary Award; The National Book Critics Circle Award; Giller Prize și The Man Booker International Prize.
Printre cele mai cunoscute volume de proză scurtă se numără: Dance of the Happy Shades, 1968; The Moons of Jupiter, 1982; Open Secrets, 1994; Selected Stories, 1996; The Love of a Good Woman, 1998 (Dragostea unei femei cumsecade, editura Litera, 2018); Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage, 2001 (Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, editura Litera, 2017); Runaway, 2004 (Fugara, editura Litera, 2023); Too Much Happiness, 2009 (Prea multă fericire, editura Litera, 2013); Dear Life, 2012 (Dragă viață, editura Litera, 2014).
Volumul de povestiri Tânăra cerșetoare a apărut inițial în anul 1978 sub două denumiri: în Canada a circulat sub titlul Who Do You Think You Are? (Cine te crezi?), iar în afara statului canadian, volumul a fost publicat cu titlul The Beggar Maid: Stories of Flo and Rose (Tânăra cerșetoare).
Povestirile sunt o înșiruire de întâmplări din viața lui Rose, o fată săracă din West Hanratty, Ontario. În fiecare capitol o vedem pe Rose în diferite ipostaze ale vieții sale, când o copilă răzgâiată, o adolescentă arogantă, o studentă erudită sau o tânără care „s-a măritat bine”, când o femeie divorțată cu un copil, care, în ochii unora, a eșuat nu doar în viața personală, ci și pe plan profesional. De-a lungul anilor, a încercat diverse profesii, precum reporter de televiziune și radio, actriță și profesoară de actorie.
Cartea poate fi citită și ca un jurnal în care sunt surprinse momentele importante din viața lui Rose. Și, într-un fel, cele din viața autoarei. Desigur, datele autobiografice îmbracă tacticos haina ficțiunii, păstrând cumva esența trăirilor ei.
În momentul în care am citit povestea lui Rose, m-am întrebat în ce măsură experiențele ei reflectau și trăirile autoarei. În special în pasajele în care sunt descrise locul natal și relația cu viitorul soț, pe care îl întâlnește în anii studenției. La fel ca Rose, Alice Munro și-a cunoscut soțul la facultate, iar el avea o situație financiară bună, pe când autoarea, una modestă.
Persoana cea mai prezentă din viața lui Rose este mama ei vitregă, Flo. Relația dintre cele două este una complicată. Între ele există o barieră, care nu le permite să ajungă la un consens în multe aspecte ale vieții, iar diferențele au cauze multiple.
În același interviu menționat anterior, Alice Munro a mărturisit faptul că în copilărie a impresionat-o sfârșitul tragic din Mica sirenă a lui Hans Christian Andersen. A rescris povestea cu un sfârșit fericit, pentru că sirena merita acest lucru, după toate greutățile prin care trecuse. Cu timpul, datorită unor lecturi de maturitate, cum ar fi romanul La răscruce de vânturi a lui Emily Brontë, dorința de a scrie finaluri fericite s-a estompat și acestea au fost înlocuite de destine tragice.[3] Aproape că, într-un fel, autoarea și-a dat seama că trecutul și întâmplările mai puțin plăcute din viață nu pot fi șterse cu buretele. Ele își pun amprenta și, dacă nu ești atent, pun stăpânire pe tine. La fel cum unele alegeri atrag anumite consecințe, oricât ne-am dori să putem rescrie povestea. Aceeaşi situaţie o întâlnim și în cazul lui Rose. Chiar dacă lasă în urmă lumea în care a crescut, ea nu se va desprinde niciodată în totalitate de acel loc și tot ceea ce urmează în viața ei este așa cum trebuie să fie.
Ce laș era, s-a gândit înfuriată, dar știa că ea era lașa, deoarece nu știa cum să se simtă în largul ei alături de familie, în bucătăria și în casa unde crescuse. Peste ani avea să învețe să se folosească de acest lucru, la dineuri reușea să-i amuze ori să-i intimideze pe convivii cu repere morale corecte descriindu-le frânturi din casa copilăriei ei. Dar la vremea aceea simțea confuzie, tristețe. Totuși loialitatea începea să înmugurească în adâncul ei. Acum, că era sigură că urma să scape, un strat de loialitate și dorința de a proteja se cristalizau în jurul fiecărei amintiri, în jurul băcăniei și al orașului, al zonei rurale joase, cu tufăriș, anoste. Rose le punea în secret față în față cu priveliștea munților și oceanului, cu conacul din piatră și lemn ale lui Patrick. Loialitatea ei era mult mai semeață și îndărătnică decât a lui.
(extras din Tânăra cerșetoare, Alice Munro)
Titlu: Divisadero
Autor: Michael Ondaatje
Traducător: Mihaela Andronic
Editura: Univers
An apariție: 2023
Număr de pagini: 288
Al treilea scriitor din lista noastră este Michael Ondaatje, originar din Colombo, Ceylon (Sri Lanka de astăzi), care a obținut cetățenia canadiană în anul 1965. Contribuțiile sale literare l-au clasat în topul celor mai importanți scriitori canadieni contemporani.
Debutează în anul 1967 cu volumul de poezii The Dainty Monsters, urmat de The Man with Seven Toes (1969) și Rat Jelly (1973). În anul 1970 publică un roman în versuri intitulat The Collected Works of Billy the Kid: Left-Handed Poems, care a fost distins cu premiul Governor General’s Literary Award. Nouă ani mai târziu primește pentru a doua oară acest premiu, pentru There’s a Trick with a Knife I’m Learning to Do: Poems 1963-78. Alte volume de poezie cunoscute sunt: Secular Love din 1984 (despre destrămarea căsniciei sale); The Cinnamon Peeler (1989) și Handwriting: Poems (1998).
Cu toate că Michael Ondaatje și-a început cariera literară ca poet, adevărata recunoaștere – națională și internațională – a obținut-o cu romanul The English Patient, 1992 (Pacientul englez, editura Univers, 1997; editura Polirom, 2018), fiind premiat cu Booker Prize şi Golden Man Booker Prize. În anul 1996, s-a realizat o adaptare cinematografică după roman, cu Ralph Fiennes și Juliette Binoche în rolurile principale.
Opera sa cuprinde și următoarele volume: Coming Through Slaughter (1976); Running in the Family (1982); In the Skin of a Lion, 1987 (În pielea unui leu, editura Polirom, 2004); Anil’s Ghost, 2000 (Obsesia lui Anil, editura Polirom, 2002, distins cu Giller Prize şi Prix Médicis); The Cat’s Table, 2011 (Masa pisicii, editura Polirom, 2011); Warlight, 2018 (Lumina de veghe, editura Polirom, 2019). Alte premii obținute: President’s Medal; Officer of the Order of Canada; Kiriyama Pacific Rim Book Prize; Commonwealth Writers Prize (Caribbean and Canada Region, Best Book) și St. Louis Literary Award.
Pe lângă calitatea de scriitor, Michael Ondaatje și-a exersat abilitățile ca redactor și critic literar, dar și ca regizor. În prezent, este profesor de literatură engleză la York University din Toronto.
Divisadero, publicat prima dată în anul 2007, conține câteva dintre temele recurente ale scriitorului, cum ar fi descoperirea identității personale și natura fragilă a relațiilor. Cu toate că intră la categoria de roman, evenimentele nu se derulează cronologic, iar din acest punct de vedere, construcția narațiunii este destul de similară cu cea din Tânăra cerșetoare a lui Alice Munro. Doar că acest roman se desfășoară pe două planuri.
În primul plan, cel de bază, se impune viața lui Coop, Anna și Claire, crescuți de un văduv, la o fermă de-a lungul drumului spre Petaluma. Anna este singura fiică biologică a acestuia, iar Claire este adoptată și devine într-un fel „sora geamănă” a Annei, amândouă fiind legate de drama pierderii mamelor la naștere. Părinții Annei îl iau în grijă pe Coop, la vârsta de patru ani, când acesta își pierde părinții într-un mod brutal. O vreme, par să aibă o viață normală de familie, unde Coop joacă rolul de frate mai mare sau cel de confident al fetelor, în timp ce tatăl rămâne, pe tot parcursul romanului, figura autoritară de neclintit. La vârsta adolescenței, Anna se îndrăgostește de Coop, iar povestea lor de iubire produce o ruptură tragică în viața de familie a acestora. Anna este prima care pleacă de acasă, apoi Coop, iar Claire, cu toate că pleacă și ea, este singura care se îngrijește de tatăl ei adoptiv și îl vizitează în mod regulat. În mod bizar, Anna, fiica biologică, este cea care produce ruptura de netrecut în viața lor de familie, în timp ce Claire devine liantul, fiind singura care încearcă să-i readucă pe toți laolaltă.
Al doilea plan vine ca un fel de completare, concentrându-se pe viața scriitorului Lucien Segura. El este amintit și în primul plan, locuința acestuia fiind și locuința Annei în timpul șederii sale în Franța.
Cuvântul „divisadero” este un cuvânt spaniol derivat din termenul „divisar” (a distinge) și se referă la capacitatea de a privi în depărtare dintr-un punct mai înalt. Așa și trebuie să ne apropiem de această carte. De aproape, pânza de trăiri și emoții, care se tot mărește de la un capitol la altul, poate deveni copleșitoare. Dar dacă reușim să ne poziționăm în punctul mai înalt, de unde să cuprindem totul, atunci putem înțelege, în adevărata ei complexitate, viața care se țese în jurul acestor personaje.
M-am îndepărtat de cine eram, de ceea ce eram. Însă eu sunt geamănul în viață în povestea familiei noastre? Sau Claire? […] Cei care au simțul unui orfan asupra istoriei iubesc istoria. Și vocea mea a devenit cea a unui orfan. Poate că am devenit arhivist, istoric, datorită vieții necunoscute a mamei mele, portretului ei abia schițat. Deoarece, dacă nu jefuiești trecutul, absența se hrănește din tine. Cariera mea dezgroapă în mare parte colțuri necunoscute ale culturii europene. […] Lucrez acolo unde arta întâlnește în taină viața. O arhivă este o Utopie pentru mine, a spus un poet, iar cunoștințele mele cred fără îndoială că viața contemporană îmi apare ca o pășune mult mai rară și mai puțin interesantă. Poate că este adevărat.
(extras din Divisadero, Michael Ondaatje)
[1] „Using What You’re Given: An Interview with Margaret Atwood”, Southwest Review, https://southwestreview.com/using-what-youre-given-an-interview-with-margaret-atwood/, accesat în februarie 2024.
[2] „Alice Munro: In her Own Words”, The Nobel Prize, https://www.nobelprize.org/prizes/literature/2013/munro/lecture/, accesat în februarie 2024.
[3] „Alice Munro: In her Own Words”, The Nobel Prize, https://www.nobelprize.org/prizes/literature/2013/munro/lecture/, accesat în februarie 2024.
