„Plecă-ți auzul spre mine
Și să-mi hii, Doamne, spre bine,
Și la ce zi te-oi striga-te
Să-mi auzi de greutate,
Că-mi trec zilele ca fumul,
Oasele mi-s răci ca scrumul.”
(Psalm 102, „Psaltirea în versuri”, tradusă și versificată de Mitropolitul Dosoftei)
Un moment prielnic și nu doar o simplă coincidență, credem noi, a făcut ca anul acesta, când se împlinesc 330 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului cărturar Dosoftei, să redeschidem un dialog cultural, pe care, dintr-o datorie morală, îl dorim perpetuu pentru generațiile viitoare. Subiectul a fost constiuit de una dintre moștenirile acestui ierarh lăsate nouă în sfera livrescă: „Psaltirea în versuri”.
Piatră de temelie pentru devenirea noastră spirtuală, marcând, pe lângă esența mesajului biblic, acel initium în lirica autohtonă, actul poetic realizat de mitropoltul Dosoftei, de traducere a „Psalmilor” lui David în limba română, în versuri atent șlefuite, încât să capete irizații de nestemate, reprezintă, per se, un moment de lărgire a spațiului cultural românesc, la puțin după jumătatea secolului al XVII-lea, când fenomenul de traducere în limba română a cărților liturgice era în plină efervescență, culminând cu acea consacrare a limbii române ca limbă de cult, prin editarea la București, în 1688 în limba română, a „Bibliei” lui Șerban.
Înscrierea în Registrul Național Memoria Lumii în data de 21 iunie 2023 a exemplarului „Psaltirii în versuri”, tradus și versificat de Dosoftei, editat în spațiul polonez, la Uniev, în tipografia mănăstirii ortodoxe de acolo, în 1673, aflat în colecția de documente bibliofile a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a reprezentat un moment de dialog cultural interinstituţional și s-a realizat prin înmânarea certificatului doveditor în cadrul ședinței festive, care a avut loc la sediul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. La întrunire au participat doamna Academician Sabina Ispas, președinte al Comitetului Național Memoria Lumii, doamna Alina Pavelescu, director adjunct Arhivele Naționale ale României, doamna Eunicia Maria Trif, secretar general adjunct, ICR, domnul Virgil Ștefan Nițulescu, manager Muzeul Țăranului Român și Codrin Tăut, membru CNR UNESCO, având ca moderator pe doamna Madlen Șerban, Secretar General UNESCO.
Selecția documentelor care urmau să facă parte din Registrul Național Memoria Lumii a avut la bază criteriile elaborate de Comitetul Național Memoria Lumii, prezente în Regulamentul Registrului Național, în acord cu principiile Programului UNESCO Memory of the World (MOW). În plan internațional, programul a fost inițiat în 1992, având ca obiectiv „conservarea patrimoniului documentar al umanității”.
În cadrul aceleiași ședințe, alături de „Psaltirea în versuri”, al doilea document înscris în Registrul Național Memoria Lumii a fost „Drăguș, viața unui sat românesc”, propunerea Arhivei Naționale de Filme, primul film documentar realizat de Seminarul de Sociologie, etică și politică de la Universitatea din București în 1929, dedicat activităților și obiceiurilor din localitatea Drăguș (Făgăraș). Inițiativa unor serii documentare de acest tip, aparținuse sociologului Dimitrie Gusti, în campaniile monografice de la Drăguș, Cornova și Șanț, scenariul și regia fiind semnate de Nicolae Argintescu-Amza și Paul Sterian, iar imaginea și montajul de Nicolae Barbelian.
O consecință așteptată, imediată, a acestui moment festiv, a fost redeschiderea dialogului despre personalitatea lui Dosoftei și opera sa cărturărească. Datele despre viața și vasta activitate a acestuia sunt multiple, regăsindu-se, firesc, în fiecare dintre lucrările generale destinate începuturilor literaturii române și tiparului. Cităm câteva dintre cele mai importante, precum cele ale lui Ștefan Ciobanu, „Istoria Literaturii Române Vechi”[1], Nicolae Iorga, „Istoria literaturii românești”[2], și „Istoria Literaturii Române Vechi”[3], opera lui Alexandru Piru, „Istoria literaturii Române de la origini până la 1830”[4] sau volumul de „Istoria Literaturii Române”[5], elaborat de acad. Al. Rosetti, prof. univ. Mihai Pop, I. Pervain și conf. univ. Al. Piru. La fel de importante sunt informațiile cuprinse în marile lucrări de sinteză elaborate de Mircea Tomescu, „Istoria cărții românești de la începuturi până la 1918”[6] și Mircea Păcurariu, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”[7]. Studii speciale dedicate lui Dosoftei, semnate de marii noștri istorici ai literaturii, ai cărții și ai tiparului sunt, pe cât de laborioase, pe atât de numeroase. Spicuim, fără vreun criteriu care să includă o ierarhizare valorică, de altfel inutil de făcut, câteva dintre aceste titluri, pornind de la ediția Psaltirii în versuri publicate după manuscrisul original de Ioan Bianu[8], de la monografia lui Ștefan Dinulescu, „Viața și scrierile lui Dosoftei, mitropolitul Moldovei”[9], revenind la Șt. Ciobanu, „Contribuțiuni la originea și moartea mitropolitului Dosoftei”[10], apoi la Augustin Z.N. Pop, „Glosări la opera mitropolitului Dosoftei”[11], la Al. Rosetti, „Dosoftei”[12] și V. Kernbach, „Un poet uitat: Dosoftei”[13], Dimitrie Găzdaru, „Contribuții privitoare la originea, limba și influența Mitropolitului Dosofteiu”[14], la lucrări mai recente precum cea semnată de Dan Horia Mazilu, „Introducere în opera lui Dosoftei”[15] sau cele de mare interes pentru informațiile referitoare la istoria ediției, la care ne vom referi în continuare, semnate de Doru Bădără, „22 decembrie 1989: un monument al culturii românești salvat: «Psaltirea lui Dosotfei, ediția necunoscută de la B.C.U.»[16] sau amplul articol, „O ediție necunoscută a Psaltirii în versuri a lui Dosoftei”[17].
„Clément Marot al nostru”, după cum îl numește Al. Piru pe Dosoftei, pe numele său de mirean Dimitrie Barilă, născut în jurul anului 1624, era macedonean după tată, fiu de negustor. Prin intermediul rudei sale de la Lvov, Chirica Papara, epitrop al școlii Frăția ortodoxă, probabil a avut șansa să urmeze cursurile acestei școli, de retorică și poezie, intrând în contact cu scrierile marilor reprezentanți ai literaturii poloneze, învățând greaca, latina, slavona și polona. Ion Neculce îl descrie ca „[…] prea învățat; multe limbi știa: elinește, latinește, slovinește și alte. Adânc din cărți știa; și deplin călugăr și cucernic și blând ca un miel; în țara nostră pre aceste vremi nu se află om ca acesta.”[18]
Străbate treptele ecleziastice, fiind monah la mănăstirea Probota în 1649, episcop de Huși, apoi de Roman, ajungând în 1671 în timpul celei de-a doua domnii a lui Gheorghe Duca[19], mitropolit al Moldovei, la vârsta de 47 de ani. Partizan al politicii filopoloneze purtate de Ștefan Petriceicu, îl însoțește pe acesta în 1673 în Polonia. La revenirea în țară, după doi ani, și izolarea lui la mănăstirea Sf. Sava de către Dumitrașcu Cantacuzino[20], reocupă scaunul mitropolitan până în 1686, când este luat prizonier de regele Poloniei, Jan Sobieski, în circumstanțele înapoierii acestuia în Polonia și cu tezaurul mitropoliei Sucevei[21], după campania și jaful din Moldova. A trăit până la sfârșitul vieții, în 1693 izolat, în apropiere de Lvov, în castelul Stryi și mănăstirea Zolkiew.
O constantă a întregii sale existențe a fost permanenta preocupare pentru sfera culturală, manifestată, pe de o parte, prin traducerea cărților de rit întru introducerea limbii române în biserică, şi, pe de altă parte, prin reînființarea tipografiei în Iași. Așa trebuie interpretat apelul său, în 1679, în timpul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca, către Nicolae Milescu și patriarhul Ioachim, pe care-i roagă să trimită în Moldova un teasc cu litere. Din versurile de mulțumire cuprinse în „Parimiile preste an”[22] din 1683, aflăm că inițiativa avusese sorți de izbândă, așa încât din 1679 până în 1686, când este luat prizonier, desfășoară o bogată activitate editorială prin publicarea unora din cele mai relevante texte religioase necesare săvârșirii serviciului bisericesc: „Dumnezăiasca Liturghie”, Iași, 1679[23], „Psaltirea de-nțăles a sîntului împărat proroc David[24], Iași, 1680, „Viața Sfinților”[25], Iași, 1682, „Moltivenicul cel mic”, „Sfânta Liturghie”, „Octoih”[26] sau „Osmoglasnic”, Iași, 1683.
Opțiunea pentru traducerea și versificarea textului „Psalmilor”, muncă ce a avut ca tribut atât un timp, cât și efort îndelungat – Dosoftei vorbește „de cinci ani forte cu osârdie mare”[27] -, își găsește justificare în faptul că „Psaltirea” era în spațiul românesc feudal una din cărțile religioase importante, fiind editată în intervalul 1508-1830 de 96 de ori[28]. Traducerea și versificarea acestui text religios, îi slujeau lui Dosoftei, împlinirii strategiei sale editoriale, „să poate trage hirĭa omuluĭ cătră cetitul eĭ”[29], act cultural prin care limba română capăta „consacrare liturgică”[30].
Psaltirea, tradusă și versificată de mitropolitul Dosoftei pentru prima dată în mediul autohton, îmbracă în sine o dublă semnificație, aceea a încadrării ei ca fiind prima operă poetică din arealul românesc, dar și prima traducere versificată din spațiul ortodox răsăritean. Actul în sine se înscrie în spiritul umanismului apusean, în care deja practica traducerii și a versificării Psalmilor devenise o tradiție, prin efortul unor personalități precum Jean Calvin (1509-1564), cel care are prima oară ideea traducerii Psalmilor. Urmează apoi inițiativa poetului francez din perioada Renașterii, Clément Marot (1496- 1544), de a pune în versuri 50 de Psalmi. Acestui model i se alătură discipolul lui Jean Calvin, Théodore de Béza, umanistul Jean Passerat (1534-1602), în Franța sau Jan Kochanowski (1530-1584), în Polonia. Față de acest curent umanist european, cel autohton adaugă și acel spirit militant întru afirmarea unității în spiritualitate, neam și limbă. Lucrarea poartă numele de „Psaltirea Sfântului Prooroc David”, titlul convențional de „Psaltirea în versuri” fiind dat ulterior de editori. A fost lansată, de asemenea, de către cercetători ipoteza că textul celor 150 de Psalmi a fost tradus mai întâi în proză, versificarea acestora de către Dosoftei fiind un act ulterior.
În colecția Bibliotecii Academiei Române se află și primul manuscris al operei, tradus în versuri, dedicat lui Gheorghe Duca[31]. Domnul Modovei avusese inițiativa trimiterii unei scrisori, datată 26 ianuarie 1671, Stavropighiei din Lvov, pentru a se interesa de prețul solicitat pentru imprimarea a 400 de pasaltiri şi a 200 de cazanii în limba română[32]. Faptele ulterioare demonstrează că negocierile au eșuat. În circumstanțele unei vieți politice frământate, în contextul campaniei turcești împotriva Cameniței, Gheorghe Duca a fost mazilit. În 20 august 1672, pe tronul Moldovei a fost instalat Petriceicu Vodă, ceea ce explică și faptul că ediția îi este închinată. Iar un argument al acestui gest trebuie căutat și în faptul că Dosoftei se regăsea în politica filopolonă și anti-otomană a lui Ștefan Petriceicu.
Pornind de la particularitățile editoriale ale exemplarului deținut de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și cel descris în Bibliografia Românească Veche, cercetătorul Doru Bădără[33], expert în Bunuri arheologice şi istorico-documentare, demonstrează că ne aflăm în fața a două ediții diferite, prima finanțată de însuși Dosoftei, căreia îi aparține exemplarul nostru, – de altfel un unicat, singurul din această primă ediție cunoscut până în acest moment –, publicat la sfârșitul anului 1672 lunile noiembrie-decembrie sau, mult mai probabil în ianuarie-martie, 1673, și cea de-a doua, din lunile iulie-august, 1673[34], cu susținerea financiară a lui Petriceicu Vodă al cărui nume apare, de data aceasta, chiar pe pagina de titlu. O altă mențiune importantă, care reprezintă un argument solid în fața ipotezei existenței edițiilor distincte, apărute la interval scurt de timp, este precizarea expresă pe pagina de titlu, a exemplarului în discuție, a faptului că traducerea a fost făcută din greacă, presupunerea cercetătorilor fiind că Dosoftei a utilizat o ediție în limba greacă a Vulgatei[35].
Exemplarul deținut de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în stare foarte bună de conservare, complet, a fost tipărit cu caractere chirilice de trei mărimi, editorul utilizând chinovar pentru titlu, titlul dedicației, titlul cuvântului către cititor și titlul primului Psalm.
Paginile exemplarului format in-40, respectiv, [6], 271 f.: il., [1] f., numerotate cu slove-cifre, prezintă numeroase greșeli. Pagina de titlu de tip chenar-poartă, bogat ornamentată, are în centrul frontispiciului imaginea lui Iisus Hristos binecuvântând, flancat de îngeri, iar coloanele dreapta-stânga sunt structurate în câte patru chenare cu figurile evangheliștilor și a patru sfinți: în stânga, Matei urmat de imaginea a doi sfinți neidentificați, apoi Luca, în coloana din dreapta, Marcu, alți doi sfinți neidentificați, și Ioan. În partea superioară coloanele au câte o semiarcadă cu cap de înger. La bază se află un medalion cu Cina celor trei îngeri la stejarul din Mamvri. Pe versoul paginii de titlu se află stema Moldovei, cu acronimele domnului Ștefan Petriceicu Voievod, în ordine diferită de cele din ediția descrisă în prezentarea exemplarului din Bibliografia Românească Veche. Pe pagina de titlu a acestui singur exemplar complet cunoscut al primei ediții apare explicit, cum deja s-a menționat, faptul că a fost tradus din limba greacă.
Donat în 1916 de juristul și omul politic liberal Ioan I. Movilă, a cărui marcă de proprietate sub formă de ștampilă se află pe exemplar, documentul este și una dintre puținele piese care au scăpat incendiului nimicitor din decembrie 1989.
Înscrierea acestui exemplar unicat în Registrul Național Memoria Lumii are, în afara scopului declarat de conservare a patrimoniului umanității, și avantajul, prin digitizarea în condiții de maximă securitate pentru document, de a înlesni studenților, cadrelor didactice, cercetătorilor, editorilor accesul la o variantă a textului versificat, mai puțin cunoscut, privit din prisma izvorului grecesc după care s-a realizat traducerea.
Ori a oferi accesul la consultarea exemplarului intrat în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2000 și pentru a cărui conservare e nevoie de măsuri speciale, reprezintă o oportunitate pentru cercetători de a identifica, pe baza unui asemenea text, tradus și versificat în secolul al XVII-lea, probleme legate de evoluția limbii, noțiuni de semantică, de prosodie și figuri de stil. Mulțumită tehnologiei digitale, non-invazive, pentru documente de tip bibliofil, s-a optat pentru scanarea documentului.
Varianta electronică, însoțită de descrierea exemplarului poate fi accesată de pe platforma Restitutio a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, la adresa http:// restitutio.bcub.ro.
Suntem convinși că ne îndeplinim o datorie morală punând la dispoziția generațiilor viitoare, prin accesarea sursei electronice, frumusețea limbii arhaice, lirismul, sonoritatea versurilor tălmăcite de Dosoftei, care impresionează, seduc și-l acaparează pentru totdeauna pe iubitorul de înțelepciune și vers:
„[…] am mâncat pîne de zgură Și lacrimi în băutură
De fața minii tale
Ce mi-ai dat de sus la vale. Mi-s zilele trecătoare
De fug ca umbra de soare. Șo ca iarba cea tăiată
Mi-iaste virtutea săcată.”
(Psalm 102, „Psaltirea în versuri”, tradusă și versificată de Mitropolitul Dosoftei)
[1] București, Imprimeria Națională, 1947.
[2] Vol. I, București, 1925.
[3] București, Editura Eminescu, 1989.
[4] București, 1977, Editura Științifică și Pedagogică, 1977.
[5] Vol. I: Folclorul. Literatura Română în perioada feudală (1400-1780), București, 1964.
[6] București, Editura Științifică, 1968.
[7] București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991-1994.
[8] Dosoftei, mitropolitul Moldovei, Psaltire în versuri, publicată după manuscrisul original și de pe edițiunea de la 1673 de Ion Bianu, București, A.R., 1887.
[9] Cernăuți, 1885.
[10] București, 1920.
[11] Cernăuți, 1944.
[12] În Cum vorbim, I, 1949.
[13] În Limbă și literatură, I, 1955.
[14] Iași, Presa Bună, 1927.
[15] București, Minerva, 1927.
[16] În Magazin istoric, An 25, nr. 4 (1991), p. 47-50.
[17] În Doru Bădără, Din istoria cărții și a tiparului românesc. Studii și materiale, Brăila, Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, p. 29-57.
[18] M. Kogălnicanu, Cronicele României, II, București, 1872, p. 233.
[19] Domn al Moldovei în septembrie 1665 – mai 1666; noiembrie 1668 – 10 august 1672; noiembrie 1678 –25 decembrie 1683.
[20] Domn al Moldovei în 1673, 1674-1675, 1684-1685.
[21] Al. Piru, Istoria literaturii române de la origini până la 1830, București, Editura Științifică și Encicliopedică, 1977, p. 149.
[22] I. Bianu, N. Hodoș, Bibliografia Românească Veche: 1508-1830, tom I, București, 1903, p. 263-269. nr. 79. În continuare BRV, I; Ioan Bianu, Dan Simonescu, Bibliografia Românească Veche: 1508-1830, tom IV: Adăogiri și îndreptări, București, 1944, p. 202, nr. 65-66.
[23] În continuare BRV, IV… 23 BRV, I, p. 222-225, nr. 69.
[24] 24 BRV, I, p. 226-230, nr. 70.
[25] BRV, I, p. 240-246, nr. 73.
[26] BRV, I, p. 263, nr. 78.
[27] BRV, I, p. 222-225, nr. 69.
[28] Doru Bădără, La Contribution à l’application du principe de la „vedette uniforme” de titre à certains livres roumains, în Books, Libraries, Informations, I București, 1982, p. 97.
[29] Mitropolitul Dosofte, Psaltirea în versuri, Uniev, 1673, în prefața adresată lui Petriceicu Vodă.
[30] D. Bădără, „O ediție necunoscută a Psaltirii în versuri a lui Dosoftei”, în Din istoria cărții și a tiparului românesc. Studii și materiale, Brăila, Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, p. 29-57.
[31] B.A.R. mss. 446.
[32] E. Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Supl. II: Documente ..culese din arhive și biblioteci polone, de I. Bogdan, Vol. III, București, 1900.
[33] Ibidem.
[34] BRV, I, p. 209-214, nr. 65; IV, p. 202, nr. 65-66.
[35] Vezi întreaga discuție la D. Bădără, op. cit.
