Timotei Cipariu (1805-1887), supranumit „Părintele filologiei românești”, a fost primul care a publicat documente și monumente vechi de limbă în Archivu pentru filologie și istorie (1867-1872), cea dintâi revistă românească de filologie al cărei fondator și redactor a fost, scriind aproape singur întreaga revistă.
Precursor al unor teorii lingvistice moderne, el anticipează distincția dintre limbă și vorbire, evidențiată de Ferdinand de Saussure. Originea și formarea limbii române constituie probleme importante în vederea unificării și a creării unei limbi române literare unice. Observând existența, la nivelul vocabularului, a variantelor dialectale și regionale, Timotei Cipariu propune unificarea limbii pe baza ortografiei și consideră, în acest sens, principiul etimologic ca fiind unicul mijloc de realizare a acestui deziderat (Ecstract de orthografie cu litere latinesci pe temeiul limbii și orthografiei bisericești și osebirea dialectelor, Blaj, 1841).
Concepțiile sale asupra problemelor fundamentale ale limbii române, frecvent discutate în epocă, sunt expuse în principalele sale lucrări: Elemente de limba română după dialecte și monumente vechi (Blaj, 1854), Principia de limba și de scriptura (Blaj, 1866). În volumul Crestomație sau analecte literare (Blaj, 1858), o antologie de texte vechi din sec. XVI-XVIII, încearcă o prezentare istorică a fenomenului literar din cele trei provincii românești.
Marele filolog militează pentru unificarea pronunțării pe baza celei muntenești, mai „curate”. Studiul său asupra articolului postpus în albaneză, română și bulgară, (O pagină din sintaxa româno-albaneză), analizează acest fenomen, afirmând înaintea lui Hasdeu influența limbii române asupra celei bulgare. Sinteză a ideilor lingvistice expuse în lucrările anterioare, cele două volume (vol. I, Analitica, București, 1869, premiat de Societatea Academică Română, cu prilejul concursului inițiat în 1867-1868, și vol. al II-lea, Sintetica și Suplementu la Sintactică – Despre limba română, București-Blaj, 1869-1877) reprezintă o sistematizare a tuturor cunoștințelor gramaticale românești până la 1870.
Adept al ideilor raționaliste privind evoluția naturală a limbilor, Timotei Cipariu subliniază legăturile existente între limbă și societate, dar și între limbă și popor, evoluția acesteia reprezentând chintesența istorică a poporului care o vorbește, a formării și dezvoltării lui. „Gramatiștii și ortografiștii români”, publicată în Archivu pentru filologie și istorie nr. 29-39, 1869-1870, este prima încercare de a crea o istorie a lingvisticii românești, prezentând comparativ gramaticile apărute până la el (Micu, Șincai, Radu Tempea, Molnar, Văcărescu etc.).
Biblioteca lui Timotei Cipariu
Din veniturile lui modeste de profesor, Cipariu a reușit să-și formeze una dintre cele mai bogate biblioteci din țară, în acea vreme, compusă îndeosebi din manuscrise și documente vechi românești, lucrări de filologie și de istorie, studii de orientalistică, manuscrise arabe și persane, care astăzi se constituie în biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române. Incontestabila sa erudiție și colecția bogată de scrieri rare l-au făcut deosebit de cunoscut peste hotare, astfel încât renumitul istoric german Theodor Mommsen, la trecerea sa prin Transilvania, l-a vizitat pe Cipariu la Blaj, iar „Societatea germană de orientalistică” din Berlin a decis să-l aleagă membru activ.
În marea sa pasiune de a obține cărțile necesare studiului, el apelează și la prietenii săi G. Bariț și I. Maiorescu, pe care îi roagă să-l ajute să treacă prin „Vama Cucului” publicațiile din Moldova și Țara Românească.
Biblioteca acestui mare filolog a avut un rol deosebit în configurația intelectuală a Ardealului și a avut capacitatea de conservare a identității culturale a poporului român. Caracterul dinamic, viu al bibliotecii sale rezidă și din multitudinea datelor furnizate diferiților cărturari ai vremii, precum și din donațiile făcute unor biblioteci publice.
„Ex libris Timothei Czipar rhetoris Nr. 5”, consemnat pe una dintre edițiile de la Lipsca ale Iliadei lui Homer, reprezintă debutul propriu-zis al bibliotecii, delimitând perioada blăjană a anilor 1818/1819, moment în care se pot data „primele începuturi ale colecției sale de cărți, iar însemnarea de mai sus trebuie să o considerăm ca fiind actul de naștere al bibliotecii cipariene”[1]. De atunci și până în anul 1887, viața lui Timotei Cipariu poate fi descifrată prin intermediul cărților din biblioteca sa.
În cadrul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, există, încă din anul 1949, fondul „Timotei Cipariu”, care a fost studiat, reconstituit, recotat și reflectat în catalogul alfabetic al bibliotecii lui Timotei Cipariu[2]. Fondul numără astăzi 5 586 opere în 7 180 volume, incluzând și coligatele scoase la lumină prin catalogare corectă. Între acestea, nu sunt incluse cartea veche românească, fondul de carte orientală, care este parțial prelucrat, și un număr relativ mic de cărți (aproximativ 600 de volume), existente la Blaj, la Biblioteca documentară „Timotei Cipariu”.
Dacă la fondul reconstituit se adaugă și volumele ajunse la Biblioteca din Beiuș și apoi la Biblioteca Națională, cartea maghiară și cartea veche românească – luând în considerare și pierderile suferite în decursul vremurilor –, cifra globală trebuie să fi fost de 8 000-9 000 de volume[3]. La sfârșitul vieții cărturarului, biblioteca sa cuprindea aproape 7 000 de volume, ea constituindu-se în cea mai veche bibliotecă românească științifică de specialitate.
Constituirea bibliotecii lui Timotei Cipariu reflectă aproape toate modalitățile de achiziție: moșteniri, donații, licitații, schimburi și cumpărare. Dintre volumele existente în casa părintească, a moștenit de la tatăl său, Iacob Cipariu, următoarele: un Minei și o Psaltire de Râmnic, un Octoih și un Mărgăritar de București, o Cazanie de la Bălgrad (1699), un Ceaslov de Blaj, o Liturghie de Târgoviște[4]. Tot de începuturile bibliotecii sale sunt legate și cele două lucrări la care lingvistul ținea în mod deosebit: ediția din 1782, apărută la Leipzig, a versurilor lui Anacreon (nr. 6 438) și Liturghierul, tipărit la București în 1708, pe care l-a moștenit de la un strămoș preot, care a trăit în secolul al XVIII-lea[5].
În articolul „Archive și bibliotece”, Timotei Cipariu prezintă diferite categorii de colecționari de cărți, ironizându-i pe aceia care corup această pasiune. În contrast cu ei, îi apreciază pe adevărații cărturari-bibliofili, în rândul cărora se situează și eruditul blăjan: „Și dacă mai există atari monumente, notează Cipariu, este a se mulțumi acelor bărbați înalți ai Europei noi, care știind prețui valoarea unor atari monumente, cu ardoare netemperată au cutreierat toate ungherele lumii, necruțând nici spese, nici fatigie, pentru a aduna tot ce a putut scăpa din naufragiul universal”[6].
În biblioteca sa, alături de cărțile apărute curent, se remarcă fonduri diverse de publicații, aparținând unor colecții particulare. Există aici și cărți vechi și rare de filozofie, reprezentând „o bogăție demnă de evidențiat, o posibilitate de studiu care ar trebui să fie cât mai mult folosită. Căci aceste volume înmagazinează o sumedenie uriașă de nobile strădanii din care merită și va merita întotdeauna să se extragă învățăminte”[7].
„Domeniile gândirii filosofice prezente în fondul de care vorbim le-am înșira astfel (în paranteză dăm, cu oarecare «zgârcenie», numărul aproximativ al lucrărilor): ontologia și filosofia naturii (25), gnoseologia (12), psihologia și antropologia (16), logica (18), etica (35), estetica (15), filosofia dreptului (18), filosofia socială și a istoriei (peste 50), filosofia religiei (75), istoria filosofiei (20), bibliografia filosofiei (4), «diverse» zone limitrofe, volume cu teme eterogene etc.”[8] În ceea ce privește vechimea volumelor filozofice lăsate de Cipariu, 32 dintre acestea aparțin secolului al XVI-lea, 153 au fost publicate în secolului luminilor, iar 269, în secolul al XVIII-lea.
Cipariu și-a dotat biblioteca cu valoroase materiale pentru viitoarea muncă de cercetare. Pentru evidențierea bogăției acestei colecții de cărți, trebuie să arătăm că ea cuprinde o mulțime de volume-unicat pentru clujeni. Există cel puțin 100 de opere și aproape 200 ediții cu conținut filozofic, care nu se regăsesc în niciun alt fond al orașului. Eforturile acestuia pentru constituirea bibliotecii sale s-au materializat, așa cum sublinia Nicolae Iorga, în realizarea „celei mai mari și mai scumpe biblioteci pe care a avut-o vreodată un român de dincolo.
Biblioteca a însemnat pentru marele filolog ardelean însăși viața sa intelectuală, ea fiind oglinda căutărilor, preocupărilor și ideilor sale lingvistice, istorice, sociale, literare. Pentru el, „toate limbile sunt răsufletul minții omenești; de aceea, noi pe toate le stimăm, și pe niciuna nu urâm. Toate vii, sau moarte, au dreptul de a fi cercetate, studiate și dejucate … ”[9]. Dar limbii și culturii naționale, el i-a consacrat cei mai numeroși și mai frumoși ani ai vieții, pe parcursul cărora, când și când, ca simplă destindere, a scris și poezie, o poezie severă, cum i-a fost și viața.
Pentru memoria lui, a învățatului care a pus studiul științific al filologiei românești pe baze solide și a publicat singur, fără niciun ajutor, Archivul pentru filologie și istorie, prima revistă de filologie românească, nimic nu poate reprezenta o mai bună încheiere în afară de propriile sale cuvinte despre mersul înainte al limbii române: „… progresul ce s-a făcut până acum întru curățirea și înavuțirea limbii, în gustul și demnitatea stilului și … în ce se ține de cultura limbii românești, mai ales de la 1848 încoace, distinge epoca de acum… de toate epocile de mai înainte, și nu ne îndoim că acest progres se va continua și mai încolo și va duce limba la un grad aproape de perfecțiune”[10].
Lucrările lui Timotei Cipariu
Ecstract de orthografie cu litere latinesci pe temeiul limbii și orthografiei bisericești și osebirea dialectelor, Blaj, 1841.
Elemente de limba română după dialecte și monumente vechi, Blaj, 1854.
Scienția Sântei Scripture, Blaj, 1854.
Compendiu de gramatica limbii române, Blaj, 1855.
Acte și fragmente latine românești, Blaj, 1855.
Istoria santa sau biblică a Testamentului Vechiu și Nou , Blaj, 1855
Portarea de buna cuvienția între oameni, Blaj, 1855.
Principia de limba și de scriptura , Blaj, 1856.
Crestomație sau analecte literare , Blaj, 1858.
Gramatica limbii latine, Blaj, 1857-1860.
Elemente de poetică. Metrică și versificațiune, Blaj, 1860.
Elemente de filozofie, după W.T. Krug, vol. I-II, Blaj, 1861-1863.
Gramatica limbii române, în două volume (vol. I, Analitica, București, 1869, premiat de Societatea Academică Română, cu prilejul concursului inițiat în 1867-1868 și vol. II, Sintetica și Suplementu la Sintactică – Despre limba română, București-Blaj, 1869-1877.
Archivu pentru filologie și istorie, 1867-1872.
„Gramatiștii și ortografiștii români” în Archivu pentru filologie și istorie nr. 29-39, 1869-1870.
Lucrări despre Timotei Cipariu
Coteanu, Ion. „160 de ani de la nașterea lui Timotei Cipariu”. În: Limba Română, XII, 3, 1965, p. 295-300.
Dăianu, I. Timotei Cipariu. La 50-a aniversare de la moartea lui, 3 septembrie 1887, București, 1937.
Grecu, Victor. „Unitatea limbii în concepția și preocupările lui Timotei Cipariu”. În: Limbă și Literatură, XVI, 26, 1970, p. 63-69.
Grecu, Victor. „Timotei Cipariu și latinismul”. În: Studii de istorie a lingvisticii românești, București, 1971, p. 173-227.
Hajos, Jozsef. Timotei Cipariu și filosofia. București: Editura Academiei RSR, 1987, 231 p.
Macrea Dimitrie. Lingviști și filologi români, București: Editura Științifică, 1959, 236 p.
Macrea, Dimitrie. Studii de istorie a limbii și a lingvisticii române, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1965, 253 p.
Manciulea, Ștefan. Timotei Cipariu, început de autobiografie, Blaj, (f.a.).
Mârza, Eva. „Timotei Cipariu și Bibliografia Românească Veche”. În: Annales Universitatis Apulensis, , Seria Historica, 4-5, 2000-2001, p. 115-120.
Niculescu, Zenovia. „O perspectivă filologică asupra bibliotecii cipariene”. În: Studii de bibliologie și știința informării, I, 1995, București: Editura Universității din București, 1996, p. 130.
Protase, Maria. Timotei Cipariu. Copilăria și anii de studii. Cluj: Ed. Dacia, 1962.
Zsigmond Jako. „Istoricul bibliotecii lui Timotei Cipariu”. În: Philobiblon transilvan. București: Ed. Kriterion, 1977.
[1] Zsigmond Jako, Istoricul bibliotecii lui Timotei Cipariu. În: Philobiblon transilvan. București: Ed. Kriterion, 1977, p. 311.
[2] Zenovia Niculescu, O perspectivă filologică asupra bibliotecii cipariene. În: Studii de bibliologie și știința informării, I, 1995, București: Editura Universității din București, 1996, p. 130.
[3] Zenovia Niculescu, op. cit, p. 130.
[4] Maria Protase. Timotei Cipariu. Copilăria și anii de studii. Cluj: Ed. Dacia, 1962, p. 23.
[5] Zenovia Niculescu, op. cit, p. 131.
[6] Timotei Cipariu. Archive și bibliotece. În: Archivu pentru filologia și istoria, 1868, p. 665.
[7] Jozsef Hajos. Timotei Cipariu și filosofia. București: Editura Academiei RSR, 1987, p. 87.
[8] Jozsef Hajos. Timotei Cipariu și filosofia. București: Editura Academiei RSR, 1987, p. 91.
[9] Timotei Cipariu. Principia de limba și de scriptura , Blaj, 1866.
[10] Timotei Cipariu. Archivu, XXX, p. 614.
