Afirmația conform căreia fiecare generație traversează propriile momente de ruptură și redefinire istorică este deosebit de relevantă astăzi. Transformările accelerate din ultimele decenii au reconfigurat nu doar structurile politice și economice, ci și raportarea individului la cultură, memorie și identitate. Experiența unei vieți trăite între două sisteme ideologice – comunismul și democrația – și între două spații culturale distincte, România și Italia, îmi oferă o perspectivă complexă asupra modului în care valorile culturale sunt negociate, adaptate sau abandonate. În acest context, salvarea cărților devine o temă majoră de reflecție asupra destinului culturii scrise în epoca digitală.
Cartea a reprezentat, timp de secole, principalul vehicul al cunoașterii și al memoriei colective, fiind nu doar un suport material, ci și un obiect simbolic, asociat educației, identității și libertății intelectuale. Încă din Antichitate, există exemple de personalități care au subliniat importanța bibliotecilor, precum marele om politic roman Marcus Tullius Cicero, care afirma: „o încăpere fără cărți este ca un corp fără suflet.”[1]
Lectura unei cărți tipărite implică o relație diferită cu textul, caracterizată prin continuitate, concentrare și interiorizare. Spre deosebire de lectura digitală, adesea fragmentată și expusă distragerilor, cartea creează un spațiu al reflecției profunde. În acest sens, marginalizarea ei nu înseamnă doar pierderea unui obiect, ci și transformarea modului în care gândim și ne raportăm la lume. Vincent van Gogh mărturisea: „Deseori, o vizită la bibliotecă m-a binedispus și mi-a reamintit că sunt și lucruri bune în lume.”[2]
Deși accesul la informație este astăzi mai facil ca niciodată, datorită digitalizării, cartea tipărită își pierde treptat centralitatea. Această marginalizare nu rezultă din interdicții explicite, ci dintr-o schimbare de mentalitate, în care viteza, utilitatea imediată și consumul fragmentar prevalează asupra lecturii aprofundate.
Accesul la informație a devenit instantaneu, nelimitat și, paradoxal, superficial. Lectura este frecvent mediată de ecrane și întreruptă de stimuli concurenți. Nicholas Carr avertizează că „internetul nu ne face mai inteligenți, ci ne schimbă modul de a gândi, favorizând rapiditatea în detrimentul profunzimii”.[3] În acest context, cartea tipărită pierde teren nu prin interdicție, ci printr-o erodare lentă a practicilor culturale care o susțineau.
Cu toate acestea, tehnologia nu trebuie percepută exclusiv ca o amenințare. Dimpotrivă, un exemplu elocvent al potențialului său pozitiv, îl constituie descoperirea recentă, la Roma, a unui manuscris vechi de aproximativ 1.200 de ani, identificat drept o copie a celui mai vechi poem în limba engleză. Această descoperire a fost posibilă datorită digitalizării arhivelor, care a facilitat accesul cercetătorilor la documente rare și analiza lor comparativă. Astfel de situații demonstrează că tehnologia poate contribui la conservarea patrimoniului cultural, fără a putea însă substitui experiența lecturii în format tipărit.
Salvarea cărților nu trebuie înțeleasă ca o opoziție față de tehnologie, ci ca o încercare de a menține un echilibru între diferitele forme de acces la cunoaștere. Cartea tipărită și mediul digital sunt complementare, iar provocarea contemporană constă în integrarea lor fără a pierde profunzimea experienței culturale.
Istoria oferă numeroase exemple în care salvarea cărților a devenit un act de rezistență. În timpul regimurilor totalitare sau al conflictelor armate, cărțile au fost percepute ca periculoase, tocmai datorită capacității lor de a transmite idei. În Europa ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, bibliotecari și cetățeni au ascuns volume interzise, creând rețele clandestine de cultură. În Polonia, bibliotecile subterane au devenit spații de rezistență intelectuală. Au existat perioade în care cărțile interzise au circulat clandestin, iar bibliotecile au funcționat ca spații ale libertății intelectuale. Ray Bradbury surprinde simbolic acest fenomen în romanul Fahrenheit 451, în care arderea cărților echivalează cu anularea gândirii critice: „Nu trebuie să arzi cărți pentru a distruge o cultură. Este suficient să faci oamenii să nu le mai citească”.[4]
În alte contexte, eforturile de salvare au fost la fel de semnificative. În Mali, Abdel Kader Haidara a coordonat salvarea a sute de mii de manuscrise din Timbuktu, amenințate de distrugere, iar în Siria, în plin război civil, au fost create biblioteci clandestine.[5] Într-un registru diferit, inițiativa columbianului Luis Soriano („Biblioburro”) ilustrează dimensiunea socială a accesului la carte, facilitând educația în comunități izolate.[6]
Toate aceste exemple au în comun existența unui pericol clar și conștientizat. În societățile contemporane, însă, amenințarea este mai difuză: indiferența. Cărțile nu mai sunt distruse prin cenzură, ci prin neglijență și abandon. Imaginea volumelor aruncate devine simbolul unei crize culturale în care valoarea este subordonată consumului rapid. Astăzi, asistăm la o transformare radicală a statutului cărții.
În concluzie, salvarea cărților reprezintă o formă de responsabilitate culturală care depășește simpla conservare materială. Într-o epocă marcată de fragmentare și efemeritate, acest gest devine o formă de rezistență împotriva uitării și un angajament față de memoria colectivă. A salva cărți înseamnă, în ultimă instanță, a păstra posibilitatea unui viitor în care cultura rămâne un reper fundamental al societății.
Bibliografie:
„Abdel Kader Haidara, The saviour of the Timbuktu manuscripts”, Gariwo Foundation, https://en.gariwo.net/righteous/africa/abdel-kader-haidara-21109.html, accesat în aprilie 2026.
„Biblioburro: The amazing donkey libraries of Colombia”, BBC, publicat pe 20 decembrie 2018, https://www.bbc.com/reel/video/p063zy12/watch, accesat în aprilie 2026.
Bradbury, Ray, Fahrenheit 451, Ballantine Books, New York, 1953.
Carr, Nicholas, The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains, W. W. Norton & Company, 2010.
Cicero, Marcus Tullius, Scrisori către Atticus, Vol. 2, Cartea IV, Scrisoarea VIII, traducere de G. Guțu, Editura Univers, București, 1999.
van Gogh, Vincent, Scrisori către Theo, traducere de Constanța Tănăsescu, Editura Meridiane, București, 1981.
[1] Marcus Tullius Cicero, Scrisori către Atticus, Vol. 2, Cartea IV, Scrisoarea VIII, trad. de G. Guțu, Editura Univers, București, 1999.
[2] Vincent van Gogh, Scrisori către Theo, trad. de Constanța Tănăsescu, Editura Meridiane, București, 1981.
[3] Nicholas Carr, The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains, W. W. Norton & Company, 2010.
[4] Ray Bradbury, Fahrenheit 451, Ballantine Books, New York, 1953.
[5] „Abdel Kader Haidara, The saviour of the Timbuktu manuscripts”, Gariwo Foundation, https://en.gariwo.net/righteous/africa/abdel-kader-haidara-21109.html, accesat în aprilie 2026.
[6] „Biblioburro: The amazing donkey libraries of Colombia”, BBC, publicat pe 20 decembrie 2018, https://www.bbc.com/reel/video/p063zy12/watch, accesat în aprilie 2026.
