Edificiul Fundațiunii Universitare „Carol I”, după cinci ani de funcționare, se dovedea a fi insuficient pentru numărul în creștere al cititorilor. În raportul din 1900 Alexandru Tzigara-Samurcaș semnalează, pentru prima dată, nevoia de extindere a spațiului. Avântul luat în toate direcțiile de instituția regală este arătat, clar, în raportul din 9 mai 1906: „Nu a trecut decât un deceniu de la înființare și astăzi localul nu mai e în stare să facă față cerințelor ce nu încetează de a spori. Fundațiunea este neîncăpătoare din două puncte de vedere, pe de o parte nu dispune de locuri destul de numeroase pentru cetitori și totodată e lipsă de spațiu pentru instalarea noilor dulapuri de cărți.”[1]
Având în vedere nevoia de mărire a spațiului Fundațiunii, regele Carol I hotărăște cumpărarea imobilului lui Grigore Peucescu, limitrof cu Fundațiunea Universitară. După mai multe amânări, achiziționarea terenului se realizează grație donației de 50 000 lei a Societății Dacia-România, în schimbul renunțării din partea Fundațiunii la renta anuală de 1 000 de lei, ce i se asigurase în 1891.
Primul document din Arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, din Fondul Fundațiunea Universitară, Dosar 52, referitor la proprietatea lui Grigore Peucescu, este datat 23 mai 1911, prin care bibliotecarul Fundațiunii Universitare, Alexandru Tzigara-Samurcaș, face o solicitare către Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice pentru desemnarea unui avocat, având ca misiune realizarea actelor de cumpărare de către Fundațiunea Universitară „Carol I” a imobilului doamnei Zoe Gr. Peucescu. În partea stângă a filei avem rezoluția dată de ministrul Constantin C. Arion, cu textul: „D. avocat B. Lamotescu va examina actul din nou și va asista pe Bibliotecar – care va iscăli actul în numele Fundațiunei”. Hârtia are antetul „Fundațiunea Universitară Carol I”. Proveniența hârtiei este londoneză și are în filigran un scut timbrat, având în centru un leu rampant ținând un steag și textul „John Dickinson & Co. Ltd. London”.
Următorul act, cel de vânzare–cumpărare din 26 mai 1911[2], semnat de Zoe Gr. Peucescu, în calitate de vânzătoare, și Fundațiunea Universitară „Carol I”, reprezentată de Dl. Alexandru Tzigara-Samurcaș, avea următoarele clauze:
Zoe Gr. Peucescu vindea casele cu toate terenurile situate în București, Piața „Regele Carol I” nr. 4, colț cu strada C. A. Rosetti/ fostă Clemența, nr. 2, rămase în urma defunctului soț, din data de 24 ianuarie 1897. Fundațiunea Universitară „Carol I” devenea proprietara imobilului în momentul autentificării actului.
Prețul vânzării era fixat la suma de patru sute de mii lei (400 000) care urma să fie achitat astfel: două sute de mii lei se vor înmâna de Fundațiunea Universitară „Carol I”, drept cumpărătoare, în momentul transcrierii actului și alte două sute de mii lei se vor da în momentul în care vânzătoarea va preda folosința imobilului, cel mai târziu la 1 iulie 1911. O altă mențiune era legată de cheltuielile de timbre și taxe de înregistrare, suportate de Fundațiune. Impozitele relative la imobilul vândut erau în sarcina vânzătoarei. Actul păstrează semnăturile olografe ale lui Zoe Gr. Peucescu și a bibliotecarului Fundațiunii Universitare „Carol I”. Hârtia are în filigran stema României și anul 1911.
Societatea Generală de Asigurare „Dacia-România” înaintează Fundațiunii Universitare „Carol I”, în luna iunie, actele de proprietate ale imobilului din Piața „Regele Carol I” nr. 4, depuse pentru examinare. Dintre acestea enumerăm: actul de vânzare din 1 martie 1838, contractul de vânzare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția III-a, nr. 3311 din 22 mai 1879, certificatul de căsătorie al lui Grigore Peucescu, copie legalizată după declarația de renunțare la succesiunea def. Marelui Vornic Ioan M. Manu, copie legalizată a testamentului lui Gr. Peucescu, din 24 Ianuarie 1897.[3]
Proprietatea fusese cumpărată de Gr.G. Peucescu în anul 1879 de la moștenitorii Marelui Vornic I. M. Manu, prin actul de vânzare din 1 martie 1838 de la Sultana Hrisosholeu.
Grigore George Peucescu s-a născut pe 5 februarie 1842, în Roșiorii de Vede, studiile secundare le urmează la „Sfântul Sava” și cele universitare la Paris, de unde se întoarce licențiat. Intră în magistratură în 1866, ca procuror, și avansează rapid în ierarhie, ajungând procuror la Curtea de Casație, o funcție pe care o deține timp de patru ani, până în 1871, când îmbrățișează cariera de avocat.
O descriere fizică a lui este surprinsă în articolul lui Constantin D. Anghel: „Puțin la trup, mărunt și uscățiv, cu o figură pală de ascet încadrată de o barbă neagră, de timpuriu năpădită de fire de argint, dominată de o enormă frunte boltită de fildeș, de sub care doi ochi ageri dar blajini aruncau văpăi inteligente, din când în când estompate de negurile visărei, în timp ce pe buzele subțiri, un surâs aproape imperceptibil și acela stăpânit atenua întru câtva asprimea ce o răspândea pe această caracteristică fizionomie contrastul dintre umbrele și luminile ce o alcătuiau”.[4] La scurt timp după intrarea lui în barou, înființează, împreună cu mai mulți fruntași ai baroului și ai magistraturii, o „Societate juridică”, menită să studieze problemele de drept și legislație. În cadrul acesteia, el își rezervă rolul modest de redactor-general, președinția societății revenindu-i lui Constantin Bozianu. Prima manifestare a acestei Societății a fost întemeierea ziarului Dreptul. Dar activitatea lui de publicist nu se mărginește aici, el abordează și presa politică cu egal succes și urmărește literatura cu un viu interes. În casele sale s-au ținut ședințe literare memorabile la care au participat reprezentanții literaturii epocii. Aici, Mihai Eminescu a citit pentru prima oară poezia Scrisoarea a III-a. Mărturie a acestui fapt este placa comemorativă amplasată în data de 15 iunie 2001 pe unul dintre zidurile clădirii actuale ale Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Articolele publicate în Timpul sub pseudonimul Censor stau alături de paginile politice cele mai frumoase ale lui Eminescu, primul redactor al Timpului.
Gr. Peucescu lăsa un testament olograf, datat 24 ianuarie 1897, prin care împărțea averea sa între copii, soției revenindu-i locul din Bulevard și strada Teilor cu toate clădirile aflate pe proprietate și ca legat particular casele din strada Clemenței.
Prin adresa Ministrului Instrucțiunii și al Cultelor cu nr. 37505 din 2 iulie 1911 către rectorul Universității din București, se anunța intenția Societății de asigurare „Dacia-România” de a dona pentru Fundațiunea Universitară „Carol I” suma de 50 000 de lei, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de existență a Societății, cerându-se avizul pentru acceptarea acestei donațiuni. Rezoluția dată de rectorul Ermil Pangrati[5], din 4 iulie 1911, are textul: „Se va răspunde că acceptarea noastră s-a dat prin adresa cu care am înaintat oferta Societății. Evident că am acceptat toate condițiile ofertei”. În partea stângă, a filei avem textul semnat de Alexandru Tzigara-Samurcaș: „S-a răspuns prin adr. 32”. Hârtia are antetul Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor / Serviciul Contabilității.[6]
Prin Înaltul Decret Regal cu nr. 227 din 18 ianuarie 1912, Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor este autorizat să accepte donația Primăriei Capitalei, constând din 180 de metri pătrați teren pentru construcția noii aripi a Fundațiunii Universitare.
Crearea pieței rezultate prin dărâmarea imobilului din Calea Victoriei condiționa o nouă înfățișare a fațadei Fundațiunii. Arhitectul Paul Gottereau este însărcinat cu proiectarea noii fațade. Acesta soluționează, în mod fericit, acomodarea aripii noi cu cea veche, înălțând turla din colțul sudic la noul nivel, superior celui al aripii existente din strada Wilson.
_______________________
Bibliografie
Arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Fond Fundațiunea Universitară „Carol I”, Dosar 52 (Anii 1911-1929).
Anghel Constantin D., Grigore Peucescu: conferință ținută la Baroul Ilfov în ziua de 26 septembrie 1922, Tipografia „Curierul Judiciar”, București, 1922.
Longinescu George G., Ermil Pangrati; Colegiul Național „Sfântul Sava”, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, I. E. Torouțiu, București,1933.
Podgoreanu Anca (ed. științific), Biblioteca Centrală Universitară: o bibliografie a existenței (1891-2001), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2001.
Predescu Lucian, Enciclopedia Cugetarea, Editura „Cugetarea”, București, [1940].
Tzigara-Samurcaș Alexandru, Fundațiunea Universitară „Carol I” (1891-1931), Socec, București, 1933.
[1] Alexandru Tzigara-Samurcaș, Fundațiunea Universitară „Carol I” (1891-1931), București, Socec ,1933, p. 15.
[2] Arhiva istorică a BCU „Carol I”, Fond Fundațiunea Universitară „Carol I”, Dosar 52 (Anii 1911-1929) f. 2-7.
[3] Ibidem, f. 8.
[4] Constantin D. Anghel, Grigore Peucescu: conferință ținută la Baroul Ilfov în ziua de 26 septembrie 1922, Tipografia „Curierul Judiciar”, București, 1922, p. 10.
[5] Ermil Pangrati (1864-1931) – inginer, matematician și profesor universitar. Ministru al lucrărilor publice în Guvernul lui Titu Maiorescu. A fost rector al Universității din București între anii 1911-1912 și 1923-1929.
[6] Arhiva istorică a BCU „Carol I”, Fond Fundațiunea Universitară „Carol I”, Dosar 52 (Anii 1911-1929) f. 83.
