Un vizitator al Bucureștiului care se plimbă pe încântătoarea Cale a Victoriei nu are cum să nu zăbovească câteva clipe în fața impozantului palat al Fundației Universitare „Carol I”. Îi va rămâne întipărită în minte, fără nicio îndoială, imaginea unui somptuos monument închinat culturii naționale.
Regele Carol I a ținut din toată inima ca poporul român să devină unul demn de valorile Occidentului, depunând eforturi considerabile în acest sens. Desăvârșirea educativ-culturală a neamului a reprezentat doar una dintre direcțiile pe care suveranul le-a considerat prioritare în evoluția generală a societății românești și a reușit să se achite admirabil de acest intens demers.
Palatul Fundațiunii, având privilegiul de a fi fost situat lângă Palatul Regal, a beneficiat de toate utilitățile care constituiau luxul secolului al XIX-lea – electricitate, lift pentru circuitul publicațiilor, încălzire centralizată –, nefiind cu nimic mai prejos față de instituțiile cu profil asemănător din Vestul dezvoltat.
Un cititor pasionat, care pătrunde în sălile de lectură învăluite de aerul încărcat al istoriei, nu poate să nu fie încercat de uimirea pricinuită de ambianța cu adevărat aristocratică, degajată de peste tot. Ajungând la primul etaj al Fundației, orice vizitator are șansa să descopere unul dintre cele mai frumoase spații pe care le poate pune la dispoziție biblioteca, fiind vorba de Sala Profesorilor.
Grav afectată de înspăimântătorul incendiu din decembrie 1989, Sala Profesorilor și-a recăpătat în întregime gloria vremurilor îndepărtate. Dacă răsfoim un album foto cu încăperea din acele zile tulburi, putem simți câteva clipe de deznădejde când observăm pereții goi, acoperiți de funingine, lipsa acoperișului și cărțile arse, împrăștiate peste tot.
La mai mult de trei decenii de la acea dramă încercată de o întreagă națiune, lucrurile stau cu totul altfel. Fundația, dimpreună cu întreaga societate, s-a schimbat iremediabil. De atunci, Fundația s-a reafirmat permanent ca un vector de excelență în domeniul academic bucureștean și național.
Revenind la scurta incursiune imaginată în Sala Profesorilor, voi zăbovi puțin asupra elementelor decorative care împodobesc spațiul atât de elegant. Pe plafon sunt aliniate trei luminatoare încadrate de un uimitor patrulater. Pe marginea acestuia, sunt înscrise în chenare verzi numele unor mari personalități ale vieții culturale. Acestea au oferit recunoaștere centrelor academice de la Universitățile din Iași și București, și îi amintim pe: G. Costaforu, I. Zalomit, A.T. Laurian, C. Davila, C. Bosianu ș. a.
Modelul pentru concepția prin care a fost amenajată această sală a fost preluat de la Biblioteca Imperială din capitala Germaniei. Alexandru Tzigara-Samurcaș (1872-1952), un mare muzeolog, istoric al artei și director al Fundațiunii Universitare, a scris că mesele și băncile pentru lectură au fost comandate la casa T. Held din Londra și asamblate în București, la casa Lessel din București[1].
Arhitecții care au supervizat etapele lucrărilor de reconstrucție ale Fundației au încercat, folosind schițe și fotografii de la începutul secolului XX, să reconstituie cât mai fidel ceea ce a fost distrus în 1989. Dacă privim cu atenție, putem admira lemnul sculptat al rafturilor impozante cu cărți, feroneria complexă de la balustrada superioară, dar și actul fondator de pe marmura neagră, plasat între cele două uși de acces, prin care Carol I își făcea cunoscută dorința de a înființa o nouă instituție culturală.
Același Samurcaș ne oferă încă o idee despre cât de confortabil trebuie să se fi simțit un student care venea să citească în Fundație, inclusiv în Sala Profesorilor: Un sistem de ventilație prin plafon, alimentat de turbinele din pod, este menit a premeni pe nesimțite aerul din sălile încălzite prin calorifer. Ceasornicele electrice din diferite săli, comandate de centrala din cancelarie, sună orele de închidere a Bibliotecii. Linoleul, întins pe planșeul de beton, atenuează sgomotul, asigurând liniștea cuvenită unor săli de studii și reculegere. Amenajat în asemenea condițiuni și prevăzut cu lavabourile [n.n., încăperi prevăzute cu chiuvetă și alte instalații sanitare, sursa: dexonline] și anexele necesare, localul corespunde celor mai moderne instalațiuni similare din străinătate, impresionând în mod cât se poate de plăcut pe toți vizitatorii, indigeni și străini, dintre care mulți și-au manifestat mulțumirea prin donațiunile făcute Bibliotecii.[2]
Ideea centrală care transpare din acest fragment este aceea că regele s-a arătat neobosit în a aloca toate fondurile necesare pentru a construi un colțișor de Occident în inima capitalei României. Poate și de aceea, în deceniile următoare, sala a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea de tineri, dornici să-și desăvârșească studiile.
În momentul de față, Sala Profesorilor oferă o vastă colecție enciclopedică, în mai multe limbi străine, actualizată cu noi titluri necesare pentru activitatea de cercetare a doctoranzilor și profesorilor. Astfel, prin publicațiile existente, Fundația rămâne credincioasă angajamentului de a dăinui ca un pilon trainic în domeniul cercetării și ca o adevărată instituție care privește cu mare încredere spre un viitor luminos.
[1] Alexandru Tzigara-Samurcaș, Fundațiunea Universitară Carol I (1891-1931), București, 1933, p. 52.
[2] Ibidem.
