Pe 25 februarie 2023, televiziunile și site-urile de știri au preluat rapid, de pe o rețea de socializare, mesajul care anunța moartea filozofului Mihai Șora. Născut cu doi ani înainte de realizarea Marii Uniri și cu unsprezece ani înainte de apariția televizorului, Șora comunica public în ultima perioadă mai ales prin intermediul postărilor de pe Facebook. În cei 106 ani de existență, el a fost martorul nu doar al unor tragedii înfiorătoare, ci și al unor evoluții și progrese fără precedent în istorie.
Era greu ca o viață suprapusă unei perioade atât de complexe să nu stârnească și controverse. Dispariția filozofului a oferit un nou prilej de confruntare între susținătorii și criticii acestuia. Câteva întrebări continuă să suscite polemici. A devenit Șora colaborator al serviciilor secrete sovietice când se afla în Franța, la începutul anilor 1940? A fost el împiedicat să plece din România, după ce se întorsese în 1948? A demisionat din funcția de ministru al învățământului după mineriada din iunie 1990? Îi aparține activitatea de pe Facebook din ultimii ani?
Istoricilor le va reveni misiunea de a încerca să ofere răspunsuri tranșante la aceste întrebări. Poate că Șora însuși va oferi posterității versiunea sa exhaustivă: nu e exclus să fi redactat un volum de memorii care să fie publicat la un moment dat. Cert este că, de cele mai multe ori, idealizarea sau demonizarea unei personalități e contraproductivă pentru conturarea unei imagini obiective. Totodată, dincolo de punctele controversate, există în mai toate biografiile realizări care nu pot fi umbrite de eventuale „pete”.
Nici în cazul lui Șora nu lipsesc realizările de acest gen. În repetate rânduri, el s-a opus radicalismului de dreapta. În prima parte a anilor 1940 a colaborat cu Rezistența Franceză. În 2000 s-a alăturat unei demonstrații împotriva lui Corneliu Vadim Tudor la care au participat, printre alții, și Alina Mungiu-Pippidi, Claudiu Crăciun sau Silvia Marton. Dacă trecem de la planul politic la cel cultural-educațional, iese în evidență rolul esențial pe care Șora l-a avut în revitalizarea proiectului „Biblioteca Pentru Toți” (BPT).
Importanța filozofului în istoria acestui demers nu poate fi trecută cu vederea, dar nu trebuie nici supraestimată. În mod eronat, unele surse sugerează sau afirmă explicit că „Biblioteca Pentru Toți” ar fi fost înființată de către Șora.[1] În realitate, acestuia i se datorează supraviețuirea colecției și dezvoltarea acesteia în anii 1960. Fondarea avusese loc spre finalul secolului anterior. „Biblioteca Pentru Toți” a apărut exact în aceeași lună în care regele Carol I inaugura sediul Fundațiunii Universitare, anume în martie 1895.
Inițiatorul proiectului a fost folcloristul Dumitru Stăncescu, un tânăr preocupat de literatură, care își susținuse teza de doctorat în științe sociale la Liège (Belgia), în 1890. Acesta, inspirat de o colecție asemănătoare care apărea la Leipzig, a înființat „Biblioteca Pentru Toți” în colaborare cu editorul Carol Müller. Primul volum, publicat pe 1 martie 1895, reprezenta traducerea unor povești de Hans Christian Andersen, semnată de către Stăncescu.
Stăncescu a murit în iulie 1899, la numai 32 de ani, văduvind cultura română de un „…inteligent și conștiincios…”[2] cercetător literar. Din fericire, „Biblioteca Pentru Toți” nu a rămas „orfană”. În același an, ea a fost preluată de către Casa de Editură a Librăriei Alcalay.[3] Fondatorul și gestionarul editurii era Leon B. Alcalay (1847-1920), un evreu sefard provenit dintr-o familie de condiție modestă, originară din Imperiul Otoman. El a reușit treptat să devină unul dintre cei mai importanți librari din țară. Preluarea și dezvoltarea spectaculoasă a proiectului lui Stăncescu a fost deosebit de importantă pentru succesul său. Istoricul George Potra afirmă următoarele: „«Biblioteca pentru toți», pe lângă scrierile autorilor clasici români, cuprindea traduceri din literatura universală. Ea a avut un răsunet și o circulație extraordinară (…) o găseai în mâinile tuturor, tineri sau bătrâni, de ambele sexe, în tramvai, tren sau grădini. Succesul acestei publicații a adus editorului un beneficiu apreciabil și l-a obligat în același timp să-i sporească tirajul și s-o înzestreze cu tot ceea ce era mai bun și mai nou din tipăriturile zilei.”[4] Diseminarea cărților a fost facilitată de faptul că prețul acestora era accesibil.
După moartea lui Alcalay, colecția a fost preluată de către Iancu Șaraga și S. Schwartz. Șaraga, originar dintr-o familie evreiască din Moldova, a fost unul dintre cei mai renumiți comercianți de carte din perioada interbelică. El și Schwartz au obținut o poziție dominantă în acest sector după ce au cumpărat Socec & Co., entitate controlată de frații de origine cehă Jean și Emil Socec. Totodată, Șaraga a rămas în memoria colectivă datorită inaugurării la București, în 1928, a unei copii a Galeriilor Lafayette de la Paris. Clădirea, care astăzi găzduiește magazinul Victoria, a fost construită în locul librăriei Socec, ridicată în 1907. Înlocuirea librăriei cu un magazin universal nu era un semn al ieșirii echipei Șaraga-Schwartz din industria cărții. Dimpotrivă, editura celor doi parteneri a evoluat, extinzându-se până în 1939 la treisprezece sucursale în întreaga țară.[5]
În 1940, „Biblioteca Pentru Toți” însuma un număr de 1 536 de titluri. Proiectul a fost blocat temporar odată cu instituirea statului național-legionar și cu intrarea ulterioară a României în cel de Al Doilea Război Mondial; în 1941, nu apare niciun volum în cadrul colecției. În 1943, activitatea este reluată sub egida editurii Socec. Instaurarea regimului comunist duce la naționalizarea proiectului și la o oarecare stagnare a acestuia pe durata „obsedantului deceniu”.
Acesta este contextul în care parcursul „Bibliotecii Pentru Toți” se întretaie cu cel al unui filozof trecut de 40 de ani, revenit în România după o perioadă destul de lungă petrecută în Franța. Spre finalul anilor 1950, Mihai Șora ocupa funcția de redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (anterior lucrase la Ministerul de Externe și la Editura pentru Limbi Străine). În această calitate, el va pune bazele unei noi serii BPT, contribuind astfel semnificativ la îmbogățirea peisajului cultural-educațional din România comunistă. Opere importante ale literaturii naționale și universale vor ajunge la publicul larg, fiind cunoscute și aprofundate deopotrivă de elevi, studenți, intelectuali și muncitori. Nu întâmplător, demersul lui Șora e acceptat de autorități în zorii unei perioade de aparentă liberalizare și apropiere de Occident a regimului autoritar de la București.
Ca și în perioada în care colecția era coordonată de către Leon Alcalay, esențial pentru popularitatea ei era prețul scăzut al volumelor publicate. Accesul la cultură nu era condiționat de situația materială a potențialului cititor. Mihai Șora povestea următoarele: „În plin regim comunist (atât sub Dej, cât şi sub Ceauşescu), am conceput şi izbutit, tăcând şi făcând, să realizez difuzarea – în zeci (şi uneori sute) de mii de exemplare – a culturii universale, în condiţii de accesibilitate fără precedent: doi la sută din salariul de bază (care era de o mie de lei). În fiecare sâmbătă, la ora 14.00, era lansat, la Librăria «Sadoveanu» din Bucureşti, un nou volum din «Biblioteca Pentru Toţi», la preţul de cinci lei. Orice om, oricât de nevoiaş ar fi fost, reuşea, în acei ani, să-şi cumpere, cu doar douăzeci de lei pe lună, patru cărţi de literatură.”[6] Între 1960 și 1967, au ieșit de sub tipar peste 24 de milioane de exemplare.
În anii 1960, au apărut în cadrul colecției lucrări ale unor autori care, probabil, n-ar fi trecut de cenzura din perioada stalinistă. Printre alții, îi amintim pe Albert Camus, André Gide, Thomas Mann și Titu Maiorescu. Camus, decedat în 1960 în urma unui accident de mașină, fusese adeptul unui libertarianism de stânga, criticile lui la adresa comunismului alterând relațiile dintre el și Jean-Paul Sartre. Gide, la fel ca Panait Istrati anterior, observase în 1936 faptul că sistemul sovietic era unul liberticid, străin de elanul revoluționar care pusese capăt regimului țarist. Thomas Mann sublinia în 1949 că există o diferență în ceea ce privește rădăcinile morale ale comunismului și cele ale nazismului. Autorul considera că, dacă în primul caz avem de-a face cu o viziune a unui viitor mai bun cu accente umaniste, în cel de-al doilea ne confruntăm cu o formă diabolică de nihilism. Cu toate acestea, el evidenția că regimurile comuniste au prea puține în comun cu idealurile de justiție socială, pe care clamau că le promovează: „E o tragedie că revoluția comunistă din Rusia a devenit autocratică și nu a dus la eliberarea poporului rus.”[7] Nu în ultimul rând, Titu Maiorescu era una dintre figurile cele mai reprezentative ale conservatorismului românesc, în epocă fiind de notorietate polemicile dintre el și Constantin Dobrogeanu-Gherea (primul ideolog marxist de anvergură din spațiul autohton).
Șora a fost înlăturat de la Editura pentru Literatură în 1970, an în care aceasta era transformată în Editura Minerva. Treptat, s-a încheiat și „epoca de aur” a „Bibliotecii Pentru Toți”. Exemplarele tipărite sub coordonarea lui Șora au influențat și modelat însă și generațiile ulterioare. Decenii la rând, cărțile BPT cu copertă roșie (autori români) sau albastră (autori străini), prezente pe rafturile bibliotecilor publice sau personale, au fost deschise de noi și noi cititori. De exemplu, eu am descoperit ediția cu copertă albastră din 1963 a romanului „Război și pace” în Biblioteca Școlii Gimnaziale Coșnea (Bacău), la mai bine de 15 ani de la Revoluția din 1989. Opera lui Tolstoi m-a fascinat de la primele pagini, rămânând până astăzi una dintre cărțile mele preferate.
Decăderea „Bibliotecii Pentru Toți” s-a datorat și controverselor din postcomunism cu privire la drepturile asupra mărcii colecției. Disputa dintre publicația Jurnalul Național și Editura Minerva (privatizată în 1999) a fost tranșată în favoarea acesteia din urmă. Interesant este faptul că Ministerul Culturii a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) doar inițialele numelui (BPT), nu și varianta completă a acestuia.[8]
Discuția despre „Biblioteca pentru Toți” nu privește doar trecutul României. Mihai Șora a dat dovadă de abilitate, reușind să revigoreze în anii 1960 un brand care părea vlăguit. Un proiect similar ar fi necesar și astăzi. Cu siguranță, mediul cultural-educațional autohton ar avea nevoie de republicarea numerelor colecției și de apariția altora noi. Ar fi momentul ca „Biblioteca pentru Toți” să fie disponibilă și în format electronic. Totodată, o campanie de marketing potrivită ar putea, în egală măsură, să stârnească din nou interesul pentru cartea în format fizic. Așa cum nici apariția liftului nu a dus la dispariția scărilor, nici popularitatea e-book-urilor nu reprezintă o amenințare existențială pentru volumele tipărite.
Ca și în perioada în care colecția era coordonată de Leon Alcalay sau Mihai Șora, prețurile ar trebui să fie unele accesibile pentru publicul larg. Chiar numele ales de Dumitru Stăncescu ne arată că demersul are drept scop fundamental nu generarea de profit, ci propagarea literaturii la toate nivelurile societății. Mai ales într-o perioadă în care rețelele de socializare pot fi instrumentalizate cu ușurință în vederea răspândirii unor mesaje false, cultivarea spiritului critic are o importanță aparte.
Progresul nu poate fi realizat doar cu ajutorul elitelor. Rolul lor modernizator va fi unul limitat câtă vreme între ele și majoritatea populației va continua să existe o prăpastie produsă de lipsa empatiei și a dialogului. Într-o remarcabilă pledoarie pentru creșterea nivelului cultural al categoriilor sociale inferioare, intitulată Elogiul mediocrității, regretatul sociolog Vintilă Mihăilescu afirma următoarele: „Măsura unei societăți avansate o dă nivelul de educație al acesteia. Dar atenție, nu vîrfurile, nu excepțiile, ci acea aurea mediocritas care înseamnă că toată populația este educată corespunzător! (…) Măsura unei societăți civilizate este dată de gradul ei de cultură. De cultură împărtășită de cît mai mulți dintre membrii acesteia. Noi avem o «elită culturală» care s-a rupt de «mase» și mase de hateri care detestă aceste elite. Cu toții ne întrebăm unde ne sînt valorile și modelele, dar fiecare se consideră un model și ține morțiș la propriile sale valori. «Calea de mijloc» a comunicării, a dialogului pare să fi dispărut din spațiul nostru public.”[9]
[1] Anca Vancu, Adevărul, „Omul anului 2016 Mihai Şora, filosoful de 100 de ani cu zeci de mii de fani pe Facebook”, 31.12.2016, consultat în mai 2023, disponibil la https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/omul-anului-2016-mihai-sora-filosoful-de-100-de-1757087.html; Doru Vulcan, Europa Liberă România, „106 ani. A murit filosoful și scriitorul Mihai Șora”, 26.02.2023, consultat în mai 2023, disponibil la https://romania.europalibera.org/a/a-murit-mihai-sora-avea-106-ani/32288147.html.
[2] Petre Crăciun, Mihaela Hură, Portrete ale marilor povestitori, Zorio, 2019, p. 68.
[3] Editura Minerva, „Despre Editura Minerva”, consultat în mai 2023, disponibil la https://www.edituraminerva.ro/despre-editura-minerva/.
[4] George Potra, Din Bucureștii de ieri, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1990, p. 271.
[5] Ana-Maria Șchiopu, Adevărul, „Iancu Şaraga, cărturarul care a deţinut Galeriile Lafayette. Nepoata lui: „În ’48, mama a fost obligată să renunţe la acţiuni, în favoarea Băncii de Stat“, 25.04.2020, consultat în mai 2023, disponibil la https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/iancu-saraga-carturarul-care-a-detinut-galeriile-2018130.html.
[6] Apud Anca Vancu, op. cit.
[7] Apud Howard Kennedy, Stars and Stripes, „Author Thomas Mann distinguishes between Nazism, pure communism”, 26 iulie 1949, consultat în mai 2023, disponibil la https://www.stripes.com/news/author-thomas-mann-distinguishes-between-nazism-pure-communism-1.15197.
[8] Ziare.com, „Marius Tucă recunoaște că a folosit ilegal marca BPT”, 19 noiembrie 2009, consultat în mai 2023, disponibil la https://ziare.com/media/mass-media/marius-tuca-recunoaste-ca-a-folosit-ilegal-marca-bpt-954705.
[9] Vintilă Mihăilescu, „Elogiul mediocrității”, Dilema Veche, nr. 637, 5-11 mai 2016, consultat în mai 2023, disponibil la https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/elogiul-mediocritatii-590643.html
