Pastila maritimă

E vară și, inevitabil, ne gândim la valurile mării, la nisipul care ne arde tălpile, la bucuria vacanței. Cititorii acestei reviste și, în special, ai Pastilei dedicate unor personalități mai mult sau mai puțin neglijate își vor pune o legitimă întrebare: „Ce legătură poate exista între Marea Neagră și vreuna dintre acele persoane despre care ar trebui să aflăm mai multe detalii?”. Iată însă că există și așa ceva.

Cred că generații întregi de români, începând cu aceia care au pășit deja în a opta decadă a vieții lor și continuând cu cei aflați acum la minunata vârstă a adolescenței, simt o emoție când se gândesc la Costinești, iar unele dintre simbolurile acestei stațiuni – epava sau obeliscul, de exemplu – le sunt tuturor extrem de familiare. Însă câți dintre ei știu cum a apărut această localitate, de cine și cum a fost creată? Cu siguranță, nu prea mulți. De aceea, prezenta Pastilă din revista De Spiritu et Anima va fi dedicată omului care și-a dat numele acelei bucăți de plajă de la malul Mării Negre.

Vechea vatră a unei mici colonii grecești, Parthenopolis, constituie punctul de pornire al poveștii noastre moderne.

Un renumit industriaș numit Emil Costinescu s-a gândit, la un moment dat, să cumpere o moșie la malul mării. Și afacerea s-a concretizat, cel care i-a vândut parcela de pământ situată în zona unde se află actualul Costinești fiind Vasile Kogălniceanu, fiul lui Mihail Kogălniceanu.

Demersurile noului proprietar nu s-au oprit aici. Deoarece peisajul găsit era arid, fără nicio urmă de copaci sau plante, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Costinescu a colonizat această zonă cu așa-numiții germani dobrogeni, cărora le-a oferit terenuri în arendă pentru 20 de ani, cu promisiunea că termenul va putea fi oricând prelungit. Astfel, au apărut acolo case și grădini, iar în 1922, existau deja 48 de gospodării. Aceasta a reprezentat doar o primă fază a dezvoltării tinerei localități care ajunsese deja să fie numită „Costinești”, după numele proprietarului. Când arendașii dobrogeni și urmașii lor au plecat în Germania, locul lor a fost ocupat de români care au știut să dezvolte satul gata creat, rezultatele acțiunilor lor fiind vizibile și în zilele noastre. Iar istoria satului și, ulterior, a stațiunii Costinești continuă până astăzi.

Totuși, să revenim la Emil Costinescu, personajul Pastilei din paginile acestui număr, despre care Duiliu Zamfirescu scria: „S-a impus, prin strădanie și inteligență, în primele rânduri ale acelor care au așezat Regatul României dinainte de război pe temeliile economice pe care trăiește și azi.”

S-a născut în anul 1844, la Iași, în timpuri frământate, când se conturau începuturile unei țări care urma să fie așezată pe noi principii, apropiate celor europene. Tatăl lui, Alexandru Costinescu, primul arhitect-inginer român care a absolvit „Technische Hochschule” din Viena, a predat la Academia Mihăileană din Iași și, apoi, a fost primul director al Școlii de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură din București, înființată de Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864. Emil Costinescu a crescut, astfel, influențat de marile idei reformiste ale vremii și de personalitatea puternică a unor figuri publice precum Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti sau Cezar Bolliac. Autodidact, el și-a început cariera în calitate de jurnalist la ziarul Românul. Imediat a fost atras de viața politică și a intrat în rândurile PNL, iar în 1876 a devenit consilierul financiar al acestui partid și, ulterior, a câștigat primul mandat de deputat.

Anul 1880 a reprezentat un alt reper al contribuției lui Emil Costinescu la modernizarea țării: el a fost unul dintre fondatorii Băncii Naționale a României, instituție în cadrul căreia a ocupat timp de șase ani funcția de director. Întreprinzător inteligent, a trecut apoi la un alt proiect bancar, părăsind BNR în 1897, pentru a fonda Banca Generală Română, al cărei director general va rămâne pentru multă vreme. În 1901, pentru două luni (din ianuarie până în martie), a devenit primar al Bucureștiului, dar nu există rezultate consemnate ale activității lui ca edil al capitalei.

Cu un talent incontestabil pentru lumea cifrelor, Costinescu a ocupat de trei ori funcția de ministru de Finanțe, iulie 1902–decembrie 1904, martie 1907–decembrie 1910 și ianuarie 1914–decembrie 1916, și din prima clipă el a pus bazele normelor de cheltuire transparentă a banilor publici. În calitate de adept al unei economii protecționiste, una dintre cele mai importante idei ale sale a constat în susținerea necondiționată a taxelor vamale care, în opinia lui, ar fi dat un impuls puternic industriei românești. A pledat permanent pentru necesitatea construirii unei industrii naționale, cu fabrici cât mai diversificate, pentru a reuși diminuarea importurilor. Introduse în 1904, taxele vamale impuse din inițiativa lui s-au păstrat cu succes pe parcursul a douăzeci de ani. O altă măsură pe care a susținut-o din răsputeri și a adus-o în discuție încă din 1887 a fost instituirea impozitului pe venit. La sfârșitul anului 1909, a introdus în parlament un proiect de lege menit să implementeze această taxă, dar propunerea lui nu a fost acceptată.

La sfârșitul celui de-al treilea mandat de ministru al Finanțelor, în plină desfășurare a Primului Război Mondial, Emil Costinescu s-a implicat în decizia de a trimite tezaurul României în Rusia, pentru ca acesta să fie păstrat în siguranță. În guvernul din timpul războiului, pentru câteva luni, între decembrie 1916 și iulie 1917, a ocupat funcția de ministru fără portofoliu. După încheierea conflagrației mondiale, a făcut parte, în calitate de expert financiar, din delegația României la Conferința de Pace de la Paris.

Emil Costinescu s-a stins pe 11 iunie 1921, după o viață bogată și plină de realizări pe toate planurile.

Poate că rândurile de mai sus par a se constitui doar într-o enumerare distantă a unor fapte, dar dincolo de acestea, neîndoielnic, s-a aflat o persoană entuziastă, plină de idei ingenioase și revoluționare, menite să creeze o țară puternică și independentă, în concordanță cu vremurile și în deplin acord cu mersul firesc al istoriei.

Și, cu siguranță, este vorba despre omul care a stat la baza existenței unuia dintre cele mai romantice locuri de pe țărmul românesc al Mării Negre.

Mai multe de la același autor

Articole similare

spot_img

Ultimele articole

Utilizatorul serviciilor cărții: Who is he/she?

În cei zece ani de activitate în cadrul unei biblioteci publice – Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău – ne-am îndreptat interesul inițial cumva...

Timotei Cipariu – personalitate marcantă a filologiei românești –

Timotei Cipariu (1805-1887), supranumit „Părintele filologiei românești”, a fost primul care a publicat documente și monumente vechi de limbă în Archivu pentru filologie și...

Biblioteci fondatoare. (2) Biblioteca Seminarului de Sociologie, etică și politică

Biblioteca Seminarului de Sociologie, etică și politică a început să se constituie după transferul lui Dimitrie Gusti la Facultatea de Filosofie și Litere din...

Abonează-te la newsletter!

Dacă vrei să fii printre primii care află de noile noastre articole publicate