Biblioteca Seminarului de Pedagogie Teoretică s-a constituit la inițiativa profesorului G.G. Antonescu, profesor la catedra de Pedagogie Teoretică și Istoria Pedagogiei și director al Seminarului de Pedagogie Teoretică la Universitatea din București. Biblioteca a funcționat inițial în Casa Macca[1], din str. (la acea dată) Victor Emanuel III, nr. 11, alături de Biblioteca Pedagogică a Casei Școalelor, înființată în 1910.
În anul 1925, în Buletinul Seminarului de Pedagogie Teoretică de la Universitatea din București și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor sunt prezentate cele 700 de volume ale bibliotecii, clasate după materii în cinci părți: 1. Pedagogie generală; 2. Istoria pedagogiei; 3. Psihologie; 4. Etică, estetică și sociologie; 5. Filosofie generală (logică, teoria cunoașterii, metafizică, istoria filosofiei).[2] În catalog sunt remarcate capitole mai însemnate, îndeosebi din lucrările de pedagogie. După cum putem observa din titlurile prezentate, biblioteca includea și numeroase cărți de filosofie, mai ales dacă le adăugăm la cele menționate în secțiunea dedicată și pe cele de etică și estetică. O mare parte dintre acestea se păstrează la Filiala de Filosofie.
Biblioteca s-a îmbogățit continuu, chiar în timpul întocmirii catalogului intrând încă 30 de volume. După o statistică alcătuită de bibliotecarul I. Biber[3], în anul școlar 1924–1925, biblioteca a fost frecventată de 1 959 de persoane, și s-au consultat 3 663 volume (atât de la Biblioteca Pedagogică, cât și de la Biblioteca Seminarului de Pedagogie Teoretică).[4]
În anul următor, Biblioteca Seminarului de Filosofie Teoretică a ajuns la 1 000 volume. Printre cărțile nou intrate am identificat noi titluri de filosofie, în catalogul publicat în Buletinul nr. 2 al Seminarului de Pedagogie Teoretică și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor[5] și prezente la Filiala de Filosofie. Începând din acest an universitar (1925/1926), din inițiativa profesorului, mai mulți membri ai seminarului au fost însărcinați să facă recenzii la cărțile mai însemnate. În paginile Buletinelor nr. 2 și nr. 3 ale Seminarului de Pedagogie Teoretică, am găsit recenzii la volumele: Ch. Baudoin, Psychologie de la sugestion et de l’autosuggestion (Margareta Florescu)[6]; Otto Bournot, Der Weg zum Staatsbürgertum, Leipzig, 1924 (Maior Dionisiu)[7]; P. Bovet, Le sentiment religieuse et la psychologie de l’enfant (Lucia Burdun)[8]; J. Piaget, Le jugement et le raisonnement chez l’enfant (Const. V. Niculescu)[9]; E. Durkheim, L’éducation morale (Neculai Conț)[10]; Adolphe Ferrière, La loi du progrès en biologie et sociologie (Elena Vellescu)[11]; J. Ralph, Connais-toi toi-mème par la psychanalyse (V. Cârlogea).[12] În 1927, numărul cărților din bibliotecă a ajuns la 1 222 volume.
În prefața Buletinului nr. 4 și programul de activitate pe 1928–1929 al Seminarului de Pedagogie Teoretică, G.G. Antonescu menționează faptul că, în scopul înlesnirii studenților, precum și celor ce vor să se ocupe temeinic de problemele pedagogice s-a întreprins alcătuirea unui fișier bibliografic pe probleme, care se găsește la sediul seminarului și s-a ajuns la recenzarea a peste 300 de cărți din cele aproape 1 500.[13] O parte dintre aceste recenzii nu au fost publicate dar erau disponibile la sediul seminarului.[14]
După datele publicate în Buletinul nr. 5 și programul de activitate pe 1929–1930, Biblioteca Seminarului de Pedagogie Teoretică funcționa cu 1 539 de volume, „din cele mai noi și mai importante lucrări de filosofie, pedagogie și disciplinele înrudite cu ea”[15], după cum ne informează bibliotecarul I.I. Gabrea.[16]
Urmează perioada în care „rostul și așezarea” Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor a fost „stricat”[17] – după cum ne spune același Iosif I. Gabrea, care era și conferențiar la Universitatea din București, la Catedra de Pedagogie Teoretică și Istoria Pedagogiei a profesorului G.G. Antonescu – prin stabilirea în locul ei a unei bănci, iar în 1932, biblioteca va fi evacuată din localul din Casa Macca, în urma unei decizi a lui Nicolae Iorga care, ajuns vremelnic ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor (18.04.1931–05.06.1932), a socotit localul ca adăpost potrivit pentru colecțiile Muzeului Antichităților[18]. De la această dată, își va înceta apariția Buletinul Seminarului de Pedagogie Teoretică.
Dar și după această dislocare, Biblioteca Seminarului de Pedagogie Teoretică a continuat să crească. În anul 1931, după o statistică a bibliotecilor seminariale din Îndreptar pentru studentul de la Facultatea de Filosofie și Litere, Biblioteca Seminarului de Pedagogie Teoretică (care se găsea în corpul C, camera 81 – Sala Seminarului de Pedagogie Teoretică) avea 332 cărți românești, 1 046 cărți franceze, 478 cărți germane, 7 italiene; în total: 1 863 volume, 8 periodice. Ca material experimental, sunt menționate 25 portrete și gravuri [19]
În anul universitar 1938–1939, Catedra de Pedagogie Teoretică, condusă de prof. G.G. Antonescu a devenit Catedra de Pedagogie și Istoria Pedagogiei, după desființarea, începând cu data de 4 noiembrie 1938, a Catedrei de Pedagogie și Istoria Pedagogiei, condusă de prof. I.A. Rădulescu-Pogoneanu (pensionat pe 1 octombrie 1938)[20]. Am întâlnit însă cărți cu ștampila Bibliotecii Seminarului de Pedagogie Teoretică și după această dată. Printre ultimele, sunt câteva la Filiala de Filosofie, din biblioteca profesorului A. Lupu-Antonescu[21] donate de fiica sa, în anul 1946:
- 4025. Charles Nordmann, Einstein et l’univers. Une lueur dans la mystère des choses, Paris, Librairie Hachete, 1921. BU12- 57455.
- 4026. Platon, Phédon ou de l’immortalité de l’âme, traduction intégrale et nouvelle avec prolégomènes et notes par Mario Meunier, Paris, Payot & Cie, 1922. BU12- 57190.
- 4044. Charles Nordman, L’au-delà. Face au problème de l’immortalité, Paris, Librairie Hachete, 1927. BU12- 57961.
- 4046. Platon, Le Banquet ou de l’amour, traduction intégrale et nouvelle suivie des commentaires de Plotin sur l’amour par Mario Meunier, Paris, Payot & Cie, 1923. BU12- 57174.
- 4048. Miguel de Unamuno, L’agonie du christianisme, traduit du texte espagnol inédit par Jean Cassou, Paris, F. Rieder et Cie, 1925. BU12- 58843.
Probabil că, după anul 1938, ștampila cu «Biblioteca Seminarului de Pedagogie Teoretică» a fost folosită în paralel cu ștampila «Biblioteca Seminarului de Pedagogie și Istoria Pedagogiei». O dovadă în acest sens e faptul că o parte dintre cărțile din donația mai sus amintită au aplicată cea din urmă ștampilă, numerele de inventar având continuitate. De exemplu:
- 4038. Platon, Phèdre ou de la beauté des âmes, traduction intégrale et nouvelle avec notes suivie de Plotin sur le beau, par Mario Meunier, Paris, Payot & cie., 1922. BU12- 57191.
- 4040. Charles Norman, Le royaume des cieux. Un peu du secret des étoiles, Paris, Librairie Hachette, 1923. BU12- 63051.
După Reforma învățământului din anul 1948, o parte dintre cărțile Bibliotecii Seminarului de Pedagogie Teoretică și cele ale Bibliotecii Seminarului de Pedagogie și Istoria Pedagogiei au ajuns în fondurile Bibliotecii Facultății de Pedagogie și Psihologie, unele volume purtând azi și ștampila acestei biblioteci. Ulterior, când Facultatea de Pedagogie și Psihologie a devenit o secție a Facultății de Filosofie, cărțile au ajuns în Biblioteca Facultății de Filosofie.
[1] Celebră casă din București ridicată de arhitectul John-Elisee Berthet pentru familia Elena și Petre Macca, între anii 1891–1900, la adresa Cosma nr. 11 (astăzi, Henri Coandă, nr. 11). Clădirea a fost lăsată prin testament Ministerului Cultelor și Instrucțiunii, din 1912 funcționând aici Biblioteca Pedagogică a Casei Școalelor.
[2] Buletinul Seminarului de Pedagogie Teoretică dela Universitatea din București și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor 1924–1925, București, Tipografia Ion C. Văcărescu, 1925, pp. 267–325.
[3] Ioan Gh. Biber (1885–1951), profesor și institutor, a fost director al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor între anii 1922–1926. A absolvit Facultatea de Filosofie și Litere (1923), fiind numit ulterior profesor de geografie la Seminarul Teologic Constanța, apoi la Școala Normală din Focșani, de unde s-a mutat la Școala Normală din Galați.
[4] Buletinul Seminarului de Pedagogie Teoretică dela Universitatea din București și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor 1924–1925, ed. cit. p. 266.
[5] Buletinul No. 2 al Seminarului de Pedagogie Teoretică dela Universitatea din București și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor 1925–1926, București, Tipografia Ion C. Văcărescu, 1926, pp. 444–476.
[6] Ibidem, pp. 371–376.
[7] Ibidem, pp. 382–386.
[8] Ibidem, pp. 387–392.
[9] Ibidem, pp. 427–433.
[10] Educația morală. Buletinul No. 3 și Programul de Activitate pe 1927–1928 al Seminarului de Pedagogie Teoretică și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor, București, Tipografia Ion C. Văcărescu, 1927, pp. 273–292.
[11] Ibidem, pp. 300–304.
[12] Ibidem, pp. 312–314.
[13] Probleme ale învățământului românesc. Buletinul No. 4 și Programul de Activitate pe 1928–1929 al Seminarului de Pedagogie Teoretică și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor, București, Editura Casei Școalelor, 1928, p. 4. Faptul e consemnat și în: Marin Popescu-Spineni, Contribuțiuni la istoria învățământului superior. Facultatea de Filosofie și Litere din București, București, Cultura Națională, 1928, p. 69.
[14] O listă de recenzii în: Probleme ale învățământului românesc. Buletinul No. 4, ed. cit., pp. 349–352.
[15] Concepții și realizări în pedagogie. Buletinul No. 5 și Programul de Activitate pe 1929–1930 al Seminarului de Pedagogie Teoretică și al Bibliotecii Pedagogice a Casei Școalelor, București, Editura Casei Școalelor, 1929, p. 358.
[16] Iosif I. Gabrea (1893–1976) a fost bibliotecar la Biblioteca Pedagogică a Casei Școalelor între 1926–1935. A absolvit Facultatea de Filosofie și Litere din București (1923) unde și-a susținut și doctoratul (1928) și a funcționat și ca asistent și conferențiar la Catedra de Pedagogie Teoretică a Profesorului G. G. Antonescu.
[17] Iosif I. Gabrea, Din problemele pedagogiei românești, București, Editura „Cultura Românească”, 1937, p. 376. Autorul adaugă această informație într-un studiu – „Cartea. Politica ei și a bibliotecii” – care a format inițial obiectul a două prelegeri la cursurile de bibliotecari din data de 31 martie 1933, București. Din același studiu putem afla că, la acea dată, Biblioteca Pedagogică a Casei Școalelor deținea circa 30 000 volume, în timp ce Biblioteca Fundației Universitare „Carol I” avea peste 100 000 volume.
[18] Decizie surprinzătoare venită din partea unui om care se luptase pentru creșterea fondurilor Casei Școalelor, pentru înființarea de biblioteci și care fusese ales președinte onorific al Asociației bibliotecarilor. Clădirea a găzduit de la 1 iulie 1956 Institutul de Arheologie, care poartă din anul 1992 numele „Vasile Pârvan”.
[19] Dimitrie Gusti, Marin Popescu-Spineni, Îndreptar pentru studentul dela Facultatea de Filosofie și Litere din București, București, Editura Facultății de Filosofie și Litere, 1931, p. 208. În aceeași statistică se menționează că Biblioteca Seminarului de Pedagogie și Istoria pedagogiei (viitoarea Bibliotecă Pedagogică „I. C. Petrescu”), care se afla în clădirea Seminarului Pedagogic Universitar (calea Rahovei, nr. 30), avea 6 500 de volume.
[20] La aceeași dată a fost desființat și Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu”, condus tot de I.A. Rădulescu-Pogoneanu.
[21] Anton Lupu-Antonescu (1859–1937), licențiat al Facultății de Filosofie și Litere din București (1882), a fost un profesor în învățământul secundar, inspector școlar, autor de manuale, secretar de redacție la Revista generală a învățământului, în timpul directoratului lui Spiru Haret, și apoi constant colaborator după ce a ajuns și G. G. Antonescu în comitetul de redacție.
