„O figură neștearsă în amintirea târgoviștenilor, plină de devotament și dăruire atât la catedră, cât și pe tărâmul culturii, este profesorul Christache Georgescu. Slovele ce urmează se desprind luminos după ani de zile de la absolvirea liceului „I. Văcărescu” din Târgoviște, ca un omagiu respectuos al fostului elev, semnatarul acestor rânduri, pentru un dascăl ce a intrat în sufletele elevilor încă din clasa a III-a, când s-a început studiul limbii latine cu „silva-silvae” până la poeziile din Horatius și analele lui Tacitus”.[1]
Istoricul Nicolae Iorga prețuia în mod deosebit faptul că profesorul târgoviștean a condus ca un bun român „Liga culturală” din orașul Târgoviște, în cadrul căreia a insistat asupra conferințelor istorice. „Istoria”, spunea Iorga, „deschide inima către popor”.[2]
Viața și activitatea
Christache Georgescu s-a născut în anul 1876 în satul Bolovani, comuna Cornățel, județul Dâmbovița.
A urmat cursurile primare în satul natal, iar pe cele gimnaziale și liceale, la Târgoviște. Apoi, în paralel, a frecventat Facultatea de Litere, secția Istorie-Geografie, și Facultatea de Drept.
Bibliologul român s-a remarcat printr-o frumoasă carieră didactică, profesând ca învățător în Bălteni, iar apoi în Târgoviște, la gimnaziu, ocupând funcția de director și profesor de istorie-geografie (1903-1905, 1907-1910). În calitate de director, a înființat orchestra școlii, a mărit biblioteca, a organizat conferințe și șezători literar-muzicale. A înființat, de asemenea, biblioteci săteşti la Răzvad, Potlogi și Nucet. A fost președinte la: Societatea Culturală „Tinerimea” din Târgoviște, Societatea Muzicală „Buciumul”, Societatea de Gimnastică „Năluca”, Asociația Profesorilor Secundari din județul Dâmbovița.
În Tribuna școlii s-a publicat, pe 8 decembrie 1935, articolul „O sărbătorire profesională” semnat de Victor Brânduș, un adevărat ecou al sentimentelor de profundă dragoste și recunoștință față de „harnicul și devotatul lucrător pe ogorul culturii românești”.[3]
În palmaresul figurilor culturale târgoviștene, personalitatea profesorului-avocat Christache Georgescu se înscrie în curentul progresist, fiind un luptător curajos pentru dreptate socială și un exponent al valorilor morale românești și umanitare. Un șir întreg de promoții ale liceului „Ienăchiță Văcărescu” păstrează și astăzi cu duioșie amintirea celui pe care îl porecliseră „Moș Christache-Sfătosul”, pe care îl considerau un adevărat Nestor al acelor vremuri, un real părinte.[4]
Profesorul Christache Georgescu a fost înrolat ca ostaș în războiul din 1916-1918. La întoarcerea de pe front, povestea elevilor că, după crâncene lupte, a avut nenorocul să fie luat prizonier și trimis în lagărul ofițerilor de la Stralsund.
După Primul Război Mondial, fiind ales senator de Dâmbovița ca reprezentant al țăranilor, a ținut în Senat un celebru discurs îndreptat împotriva marilor moșieri, în care a susţinut drepturile țăranilor. La sfârșitul discursului, Christache Georgescu, ales de țăranii dâmbovițeni, s-a adresat senatorilor: „Nu mai faceți socoteli și nu mai drămuiți brazda de pământ trebuincioasă țăranului! Gândiți-vă că multe din averile marilor proprietari au fost făcute de pe urma muncii și sudorii țăranului! Gândiți-vă că fără vitejia lui, a țăranului, la Mărășești, Mărăști și Oituz, fără această vitejie n-am fi avut astăzi nici țară, nici pământ și nici n-am fi fost aci… Să dăm țăranului pământ deajuns, să-i dăm lumină și să-i dăm dreptate…”.[5] Acestea erau cuvintele unui mare român cu origini umile, care repeta des slovele sacre: „pământ, lumină, dreptate”.[6]
Profesorul Christache Georgescu s-a stins din viață pe 1 august 1945, în satul natal.
„Biblioteci publice”
Cartea a fost publicată sub egida Asociației învățătorilor din Dâmbovița și începe cu o dedicație către această organizație: „A dărui largi reforme electorale fără a pregăti prin cât de modeste cunoștințe norodul să înțeleagă însemnătatea acestui dar; a împărți pământ fără a-i da putința prin carte să învețe a stoarce tot belșugul din mustul brazdei, a-i zidi școli fără a-i da prilej să se mai întoarcă la carte după ce a împăturit diploma, e numai o fățărnicie, e numai formă și e numai minciună” (Ion Darie. Lamura, iunie 1924) – foloseşte ca motto o deviză francmasonică a lui C.A. Rosetti: Luminează-te și vei fi.
Primul capitol se intitulează Necesitatea răspândirii culturii în masele poporului. Cu tristețe, autorul recunoaște că, înainte de război, situaţia analfabeților în cele patru ținuturi care formează România Mare se prezenta astfel: în Basarabia 90%, în Bucovina 60%, în Ardeal 40 %, iar în Vechiul Regat 43%.
„După realizarea idealului nostru național, e de mare trebuință să ne dăm toate silințele ca să înceteze rușinea analfabetismului, care pune țara noastră în rândul celor mai înapoiate țări din această parte a lumii. Această stare de lucruri, această umbră întunecoasă mai ales că nu mai putem să rămânem în urma altor țări și a unora din cetățenii noștri de altă limbă, cărora împrejurările le-au fost mai prielnice, pentru întinderea științei de carte în masele poporului”.[7]
„Această răspândire a culturii în masele poporului este necesară nu numai propășirii, dar chiar existenței statului nostru, deoarece existența unui stat stă în strânsă legătură cu cultura lui: cultura este o nevoie esențială pentru traiul și propășirea statului modern; ea pune în valoare bogățiile moarte și vii ale lui și ale unui popor; ea cercetează condițiile cele mai priincioase de trai ale lor; face să se înfrupte un popor la mersul înainte al civilizației; ea singură îi dă locul ce merită în mijlocul celorlalte popoare”.[8]
Problema culturală ocupă primul loc în dezvoltarea țării după Marea Unire.
Ofensiva culturală trebuie să se manifeste atât în mod oficial, cât și extraoficial, după cum menționează autorul. Pentru a-și susține ideile, acesta recurge, de multe ori, la citatele din textele unor personalități europene. Astfel, următorul capitol este intitulat: Cartea e cel mai bun mijloc de cultură.
„Cel mai puternic mijloc de cultură este cartea. Fără să tăgăduim progresul și ajutorul ce va aduce culturii mijloacele moderne, filmul și radio, trebuie să recunoaștem că ele nu pot înlocui cartea, acest prieten și sfetnic bătrân al omului. Aceste mijloace de cultură nu pot merge la căpătâiul bolnavului, lângă patul slăbănogului, pe genunchii copilului, în mâna săracului, sub vederile slăbite ale bătrânului, în singurătatea sihastrului și a misantropului. Singură cartea rămâne să pătrundă acolo, unde celelalte se opresc sau nu sunt primite, în coliba umilă și pe cele mai sărăcăcioase meleaguri, în colțul retras al odăiței și sub lampa mângâioasă a căminului; ea poate fi pretutindeni și oricând cu cititorul”.[9]
Cultura adevărată se păstrează și se răspândește prin carte și prin ea ne îmbogățim cunoștințele.
Următorul capitol se intitulează Importanța și folosul bibliotecilor.
„Bibliotecile publice și în special bibliotecile populare sunt un complement necesar al școlilor. Fără bibliotecile publice opera școlilor, mai ales a școlilor inferioare, rămâne abia începută și scopul ei în cea mai mare parte rămâne paralizat”.[10]
„Folosul bibliotecilor populare constă și în faptul că, în ele făcându-se o alegere a cărților, feresc publicul de cărți rele și nefolositoare. Alegerea cărților ca și alegerea prietenilor e o datorie însemnată. O carte bună, zice Milton, este sângele prețios și vital al unui spirit ales, îmbălsămat și făcut într-adins pentru o viață, care va depăși viața”.[11]
Un alt capitol este intitulat Dezvoltarea bibliotecilor în decursul timpurilor, care începe cu două maxime: „Întreabă-te cât citește un popor, dacă vrei să știi cât de cult este”, alături de: „Vreți să cunoașteți progresul unei țări? Numărați câte biblioteci are”.[12]
Autorul arată că o țară cu biblioteci, cu oameni care citesc, este o țară dezvoltată din toate punctele de vedere. În continuare, el prezintă situația bibliotecilor din antichitate până în acele zile.
„Cea mai veche bibliotecă la Greci a fost aceea a lui Pisistrat în Atena, iar cele mai renumite au fost cea din Pergam și cea din Alexandria. La romani găsim la început biblioteci așezate în temple sau în dependințele termelor, băi publice, unde se adunau oamenii din toate clasele sociale. Mai târziu, victoriile romanilor au adus la Roma biblioteca regilor macedoneni precum și pe a regilor Pontului, care au fost puse la dispoziţia publicului. Adevărate biblioteci au înființat apoi la romani: Varron, Atticus, Cicero și August. Căderea Imperiului Roman atrage după sine și distrugerea bibliotecilor”.[13]
Apoi autorul trece la principalele biblioteci din epoca medievală. „În vremurile medievale bibliotecile se reconstituiră cu încetul în mănăstiri. Cităm pe cea din Cluny și pe cea de la muntele Athos, renumite prin bogățiile lor prețioase”.[14]
Apar primele biblioteci pe lângă școli renumite și universități.
„Astfel biblioteca din Sorbona ajunge cel mai important focar de cultură în timpul evului mediu. Biblioteci frumoase mai posedă în acest timp regii Franței, Angliei, Aragonului precum și papii de la Roma”.[15]
În capitolul Situația bibliotecilor în câteva state se menţionează că, în Statele Unite, Franklin a întemeiat în 1732 cea dintâi bibliotecă publică.[16] Autorul urmărea să-i informeze și să-i convingă pe cei implicați cu privire la ceea ce ar fi trebuit întreprins și la noi în vederea apropierii de realitățile mondiale.
Un alt capitol este Bibliotecarul, despre care autorul spune că „devine un îndrumător pentru cetitor, un prieten și un pilot în vastul labirint al dulapurilor cu cărți”. El compară biblioteca cu un mic laborator, dar care „fără laborantul sau mecanicul pregătit nu poate funcționa cum trebuie”.[17] Acest lucru ilustrează adoptarea unei concepții moderne față de profesia de bibliotecar și rolul ei. El remarcă faptul că „țările care se îngrijesc de cultura poporului, care au biblioteci, pun mare preț pe pregătirea bibliotecarilor”.[18]
În capitolul Biblioteci publice în țara noastră, autorul recunoaște cu tristețe că situația nu este de invidiat. Acolo unde nu există bibliotecă publică nu se poate dezvolta o adevărată activitate culturală, „când numărul analfabeților este încă mare, numărul cărților este încă mic, numărul celor care știu carte este de asemenea încă mic, iar bibliotecile cele câteva care erau la noi nu cuprind cărțile de care se poate folosi săteanul”.[19] În continuare, referindu-se la rolul jucat de Casa Școalelor după război, Christache Georgescu l-a evaluat cu bună credință, dar a observat că, deși se distribuiseră școlilor pentru biblioteci, câte 150 de cărți, învățătorii, fiind săraci și răspunzători pentru ele, preferau să le țină încuiate decât să le plătească în cazul în care ar fi fost pierdute.
În capitolul Dezvoltarea dragostei pentru citit, preocupându-se de psihologia populară, autorul semnalează necesitatea adaptării colecțiilor la specificul acesteia și la cultivarea obișnuinței de a citi, alocând un spațiu important pentru prezentarea sălii bibliotecii. El se referă în primul rând la confortul cititorului, la calitățile bibliotecarului și la relaţia acestuia cu cititorul. Elevii erau încurajați să citească, iar cel care citea cel mai mult urma să fie premiat.
„Să citim mereu și azi și mâine până când săteanul va ajunge să citească singur. Atunci el va găsi în carte pe cel mai liniștit și mai bun învățător al sufletului și nevoilor lui. Fără o victorie a spiritului nicio cucerire nu e sigură”.[20]
În capitolul Legiferarea bibliotecilor, după menționarea regulamentelor vechi și ale unor decrete, Christache Georgescu a subliniat nevoia unei legislații eficiente care să poată fi respectată și aplicată, obligând astfel la organizarea și dezvoltarea bibliotecilor și nelăsând pe seama bunăvoinței locale acest lucru.[21]
Un deosebit sprijin în dezvoltarea bibliotecilor l-a oferit și Fundația Culturală „Voievodul Mihai”. Răspândirea cărții în popor constituie unul dintre punctele programului fundației.
„Ar fi un semn, un mare semn, dacă această putere care e cartea s-ar găsi de vânzare pe taraba celei din urmă prăvălii de țară, alături de sapă ori de coasă. Când omului i-ar trebui una, s-o cumpere și pe cealaltă”.[22]
În ultimul capitol al cărții, Situația bibliotecilor în țara noastră și clasificarea lor, autorul constată o problemă valabilă, din păcate, și astăzi: „nu știm precis, nici câte biblioteci mari avem, nici câte populare și mărunte. Se înțelege atunci cum nu putem ști nici câte și mai ales ce cărți și documente cuprind, nici cum le-ar putea folosi cineva. Aceasta nu înseamnă că bibliotecile nu și-ar avea cataloagele și inventarele lor, dar ele nu rămân mai puțin pe înălțimi și izolate”.[23]
La finalul lucrării sale, Christache Georgescu avansa o serie de propuneri, subliniind că „bibliotecile publice constituind o verigă însemnată în viața intelectuală a unei țări, aceste tezaure de mare preț au fost înființate și folosite aproape peste tot. Imitând exemplul altor țări, pentru infiltrarea gustului de citit în popor, pentru procurarea cărților necesare tuturor, pentru continuarea și înmulțirea cunoștințelor dobândite prin școli, datori suntem și noi să le dăm o mai mare dezvoltare și înflorire. E de neapărată nevoie să le asigurăm existența printr-o legiferare obligatorie și cu sancțiuni, care să le ofere local fonduri necesare și bună funcționare”.[24]
Trebuie punctat faptul că lucrarea tipărită la Târgoviște a fost bine primită, apărând în presa vremii o serie de articole în Boabe de grâu, prin eforturile Casei Școalelor, prin demersurile Fundației Culturale „Principele Carol” și prin acelea ale bibliologilor de la Cluj și București, în perioada 1930-1940.
Lucrarea lui Christache Georgescu a fost scrisă într-un context socio-cultural în care avea să se dezvolte bibliologia românească modernă.
Lucrările Profesorului Christache Georgescu
- Creșterea și instrucțiunea copiilor la români. București: Tipografia G.A. Lăzăreanu, 1908, 158 p.
- Conferințe și discursuri. vol. I. București: Tipografia G.A. Lăzăreanu, 1908, 134 p.
- Cuza-Vodă. Conferință ținută în amfiteatrul gimnaziului din Târgoviște, în seara de 30 martie 1912. Târgoviște: Tip. „Viitorul” Petre G. Popescu, 1912, 43 p.
- Către Ideal. Spre Patriotism. Două conferințe ținute în amfiteatrul gimnaziului din Târgoviște. Târgoviște: Tip. Dâmbovița „Florea Pârvulescu & Ilie Ch. Pârvulescu”, 1913, 66 p.
- Credința în Dumnezeu. Târgoviște: Tipografia „Viitorul” Petre G. Popescu, 1925, 38 p.
- Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, 48 p.
- Matei Basarab. București: Tipografia ziarului „Universul”, 1937, 92 p.
- Patriotismul. București: Editura „Tiparul Editurii noastre”, 1939, 70 p.
Lucrări despre Profesorul Christache Georgescu
- Florica Deftu. „Oameni ai școlii: Christache Georgescu”. În: Revista Valachica – Studii și cercetări de istorie și istoria culturii, Târgoviște: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească Târgoviște”, nr. 16, 1998, p. 61-64.
- Victor Petrescu. Serghie Paraschiva. Dicționar de literatură al județului Dâmbovița 1508-1998. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 1999, 311 p.
- Gheorghe Buluță. „Un bibliolog uitat: Christache Georgescu”. În: Curier – Revistă de cultură și bibliologie, Târgoviște, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, An X, nr. 1-2 (18-19), 2003, p. 13-15.
- Victor Petrescu. „Christache Georgescu – preocupări istorice și culturale”. În: Curier– Revistă de cultură și bibliologie, Târgoviște, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, An XXI, nr. 2 (42) 2015, p. 41- 42.
- Enciclopedia Orașului Târgoviște. Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2012, 520 p.
Referințe bibliografice:
- Brânduș, Victor. Figuri de cărturari și artiști în Târgoviște. Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Dâmbovița, 1982, 115 p.
- Georgescu, Christache. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, 48 p.
- Iorga, Nicolae. Oameni cari au fost. București: Editura Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol IIˮ, I, 1935, 466 p.
[1] Victor Brânduș. Figuri de cărturari și artiști în Târgoviște. Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Dâmbovița, 1982, p. 35.
[2] Nicolae Iorga. Oameni cari au fost. București: Editura Fundația pentru Literatură și Artă Carol II, vol. I, p. 222.
[3] Victor Brânduș. Figuri de cărturari și artiști în Târgoviște. Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Dâmbovița, 1982, p. 42.
[4] Victor Brânduș. Figuri de cărturari și artiști în Târgoviște. Târgoviște: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Dâmbovița, 1982, p. 42.
[5] Victor Brânduș, op.cit., p. 41.
[6] Victor Brânduș. op. cit., p. 41.
[7] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura: Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 4.
[8] Christache Georgescu. op. cit, p. 4.
[9] Christache Georgescu. op. cit, p. 5.
[10] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 10.
[11] Christache Georgescu. op. cit.,p. 11.
[12] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 14.
[13] Christache Georgescu. op. cit, p. 14.
[14] Christache Georgescu. op.cit, p. 14.
[15] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 14.
[16] Christache Georgescu. op. cit, p. 15.
[17] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 27.
[18] Christache Georgescu. op. cit, p. 27.
[19] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 28.
[20] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 32.
[21] Christache Georgescu. op.cit, p. 33.
[22] Christache Georgescu. op. cit, p. 37.
[23] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 40.
[24] Christache Georgescu. Biblioteci publice. Târgoviște: Editura Tipografia și Legătoria de cărți Dâmbovița „Elena I. Ch. Pârvulescu”, 1931, p. 46.
