Corespondența bogată dintre profesorul Dragomir Demetrescu și bibliotecarul Fundațiunei Universitare, Alexandru Tzigara-Samurcaș, păstrată în arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, ne dezvăluie contextul și obiectul donației, din anul 1913. În urma convorbirii avute cu regele Carol I la Sinaia, profesorul Demetrescu dăruiește Fundațiunei Universitare „Carol I” mai multe manuscrise vechi și o colecție de cărți vechi și rare, însumând un total de 77 volume.
Dragomir Demetrescu, profesor de teologie, s-a născut la 6 august 1852 în București. Studiază la Seminarul Central din București (1867-1874) și la Facultatea de Teologie din Atena (1874-1878). Își completează studiile de teologie, filosofie și literatură clasică la Universitățile din München, Leipzig, Halle și Berlin (1887-1890), finalizându-le cu doctoratul în filosofie și litere la Universitatea din Leipzig (1891). La 4 septembrie 1887, Facultatea de Teologie a Universității din Atena l-a proclamat doctor honoris causa. Patriarhia ecumenică din Constantinopol i-a acordat titlul onorific de „mare nomofilax”.[1] A fost profesor de Studii biblice și Patrologie la Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași (1878-1891), după care profesor la catedra de Istorie bisericească universală a Facultății de Teologie din București (1895), funcție pe care a ocupat-o până la sfârșitul vieții, iar apoi suplinitor al catedrei de Istoria Bisericii Române (1914-1922) și decan al Facultății (1915-1919).[2]
În prima scrisoare, datată la 6 decembrie 1912, se comunică bibliotecarului Fundațiunei Universitare intenția de a lăsa imobilul din București, strada Muzeelor 24, proprietatea familiei Demetrescu, drept danie de veci instituției.[3] De asemenea, este expusă dorința de a înființa la începutul anului bugetar 1913-1914 două burse, fiecare a câte 1.200 de lei anual, una pentru teologie, iar a doua pentru litere, științe sau medicină. În Raportul despre Mersul Instituțiunii de la 1 Aprilie 1912-31 Martie 1913 către Maiestatea Sa Regele și prezentat de Rectorul Universității la 9 Mai 1913[4], apare menționată donația făcută de profesorul Dragomir Demetrescu. Inaugurarea noului local al Fundațiunei este un prilej pentru donarea unor manuscrise vechi și cărți rare. Scrisoarea are în partea stângă, rezoluția dată de Alexandru Tzigara-Samurcaș, cu textul: „S-a răspuns prin adresa Nr. 105”. Hârtia are în filigran imaginea unei flori și litera S.
Scrisoarea din februarie 1913[5] confirmă transportul cărților și manuscriselor din biblioteca sa către Fundațiune. Aceasta are anexată Lista de cărțile și manuscriptele dăruite Fundațiunei Universitare „Carol I” din București, din care vom expune cuprinsul manuscriselor donate, așa cum au fost ele descrise de profesorul Demetrescu.[6] Textul este scris cu cerneală neagră pe recto-ul și verso-ul celor două file. Hârtia are în filigran vergeuri și, la final, semnătura olografă a donatorului.
Lista se deschide cu:
1) Un manuscris grecesc, probabil din secolul al XII-lea, un miscelaneu având un conținut hagiografic bogat, specific secolului bizantin: spița rudeniilor (probabil o variantă a genealogiei biblice sau o stemă hagiografică, populară în sinaxare); omiliile Sf. Ioan Hrisostom; istorisire despre cucerirea Ierusalimului; texte liturgice și dogmatice specifice tradiției ortodoxe, referitoare la rugăciunile pentru răposați; omilii sau cateheze pregătitoare pentru Sfintele Paști; Două cuvinte pentru a se păzi de rele; Stihuri și preceptele patriarhului Nicolau, Patriarhul Constantinopolului (numit și Nicolae Misticul) către Anastase, egumen al Mănăstirii din muntele Sinai. Un cuvânt al lui Gherman, patriarhul Constantinopolului despre rugăciune; Câteva vieți ale sfinților, cuvinte, traduceri și descrieri din cărțile apocrife.
2) Manuscris grecesc, miscelaneu, specific perioadei post-bizantine al școlii din Insula Patmos (este perioada când școlile monahale au avut un rol crucial în păstrarea și transmiterea culturii elene). Manuscrisul cuprindea, probabil, scrieri ascetice, omilii (precum Hexaemeron) sau scrisori ale Sf. Vasile cel Mare și texte din autori greci clasici, Isocrate și Lucian din Samosata.
3) Manuscris grecesc cu explicarea epistolelor lui Sinesiu[7], episcopul Cirenei, de către Daniil Kerameus, învățat grec, cunoscut pentru comentariile sale la Scrierile patristice. De asemenea și Omiliile Sf. Vasile cel Mare, cu o datare din secolul al XVIII–lea.
4) Manuscris grecesc din secolul al XI-lea sau al XII-lea. Cuvintele Sf. Ioan Scărarul și povețele cuviosului Ammonas. Scara Dumnezeiescului Urcuș este o lucrare ascetică des întâlnită în tradiția monahală bizantină, scrisă în secolul al VII-lea, de Sf. Ioan Sinaitul (Scărarul). Ea descrie treizeci de trepte ale virtuților necesare pentru atingerea desăvârșirii.[8] Povățuirile ascetice, atribuite cuviosului Ammonas sau altor părinți pustnici, erau adesea incluse în colecții manuscrise alături de Scară, constituind manuale de viață duhovnicească.
5) Manuscris grecesc din veacul al XVIII-lea (1784 martie 26), cuprinde omiliile lui Grigorie Cherameul (sau Cerameus/Kerameus, sec. XII), arhiepiscop al Bulgariei, un autor prolific de predici, cunoscut pentru profunzimea lor exegetică și stilul retoric elaborat. Manuscrisul este o colecție liturgică sau omiletică completă, probabil un Panegiric sau un Chiriacodromion (colecție de predici pentru toate duminicile anului).
6) Manuscris grecesc. Tratatul de metafisică și astronomie al lui Teofil Coridaleu.[9] Datează de la 1756, aprilie 4. Manuscrisul e posibil să fie o copie după Fizica Acromatică sau Comentarii la De Caelo. (În lucrarea Catalogul manuscriptelor grecești, cercetătorul Constantin Litzica, identifică în colecțiile bibliotecii Academiei Române mai multe manuscrise grecești care corespund acestei descrieri, pozițiile 65-66, 71-77 din catalog).
7) Al II-lea exemplar al aceluiași tratat.
8) Manuscris grecesc din anul 1747. Tratat de dogmatică, având caracter apologetic. Lipsesc primele file și autorul este necunoscut.
9) Manuscris grecesc din anul 1781. Explicări la teologia Sf. Ioan Damaschin, cel mai probabil Dogmatica sa (Expunere exactă a credinței ortodoxe). La sfârșit era și tratatul despre predestinațiune al dascălului din Constantinopol, George Coresi și o corespondență a profesorului Procopie către un profesor de filosofie al școlii domnești din București în diferendul ce îl avea Procopie cu Neofit Duca.[10]
10) Manuscris grecesc din secolul al XVI-lea. Cuprinde versuri iambice și eroice asupra chestiunilor însemnate din Sfintele Scripturi și din Sfinții Părinți, de Teodor Prodromul,[11] cu explicări scrise foarte mărunt. Cel mai probabil este vorba de colecția cunoscută sub numele Tetrasticha sau Epigrammata, care cuprindea poeme scurte pe teme religioase. Aceste explicării (scolii) sunt adesea la fel de importante pentru cercetători ca textul principal oferind detalii despre modul în care erau interpretate scripturile.
11) Manuscris grecesc fără dată, probabil din sec. XVIII. Cuprinde: Povețele lui Isichie prezbiterul. Este vorba de lucrarea Cuvânt ascetic spre folosul sufletesc al lui Isichie preotul către Teodul, despre trezvie și virtute; Tratatul lui Filotei monahul despre Sf. Fecioară, Scrierea lui Aba Talarum, probabil o variantă a Cuvintelor ascetice ale lui Aba Talarie; viața Sf. Grigorie Sinaitul, diferite precepte dogmatice, sfaturi și părți din scrierile lui Ioan Scărarul și Aba Amona.
12) Manuscris grecesc din anul 1709, probabil un Antologhion sau un Minei de Sărbători. Cuprinde: Canoanele Praznicelor Împărătești (Nașterea Domnului, Botezul Domnului, Întâmpinarea Domnului, Rusalii/Pogorarea Sf. Duh, Schimbarea la Față) și trei cuvinte ale Sf. Grigorie Teologul, aceste ar putea fi ciclul celor 5 Cuvântări Teologice sau Omiliile specifice praznicelor (Cuvânt la Nașterea Domnului, Cuvânt la Teofanie/Botez, Cuvânt la Rusalii sau Schimbarea la Față).
Manuscrisele au fost catalogate sub direcția profesorului Demostene Russo.[12] Cel mai vechi și important manuscris cuprinzând Scara lui Ioan Scărarul, din secolul XV, provine din Biblioteca Mitropolitului Veniamim Costache.[13]
Incendiul din decembrie 1989 care a mistuit clădirea Bibliotecii Centrale Universitare a dus la distrugerea a peste 500.000 de volume, inclusiv cărți rare și manuscrise. Secția de bibliofilie, reînființață în 1980, deținea la sfârșitul anului 1989 peste 12.000 de volume de carte bibliofilă, cca. 3700 manuscrise, 6.000 de ex-librisuri, numeroase hărți.[14]
În colecția de manuscrise se regăseau cele ale romanelor de tinerețe aparținând lui Mircea Eliade, teza sa de doctorat în manuscris, un exemplar din versurile poetului persan Saadi, copiat în 1745, corespondența Marthei Bibescu cu familia, a mareșalului Alexandru Averescu cu diverși diplomați, scrisori ale lui I.L. Caragiale, Vasile Alecsandri, Panait Istrati, Mircea Eliade, George Enescu, Emil Cioran și acestea sunt doar câteva nume, fiind salvate doar 705 piese. Printre aceste manuscrise arse se aflau și cele donate de profesorul Demetrescu.
Bibliografie:
Arhiva istorică a BCU „Carol I”, fond Fundația Universitară, Dosar 55 (anii 1912-1913).
Camariano-Cioran, Ariadna, Academiiile domnești din București și Iași, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971.
Litzica, Constantin, Catalogul manuscriptelor grecești, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, 1909.
Erbiceanu, Constantin, Despre viața și activitatea Mitropolitului Veniamin Costache, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1888.
Păcurariu, Mircea, Dicționarul teologilor români, Editura Enciclopedică, București, 2002.
Podgoreanu, Anca, Costache, Geta (ed.), Biblioteca Centrală Universitară din București: o bibliografie a existenței: 1891-2001, Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti, București, 2001.
Rămureanu, Ioan, „Prof. dr. Dragomir Demetrescu”, Studii Teologice, nr. 1-2, 1982.
Scărarul, Ioan, Scara, trad. de mitropolit Tit Simedrea, ediție îngrijită de arhimandrit Benedict Ghiuș, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2020.
Tzigara-Samurcaș, Alexandru, Fundațiunea Universitară Carol I (1891-1931), Socec, București, 1933.
Idem, „Cartea frumoasă și Biblioteca Fundației Carol I”, Convorbiri literare (Anul 66), 1933.
[1] Ioan Rămureanu, „Prof. dr. Dragomir Demetrescu”, Studii Teologice, nr. 1-2, 1982, pp. 39-40.
[2] Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, Editura Enciclopedică, București, 2002, pp. 153-154.
[3] Arhiva istorică a B.C.U. „Carol I”, fond Fundația Universitară, Dosar 55 (anii 1912-1913), f. 320.
[4] Ibidem, f. 2.
[5] Arhiva istorică a BCU „Carol I”, Dosar 55, f. 325.
[6] Ibidem, f. 321-322.
[7] Sinesiu de Cirene (cca. 370-413) – filosof neoplatonic, elev al Hypatiei din Alexandria, care a devenit mai târziu episcop de Ptolemais (în Cirenaica). Vezi G. Grützmacher, Synesius of Cyrene, p. 422-425, accesat la data 11 mai 2026.https://ia800805.us.archive.org/view_archive.php?archive=/13/items/crossref-pre-1909-scholarly-works/10.1177%252F001452460501700208.zip&file=10.1177%252F001452460902000909.pdf
[8] Sfântul Ioan Scărarul, Scara, trad. de mitropolit Tit Simedrea, ediție îngrijită de arhimandrit Benedict Ghiuș, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2020, pp. 9-16.
[9] Teofil Coridaleu (cca. 1574-1646) – cărturar și filosof grec. Studii de teologie și filosofie la Roma, apoi de filosofie și medicină la Padova, sub îndrumarea lui Cesare Cremonini. A fost profesor de filosofie și știință în Veneția, Atena, Cefalonia, Zakynthos, Constantinopol. Programul său filosofic se impune, din secolul al XVII‑lea, în învățământul din sud‑estul Europei, inclusiv în cele două Academii Domnești din București și Iași. Vezi Ariadna Camariano-Cioran, Academiile domnești din București și Iași, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, pp. 138-141.
[10] Neofit Ducas (1760–1845) – preot, cărturar și filolog grec de origine macedo-română, autor al unui număr mare de lucrări și traduceri din operele grecești antice. Vezi Ariadna Camariano-Cioran, Academiile domnești din București și Iași, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, p. 100, 135, 202.
[11] Teodor Prodromul (cca. 1100-1165/1170) – poet prolific, retor și teolog bizantin.
[12] Alexandru Tzigara-Samurcaș, Fundațiunea Universitară Carol I (1891-1931), București, 1933, p. 86.
[13] Veniamin Costache (1768-1846) – Mitropolit al Moldovei. Născut în Roșiești, Vaslui. Urmează școala grecească de la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi” din Iași, călugărit la Huși, sub numele Veniamin, de Iacob Stamati, hirotonit ierodiacon (1786), apoi ieromonah la Iași și numit mare eclesiarh al catedralei mitropolitane (1788), arhimandrit și egumen la Mănăstirea Sf. Spiridon din Iași (1789), episcop la Huși (ales 26 iunie 1792) și la Roman (1 iunie 1796), apoi mitropolit al Moldovei (ales la 18 martie 1803). Vezi Constantin Erbiceanu, Despre viața și activitatea Mitropolitului Veniamin Costache, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1888, 35 p.
[14] Anca Podgoreanu, Geta Costache (ed.), Biblioteca Centrală Universitară din București: o bibliografie a existenței : 1891-2001, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2001, p. 164.
