Muzeul Simu – Un monument pierdut al Bucureştiului

Timp de mai mult de jumătate de secol, o clădire impresionantă a putut fi admirată de trecătorii care se plimbau prin zona centrală a capitalei. Inspirat de arhitectura grandioasă a vechilor temple greceşti, muzeul Simu, căci despre el este vorba în paginile care urmează, a adăpostit colecţiile valoroase ale înstăritului academician, colecţionar şi diplomat Anastase Simu (1854-1935), de origine din Brăila, posesor al unei mari averi, primite prin decizia unchiului său, Petrache Simu, în anul 1873.

Arhitectura clasică se inspiră după edificiul Erechteion de pe Acropola ateniană, construit între anii 421-406 î. Hr., şi care poartă numele fondatorului legendar al polisului atenian, Erechtheus. Edificiul a avut patru galerii cu coloane ionice (peristiluri), care îl înconjurau pe toate cele patru laturi, şi cinci săli unde erau adăpostite comorile artistice, foarte apreciate în epocă.[1]

Anastase Simu  a urmat studii la Paris şi Bruxelles, unde a obţinut şi un doctorat în ştiinţe politice şi  administrative. Ulterior, a fost angajat al Legaţiei României la Berlin, pentru ca mai apoi să activeze ca senator de Brăila în Legislativul ţării, devenind chiar membru al Academiei Române. Din anul 1882 începe mariajul cu Elena Dumba, fiica unui bogat proprietar de pământuri din judeţul Teleorman. Ea a fost cea care şi-a sprijinit activ soţul în constituirea impresionantei colecţii de obiecte artistice lăsate moştenire ţării printr-un gest de mare generozitate, rămas mult timp în memoria contemporanilor săi. Şase ani mai târziu, soţii Simu se mută în Bucureşti şi devin cunoscuţi, în societatea elevată a capitalei, ca împătimiţi colecţionari de valoroase obiecte de artă.[2]

Foto. 2 Bustul fondatorului Anastase Simu (reproducere după Marius Bunescu. Muzeul A. Simu şi Casa-Simu-Muzeu. Catalog, Fondul Anastase Simu, Bucureşti, 1937, p.5).

Unul dintre scopurile declarate de fondator presupunea ca, prin deschiderea muzeului, publicul să beneficieze de o incursiune instructivă în evoluţia istorică a artei de la Orientul Antic (Asiria, Egipt, Fenicia etc.) până  la începutul secolului XX.[3]

Piatra de temelie a impresionantului muzeu a fost pusă în anul 1907, iar construcţia a durat vreme de trei ani. Planurile au fost realizate de arhitectul C. Sciky, iar pentru locul de amplasare, a fost ales bulevardul Take Ionescu (actualul Magheru). Evenimentul inaugurării nu a scăpat atenţiei presei, gazetarul B. Brănişteanu exprimându-se în termeni elogioşi cu privire  la iniţiativa lui Anastasie Simu. În articolul Un templu al artei, el relatează că: „Într-una din zilele Crăciunului am călcat după o durată de vreme, cu evlavia cuvenită, în templul pe care d. Anastasie Simu l-a ridicat artei în strada Mercur. Am petrecut într-însul câteva ore delicioase, răsfăţându-mă dumnezeieşte, în comorile pe care un gust încercat şi o mare putere de sacrificiu le-a adunat acolo. […]. Arta este dovada supremă a civilizaţiunei; viaţa unui popor fără de artă nu poate să fie decât săracă; lipsa unui muzeu artistic este pentru o ţară şi pentru un oraş un certificat de sărăcie sufletească şi deci o ruşine. D. Simu ne-a ferit prin opera sa de această ruşine. Numele său ar trebui să fie pe buzele tuturor, şi va fi. […] Artişti români şi străini, dintre cei mai reputaţi au găsit mereu adăpost sub acoperişul muzeului. Pe măsură ce numărul achiziţiunilor creşte, o  alegere mai rigurioasă a lucrărilor se impune. […] Nu pot să înşir aici noile lucrări pe care d. Simu le-a aşezat în muzeul său, sculpturi delicioase şi picturi interesante semnate de nume de mâna întîi. Ar trebui o putere descriptivă la înălţimea puterii artiştilor ale căror opere d. Simu cu gustul său sigur şi încercat le-a ales prin marile muzee din Occidentˮ[4].

După două decenii, această bijuterie de inspiraţie neo-greacă, situată în centrul capitalei, va intra în posesia statului român, ceea ce va fi un moment de referinţă pentru această instituţie. Pictorul Marius Bunescu (1881-1971), directorul muzeului Simu, a remarcat în frumoase cuvinte că: „Încă din primele zile ale întemeierii muzeului, Anastase Simu care clădea totul pentru ţară bine meritând orice elogiu, s’a gândit fără precupeţiri să-i dăruiască ei toată osârdia străduinţelor sale. Gândul acesta nu s-a putut înfăptui însă decât în Noemvrie 1927. […] Anastase Simu a ţinut să lase Naţiunii Române şi restul agonisirii sale. Fără obligaţiuni ci numai din acest avut să i se păstreze frumoasa operă, ce trebuia să cuprindă acum şi casa în care îşi trăise visul lui de artăˮ[5].

Acest fapt a fost remarcat și de presa acestor vremuri, iar Ştefan I. Neniţescu, într-un scurt articol, a punctat următoarele aprecieri: „D. Simu a dăruit statului muzeul său, care în curând, va fi luat oficial în primire. Este un dar făcut ţării, un dar tuturora şi fiecăruia. Un dar care stă ca o a doua piatră de temelie pentru alte coloane şi alt fronton, acela al recunoştinţei care se schimbă în faimă şi acela al faimei clădite din recunosţinţă. Muzeul Simu este mai mult decât o colecţie. Într-o colecţie se închide viaţa unui om, priceperea şi dragostea sa; într-un muzeu această viaţă se sistematizează. Un muzeu are o arhitectură interioară, mai trainică încă decât aceia care se arată în profilul ei de piatră schimbări de anotimpuriˮ[6].

Foto. 3 Planul Muzeului Simu (reproducere după Marius Bunescu. Muzeul A. Simu şi Casa-Simu-Muzeu. Catalog, Fondul Anastase Simu, Bucureşti, 1937, p.9).

Muzeul era structurat după un plan dreptunghiular, destul de simplu. În interior se regăseau cinci săli după un specific propriu (Foto. 3). Acestea erau înţesate de picturi şi sculpturi de o valoare inestimabilă, bucurându-se de admiraţia manifestă a publicului cu un dezvoltat gust artistic. Ele erau cunoscute ca: Sala romană, Sala românească, Sala Renaşterii  şi cele bizantină (Foto. 4) şi greacă, după artefactele cu elementele decorative specifice acestor culturi.[7] Ca sursă de inspiraţie, arhitectul muzeului Simu a folosit şi impresionantul Maison Carée Casa Rectangulară, un templu roman construit în primii ani ai veacului I d. Hr., în oraşul Nîmes (fosta colonie romană Nemausus), situat în partea meridională a Franţei.[8] De aici au fost împrumutate rampele de acces şi două portice (galerii străjuite de colonade amplasate la intrările monumentale, n.n.) pe faţadele anterioară şi posterioară, astfel muzeul Simu intrând în categoria edificiilor amfiprostile.

Trecerea deceniilor face ca muzeul Simu să-şi extindă în mod continuu colecţiile cu opere de o mare fineţe artistică semnate de nume mari precum: Pierre Auguste Renoir, Antoine Bourdelle, Eugène Delacroix, Théodore Géricault, Gustave  Courbet ş.a., la care se adaugă artişti autohtoni ca Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Ştefan Luchian, Ion Teodorescu-Sion, Theodor Aman, George Demetrescu Mirea, Constantin Brâncuşi, Frederic Stork, Oscar Han[9] etc.

Foto. 4 Sala a IV-a bizantină (reproducere după Emanoil Bucuţa, Boabe de grâu, An II, Nr. 1, ianuarie 1931, p. 33).

În diversele cataloage care inventariază colecţiile de artă găzduite de Muzeul Simu se observă o creştere constantă a numărului de lucrări. Dacă la inaugurare muzeul deţinea peste 600 de obiecte, după aproape două decenii, în muzeu se regăseau aproape 1 200 de obiecte. În martie 1944, directorul Marius Bunescu a precizat, în actele oficiale ale Fundaţiei Anastase Simu, că au fost achiziţionate sculpturi şi picturi în valoare de      1 260 000 lei, 1 330 dintre ele fiind păstrate în Muzeul Simu, iar alte aproape 600 de obiecte artistice aflându-se în depozite şi Casa-Simu-Muzeu.[10] Această instituţie de prestigiu a putut satisface setea de frumos a publicului larg, mai ales că pe lângă pictură şi sculptură, un curios putea să admire şi obiecte de mobilier, gravuri, desene de provenienţă românească şi europeană.

Declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial va însemna o adevărată golgotă pentru capitală. În acest context de mari încercări, autorităţile au luat decizia ca valoroasele colecţii să fie transferate în siguranţă la Câmpulung-Muscel, într-un spaţiu special amenajat la mănăstirea Radu-Negru. Întregul proces a fost anevoios şi a început în cursul lunii februarie a anului 1943. După încheierea conflictului, obiectele de artă s-au întors în Bucureşti sub paza strictă pusă la dispoziţie de Ministerul de Război.[11]

O schimbare radicală în destinul ţării şi implicit în cel al muzeului Simu s-a produs odată cu acapararea puterii politice de către comuniştii sprijiniţi de Moscova. Treptat, aspectul capitalei se modifică la dorinţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pe această direcţie, Bucureştiul se transformă radical, iar multe clădiri de patrimoniu încep să fie demolate. Toate aceste modificări se înscriu în noua viziune urbanistică a regimului comunist, de eradicare a vestigiilor unui trecut devenit indezirabil.

Muzeul Simu va trece printr-o reorganizare şi va fuziona cu Pinacoteca Statului, însă estetica sa neoclasică făcea notă discordantă cu blocurile moderne din vecinătate. Totodată, asemănările sale de stil cu Templul Masonic de pe strada Ion Câmpineanu şi Biserica Greacă de la joncţiunea bulevardelor Ferdinand cu Pake Protopopescu nu erau văzute cu ochi buni de regimul dejist.

La începutul anilor 1960, are loc demolarea muzeului pentru a facilita lărgirea  bulevardului Magheru şi a face loc construcţiei de blocuri socialiste. Lângă blocul Eva se va construi sediul ONT (Oficiul Naţional de Turism) Carpaţi, iar vechiul muzeu va dispărea treptat din amintirea locuitorilor Bucureştiului. Colecţiile sale artistice vor ajunge la Muzeul Naţional de Artă şi la Muzeul Colecţiilor de Artă.[12]

În încheiere, se poate afirma că, de-a lungul a jumătate de secol de existenţă, Muzeul Simu a fost un punct de referinţă în geografia culturală a capitalei. Acest mic Luvru a avut darul să uimească pe oricine i-ar fi trecut pragul şi a stârnit admiraţia sinceră a criticilor de artă. Noile autorităţi comuniste au privit muzeul cu suspiciune, ca pe o relicvă a trecutului, săvârşind un adevărat act de barbarie culturală prin decizia de a demola edificiul.

_________________________

Foto. 1 Muzeul Simu. Vedere frontală (reproducere după Emanoil Bucuţa, Boabe de grâu, An II, Nr. 1,  ianuarie 1931, p. 29).

Foto. 2 Bustul fondatorului Anastase Simu (reproducere după Marius Bunescu. Muzeul A. Simu şi Casa-Simu-Muzeu. Catalog, Fondul Anastase Simu, Bucureşti, 1937, p.5).

Foto. 3  Planul Muzeului Simu (reproducere după Marius Bunescu. Muzeul A. Simu şi Casa-Simu-Muzeu. Catalog, Fondul Anastase Simu, Bucureşti, 1937, p.9).

Foto. 4  Sala a IV-a bizantină (reproducere după Emanoil Bucuţa, Boabe de grâu, An II, Nr. 1,  ianuarie 1931, p. 33).

 

Bibliografie 

Cărţi:

Bunescu, Marius, Actele Fundaţiei Anastase Simu, Fondul Anastase Simu –Bucureşti, 1944.

Bunescu, Marius, Muzeul A. Simu şi Casa-Simu-Muzeu, Fondul Anastase Simu, Bucureşti, 1937.

Cornel, Theodor, Muzeul A. Simu. Catalog, Bucureşti, Tipografia Cooperativă, „Poporul”, 1910.

Articole:

Brănişteanu, B., „Un templu al artei”, în Adevěrul, 10 ianuarie 1915, Anul  XXVIII,  Nr. 9996.

Bucuţa, Emanoil,  „Muzeul Simu”, în Boabe de grâu, An II, Nr. 1, ianuarie 1931.

Neniţescu, Ştefan I., „Muzeul Simu”, în Adevěrul, 11 noiembrie 1927, Anul XL, Nr. 13 467.

Rădulescu, Mihai, Sorin,  „Un european: Anastase Simu la un secol şi jumătate de la naştere”, în Bucureşti. Materiale de Istorie şi Muzeografie, XIX, 2005.

Resurse web:

Cartwright, Mark Erechteion. Definition, disponibil la https://www.worldhistory.org/Erechtheion/ [accesat în data de 17.mai 2024].

Iacob, Angelica, „Restituiri:Muzeul Anastase Simu  «Nimic pentru noi, totul pentru ţară»”, Muzeul Municipiului Bucureşti. https://muzeulbucurestiului.ro/en/restituiri-muzeul-anastase-simu/ [accesat în data de 27 mai 2024].

Ledsom, Alex, „Thinking about the Roman Empire? Meet France’s New UNESCO Temple, Maison Carée in Nîmes” în Forbes, septembrie 2023.  https://www.forbes.com/sites/alexledsom/2023/09/20/thinking-about-the-roman-empire-meet-frances-new-unesco-temple-maison-carre-in-nmes/?sh=33f321403dda [accesat în 25 mai 2024].

Niculescu, Eduard,  „Care a fost marele muzeu din centrul Capitalei dărâmat de comunişti? Se afla vizavi de cinema Patria” în Newsweek România, aprilie 2024. https://newsweek.ro/istorie/care-a-fost-marele-muzeu-din-centrul-capitalei-daramat-de-comunisti-se-afla-vizavi-de-cinematografu, [accesat în data de 28 mai 2024].

 

[1] Mark Cartwright, Erechteion. Definition, disponibil la https://www.worldhistory.org/Erechtheion/ [accesat în data de 17.mai 2024].

[2]Angelica Iacob, „Restituiri:Muzeul Anastase Simu  «Nimic pentru noi, totul pentru ţară»”, Muzeul Municipiului Bucureşti, disponibil la https://muzeulbucurestiului.ro/en/restituiri-muzeul-anastase-simu/, [accesat în data de 17.05. 2024].

[3] Mihai Sorin Rădulescu, Un european: Anastase Simu la un secol şi jumătate de la naştere, în  ,,Bucureşti. Materiale de Istorie şi Muzeografie”, XIX, 2005, p. 340.

[4] B. Brănişteanu, Un templu al artei, în  ,,Adevěrul ˮ’, 10 ianuarie 1915, Anul  XXVIII,  Nr. 9996, p. 1.

[5] Marius Bunescu, Muzeul A. Simu şi Casa-Simu-Muzeu, Fondul Anastase Simu, Bucureşti,1937, pp. 11-12.

[6] Ştefan I. Neniţescu, „Muzeul Simu”, în Adevěrul, 11 noiembrie 1927, Anul XL, Nr. 13 467, p. 1.

[7] Theodor Cornel , Muzeul A. Simu. Catalog, Bucureşti, Tipografia Cooperativă, „Poporul”, 1910, pp. XII-XIV.

[8]Alex Ledsom, „Thinking about the Roman Empire? Meet France’s New UNESCO Temple, Maison Carée in Nîmes” în Forbes, septembrie 2023, disponibil pe forbes.com/sites/alexledsom/2023/09/20/thinking-about-the-roman-empire-meet-frances-new-unesco-temple-maison-carre-in-nmes/, [accesat în 25 mai 2024].

[9] Emanoil Bucuţa, „Muzeul Simu”, în Boabe de grâu, An II, Nr. 1, ianuarie 1931, pp. 29-41.

[10] Angelica Iacob, „Restituiri:Muzeul Anastase Simu  «Nimic pentru noi, totul pentru ţară»”, Muzeul Municipiului Bucureşti, disponibil pe https://muzeulbucurestiului.ro/en/restituiri-muzeul-anastase-simu/, [accesat în data de 27 mai 2024].

[11] Marius Bunescu, Actele Fundaţiei Anastase Simu, Fondul Anastase Simu –Bucureşti, 1944, p. 62.

[12] Eduard Niculescu, „Care a fost marele muzeu din centrul Capitalei dărâmat de comunişti? Se afla vizavi de cinema Patria”, în Newsweek România, aprilie 2024  disponibil pe https://newsweek.ro/istorie/care-a-fost-marele-muzeu-din-centrul-capitalei-daramat-de-comunisti-se-afla-vizavi-de-cinematografu, [accesat în data de 28 mai 2024].

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Renașterea gerontologiei și geriatriei românești – Arhiva Aslan

Autor: Dr. Alina Munteanu Colaboratori: Constantina Petroiu Dr. Filica Drăghici Nițu Claudia Alexandra Burcea Încet, cu trecerea anilor, memoria identității noastre naționale tinde să se piardă în vâltoarea globalizării...

Cartea și pâinea

„Lucrul cel mai greu este să știi să întrunești, în sufletul tău, rosturile tuturor ideilor. Să întrunești totul? Nu, nu să întrunești. N-ai cum...

Raport IFLA. Bibliotecile din Europa înainte şi după pandemia de COVID-19

Flaviu George Predescu Dragoș-Cătălin Trifan La începutul lunii aprilie, Consiliul regional al Federației Internaționale a Asociațiilor și Instituțiilor Bibliotecare (IFLA) a făcut public un raport...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate